CSJ. Decizia nr. 907/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.907DOSAR NR. 2029/2002
Şedinţa publică din 21 februarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, privind pe inculpaţii L.O., S.V. şi M.L.A. şi de inculpata L.O. împotriva deciziei penale nr.71/A din 21 martie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
S-au prezentat: intimaţii inculpaţi S.V. şi M.L.A., aflaţi în stare de arest, asistaţi de avocat M.B., apărător desemnat din oficiu.
Au fost lipsă recurenta inculpată L.O., aflată în stare de libertate, pentru apărarea căreia s-a prezentat avocat G.D., apărător desemnat din oficiu, precum şi intimata parte civilă K.E.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a susţinut şi dezvoltat pe larg motivele de recurs depuse în scris la dosar, criticând pe de o parte greşita achitare a inculpaţilor S.V. şi M.L.A. pentru infracţiunea de profanare de morminte, iar pe de altă parte, netemeinicia pedepsei în ceea ce o priveşte pe inculpata L.O., solicitând majorarea acesteia.
Avocat G.D. pentru inculpata L.O., a cerut respingerea recursului parchetului, ca nefondat, apreciind că pedeapsa aplicată de instanţe a fost corect individualizată, iar în recursul inculpatei a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia prin aplicarea de largi circumstanţe atenuante, prevăzute de art.74, 76 Cod penal.
Avocat M.B. pentru intimaţii inculpaţi S.V. şi M.L.A. a pus concluzii de respingere a recursului declarat de parchet, ca nefondat, motivând că, în mod legal instanţele au dispus achitareainculpaţilorpentruinfracţiuneadeprofanaredemorminte, întrucât aceştia au acţionat cu intenţia de a ascunde cadavrul, iar nu de a săvârşi infracţiunea prevăzută de art.319 Cod penal, în sensul profanării mormintelor.
Procurorul, referitor la recursul inculpatei L.O., a pus concluzii de respingere, ca nefondat, având în vedere motivele invocate în admiterea recursului parchetului.
Inculpaţii prezenţi S.V. şi M.L.A., au lăsat soluţionarea cauzei la aprecierea instanţei, arătând totodată că sunt de acord cu concluziile apărătorului.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.304 din 9 octombrie 2001, pronunţată de Tribunalul Satu Mare au fost condamnaţi inculpaţii :
1. M.L.A. la pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art.174, 175 lit.b din Codul penal şi la 7 ani închisoare în baza art.208, 209 lit.e şi g din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 din acelaşi cod.
Conform art.33 lit.a şi 34 lit.b din Codul penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b şi c din Codul penal.
În temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din Codul de procedură penală inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea de profanare de cadavre prevăzută de art.319 din Codul penal.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 22 ianuarie 2000 la zi.
2. L.O.la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 1 an interzicerea unor drepturi pentru complicitate la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art.26 raportat la art.174, 175 lit.b, cu aplicarea art.74, 76 din Codul penal.
A fost dedusă perioada arestării preventive de la 22 ianuarie 2000 la zi.
3. S.V. la 2 ani închisoare în baza art.262 alin.1 din Codul penal şi la 3 ani şi 8 luni închisoare în temeiul art.264 alin.1 din Codul penal.
Conform art.33 lit.a şi 34 lit.b din Codul penal s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din Codul de procedură penală, inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art.319 din Codul penal.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat perioada prevenţiei de la 22 ianuarie 2000 la zi.
Sub aspectul laturii civile, inculpaţii au fost obligaţi, solidar, la plata sumei de 5.000.000 lei despăgubiri civile şi 15.000.000 lei daune morale către partea civilă K.E.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul M.L. şi inculpata L.O. au fost în relaţii de concubinaj din anul 1999, cei doi locuind într-un apartament închiriat în oraşul Carei.
Prin intermediul inculpatei L.O., coinculpatul M.L. l-a cunoscut pe K.F. (victima) cetăţean german, unchiul inculpatei.
În vara anului 1999, cu ocazia unei vizite în România, K.F. a cunoscut o tânără pe numele S.N. (minoră la data respectivă) pe care a convins-o să meargă împreună cu el la mare. Cu acest prilej inculpatul M.L.A. i-a cerut victimei suma de 200 DM pentru a nu spune părinţilor fetei că a plecat cu minora pe litoral. Ulterior, în luna noiembrie 1999, victima a revenit în România şi i-a solicitat inculpatului restituirea sumei, ameninţându-l că în caz contrar îl va denunţa organelor de poliţie, ameninţare care nu a fost pusă în practică, K.F. plecând în Germania.
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, K.F. a revenit în România şi în ziua de 21 decembrie 1999 s-a întâlnit cu inculpatul M.L.A., acesta invitându-l acasă. Au urcat împreună în apartament, context în care K.F. a redeschis discuţia referitoare la mărcile date inculpatului, solicitând insistent restituirea sumei de 200 DM şi a reiterat ameninţarea că de data aceasta va sesiza poliţia. Discuţia dintre cei doi a degenerat într-o altercaţie soldată cu îmbrânceli reciproce din ce în ce mai intense.
