CSJ. Decizia nr. 628/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.628Dosar nr.3890/2002
Şedinţa publică din 7 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpata K.M. împotriva deciziei penale nr.218 din27 august 2002 a Curţii de Apel Cluj.
S-a prezentat recurenta inculpată, în stare de arest şi asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat B.A., lipsind părţile civile.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatei solicită, în principal, achitarea inculpatei şi în subsidiar, reducerea pedepsei şi suspendarea executării pedepsei.
Procurorul a cerut respingerea recursului, ca nefondat.
Inculpata solicită reducerea pedepsei.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.155 din 2 aprilie 2002 a Tribunalului Cluj a fost condamnată inculpata K.M.la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art.215 alin.2 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal, prin schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art.215 alin.2 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal, şi la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art.257 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal, precum şi la 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,c din Codul penal.
Conform art.33 lit.a şi 34 lit.b din Codul penal s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi.
A fost menţinută starea de arest a inculpatei şi s-a computat perioada reţinerii şi arestării preventive cu începere de la 15 ianuarie 2001 la zi.
Sub aspectul laturii civile, inculpata a fost obligată să plătească despăgubiri civile după cum urmează:
-8.500.000 lei şi 550 DM către părţile civile P.C. şi P.D.;
-100 dolari SUA părţii civile P.D.;
-500.000 lei părţii civile C.I.;
-10.000.000 lei părţii civile F.A.
Totodată, s-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părţilor vătămate P.C., S.B. şi T.S.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt.
Inculpata K.M. este absolventă de liceu şi a urmat timp de doi ani cursurile Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Politice şi Management din cadrul Universităţii Româno-Arabe, facultate pe care nu a absolvit-o, ea lucrând în cadrul unor birouri avocaţiale din Oradea, în calitate de secretară.
În cursul lunii septembrie 1999, inculpata s-a întâlnit în Câmpia Turzii cu partea vătămată P.C., pe care o cunoştea din copilărie, şi căreia i s-a prezentat ca avocat în cadrul Biroului avocaţial „Cerveni” din Oradea.
Cu ocazia discuţiilor, partea vătămată i-a relatat inculpatei intenţia sa de a pleca în Italia pentru amunci, intenţie pe care o avea şi o prietenă a sa, partea vătămată S.B.
După ce în prealabil inculpata a făcut referire la o serie de personalităţi pe care le cunoştea, arătându-i părţii vătămate P.C. fotografii în care apărea alături de N.C.M C.V.T., G.F. prinţul P. de România, s-a oferit să le ajute în obţinerea vizei pentru Italia, în schimbul sumei de câte 500 DM pentru fiecare. Totodată, inculpata a promis că va obţine vizele în patru sau şase săptămâni cu ajutorulnumitului D.A., despre care a afirmat că ar fi parlamentar.
În aceste condiţii părţile vătămate i-au dat inculpatei suma de 500 DM fiecare şi paşapoartele.
Ulterior, în cursul lunii octombrie 1999, inculpata i-a mai solicitat părţii vătămate S.B. suma de 1.500.000 lei sub pretextul că trebuie să facă deplasarea urgentă la Bucureşti. În consecinţă, părţile vătămate P.C. şi S.B. s-au deplasat la Oradea pentru a-i duce banii inculpatei, aceasta le-a invitat să vadă biroul unde lucra ca şi avocat, birou în care inculpata, în realitate, lucra ca secretară.
În lunile următoare, inculpata le-a amânat în mod repetat pe părţile vătămate justificând cu diferite pretexte întârzierea obţinerii vizelor.
La sfârşitul lunii ianuarie 2000, în contextul în care părţile vătămate erau tot mai insistente, inculpata le-a spus că vizele sunt rezolvate, deşi împrejurarea nu era reală, însă le-a amânat din nou sub pretextul că are foarte multe paşapoarte de ridicat de la ambasadă şi că nu poate ridica decât cel mult 5 paşapoarte pe săptămână. Întrucât nici în luna aprilie 2000 nu au primit paşapoartele, părţile vătămate şi-au dat seama că au fost înşelate, înregistrând şi o convorbire telefonică cu inculpata pentru a dovedi acest lucru.
În aceste circumstanţe, părţile vătămate i-au solicitat inculpatei să le restituie paşapoartele şi banii, iar după îndelungi insistenţe, în cursul lunilor iunie-iulie 2000, cele două părţi vătămate au reuşit să-şi recupereze actele şi banii.
S-a mai reţinut că în luna octombrie 1999, în timp ce se afla la Serviciul Paşapoarte din Cluj Napoca, împreună cu partea vătămată P.C., a cunoscut-o prin intermediul acesteia din urmă pe martora G.R., prezentându-se drept avocat. Cum mama martorei avea calitatea de pârâtă într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului Cluj, martora a întrebat-o pe inculpată dacă poate să-i asigure asistenţa juridică mamei sale, aceasta acceptând în schimbul sumei de 3.000.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a câştiga încredereamartorei, inculpata a făcut referire la o serie de personalităţi, afirmând, printre altele, că îl cunoaşte pe procurorul şef care o va ajuta.
