CSJ. Decizia nr. 631/2002. Penal. Art.182 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.631 Dosar nr.4653/2002
Şedinţa publică de la 7 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr.122/A din 19 septembrie 2002 a Curţii de Apel Tg.Mureş.
S-a prezentat recurentul inculpat, asistat de avocat D.M., apărător ales şi intimata parte civilă R.I.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a susţinut şi dezvoltat motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei şi a solicitat admiterea acestuia aşa cum a fost formulat, în sensul casării deciziei instanţei de apel şi menţinerea sentinţei instanţei de fond sub aspectul laturii civile.
Partea civilă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Procurorul solicită respingerea recursului.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a susţinut apărarea făcută prin apărător.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.35 din 18 februarie 2002 a Tribunalului Mureş a fost condamnat inculpatul B.N. la 3 luni închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de artl.182 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal şi art.76 lit.d Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art.20 raportat la art.174 Cod penal.
În baza art.81 şi 82 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe termenul de încercare de 2 ani şi 3 luni, atrăgând atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile R.I. suma de 2.750.000 lei despăgubiri materiale şi 78.000 lei cheltuieli judiciare.
S-au respins celelalte pretenţii formulate privind daune materiale, daune morale şi cheltuieli judiciare.
S-au respins pretenţiile civile formulate de Spitalul Clinic judeţean Mureş.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Între inculpatul B.I. şi partea civilă R.I. a existat o mai veche dispută privind un teren.
La data de 29 aprilie 1996 în jurul orelor 18,30 inculpatul s-a deplasat la brutăria din comuna Albeşti. Pe drum s-a întâlnit cu partea civilă. Între cei doi a avut loc o discuţie contradictorie cu privire la mutarea unor ţăruşi de delimitare de către inculpat de pe terenul în litigiu. Partea civilă a lovit în mod violent cu umbrela asupra capului inculpatului.
După ce au fost despărţiţi de martorul C.I., partea civilă şi-a continuat drumul ajungând în faţa casei martorului R.Z., pe podeţul care face legătura între drum şi poarta de acces a imobilului.
După un timp, inculpatul întorcându-se spre casă, i-a observat pe cei doi şi a întrebat pe partea civilă de ce l-a lovit cu umbrela în cap, după care a lovit cu pumnul în maxilar. Partea civilă în urma loviturilor s-a dezechilibrat şi a căzut la pământ.
Potrivit certificatului medico-legal nr.1667/1996 (f.12 dos.parchet Sighişoara) partea civilă a prezentat leziuni la nivelul feţei în regiunea periorbitală stg.echimoză suprafaţa obrazului stâng, precum şi alte semne de violenţă, stabilindu-se pentru vindecare 11-12 zile. La o nouă reexaminare, la 9 iulie 1996, s-a constatat o evacuare chirurgicală a unui hematom de emisferă stângă, zilele de îngrijiri fiind stabilite la IML Tg.Mureş, la 50-55 zile.
Ulterior s-au efectuat noi reexaminări stabilindu-se că partea civilă a prezentat o infirmitate permanentă, existând o lipsă de substanţă osoasă în regiunea parietală stângă şi viaţa i-a fost pusă în primejdie. Aceste acte medico-legale au fost avizate de Comisia superioară din cadrul IML Bucureşti.
Partea civilă a suferit două traumatisme cranio-cerebrale, unul prin lovire directă cu un corp contondent şi al doilea prin cădere în urma lovirii cu pumnul, traumatismele putând pune în pericol viaţa. Între traumatismele suferite la 29 aprilie 1996 şi hematomul subdural de emisferă stângă există o legătură cauzală directă.
Din analiza tuturor probelor, declaraţiilor părţilor, a martorilor şi a actelor medicale, rezultă că între părţi au existat două evenimente. Primul s-a petrecut în jurul orelor 18,30 în apropierea postului de poliţie şi casa martorului C.I., când aceştia s-au certat şi partea civilă a lovit cu umbrela de câteva ori. Ulterior s-a produs incidentul din faţa casei martorului R.Z., între cele două existând o strânsă legătură.
Astfel, cel de-al doilea eveniment, lovirea părţii civile de către inculpat care a pus prin consecinţele sale în pericol viaţa părţii civile, îşi are izvorul în atitudinea părţii civile care a aplicat iniţial mai multe lovituri cu umbrela asupra capului inculpatului.
