CSJ. Decizia nr. 911/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.911Dosar nr.3439/2002
Şedinţa publică din 21 februarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de părţile civile C.S., C.I. şi M.M.O. împotriva deciziei penale nr.127/A din 4 iunie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, privind pe inculpaţii C.A., C.L. şi C.I.
S-au prezentat recurenta parte civilă C.S., asistată de avocat ales S.E., intimaţii inculpaţi C.A., C.L. şi C.I., aflaţi în stare de arest, asistaţi de avocat B.A., apărător desemnat din oficiu.
Au fost lipsă recurentele părţi civile C.I. şi M.M.O., reprezentate de avocat S.E., apărător ales.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul recurentelor părţilor civile a susţinut şi dezvoltat pe larg motivele din recurs depuse în scris la dosarul cauzei şi a solicitat admiterea acestora aşa cum au fost formulate.
Apărătorul inculpaţilor a cerut respingerea ca nefondate a recursurilor declarate, motivând că hotărârile criticate sunt legale şi temeinice, sumele fiind corect acordate.
Procurorul a pus concluzii de respingere, ca nefondate a recursurilor declarate, arătând că, hotărârile atacate sunt legale şi temeinice, iar cererea recurentelor de înlăturare a dispoziţiilor art.73 lit.b Cod penal, nu poate fi primită, având în vedere că recursul părţilor civile poate să vizeze doar latura civilă a cauzei.
În ultimul cuvânt acordat, inculpatul C.A. a arătat că este de acord cu apărătorul său, C.L. a cerut respingerea recursurilor declarate, iar inculpatul C.I. a arătat că este de acord să despăgubească părţile civile.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.274 din 10 decembrie 2001 a Tribunalului Alba au fost condamnaţi inculpaţii:
C.I., C.A. şi C.L. la câte 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută de art.174, 175 lit.i, 176 alin.1 lit.a şi b cu aplicarea art.75 lit.a, 73 lit.b şi 76 din Codul penal şi la 4 ani interzicerea unor drepturi.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 18 aprilie 2001 la zi.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în baza art.14 din Codul de procedură penală raportat la art.998 şi 1003 din Codul civil inculpaţii au fost obligaţi în solidar să plătească părţii civile C.S. suma de 16.855.000 lei cu titlu de daune materiale şi 15.000.000 lei daune morale, părţii civile C.I. suma de 15.000.000 lei daune morale iar părţii civile M.M.O. suma de 10.000.000 lei cu acelaşi titlu.
Totodată, a fost respinsă ca nedovedită cererea de acordare a despăgubirilor civile eşalonate în favoarea părţii civileM.M.O. prin tutore P.I.
În baza art.118 lit.b din Codul penal s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a următoarelor obiecte: o furcă cu coada ruptă, o rangă, mai multe bâte rupte şi un topor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Între inculpaţi şi membrii familiei acestora, pe de o parte, şi o altă familie de romi din cartiera existat un conflict generat de un proces penal aflat pe rolul Judecătoriei Aiudavând ca obiect vătămarea corporală a sorei inculpaţilor de către C.I. şi C.M., precum şi faptul că inculpatul C.I. a împrumutat o sumă de bani de la victime, pe care a restituit-o dar creditori nu au fost mulţumiţi de dobânda primită.
Din aceste motive între cele două familii de romi au existat mai multe conflicte provocate de regulă de victime, cunoscute în localitate ca persoane deosebit de agresive.
Acest comportament a determinat, de altfel, şi sancţionarea lor repetată, de organele de poliţie, pentru tulburarea liniştii publice.
În acest context, la data de 14 aprilie 2001, numiţii C.M. şi L.A. au trecut pe stradăprin faţa locuinţei victimelor, situaţie în care s-a declanşat un nou conflict, urmat de alungarea celor doi până în faţa unui magazin alimentar.
Incidentul a continuat prin ameninţări şi insulte, la locul respectiv sosind cei trei inculpaţi însoţiţi de alţi membri ai familei. La un moment dat, în apropiere a apărut şi C.I. într-o căruţă, însoţit de alte persoane, situaţie în care L.A. şi C.M. s-au deplasat spre căruţă şi s-au înarmat cu bâte şi răngi.
