CSJ. Decizia nr. 584/2002. Penal
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE
SECTIA PENALA
Decizia nr.584 Dosar nr.2896/2002
Sedinţa publică din 6 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul L.Z.C., împotriva deciziei penale nr.260 din 16 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală.
S-a prezentat inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat Z.C., lipsind intimata parte civilă W.A.L., C.L.,Z.J. şi Spitalul Clinic Dr.Bagdasar Bucureşti.
A fost prezent interpretul de limbă chineză.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a cerut admiterea recursului, cu privire la greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, întrucât nu este autorul acestor fapte, solicitând achitarea.
În subsidiar a cerut reducerea pedepsei.
Procurorul a cerut respingerea recursului ca nefondat, vinovăţia inculpatului fiind pe deplini stabilită, iar pedeapsa aplicată just individualizată.
Inculpatul, prin intermediul interpretului, a fost de acord cu susţinerile apărătorului.
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.668 din 10 decembrie 1999 Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, a respins ca nefondată excepţia de necompetenţă după materie cu privire la infracţiunile prevăzute de art.279 alin.2 Cod penal şi art.280 Cod penal.
În baza art.334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei de omor deosebit de grav din art.174 raportat la art.175 lit.a şi h şi art.176 lit.b şi d Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal, în art.174 raportat la art.175 lit.a şi art.176 lit.b şi d Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a şi art.13 Cod penal.
În baza acestor din urmă texte legale, inculpatul L.Z.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare.
În baza art.211 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a şi art.13 Cod penal, a condamnat pe acelaşi inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art.20 raportat la art.211 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a şi art.13 Cod penal, a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art.334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică din art.279 alin.2 cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal şi art.280 alin.1 cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal, în art.279 alin.2 şi art.280 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal.
Pentru fiecare din aceste infracţiuni, inculpatul a fost condamnat la pedepse de câte 2 ani închisoare.
În baza art.184 alin 2 şi 4 Cod penal, acelaşi inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare.
În baza art.1 lit.a din Legea nr.137/1997 s-au constituit graţiate condiţionat, în întregime, pedepsele aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.280 Cod penal şi art.184 Cod penal.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.10 din aceeaşi lege.
În baza art.33 lit.a şi art.34 alin.1 lit.b Cod penal s-au contopit toate celelalte pedepse dispunându-se ca inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71-64 Cod penal.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus arestarea preventivă de la 18 iunie 1995 la zi.
În baza art.117 Cod penal, s-a aplicat inculpatului măsura de siguranţă a expulzării după executarea pedepsei principale.
În baza art.118 lit.e Cod penal, s-a dispus confiscarea unui revolver marca Zastava.
Inculpatul a fost obligat la despăgubiri către părţile civile care s-au constituit ca atare în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul L.Z.C.
În apelul delarat, Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pe care a considerat-o prea mică în raport cu pericolul social al faptelor, solicitând să se aplice un spor de pedeapsă în temeiul art.33 şi 34 Cod penal.
Inculpatul a criticat aceeaşi hotărâre în principal cu privire la greşita sa condamnare pentru infracţiunile de omor calificat şi deosebit de grav, întrucât din probatoriile administrate în cauză nu rezultă că este autorul
acestor fapte şi a solicitat să se dispună achitarea sa iar în subsidiar reducerea pedepselor, pe care le consideră prea severe.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, prin decizia penală nr.284 din 5 iunie 2000 a admis apelul declarat de Parchet, a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi rejudecând cauza în fond a aplicat inculpatului, la pedeapsa rezultantă, în baza art.34 Cod penal, un spor de 5 ani închisoare, astfel ca acesta să execute în final pedeapsa de 25 ani închisoare.
Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Împotriva ambelor hotărâri, inculpatul a delcrata recurs care a fost admis prin decizia penală nr.4 din 9 ianuarie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, casându-se hotărârile cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, numai în ceea ce priveşte infracţiunile de omor deosebit de grav şi tâlhărie.
Curtea Supremă de Justiţie a apreciat că în privinţa infracţiunilor menţionate materialul probator nu este complet şi că se impune pentru stabilirea cu certitudine a săvârşirii faptelor de către inculpat, audierea martorei E.M. precum şi suplimentarea probelor testimoniale pe situaţia de fapt.