Aceste lovituri au avut darul să-i provoace inculpatului o stare de puternică tulburare şi emoţie şi în consecinţă fapta inculpatului s-a produs în condiţiile provocării prevăzută de art.73 lit.b Cod penal.
Inculpatul nu a avut intenţia de a ucide. Leziunile mai grave s-au datorat căderii părţii civile pe un plan dur. Punerea în primejdie a vieţii, nu duce automat la ideea unei intehnţii de omor.
Inculpatul a lovit cu pumnul în faţă cu intenţie directă, însă urmarea mai gravă se datorează culpei fără prevedere. Astfel el a acţionat cu preterintenţie.
Ca atare, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal.
În aceste condiţii, se va schimba încadrarea juridică din tentativă la omor calificat prevăzută de art.20 raportat la art.174 şi 175 lit.i Cod penal.
Se va dispune condamnarea inculpatului, cu referire la art.73 lit.b şi art.76 lit.d Cod penal la o pedeapsă de 3 luni închisoare.
În raport de conduita inculpatului în precedent, atitudinea părţii civile, lipsa de antecedente, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art.81 şi 82 Cod penal, ţinând seama că fapta a fost comisă anterior modificărilor aduse Codului penal în noiembrie 1996 şi deci se poate aplica suspendarea, făcând aplicarea în acest sens a prevederilor art.13 Cod penal.
În cursul procesului partea vătămată s-a constituit parte civilă solicitând 100.000.000 lei daune morale, 60.000.000 lei daune materiale şi 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Conform art.1169 Cod civil, cine face o propunere judecăţii, trebuie să o dovedească.
În cauză s-a dovedit că partea civilă presta activităţi în gospodăria din Albeşti. Pentru o zi de muncă se cuvenea suma de 50.000 lei. Pentru cele 55 zile de incapacitate se cuvine suma de 2.750.000 lei.
Celelalte pretenţii nu sunt dovedite şi justificate.
În măsura în care fapta inculpatului s-a produs în stare de provocare, nu se pot acorda daune morale.
Spitalul Clinic judeţean Mureş a pretins suma de 308.106 lei pentru asistenţa medicală acordată părţii civile R.I. Inculpatul a plătit această sumă (f.131 dos.Judecătoria Sighişoara), astfel că se va respinge pretenţia.
Pentru cheltuieli judiciare partea civilă a depus două bilete de transport în valoare de 78.000 lei. Pentru restul până la 1 milion lei neexistând acte şi dovezi.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi partea civilă R.I.
În şedinţa de judecată de la 19 septembrie 2002, în faţa instanţei de apel, procurorul de şedinţă a declarat că retrage apelul formulat în cauză.
Partea civilă a criticat sentinţa sub aspectul greşitei reţineri a stării de provocare şi a solicitat obligarea inculpatului la 150.000.000 lei daune morale, 96.000.000 lei daune materiale, 1.700.000 lei cheltuieli de transport şi 6.381.000 lei costul medicamentelor.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin decizia penală nr.122/A/din 19 septembrie 2002, a admis apelul declarat de partea civilă R.I. şi a desfiinţat hotărârea atacată doar în ce priveşte latura civilă, în sensul că majorează cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul B.I. în favoarea părţii civile R.I. de la 2.750.000 lei la suma de 9.131.000 lei şi cheltuieli judiciare de la 78.000 lei la suma de 1.000.000 lei.
Totodată, obligă pe inculpat ca să plătească părţii civile R.I. suma de 50.000.000 lei cu titlu de daune morale.
S-au menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa atacată.
Prin aceeaşi decizie s-a luat act de retragerea apelului declarat de parchet.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel arată că, în speţă, cerinţele referitoare la starea de provocare nu sunt întrunite.
În acest sens sunt probele administrate în cauză din care rezultă că între părţi a avut loc o discuţie la data de 29 aprilie 1996, apoi s-au certat şi la un moment dat partea civilă a lovit cu umbrela. A intervenit martorul C.I., care i-a despărţit.
Partea civilă a plecat şi s-a oprit în faţa porţii martorului R.Z., cu care a stat de vorbă.
După aproximativ 15 minute a apărut inculpatul, a întrebat pe partea civilă „de ce l-a lovit cu umbrela” şi fără să primească un răspuns a lovit puternic u pumnul în faţă, iar partea civilă a căzut lovindu-se în cădere, producându-se consecinţele deja arătate şi descrise în actele medico-legale.