În cursul lunii decembrie 1999 inculpata călătorea cu trenul de la Oradea la Câmpia Turzii, în acelaşi compartiment aflându-se şi P.D. a cărui soţie avea două procese pe rolul Tribunalului Cluj.
Cu ocazia discuţiilor purtate, inculpata a început să se pronunţe asupra modului de soluţionare a acestor cauze, afirmând că vor avea câştig de cauză 100%, prezentându-se ca avocat în din Oradea şi i-a înmânat părţii vătămate o carte de vizită unde în dreptul numelui său apărea titulatura de „colaboratoare”. Ulterior părţile vătămate P.D. şi P.C. au contactat-o telefonic pe inculpată după care s-au întâlnit şi au discutat despre angajarea ca avocat a inculpatei în cele două cauze, lucru cu care K.M. a fost de acord, solicitând diferite sume de bani pentru studiul dosarului, deplasări, onorariu de avocat. În total, părţile vătămate i-au înmânat inculpatei suma de 8.000.000 lei şi 550 DM.
Pentru a întări convingerea părţilor vătămate că este avocată, inculpata le-a spus că îi cunoaşte bine pe judecătorii care fac parte din completul de judecată, lăsând impresia că are influenţă asupra lor, afirmând chiar că a fost colegă de facultate cu soţul judecătorei din complet.
Mai mult, inculpata, la un moment dat, a condus-o pe una din părţile vătămate până în apropierea biroului membrilor completului de judecată, a intrat în birou iar la ieşire i-a cerut părţii vătămate suma de 500.000 lei pentru a cumpăra o sticlă de coniac ce urma să fie dată unuia din membrii completului.
În final, hotărârile judecătoreşti pronunţate au fost defavorabile părţii vătămate, fapt ce a determinat-o să presupună că inculpata a înşelat-o, presupunere confirmată ulterior cu ocazia unei discuţii între partea vătămată şi un avocat.
În timpul desfăşurării proceselor civile amintite, prin intermediul lui P.D., inculpata l-a cunoscut pe C.I., căruia i s-a prezentat, de asemenea, ca avocat şi s-a oferit să-i acorde asistenţă juridică într-o cauză penală ce s-a aflat pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, pentru care inculpata a pretins şi primit suma de 1.500.000 lei. Partea vătămată a aflat că inculpata nu are calitatea de avocat, reuşind să recupereze suma de 1.000.000 lei de la inculpată.
În aceeaşi perioadă, inculpata l-a indus în eroarepe P.D., în faţa căruia a afirmat că este avocat şi că prin intermediul unor cunoştinţe îi va obţine viza pentru spaţiul Schengen.
Fiind indusă în eroare partea vătămată i-a înmânat inculpatei paşaportul şi suma de 100 dolari SUA, însă inculpata nu a obţinut viza promisă, paşaportul fiind găsit în domiciliul acesteia cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate.
Procedând în acelaşi mod ca şi în cazul părţii vătămare P.D., inculpata l-a indus în eroareşi pe T.S. căruia în schimbul sumei de 500 DM i-a promis obţinerea vizei pentru spaţiul Schengen, prezentându-i-se ca avocat. După circa 5 luni, sesizând că inculpata nu a obţinut viza, partea vătămată şi-a dat seama că a fost înşelată şi dupălungi insistenţe şi-a recuperat banii.
În cursul lunii mai 2000, inculpata K.M. l-a cunoscut pe F.A. care era cercetat într-un dosar penal aflat la Parchetul Militar Cluj. Inculpata s-a oferit să-i acorde asistenţă juridică în calitate de avocat, ocazie cu care a afirmat că are relaţii cu persoane foarte importante, pe care le-a şi menţionat, printre ele indicându-l şi pe procurorul care instrumenta cauza în care F.A. era cercetat penal, astfel că va putea obţine o soluţie favorabilă în sensul netrimiterii în judecată şi a aplicării unei sancţiuni administrative.
Pentru acesta, inculpata a solicitat 1400 DM, 300 dolari SUA şi 1.000.000 lei afirmând că va cumpăra cadouri pentru procuror şi pentru preşedintele Tribunalului Militar.
Situaţia de fapt expusă a fost reţinută pe baza plângerilor şi declaraţiilor părţilor vătămate, depoziţiilor martorilor audiaţi, proceselor verbale de confruntare, copiilor filelor din agendele ridicate de la inculpată, probe coroborate cu declaraţiile inculpatei.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr.218 din 27 august 2002 a respins apelurile declarate de inculpată şi partea vătămată P.C.
Împotriva acestei decizii inculpata a declarat recurs, reiterând motivele invocate în apel, şi anume nelegalitatea şi nemeinicia hotărârilor pronunţate, solicitând în principal achitarea pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa întrucât nu a avut intenţia de a înşela părţile vătămate şi de a comite infracţiunea de trafic de influenţă, iar în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate.