Ambele grupuri fiind înarmate şi destul de numeroase, au determinat continuarea incidentului prin ameninţări şi aruncarea cu pietre unii în alţii, după care s-au apropiat şi s-au lovit. În urma loviturilor primite C.I. şi C.M. au suferit leziuni care le-au cauzat moartea.
Instanţa de fond a apreciat că inculpaţii au acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de provocarea lor din partea victimelor, dar şi că aceştia au dat dovadă de cruzime întrucât au aplicat lovituri multiple şi după ce victimele erau imobilizate, fiind căzute la pământ.
În ce priveşte despăgubirile civile au fost stabilite proporţional cu gradul de culpă care a determinat reducerea lor la jumătate, iar în ce-l priveşte pe minorul M.M.O., fiul defunctului C.M., a fost respinsă cerereade acordare a unor despăgubiri periodice, reţinându-se că nu s-a făcut dovada că acestaar fi beneficiar al unei pensii de urmaş, spre a se calcula diferenţa de la aceasta şi cota care i s-ar fi cuvenit din veniturile realizate de tatăl său.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza rapoartelor de constatare medico-legală, proceselor verbale încheiate de organele de urmărire penală şi planşelor foto executate în cauză, depoziţiilor martorilor, probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut constant fapta pentru care au fost trimişi în judecată.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr.127/A din 4 iunie 2002, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi partea civilă P.I. pentru minorul M.M.O., a desfiinţat în parte hotărârea atacată sub aspectul laturii civile şi i-a obligat în solidar pe inculpaţisă plătească minorului suma de 400.000 lei lunar, cu titlu de despăgubiri periodice, începând cu data de 14 aprilie 2001 şi până la majoratul acestuia.
Totodată, apelurile declarate de părţile civile C.S. şi C.I. şi inculpaţi au fost respinse.
Împotriva acestei din urmă hotărâri părţile civile C.I., C.S. şi M.M.O. (prin curator P.I.) au declarat recurs prin care au solicitat casarea cu trimitere pentru completarea probaţiunii în vederea stabilirii unei stări de fapt reale. În subsidiar părţile civile au solicitat înlăturarea dispoziţiilor art.73 lit.b din Codul penal cu consecinţele ce se impun. S-a mai învederat că instanţele nu s-au pronunţat cu privire la infracţiunea prevăzută de art.322 din Codul penal.
Recursurile nu sunt fondate.
Conform art.62 din Codul de procedură penală, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească, pe bază de probe, cauza sub toate aspectele.
Pe de altă parte, conform art.3 din Codul de procedură penală în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului, iar art.4 din acelaşi cod, obligă instanţele de judecată să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal.
În speţă, instanţa de fond a respectat aceste dispoziţii legale, şi în baza rolului activ a administrat toate probele necesare (inclusiv cele solicitate de părţile civile) în scopul stabilirii unei situaţii de fapt reale.
Astfel, pe lângă readministrarea probelor de la urmărirea penală, prima instanţă a încuviinţat toate probele solicitate de părţi.
Cu privire la probatoriul solicitat de părţile civile este de subliniat că la termenul din 10 septembrie 2001 au fost încuviinţate părţilor civile audierea martorilor C.J., S.I., P.L. pe latura penală a cauzei şi a martorilor indicaţi prin nota de la fila 59 din dosar, pe latură civilă.
Aceeaşi instanţă, la termenul următor, din 8 octombrie 2001, a încuviinţat părţilor civile audierea şi a martorului P.A., solicitat în completarea probaţiunii.
Toţi martorii au fost ascultaţi detaliat, aceştia răspunzând inclusiv la întrebările formulate de părţile civile.
La rândul său, instanţa de control judiciar a încuviinţat, în baza aceluiaşi rol activ şi a caracterului devolutiv al apelului, probele solicitate de părţile civile (prin avocat S.E., care le-a acordat asistenţă juridică şi în recurs) respectiv audierea unor martori pe latura penală şi civilă a cauzei, precum şi depunerea unor acte noi în dovedirea pretenţiilor civile.
