CSJ. Decizia nr. 950/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.950
Dosar nr.3342/2002
Şedinţa publică din 25 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr.250 din 16 martie 2000 a Judecătoriei Vînju Mare, privind pe inculpatul S.Ş.
A lipsit intimatul inculpat, pentru apărarea lui prezentându-se avocat M.B., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a expus oral recursul în anulare, astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar, solicitând admiterea lui, casarea hotărârii atacate şi înlăturarea aplicării prevederilor art.37 lit.b din Codul penal.
Apărătorul inculpatului a pus concluzii de admitere a recursului în anulare.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.250 din 16 martie 2000, Judecătoria Vânju Mare a condamnat pe inculpatul S.Ş. la 3 ani închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.b din Codul penal.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că, în noaptea de 17 decembrie 1998, inculpatul a aplicat mai multe lovituri părţii vătămate T.A., producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 80-90 zile îngrijiri medicale.
Hotărârea a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac a apelului.
Împotriva sentinţei, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, considerând-o a fi fost pronunţată cu încălcarea legii întrucât, greşit s-a reţinut starea de recidivă prevăzută de art.37 lit.b din Codul penal.
Recursul în anulare este fondat în baza următoarelor considerente:
Art.37 lit.b din Codul penal prevede că există recidivă postexecutorie când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.
În altă ordine de idei, conform art.38 alin.2 din Codul penal, la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea, sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare. Art.134 din Codul penal prevede că reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an, dacă în decurs de 3 ani, cel condamnat nu a săvârşit nici o altă infracţiune.
În cauză, (fila 25 dosar de urmărire penală), se reţine că din copia cazierului judiciar rezultă date ce impuneau a se constata că a intervenit reabilitarea de drept.
Astfel, prin sentinţa penală nr.1158 din 19 iunie 1992 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art.20 din Codul penal, raportat la art.208 alin.1, art.209 lit.a şi c (1 an închisoare), şi infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.2 din Codul penal (6 luni închisoare), pedeapsă executată de la 29 iulie 1992 – la 26 ianuarie 1993, când a fost liberat condiţionat.
Cu referire specială la această situaţie, în cauza amintită fiind vorba de infracţiuni în concurs şi susceptibile de a fi reabilitate de drept, termenul prevăzut de art.134 din Codul penal, curge de la executarea pedepsei de 1 an (rezultantă).
Ca atare, pedeapsa anterioară, de 1 an închisoare, este considerată executată la 28 iulie 1993, conform art.61 din Codul penal), termenul de reabilitare de drept fiind împlinit la 28 iulie 1996.
Inculpatul săvârşind infracţiunea prevăzută de art.182 alin.1 din Codul penal la 17 decembrie 1998, deci după împlinirea termenului prevăzut de art.134 din Codul penal, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.38 alin.2 din Codul penal.
În aceste condiţii, condamnarea anterioară nu constituie primul termen al recidivei postexecutorii, prevăzută de art.37 lit.b din Codul penal.
Recursul în anulare fiind fondat, în baza dispoziţiilor art.4141 din Codul de procedură penală cu referire la art.38515 pct.2 lit.d din acelaşi cod, va fi admis şi se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr.250 din 16 martie 2000 a Judecătoriei Vînju Mare, privind pe inculpatul S.Ş.
Casează hotărârea atacată numai cu privire la reţinerea stării de recidivă prevăzută de art.37 lit.b din Codul penal, dispoziţie pe care o înlătură.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 954/2002. Penal. Revizuire. Recurs | CSJ. Decizia nr. 949/2002. Penal → |
|---|