Din cele arătate s-a concluzionat că inculpatul nu a fost lovit decât uşor, că părţile au fost despărţite şi astfel conflictul a fost aplanat, caz în care nu se poate reţine că inculpatul s-ar fi aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, mai ales că şi anterior între părţi au existat discuţii în legătură cu un teren.
Mai mult, inculpatul este cel care după trecerea unei perioade de timp, a trecut pe lângă partea civilă şi de data aceasta fără nici o discuţie sau act provocator, a lovit cu pumnul, deci în aceste momente el nu era tulburat sau emoţionat, dorind probabil să se răzbune pentru discuţia anterioară.
În aceste împrejurări s-a constatat că victima nu a avut un comportament care să justifice reducerea pretenţiilor civile.
De altfel, prima instanţă a soluţionat latura civilă a cauzei, a acordat despăgubiri şi cheltuieli judiciare, integral şi nu în raport de culpa părţii civile.
Sub aspectul soluţiei date acţiunii penale, aplicarea dispoziţiilor art.73 lit.b Cod penal, a fost menţionată, deoarece, potrivit art.362 alin.1 lit.d din Codul de procedură penală, partea civilă poate face apel numai în ce priveşte latura civilă.
Sub aspectul laturii civile s-a motivat că suma pretinsă în prezent de 6.381.000 lei nu este exagerată şi se consideră dovedită, astfel că urmează a fi adăugată la suma de 2.750.000 lei, împreună constituind daune materiale.
Nu au fost acordate despăgubiri pentru veniturile calculate de partea civilă prin muncile agricole neefectuate de el, întrucât nici anterior nu muncea personal, ori coordonarea altor persoane se putea realiza şi se poate face şi în prezent în aceleaşi condiţii.
Daunele morale sunt justificate în condiţiile în care s-a produs fapta, internarea în spital, suferinţele fizice şi psihice la care a fost supusă partea civilă.
Sub acest aspect, se pot acorda daune morale în cuantum de 50.000.000 lei.
De asemenea, cheltuielile de transport nu sunt exagerate pentru 1.000.000 lei, făcându-se dovada numeroaselor deplasări, iar suma dată de prima instanţă este doar pentru câteva bilete. Chiar dacă nu s-au putut aduce toate biletele de transport, este clar că pentru prezentare la proces la Sighişoara şi Tg.Mureş, la organele de cercetare penală, partea civilă a făcut asemenea cheltuieli.
Inculpatul a declarat recurs, considerând nelegală şi netemeinică decizia dată în apel. S-a arătat că în mod greşit instanţa de apel a înlăturat circumstanţa atenuantă a provocării în soluţionarea laturii civile, a majorat cuantumul despăgubirilor civile şi a acordat daune morale în sumă de 50.000.000 lei. S-a cerut casarea deciziei şi menţinerea sentinţei primei instanţe prin care nu s-au acordat daune morale, iar despăgubirile civile au fost acordate în cuantum de 2.750.000 lei.
Examinând lucrările dosarului şi hotărârea atacată în raport cu motivele de casarea invocate se constată că recursul nu este întemeiat.
Potrivit art.73 lit.b din Codul penal, dispoziţiile referitoare la provocare sunt aplicabile în cazul în care infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Rezultă, aşadar, că reţinerea stării de provocare este condiţionată de o comportare culpabilă a victimei, care, prin acţiunile sale, să fie de natură a cauza inculpatului o puternică stare de tulburare sub imperiul căreia acesta să comită infracţiunea.
Din examinarea probelor rezultă că instanţa de apel a reţinut în mod corect că în sarcina părţii vătămate nu i se poate reţine vreo culpă în săvârşirea infracţiunii de către inculpat.
Referitor la faza în care între părţi a avut o discuţie, apoi s-au certat şi la un moment dat partea vătămată a lovit cu umbrela pe inculpat, se constată că această manifestare a părţii vătămate, în condiţiile în care a fost săvârşită, n-a fost de natură să producă inculpatului o puternică tulburare. Că este aşa o dovedeşte şi împrejurarea că inculpatul nu a reacţionat imediar la atitudinea necorespunzătoare a părţii vătămate şi a plecat.
Numai după aproximativ 15 minute, când tulburarea, fără caracter grav, produsă de atitudinea părţii vătămate s-a atenuat, inculpatul a luat hotărârea ca să se reîntoarcă la locul unde se găsea partea vătămată.