În fond după casare, cauza a fost înregistrată sub nr.963/2001 la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală.
În faza rejudecării, s-a procedat la audierea inculpatului L.Z.C. care a declarat că nu recunoaşte săvârşirea faptelor de omor şi tâlhărie. De asemenea, a fost audiat martorul T.X.H, prin translator autoritzat.
În cursul judecăţii, s-au emis mandate de aducere pentru martorii menţionaţi în rechizitoriu. În urma executării acestora, s-a constatat imposibilitatea audierii martorilor E.M., D.Z.,M.C.C. şi Z.F.
Analizând materialul probator, tribunalul a reţinut că declaraţia inculpatului prin care a arătat că nu recunoaşte faptele , urmează a fi înlăturată întrucât nu se coroborează cu celelate mijloace de probă administrate în cauză.
Astfel, tribunalul a reţinut că expertiza dactiloscopică a identificat urme papillare aparţinând inculpatului pe recipientele de plastic din sufrageria locuinţei, pe o pereche de ochelari şi pe mai multe farfurii alături de urmele papilare aparţinând celorlalţi doi participanţi Z.T.G. şi C.M.
De asemenea, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, rezultă că în depozitul subunghial recoltat de la inculpat s-au pus în evidenţă epitelii, sânge uman şi particule dure, probabil urme de praf sau de nisip, nefiind însă posibilă, datorită cantităţii foarte mici, determinarea grupei sanguine a urmelor de sânge uman.
Martora E.M. a delcarat în cursul urmăririi penale că a convieţuit cu inculpatul o perioadă de timp, în locuinţa din bd.Dimitrie Cantemir, interval în care nu a folosit vesela gazdei iar înainte de arestarea inculpatului i-a dat acestuia o foarfecă mare cu mânere verzi, un lighean, o găleată şi un cazan. Găleata şi ligheanul au fost ridicate de inculpat şi de Z.T.G. din locuinţa martorei, situată în Bd.Baba Novac.
De asemenea, martora a precizat că inculpatul i-a solicitat ca în noaptea dinaintea reţinerii sale să doarmă în aparmanetul ei din bd.Baba Novac, deşi acest lucru nu se mai întâmplase până la acea dată.
Din procesul verbal de cercetare a locului faptei cât şi din planşele foto rezultă că obiectele menţionate au fost folosite la săvârşirea faptei, fiind găsite cu resturi cadavrice umane în locuinţa închiriată de inculpat.
Audiat în cursul urmăririi penale şi judecăţii, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de omor.
El a arătat că nu a locuit în apartamentul închiriat pe numele său în Bd.Dimitrie Cantemir, ci doar a pus la dispoziţie celorlalţi participanţi Z.T.G. şi C.M. acest spaţiu. Instanţa a considerat că această declaraţie este nesinceră fiind contrazisă de ansamblul probatoriilor administrate, inclusiv de declaraţia martorei E.M.
S-a reţinut deci în sarcina inculpatului, că împreună cu ceilalţi participanţi i-a atras pe cei doi conaţionali în apartamentul din bd.Dimitrie Cantemir în scopul deposedării de sumele de bani ce le aveau asupra lor, după uciderea acestora.
Faptul că cei trei agresori, printre care şi inculpatul, au adus în apartament respective cazane şi ligheane în care s-au găsit părţi din cadavrele victimelor precum şi modul în care victimele au fost atrase în locuinţă demonstrează caracterul premeditat al faptelor.
Pe de altă parte, a fost respinsă cererea formulată de reprezentantul parchetului de schimbare a încadrării juridice, dintr-o faptă prevăzută de art.211 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a şi 13 Cod penal în două fapte prevăzute de acelaşi text.
Instanţa a apreciat că în cauză există o unitate de infracţiune, fapta de tâlhărie fiind îndreptată în principal împotriva patrimoniului astfel încât pluralitatea de victime nu generează un concurs de infracţiuni.
Aşa fiind, Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr.42 din 24 ianuarie 2002 a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art.211 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a şi art.13 Cod penal în două fapte prevăzute de acelaşi text ca neîntemeiată.
În baza art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art.174 alin.1 Cod penal raportat la art.175 lit.a şi b Cod penal şi art.176 lit.b şi d Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal în art.174 alin.1 Cod penal raportat la art.175 lit.a Cod penal şi art.176 lit.b şi d Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal şi art.13 Cod penal.