Recursul este fondat însă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţele de fond şi de apel au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise în textele de lege mai sus arătate.
Într-adevăr, fapta inculpatei, care în cursul anului 1999, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin prezentarea calităţii mincinoase de avocat, a indus în eroare mai multe părţi vătămate, promiţându-le că le va obţine vize de intrare în spaţiul Schengen, cauzându-le prejudicii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, în formăcontinuată prevăzută de art.215 alin.2 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal.
Fapta aceleiaşi inculpate, care în aceeaşi perioadă de timp, în mod repetat, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a pretins şi primit diferite sume de bani de la părţile vătămate, afirmând că le va folosi pentru a cumpăra cadouri pentru judecători şi procurori din cadrul unor instanţe civile şi militare din Cluj Napoca, asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că va influenţa şi poate să-i determine să pronunţe anumite soluţii în cauzele pe care le instrumentau şi în care aveau interes aceste părţi civile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzută de art.257 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal.
Este adevărat că inculpata nu a recunoscut infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată însă vinovăţia acesteia rezultă din toate celelalte mijloace de probă, respectiv din plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate care în mod constant au menţionat maniera în care a acţionat inculpata pentru a obţine foloase materiale, din depoziţiile martorilor audiaţi, din procesele-verbale de confruntare precum şi din actele ridicate de la inculpată şi în care aceasta a notat o serie de date referitoare la persoanele de la care primise sume de bani şi pentru care a făcut diverse cereri la diferite instituţii.
Simpla negare a inculpatei a faptelor reţinute în sarcina sa prin actul de inculpare şi prin hotărârile pronunţate nu are nici o relevanţă din punct de vedere juridic atâta vreme cât situaţia de fapt arătată în cuprinsul acestora rezultă din celelalte probe ale dosarului.
Instanţa de fond a analizat în detaliu fiecare faptă şi a indicat mijloacele de probă pe care s-a întemeiat atunci când a pronunţat sentinţa atacată, iar instanţa de apel,este adevărat cu o motivare sumară, a verificat criticile formulate de inculpată şi pe care justificat le-a respins.
Întrucât vinovăţia inculpatei a fost corect stabilită, primul motiv de recurs invocat nu este fondat.
Motivul de recurs ce vizează individualizarea pedepsei este însă întemeiat.
Potrivit art.72 din Codul penal, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea generală, de gradul de pericol social al faptelor comise, de persoana făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din formularea dată de textul de lege mai sus arătat acestor criterii rezultă că sunt obligatorii şi trebuie avute în vedere în totalitate, de fiecare dată la stabilirea şi aplicarea pedepsei.
Or, în speţă, analizarea exclusivă a pericolului social generic al faptelor comise de inculpată, pericol într-adevăr relevant, ignorându-se celelalte criterii de individualizare, a determinat aplicarea unor sancţiuni greşit individualizate.
Astfel, inculpata prezentând o serie de afecţiuni de sănătate, se află la prima abatere de natură penală, infracţiunile comise reprezentând un fapt izolat în activitatea sa, ea luând măsuri pentru despăgubirea unor părţi vătămate, iar în final, a regretat faptele aşa cum au fost reţinute prin rechizitoriu şi prin hotărârile pronunţate.
În raport de toate elementele de circumstanţiere ale faptelor şi făptuitoarei se impune reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii sancţiunilor stabilite la câte 4 ani închisoare, respectiv spre limitele minime prevăzute de textele sancţionatoare.
Ca atare, recursul declarat de inculpată va fi admis în sensul celor mai sus arătate, se vor casa hotărârile pronunţate, se va descontopi pedeapsa aplicată în pedepsele componente şi vor fi reduse pedepsele aplicate la câte 4 ani închisoare pentru infracţiunile prevăzute de art.215 alin.2 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal, respectiv art.257 cu aplicarea art.41 alin.2 din acelaşi cod.
Conform art.33 lit.a şi 34 lit.b din Codul penal pedepsele stabilite vor fi contopite în pedeapsa cea mai grea, în final, inculpata urmând a executa 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi.
Se va computa perioada arestării preventive, iar onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de inculpata K.M. împotriva deciziei penale nr. 218 din 27 august 2002 a Curţii de Apel Cluj.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr.155 din 2 aprilie 2002 a Tribunalului Cluj numai cu privire la individualizarea pedepsei principale.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă în pedepsele componente de:
- 5 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art.215 alin.2, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen.;
- 5 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art.257 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b C.pen.
Reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art.215 alin.2, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
Reduce pedeapsa de la 5 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzute de art.257 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b C.pen.
Conform art.33 – 34 lit.b C.pen., contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, inculpata având de executat în final, 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b C.pen.
Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventivea inculpatei de la 15 ianuarie 2001la 7 februarie 2003.
Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 629/2002. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs... | CSJ. Decizia nr. 626/2002. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
