CSJ. Decizia nr. 805/2002. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.805 Dosar nr.5120/2002
Şedinţa publică din 18 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul L.M., împotriva deciziei penale nr.339 din 24 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bacău.
S-a prezentat inculpatul arestat, asistat de avocat B.A., apărător desemnat din oficiu.
Au lipsit intimata parte vătămată şi reprezentantul legal al părţii vătămate.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, reducerea pedepsei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a declarat că recunoaşte fapta şi a lăsat soluţia la aprecierea instanţei.
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.97 din 12 iunie 2002 pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr.857/2002, a fost condamnat inculpatul L.M., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art.1972 lit.b şi b1 Cod penal, raportat la art.1973 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art.197 alin.3 Cod penal, la pedeapsa de 15 ani închisoare.
A mai fost condamnat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de incest, prevăzută de art.203 Cod penal, la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Faptele fiind concurente, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 15 ani închisoare.
Pe durata executării pedepsei, i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art.64 Cod penal.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus detenţia de la 13 mai 2002 la zi.
S-a luat act că partea vătămată C.E., nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa acestă sentinţă, instanţa a reţinut că inculpatul a fost căsătorit cu C.L., căsătorie din care a rezultat un copil – C.A.E., născut la 5 mai 1988.
După o scurtă convieţuire, părţile s-au despărţit în fapt, iar prin sentinţa civilă nr.1379 din 18 iulie 1988, a fost pronunţat divorţul, ocazie cu care minora a fost încredinţată mamei (f.19 d.u.p.) dispunându-se totodată ca pârâtul, adică inculpatul, să-şi reia numele avut anterior căsătoriei de Luca.
De la naştere, minora nu şi-a cunoscut tatăl astfel că aceasta la data de 1 martie 2002, în dorinţa de a stabili o legătură şi cu acesta, i-a trimis o felicitare, ocazie cu care şi-a exprimat dorinţa de a-l cunoaşte.
Inculpatul i-a răspuns, cerându-i să se întâlnească, punându-i în plic o bancnotă de 50.000 lei pentru biletul de transport.
Întâlnirea dintre inculpat şi fiică a avut loc la data de 1 aprilie 2002 în prezenţa mamei C.L., în comuna Zăneşti, judeţul Neamţ.
La insistenţele mamei inculpatului – martora L.M., C.L. a acceptat să reia convieţuirea cu inculpatul, stabilind să locuiască împreună în comuna Zăneşti, iar minora să urmeze cursurile şcolii din această localitate.
În dimineaţa zilei de 26 aprilie 2002 C.L. a plecat în comuna Bahra judeţul Neamţ, pentru a aduce unele bunuri personale şi cărţile de şcoală ale minorei.
După plecarea ei, în jurul orei 530 inculpatul a intrat în camera în care dormea minora, a luat-o şi a dus-o în camera lui unde a dezbrăcat-o şi folosind violenţa a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta.Pentru a nu fi surprins , inculpatul a blocat uşa camerei cu maşina de spălat. Întrucât minora a început să ţipe, inculpatul i-a astupat gura cu cămaşa.
După comiterea faptei, inculpatul i-a cerut minorei să nu spună mamei sau altei persoane, pentru că altfel va fi condamnat la 7 ani închisoare.
În ziua de 10 mai 2002, minora, care avea dureri în zona organelor genitale, a relatat cele întâmplate, mai întâi bunicii sale C.E. şi apoi mamei sale.
Fiind examinată medico-legal, la data de 13 mai 2002 s-a constatat că aceasta prezenta o vaginită tricomoniozică, contactată în urma unui raport sexual (f.13 d.u.p.), afecţiune care determină durerile pe care minora le acuza.
În acelaşi timp (f.15 d.u.p.) s-a constatat că minora prezenta o deflorare ce poate data din 27 aprilie 2002.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi inculpatul.
Parchetul a criticat sentinţa pentru nelegalitate sub aspectul neaplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi care este obligatorie.
Inculpatul a criticat sentinţa numai cu privire la individualizarea pedepsei pe care a apreciat-o prea aspră şi a solicitat reducerea acesteia.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr.339 din 24 octombrie 2002 a admis apelul declarat de parchet şi a desfiinţat hotărârea atacată cu privire la omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.
Pentru infracţiunea de viol prevăzută de art.197 alin.2 lit.b şi b1 din Codul penal a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,d şi e din Codul penal pe o durată de 5 ani, care se va executa alături de pedeapsa reuzultantă de 15 ani închisoare.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
A motivat instanţa că pentru infracţiunea de viol prevăzută de art.197 alin.2 lit.b şi b1 din Codul penal aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi era obligatorie.
În legătură cu apelul declarat de inculpat s-a apreciat că nu este fondat, pedepsele aplicate în cauză fiind just individualizate în raport de dispoziţiile art.72 Cod penal.
Împotriva hotărârilor pronunţate inculpatul a declarat recurs reiterând motivul de apel cu privire la reducerea pedepsei.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
În raport de probatoriul administrat, starea de fapt reţinută, este în concordanţă cu acesta, încadrările juridice date faptelor sunt legale iar vinovăţia inculpatului rezultă neîndoielnic din actele dosarului.
Referitor la individualizarea pedepselor aplicate au fost respectate criteriile generale prevăzute de art.72 din Codul penal, faptele inculpatului prezentând un pericol deosebit de grav, ţinându-se seama şi de împrejurările în care au fost comise, de urmările produse precum şi de persoana şi conduita inculpatului.
Se constată că pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare corespunde unei individualizări proporţionale, fiind de natură prin durata ei să asigure finalitatea preventivă cât şi cea educativă, neexistând temeiuri pentru modificarea ei.
În conformitate cu art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Se va deduce din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă de la 13 mai 2002 la zi.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M. împotriva deciziei penale nr.339 din 24 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 mai 2002 până la 18 februarie 2003.
Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 761/2002. Penal. Revizuire. Recurs | CSJ. Decizia nr. 809/2002. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