În temeiul acestor din urmă texte legale, s-a dispus condamnarea inculpatului L.Z.C. la pedeapsa de 20 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71-64 Cod penal.
În baza art.211 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a şi art.13 Cod penal, a condamnat pe acelaşi inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art.33 lit.a Cod penal şi art.34 lit.b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 20 de ani închisoare, sporită cu 5 ani, deci în final 25 de ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71-64 Cod penal.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă durata prevenţiei de la 18 iunie 1995 la zi.
În baza art.350 Cod procedură penală s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art.117 Cod penal, s-a dispus expulzarea inculpatului după executarea pedepsei principale.
S-a luat act că partea vătămată Z.J. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art.14 şi 346 Cod procedură penală, art.988 şi 999 Cod civil, inculpatul a fost obligat la următoarele sume către partea civilă W.L., cu domciliul ales în Bucureşti, şos.Colentina nr.456-458, stand.0662, sector 2.
-daune materiale:
-22.000.000 lei reprezentând diferenţa dintre suma avută de victimă asupra sa şi cea restituită;
-6.753.231 lei reprezentând cheltuieli de incinerare;
-5.000 USD plătit în echivalent în lei la cursul de schimb al BNR la data executării.
-daune morale:
-100.000.000 lei.
A fost obligat inculpatul la o prestaţie periodică lunară în favoarea minorilor X.W., născută la 26 mai 1995 şi X.L. născut la 9 iunie 1985 în cuantum de 500.000 lei lunar pentru fiecare minor, de la data constituirii de parte civilă 19 ianuarie 1998 şi până la majoratul minorilor.
S-au menţinut măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanţa din 1 aprilie 1996 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, şi au fost confiscate corpurile delicte. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, arătând că nu se face vinovat de infracţiunile de omor şi tâlhărie reţinute în sarcina sa.
A arătat că este utilă cauzei audierea unui martor pe care însă nu este în măsură să îl identifice.
În subsidiar apelantul inculpat a solicitat redozarea sancţiunii şi aplicarea unor pedepse mici.
Examinând întregul material probator administrat pe parcursul tuturor fazelor procesuale, Curtea a reţinut că apelul declarat de inculpat nu este întemeiat, fiind respins prin decizia penală nr.260 din 16 mai 1992.
S-a reţinut că, instanţa de fond a făcut o analiză corectă şi completă a materialului probator administrat şi s-a conformat în măsura în care acest lucru a fost posibil din punct de vedere obiectiv, îndrumărilor date prin decizia de casare a Curţii Supreme de Justiţie.
Săvârşirea infracţiunilor de către inculpat rezultă din coroborarea declaraţiilor de martori, a probelor ştiinţifice şi a celorlalte dovezi administrate.
S-a reţinut în primul rând că susţinerea inculpatului în sensul că nu a locuit în aparetamentul din Bd.Dimitrie Cantemir este contrazisă de depoziţia martorei E.M., care a arătat că a convieţuit cu inculpatul în acea locuinţă şi mai ales că la solicitarea acestuia, i-a înmânat o foarfecă mare cu mânere verzi, un lighean, o găleată şi un cazan, toate aceste recipiente fiind găsite ulterior cu resturi cadavrice umane în locuinţa închiriată de inculpat.
Martora a mai relatat că în preziua comiterii faptelor de omor, inculpatul i-a solicitat ca, în mod excepţional, să rămână să doarmă în apartamentul ei din Bd.Baba Novac.
Această declaraţie se coroborează cu procesul verbal de cercetare a locului faptei, cu rapoartele medico-legale de autopsie şi raportul de expertiză tehnico-ştiinţifică a depozitului subunghial care a evidenţiat în mod cert existenţa asupra inculpatului a unor urme de epitelii şi sânge uman.
În legătură cu acestea, inculpatul nu a fost în măsură să ofere nici o explicaţie plauzibilă.
Pe de altă parte, împrejurările anterioare comiterii faptelor legate de atragerea victimelor în apartamentul din bd.Dimitrie Cantemir sunt dovedite chiar şi indirect prin depoziţiile martorilor W.X.L. şi Z.J.Y.