În ceea ce priveşte ultima fază a conflictului, din probe rezultă că, revenind la locul unde se găsea partea vătămată, inculpatul după ce a întrebat-o ce a avut cu el, a lovit-o imediat cu pumnul în faţă.
De vreme ce, în această fază a incidentului, cel care a provocat reluarea conflictului a fost inculpatul, lovind cu pumnul pe partea vătămată, inculpatul nu poate beneficia de circumstanţa atenuantă a provocării.
Având însă, în vedere că în cauza de faţă prin apelul declarat de partea civilă nu se poate înlătura circumstanţa atenuantă a provocării, dar că motivele de apel sunt strâns legate de aceasta, iar, pe de altă parte, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, partea civilă nu are nici o culpă în săvârşirea faptei care a pricinuit paguba, această împrejurare va trebui reţinută în soluţionarea laturii civile, cum bine a statuat instanţa de apel. Ar fi cu totul inechitabil ca, în asemenea împrejurări, partea civilă – care nu are nici o culpă în săvârşirea infracţiunii - să fie obligată să suporte o parte din prejudiciul care i-a fost cauzat.
Sub acest aspect, prin urmare, decizia recurată este legală şi temeinică, astfel că este nefondat primul motiv de recurs al inculpatului.
Este, de asemenea, neîntemeiat şi motivul de casare vizând despăgubirile civile.
Potrivit art.14 Cod procedură penală, raportat la art.998 Cod civil, cel vinovat de comiterea unei infracţiuni este obligat să repare în întregime paguba cauzată.
Referitor la despăgubirile civile solicitate de partea vătămată, din probele aflate la dosar rezultă că acestea au fost acordate în limita cuantumului dovedit, respectiv de 9.131.000 lei, aşa cum au fost confirmate prin actele depuse de partea vătămată.
Într-adevăr, instanţa de apel a examinat probele administrate şi a stabilit în mod justificat că despăgubirile civile au fost dovedite nu doar în limita sumei de 2.750.000 lei reţinută de prima instanţă, ci şi în limita sumei de 6.381.000 lei.
Astfel, pentru a cumpăra medicamentele necesare tratamentului medical în perioada anilor de la accident, partea vătămată a efectuat cheltuieli în sumă de 6.381.000 lei, care se adaugă la sum a de 2.750.000 lei, acordată de prima instanţă, împreună constituind daune materiale.
De asemenea, instanţa de apel reţinând prezenţa părţii vătămate în faţa instanţelor de judecată şi la organele de urmărire penală, a stabilit în mod corect că, pentru deplasarea la aceste instituţii, partea vătămată a efectuat cheltuieli în sumă de 1.000.000 lei şi nu de 78.000 lei, cum a reţinut instanţa de fond, fiind fără relevanţă împrejurarea că la dosar sunt depuse numai o parte din tichetele de călătorie.
Cum din probele aflate la dosar nu rezultă elemente din care să se desprindă concluzia modificării despăgubirilor civile în sensul solicitat, urmează a se constata că şi în această privinţă, decizia instanţei de apel este temeinică şi legală, astfel că este nefondat şi cel de al doilea motiv de recurs al inculpatului.
Tot astfel este neîntemeiată şi critica adusă de recurent deciziei referitoare la acordarea daunelor morale.
Potrivit art.14 alin.3 Cod procedură penală şi art.998 Cod civil, fapta omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.
De asemenea, Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra subliniază, între altele, că principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei.
Din probele administrate în cauză rezultă că, pe lângă daunele patrimoniale suferite de partea vătămată, au existat şi prejudicii morale decurgând din internarea în spital, traumele fizice şi psihice suferite, sechele post-traumatice care afectează negativ participarea părţii vătămate la viaţa socială, profesională şi de familie, comparativ cu situaţia lor anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului.
Ca atare, corect instanţa de apel a decis că partea civilă, urmare vătămărilor fizice cauzate prin infracţiune, a suferit şi vătămări psihice şi alterarea condiţiilor de viaţă, ceea ce justifică obligarea inculpatului la plata unor daune morale.
Totodată, este de reţinut că, instanţa de apel bine a stabilit întinderea daunelor morale, în raport cu gravitatea vătămărilor produse şi de intensitatea suferinţelor cauzate.
Aşadar, şi sub aspectul examinat, hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică şi în consecinţă urmează a se menţine.
În raport de considerentele expuse, recursul formulat de inculpat este nefondat şi va fi respins, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr.122/A din 19 septembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 590/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 657/2002. Penal → |
|---|
