CSJ. Decizia nr. 657/2002. Penal
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE
SECTIA PENALA
Decizia nr.657 Dosar nr.4592/2002
Sedinţa publică din 11 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr.633/A din 2 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.
S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. L.R.
A lipsit intimata parte vătămată P.I.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.L.R. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii ei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, întrucât pedeapsa minimă aplicată de instanţa de apel este corect individualizată, în raport de circumstanţele reale şi personale şi nu există alte temeiuri pentru reducerea ei.
Inculpatul având ultimul cuvânt, a declarat că este de acord cu susţinerile apărătorului său.
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.526 din 29 mai 2002, Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a a condamnat pe inculpatul B.N. la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit d,e din Codul penal, cu aplicarea art.13, a art.74 lit.a şi a art.76 lit.b din acelaşi cod.
S-au aplicat art.71 şi art.64 din Codul penal.
Pe latură civilă, s-a luat act că partea vătămată Plugaru Ioan nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 1 martie 2002, în timp ce se afla într-o staţie de tramvai situată pe raza sectorului 5 Bucureşti, P.I. a fost întrebat ceva de către inculpat şi sesizând deruta lui, inculpatul l-a îmbrâncit, iar când cel împins a căzut la pământ, s-a aruncat peste trupul lui şi instantaneu i-a luat din buzunarul pantalonilor, suma de 2.800.000 lei. În timp ce inculpatul se îndepărta în fugă, a fost prins de organele de poliţie, banii fiind restituiţi celui vătămat.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă TribunalulBucureşti şi inculpatul.
În apelul declarat, parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicia pedepsei aplicate şi pentru neaplicarea, faţă de inculpat, a măsurii de siguranţă a interzicerii de a se afla, în Municipiul Bucureşti, unde el a săvârşit infracţiunea, astfel cum prevede art.116 din Codul penal.
Inculpatul şi-a motivat apelul pe netemeinicia pedepsei aplicate, considerată a fi prea mare.
Prin decizia penală nr.633 din 2 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală a admis apelul declarat de parchet,a desfiinţat sentinţa numai cu privire la greşita aplicare a art.74 lit.a şi a art.76 lit.b din Codul penal şi a majorat pedeapsa de la 3 ani şi 6 luni închisoare, la 5 ani închisoare.
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Nemulţumit de hotărârea pronunţată în apel, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, cale de atac motivată de netemeinicia pedepsei aplicate.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Conform art.72 din Codul penal, la stabilirea şi aplicarea pedepselor, se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art.52 din Codul penal prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Examinând, prin prisma textelor de lege amintite, pedeapsa stabilită şi aplicată de instanţa de apel, se reţine că 5 ani închisoare este individualizată prin considerarea pericolului social grav al faptei, aceasta aducând atingere integrităţii fizice a persoanei vătămate şi patrimoniului, împrejurările în care s-a săvârşit, respectiv pe timp de noapte şi într-un loc public, agravante în cauză, dar şi persoana făptuitorului, fără antecedente penale, cu stare de sănătate precară şi neşcolarizat.
Executarea pedepsei în regim de detenţie corespunde şi scopului ei, aşa cum este stipulat în art.52 din Codul penal.
Astfel, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispoziţiilor art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va fi respins.
Conform art.192 din Codul de procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare ocazionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr.633/A din 2 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 1 martie 2002, la 11 februarie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 631/2002. Penal. Art.182 alin.1 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 664/2002. Penal. Art.354 alin.2 c.pen. Recurs... → |
|---|