Rezultă aşadar că în cele două faze procesuale au fost administrate probele solicitate de părţi, nici o probă nefiind respinsă de instanţa de fond sau de cea de apel, stabilindu-se o situaţie de fapt corectă în raport de care inculpaţii au fost condamnaţi şi obligaţi la despăgubiri civile, considerent pentru care nu se impune casarea cu trimitere a cauzei, cu atât mai mult cu cât nici în motivarea scrisă a recursului şi nici cu ocazia susţinerii orale, părţile civile prin apărătorul lor nu au indicat concret ce probe ar mai trebui administrate şi concludenţa lor.
Referitor la reţinerea în favoarea inculpaţilor a dispoziţiilor art.73 lit.b din Codul penal, cu consecinţa reducerii proporţionale a despăgubirilor civile, Curtea constată că au fost bine reţinute.
Aşa cum rezultă din întreaga stare de fapt expusă, cei care au provocat incidentul au fost victimele, care au exercitat acte de violenţă fizică şi verbală.
Victimele cunoscute pentru comiterea unor fapte antisociale de genul agresiunilor fizice şi verbale, precum şi tulburarea liniştii publice (şi care au fost sancţionaţi contravenţional în mod repetat de organele de poliţie) au fost cele care în dimineaţa zilei de 14 aprilie 2001 au declanşat primul incident, agresând fizic şi verbal pe C.I.S., C.M. şi C.C.şi tot una dintre victime (C.M.) a declanşat şi al doilea conflict, în aceeaşi zi, în jurul orelor 14,30.
Inculpaţii, iniţial s-au rezumat numai la ameninţări şi agresiuni verbale şi după ce victimele şi ceilalţi membri ai familiei lor s-au înarmat şi i-au atacat, aceştia au ripostat.
Această ripostă a intervenit după ce inculpaţii au încercat să aplaneze conflictul, propunând împăcarea părţilor.
Martorii oculari ai incidentului au confirmat că inculpatul C.I. jr. s-a adresat membrilor taberei adverse pentru împăcare, însă a fost lovit în cap şi doborât la pământ, moment în care în sprijinul său au sărit ceilalţi doi inculpaţi, după care cu toţii, înarmaţi cu diferite obiecte contondente, au lovit victimele (care erau şi ele înarmate cu obiecte asemănătoare) cauzându-le moartea.
Instanţele, de fond şi de apel, pe baza întregului material probator, a reţinut corect circumstanţa atenuantă a provocării, în sensul că în momentul comiterii faptei inculpaţii s-au aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de violenţele la care au fost expuşi din partea victimelor.
Potrivit principiilor consacrate de art.14 din codul de procedură civilă şi art.998 din Codul civil, despăgubirile acordate pentru prejudiciul cauzat prin infracţiune trebuie să constituie, totdeauna, o justă şi integrală reparare, principii respectate de instanţe, motiv pentru care despăgubirile civile solicitate de părţile civile au fost reduse proporţional cu culpa participanţilor.
Referitor la ultimul motiv de recurs invocat de părţile civile (nepronunţarea asupra infracţiunii prevăzută de art.322 din Codul penal) urmează a se avea în vedere dispoziţiile art.3855 raportat la art.362 lit.d din Codul de procedură penală, text potrivit căruia partea civilă poate face recurs numai în ce priveşte latura civilă, nu şi cu privire la latura penală a cauzei.
Dar, aşa cum se poate observa din actele şi lucrările întocmite în faza de urmărire penală, în cauză au fost efectuate cercetări penale şi sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni, însă prin rechizitoriul cu care a fost investită instanţa, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaţilor, reţinându-se că în cazul în care se cunosc acţiunile participanţilor, aceştia sunt pedepsiţi pentru faptele comise individual şi nu pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare. În speţă, încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de cei 3 inculpaţi este corectă, deoarece aceştia au comis fiecare în parte acţiuni de violenţă asupra victimelor, acţiuni în urma cărora acestea au decedat.
În raport de considerentele arătate, recursurile declarate de părţile civile sunt nefondate şi urmează a fi respinse în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală.
Conform art.192 alin.2 din acelaşi cod, recurentele părţi civile vor fi obligate la cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpaţi va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile C.S., C.I. şi M.M.O., împotriva deciziei penale nr.127/A din 4 iunie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, privind pe inculpaţii C.A., C.L. şi C.I.
Onorariul de avocat pentru asistenţa juridică din oficiu, asigurată intimaţilor inculpaţi C.A., C.L. şi C.I., în sumă de câte 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 857/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 912/2002. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