Văzând că este agresat în propria casă, având în apropiere un cablu electric, inculpatul a încercat să-l sugrume pe K.F., însă acesta s-a apărat lovindu-l pe inculpat, între ei intervenind o nouă bătaie. Realizând că nu va putea să o suprime pe victimă a strigat-o pe inculpata L.O. să-i aducă din bucătărie un cuţit, fapt care s-a şi întâmplat. Având cuţitul asupra sa, inculpatul a reuşit la un moment dat să-i taie gâtul victimei,după care, profitând de starea de epuizare fizică a acesteia,i-a mai aplicat o lovitură cu cuţitul în aceeaşi zonă, urmare căreia victima s-a prăbuşit la podea şi a fost imobilizată.
Constatând decesul, inculpatul a înfăşurat cadavrul într-un covor şil-a depozitat în camera alăturată, obligând-o pe coinculpata L.O. să-l ajute la transportarea trupului lui K.F., în prealabil inculpatul a procedat la scotocirea buzunarelor victimei de unde şi-a însuşit 1.000.000 lei, un portmoneu cu acte, un alt portmoneu în care se aflau 200 DM, un set de chei de la autoturismul Mercedes aparţinând victimei, trei lănţişoare, o brăţară din aur pe care era gravat numele Iaki, precum şi un telefon mobil.
După cele întâmplate cei doi făptuitori au închis apartamentul, s-au dus în oraş de unde inculpatul M.L.A. a sunat pe un prieten din oraşul Bistriţa, pe nume P.M.S., propunându-i spre vânzare autoturismul Mercedes 250 Diesel, care a aparţinut victimei şi în urma acceptării acestei propuneri şi-au dat întâlnire în cursul nopţii în Carei. După convorbirea telefonică inculpaţii M şi L. s-au întâlnit cu S.V., căruia inculpatul M. i-a cerut ajutorul pentru a face ceva să dispară cadavrul victimei.
Cei doi s-au înţeles ca la miezul nopţii să transporte cadavrul în maşina inculpatului M., urmând să-l abandoneze în afara oraşului, unde să-i dea foc, sens în care M.L.A. i-a dat lui S.V. suma de 50.000 lei pentru a cumpăra motorină.
În cursul serii inculpatul M. a fost căutat de P.M.S. şi martorul Z.L.P. pentru a ridica autoturismul, cei treideplasându-se la locul unde era parcată maşina, ocazie cu care a fost predat autoturismul, convenindu-se ca după ce va fi vândut inculpatul M. să primească 10.000 DM.
La reîntoarcerea în apartament inculpatul i-a spus concubinei sale L.O. să meargă în barul „N.S.” şi să-l aştepte acolo.
După plecarea acesteia, conform înţelegerii avute cu inculpatul S.V., în jurul orelor 2 – 3,00 noaptea, au scos cadavrul înfăşurat în covor, l-au introdus în portbagajul maşinii (lăsată de P.M.) ş.
s-au deplasat spre comuna Tiream situată lângă oraşul Carei şi în apropierea lizierei comunei au scos cadavrul din autoturism, l-au târât pe câmp şi i-au dat foc.
Cadavrul victimei a fost descoperit după circa 3 săptămâni, la data de 10 ianuarie 2001, de către săteni care au sesizat organele de poliţie.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor verbale întocmite de organele de urmărire penală, planşelor foto executate în cauză, raportului medico-legal de autopsie, depoziţiilor martorilor, probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut constant infracţiunea pentru care au fost trimişi în judecată.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr.71 din 21 martie 2002, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi a desfiinţat sentinţa atacată numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatei L.O., pe care a majorat-o de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Totodată, apelurile declarate de inculpaţii M.L. şi L.O. au fost respinse.
Împotriva acestei din urmă hotărâri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpata L.O. au declarat recurs.
Prin recursul parchetului cele două hotărâri pronunţate au fost criticate pentru nelegalitate şi netemeinicie, învederându-se că inculpaţii M.L.A. şi S.V. se fac vinovaţi şi de săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte, prevăzută de art.319 din Codul penal, iar pedeapsa aplicată inculpatei L.O. este neîndestulătoare în raport de pericolul social ridicat al faptei comise.
Inculpata a solicitat prin recursul său reindividualizarea pedepsei prin a se da eficienţă mai mare circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa.
Recursul parchetului este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, iar recursul inculpatei va fi respins.
Instanţele de fond şi de apel au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor încadrând corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise în textele de lege mai sus arătate.
În speţă, justificat instanţa de fond nu a reţinut, în urma extinderii învinuirii faţă de inculpaţii M. şi S. şi infracţiunea de profanare de cadavre, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, şi anume latura subiectivă a acesteia. Pe lângă argumentele aduse de primele instanţe mai sunt de făcut următoarele precizări. Potrivit art.319 din Codul penal, profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument sau a unei urne funerare ori a unui cadavru se pedepseşte cu închisoare.
Rezultă din examinarea textului mai sus arătat că legea impune un respect datorat onoarei şi personalităţii victimei, sancţionând orice act de profanare a unui cadavru.