În ceea ce priveşte infracţiunea de tâlhărie, comisă, de către inculpat şi de asemenea nerecunoscută de acesta, s-a reţinut că ea este dovedită prin depoziţiile martorilor Z.F., R.T. şi P.C.
De asemenea, ca edificatoare pentru poziţia procesuală a inculpatului s-a reţinut a fi şi împrejurarea că pe tot parcursul judecării cauzei, dându-i-se posibilitatea să combată probatoriile ce îi dovedesc vinovăţia , acesta nu a fost în măsură să propună administrarea de dovezi, referindu-se vag la un martor pe care nu îl poate identifica şi solicitând aplicarea unor pedepse mai mici.
Toate aceste împrejurări atestă că probatoriile tehnico-ştiinţifice necombătute, depoziţiile martorilor, chiar indirecte, se coroborează pe deplin şi conduc la concluzia săvârşirii de către inculpat a infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, s-a constatat că instanţa de fond a avut în vedere în mod corect gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracţiunilor, modalităţile concrete în care faptele au fost comise şi care le imprimă un caracter grav precum şi nesinceritatea manifestată de către inculpat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul a cărei critică a vizat greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate.
Curtea, examinând cauza, în raport de motivul invocat cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art.3859 alin.1 pct.171 şi alin.3 al aceluiaşi articol, constată că recursul este nefondat.
În vederea aflării adevărului, instanţele au administrat toate probele utile şi concludente necesare şi care au condus la lămurirea cauzei sub toate aspectele.
În aprecierea probelor s-a acordat deplină eficienţă tuturor mijloacelor de probă prin care s-au constatat elementele de fapt ce au servit ca probă, acestea fiind, declaraţiile martorilor, procesul verbal de cercetare a locului faptei şi planşe foto, rapoartele medico-legale de autopsie şi avizările comisiei de specialitate, rapoarte de expertiză şi constatare tehnico-ştiinţifică serologică.
Declaraţiile inculpatului, ca mijloc de probă, nu au putut servi la aflarea adevărului, ştiut fiind că acestea ar servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări el rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ori, deşi inculpatul a negat săvârşirea acestei fapte, nu a fost în măsură să combată probatoriile care îi dovedeau vinovăţia, fără nici un dubiu. De pildă, susţinerea inculpatului că nu a fost în apartamentul din Bd. Dimitrie Cantemir a fost contrazisă prin depoziţia martorei E.M. care a convieţuit cu acesta şi care i-a dat inculpatului obiectele care ulterior au fost găsite cu resturi cadavrice umane în locuinţa indicată de inculpat.
Nici existenţa de epitelii şi sânge uman în depozitele subunghial recoltat de la inculpat constatată ca urmare a efectuării unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică, inculpatul nu a putut-o explica .
Deşi inculpatul a arătat că nu a locuit în apartamentul închiriat pe numele său în Bd.Dimitrie Cantemir, ci doar a pus la dispoziţie celorlalţi participanţi, la săvârşirea faptei, acest spaţiu, nu justifică existenţa urmelor papillare ce-i aparţin, pe recipientele de plastic din sufragerie, pe o pereche de ochelari şi pe mai multe farfurii.
Coroborate toate probele administrate în cauză conduc indubitabil la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvrâşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, pentru care a fost condamnat,.
Cât priveşte individualizarea pedepsei se constată că aceasta a fost efectuată cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de dispoziţiile art.72 Cod penal, dându-se eficienţă deplină atât pericolului social generic şi concret deosebit de ridicat al infracţiunii, pericol ridicat generat şi datorită împrejurărilor în care a fost săvârşită, dar şi persoanei inculpatului care nu are antecedente penale dar în pofida probelor a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal .
In consecinţă, în raport de cele de mai sus şi care examinate din oficiu să conducă la casarea hotărârilor, urmează ca în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr.260 din 16 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul L.Z.C. împotriva deciziei penale nr,.260 din 16 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 18 iunie 1995 la 6 februarie 2003.
Obligă pe recurrent să plătească statului 1.100.000 lei, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul de interpret limba chineză, se va plăti din fondul Curţii Supreme de Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 563/2002. Penal. Decret nr.328/1966. Recurs | CSJ. Decizia nr. 590/2002. Penal → |
|---|
