CSJ. Decizia nr. 721/2002. Penal

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.721 Dosar nr.472/2002

Şedinţa publică din 13 februarie 2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpaţii H.C. şi P.M.I. împotriva deciziei penale nr.277 din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Recurenţii au fost prezenţi în stare de arest asistaţi de apărător din oficiu av.N.I.

A lipsit partea civilă M.I.M.

Procedura de citare îndeplinită.

Inculpatul P.M.I. a declarat că îşi retrage recursul.

Apărătorul, pentru inculpatul S.C. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi achitarea inculpatului deoarece din dosar nu rezultă cu certitudine vinovăţia acestuia pentru comiterea faptei imputate.

În ce priveşte celălalt inculpat a solicitat instanţei să ia act de declaraţia acestuia.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului declarat de H.C. şi să ia act de cele menţionate de celălalt inculpat.

În ultimul cuvânt, inculpatul H.C. a susţinut că nu a comis fapta imputată.

CURTEA,

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr.81 din 17 aprilie 2002, Tribunalul Sibiu în baza art.174 alin.1 coroborat cu art.176 alin.1 lit.c Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, a condamnat pe inculpatul H.C. la pedeapsa de 16 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav şi la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art.64 lit.a şi b Cod penal pe o perioadă de un an de zile.

În baza art.174 alin.1 cu aplicarea art.74 lit.a Cod penal a fost condamnat inculpatul P.M.I., la o pedeapsă de : 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor şi 1 an pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b Cod penal.

În baza art.71 Cod penal au fost interzise inculpaţilor exercitarea drepturilor civile prevăzute de art.64 Cod penal.

În baza art.350 Cod procedură penală s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor, iar în baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată acestora perioada arestului preventiv începând cu data de 30 iulie 2001.

În baza art.14, 346 Cod procedură penală raportat la art.998 cod civil au fost obligaţi inculpaţii, solidar, către partea civilă M.I.M. la plata sumei de 4.023.000 lei cu titlu de despăgubiri civile şi la plata sumei de 30 milioane lei cu titlu de daune morale.

În baza art.191 Cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 2.500.000 lei din care 750.000 lei onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că inculpatul H.C. a locuit împreună cu concubina sa aproximativ un an de zile, martora S.E. în municipiul Sibiu, într-o baracă situată într-o parcarea.

Lipsiţi de mijloace de subzistenţă şi stăpâniţi de viciul beţiei, pentru inculpat şi concubina sa principala sursă de venit a consituit-o colectarea fierului vechi şi a deşeurilor de hârtie.

În data de 25 iulie 2001, la orele 16,00, inculpatul H.C. a vizitat pe nepotul său P.M.I. şi pe prietenul său M.I., vizită pe parcursul căreia cei trei au consumat băuturi alcoolice, circa 4 kg.rachiu (fila 124 dosar).

Pe fondul consumului de alcool între inculpaţi şi M.I. s-a produs o altercaţie pe parcursul căreia victima a fost agresionată. Astfel, inculpatul P.M.I. i-a aplicat victimei 2-3 lovituri cu pumnii şi o casma, la nivelul capului, iar apoi în mod repetat coinculpatul H.C. a lovit-o, cu o intensitate deosebită, în zone vitale ale organismului. Intensitatea acestor lovituri s-a soldat cu fractura sternului şi cu multiple alte fracturi costale, leziuni în urma cărora aceasta a decedat.

Din raportul de constatare medico-legală, întocmit în cauză, a rezultat că victima a decedat datorită insuficienţei respiratorii acute intervenită urmare unui traumatism toracic cu fractura sternului şi a mai multor coaste.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin decizia nr.277/A din 8 octombrie 2002 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, a casat în parte sentinţa penală atacată şi, după rejudecare, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului P.M.I. de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 6 ani închisoare.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de P.M.I. şi H.C.

Împotriva ultimei hotărâri cei doi inculpaţi au declarat recurs, dar astăzi în şedinţa publică, inculpatul P.M.I. a declarat că înţelege să-şi retragă recursul.

Cum potrivit art.3854 alin.2 raportat la art.369 Cod procedură penală, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat, Curtea va lua act de declaraţia inculpatului.

Prin recursul declarat, inculpatul H.C. a solicitat casarea ultimei hotărâri şi, după rejudecare, achitarea sa în baza art.11 pct.2, lit.a raportat la art.10 lit.c, Cod procedură penală întrucât nu a săvârşit fapta care a fost condamnat.

Recursul declarat nu este fondat.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, rezultă din coroborarea declaraţiilor date de cei doi inculpaţi atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei de fond, fila 70-71 dosar urmărire penală şi respectiv 30 dosar instanţă fond pentru P.M.I. iar pentru inculpatul H.C. fila 78-86 dosar urmărire penală şi 31 dosar instanţă fond, cu cele ale martorei S.E. (prezentă la locul faptei), fila 48-49 dosar urmărire penală şi respectiv fila 125 dosar instanţă, precum şi cu aspectele rezultate din expertiza medico-legală ale cărei concluzii privind moartea victimei coincid cu agresiunile săvârşite de inculpaţi asupra acesteia.

În plus, după ce au constatat că victima a decedat cei trei au hotărât ca P.M.I. să dispară din Sibiu, iar inculpatul H.C. să o deplaseze de la locul faptei , pentru a li se pierde urma. Drept urmare, H.D. a transportat şi abandonat victima în apropierea unui bar, des frecventat de aceasta, unde a fost descoperită două zile mai târziu.

În raport de cele expuse, cum vinovăţia inculpaţilor a fost pe deplin dovedită, Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b, Cod procedură penală va respinge, ca nefondat recursul declarat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul H.C. împotriva deciziei nr.277 din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia,ca nefondat.

Ia act că inculpatul P.M.I. şi-a retras recursul declarat împotriva aceleiaşi decizii.

Compută din pedeapsa aplicată inculpatului H.C., durata arestării preventive de la 30 iulie 2001 la zi.

Obligă pe fiecare inculpat să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 300.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică,azi 13 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 721/2002. Penal