Din interpretarea aceluiaşi text rezultă că pot fi încadrate în această categorie lovirea, vătămarea, tăierea, străpungerea cadavrului, întoarcerea acestuia în altă poziţie, degradarea, distrugerea, suprimarea, sustragerea cadavrului sau unei părţi din acesta, a cenuşii, dezgroparea (în alte condiţii decât cele autorizate) dezbrăcarea cadavrului, aruncarea oaselor sau rămăşiţelor pământeşti ori a cenuşei, murdărirea cadavrului, ataşarea unui obiect sau însemn de natură a leza memoria persoanei decedate.
În esenţă, pentru existenţa infracţiunii de profanare de morminte, prevăzută de art.319 din Codul penal, în varianta constând în profanarea unui cadavru, este necesar ca, prin acţiunea ce constituia elementulsăumaterial, săseaducăo atingere, o alterare sentimentului de respec.
datorat morţilor şi amintirii acestora.
În speţă, nu sunt întrunite elementele acestei infracţiuni (în concurs cu aceea de omor, aşa cum se susţine în considerentele recursului declarat de procuror prin primul motiv de recurs) întrucât inculpaţii nu au comis nici unul din actele de executare arătate, de natură a aduce o lezare respectului pentru persoana decedată, intenţia lor fiind de a şterge urmele faptei comise.
Dacă sub acest prim aspect recursul parchetului nu este fondat, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatei L.O. hotărârile pronunţate sunt netemeinice.
Potrivit art.72 din Codul penal, la stabilirea şi aplicarea pedepselor instanţa trebuie să ţină seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea generală, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana făptuitorului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din formularea dată de textul de lege mai sus arătat acestor criterii rezultă că sunt obligatorii şi trebuie avute în vedere în totalitate la stabilirea şi aplicarea pedepsei.
Or, în speţă, analizarea exclusivă a datelor ce caracterizeazăpersoana făptuitoare, ignorându-se celelalte criterii de individualizare, a determinat aplicarea unei sancţiuni greşit individualizate.
Fără a fi minimalizate elementele de circumstanţiere reţinute în favoarea inculpatei (aspect de altfel, necriticat nici de parchet referitor la aplicarea dispoziţiilor art.74-76 din Codul penal) instanţele nu au analizat cu suficientă fermitate pericolul social concret al faptei comise de inculpată.
Din aceste punct de vedere este de subliniat că activitatea inculpatei, de a înmâna concubinului său M.L.A. cuţitul cu care a fost săvârşită infracţiunea de omor, a fost determinantă în producerea evenimentului, în lipsa acestei activităţi evoluţia incidentului ar fi fost cu totul alta.
Astfel, între inculpat şi victimă au avut loc confruntări, şi deşi inculpatul M. a încercat să răpună victima prin aplicarea unor multiple lovituri nu a reuşit, dimpotrivă victima a ripostat şi, la rându-i, i-a aplicat agresorului lovituri care l-au determinat pe acesta să ia un cablu electric şi să încerce să o sugrume, încercare, de asemenea, nereuşită.
Numai după ce inculpatul a intrat în posesia cuţitului dat de L.O., intenţia de suprimare a vieţii victimei s-a putut finaliza. Or, dacă inculpata ar fi refuzat solicitarea concubinului său, ori s-ar fi opus amplificării conflictului urmările faptei ar fi fost cu totul altele ca de altfel şi consecinţele juridice.
În consecinţă, pedeapsa aplicată în cuantumul stabilit de numai 5 ani închisoare, nu este suficientă, impunându-se majorarea ei, pentru a reflecta pericolul social concret şi a evidenţia funcţiile preventivă, represivă şieducativă, motivpentrucarerecursuldeclaratsubacestaspect va fi admis în temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală.
În ceea ce priveşte recursul formulat de inculpată, Curtea constată că nu este fondat şi va fi respins în baza art.38515 pct.1 lit.b din acelaşi cod, instanţa de fond reţinând în favoarea acesteia circumstanţele atenuante invocate, iar instanţa de apel, deşi a majorat pedeapsa cu 1 an închisoare, a menţinut dispoziţiile art.74-76 din Codul penal. Cum în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor de clemenţă menţionate critica formulată de inculpată nu este fondată.
Conform art.192 alin.2 din Codul de procedură penală inculpata va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr.71/A din 21 martie 2002 a Curţii de Apel Oradea, privind pe inculpaţii L.O., S.V.şi M. L.A.
Casează Decizia penală atacată, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatei L.O., pe care o majorează de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata L.O., împotriva aceleiaşi decizii.
Compută perioada executată în arest preventiv pentru inculpaţii S.V. şi M.L.A. de la 22 ianuarie 2000 la 21 februarie 2003, şi de la 22 ianuarie 2002 până la data punerii efective în libertate, pentru inculpata L.O.
Onorariul de avocat pentru asistenţa juridică din oficiu asigurată intimaţilor inculpaţi S.V.şi M.L.A., în sumă de câte 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă pe recurenta inculpată L.O. la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 909/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 896/2002. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
