CSJ. Decizia nr. 944/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.944Dosar nr.3398/2002
Şedinţa publică din25 februarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpaţii I.P. şi P.I. împotriva deciziei penale nr.347/A din 26 iunie 2002 a Curţii de Apel Galaţi.
Au lipsit: recurenţii inculpaţi, pentru apărarea lor prezentându-seavocatC.D., apărător desemnat din oficiu, intimatele părţi vătămate C.N. şi I.T., intimatele părţi civile F.G., T.D., ASIROM SA Galaţi, intimatele părţi responsabile civilmente I.T. şi I.J. şi Autoritatea Tutelară – Consiliul Local Galaţi.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpaţilor a solicitat pentru inculpatul I.P., achitarea lui, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.d şi e din Codul penal, cu aplicarea art.99 şi art.109 din Codul penal, în temeiul art.11 pct.2 lit.b, raportat la art.10 lit.c din Codul de procedură penală şi reducerea pedepselor aplicate acestuia pentru celelalte infracţiuni, prin reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art.74, 76 din Codul penal.
Ca modalitate de executare a pedepsei aplicate inculpatului, apărătorul acestuia a solicitat suspendarea condiţionată a executării ei, în temeiul art.81 din Codul penal.
Pentru inculpatul P.I., apărătorul a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului inculpatului I.P., în sensul aplicării prevederilor art.13 din Codul penal, referitor la infracţiunea prevăzută de art.211 lit.d din Codul penal, reţinută în sarcina acestuia.
Cu privire la recursul inculpatului P.I., procurorul a pus concluzii de respingere, ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.297 din 3 septembrie 2001, Tribunalul Galaţi a condamnat, între alţii, pe inculpaţii:
-P.I. la: - 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 şi 4 Cod penal cu referire la art.209 alin.1 lit.a, e, g şi i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 şi art.75 lit.c Cod penal (faptă săvârşită la 14/15 octombrie 1999).
În baza art.71 Cod penal, pe durata executării pedepsei s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal;
- I.P. la: - 1 an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 şi 4 Cod penal, cu referire la art.209 lit.a, e, g şi i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.42, art.99 şi 109 Cod penal (faptă săvârşită la data de 14/15 octombrie 1999) .
- 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără carnet de conducere, prevăzută de art.36 alin.1 din Decretul nr.328/1966 cu aplicarea art.99 şi 109 Cod penal (faptă săvârşită la data de 14/15 octombrie 1999) şi
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.d şi e Cod penal, cu aplicarea art.99 şi 109 Cod penal (faptă săvârşită la data de 15 octombrie 1999).
În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 2 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, urmând ca, în final, să execute pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare.
Conform art.71 Cod penal, pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal.
S-a constatat că partea vătămată I.T. nu s-a constituit parte civilă şi că prejudiciul cauzat părţii vătămate C.N. a fost acoperit integral.
În baza art.14 Cod procedură penală şi art.998, 1003 şi art.1000 alin.2 Cod civil, inculpaţii P.I., P.F.V. şiI.P. au fost obligaţisolidar, acesta din urmă în solidar şi cu părţile responsabile civilmente I.J. şi I.T. să plătească părţii civile Asigurarea Românească SA – Societatea de Asigurare-Reasigurare – Sucursala ASIROM Galaţi suma de 4.500.000 lei, părţii civile D.L. suma de 2.957.000 lei şi a sumei de 500.000 lei către partea civilă F.G.
În baza art.191 alin.1, 2 şi 3 Cod procedură penală, inculpatul P.I. a fost obligat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpatul I.P., solidar cu părţile responsabile civilmente I.J. şi I.T. la plata sumei de 1.500.000 lei cu acelaşi titlu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În seara zilei de 14 octombrie 1999,P.I., P.F. (condamnat în cauză) şi I.P. s-au hotărât să sustragă un autoturism, în scopul deplasării în altă localitate.
Iniţial, inculpaţii şi-au propus să sustragă autoturismul Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare GL-04-CZZ, aparţinând părţii vătămate C.N., însă nu au reuşit întrucât autoturismul era împrejmuit cu un lanţ trecut printre nişte piloni metalici. Folosind o cheie potrivită, inculpatul P.F.a pătruns în interiorul autoturismului de unde a sustras un radiocasetofon auto, timp în care ceilalţi 2 inculpaţi asigurau paza.
Persistând în activitatea infracţională, inculpaţii au decis să sustragă autoturismul Dacia 1310 cu nr.GL-03-SIM, aparţinând părţii vătămate T.D.
În timp ce paza era asigurată de inculpaţii P.F. şi P.I., inculpatul I.P., prin folosirea unei chei potrivite, a pătruns în interior.
După ce toţi inculpaţii au pătruns în interior, autoturismul a fost condus, spre direcţia Cuza Vodă.
Între timp, inculpaţii au încercat să vândă radiocasetofonul sustras din primul autoturism, lucru pe care însă nu l-au reuşit.
În timp ce inculpaţii se deplasau au demontat portbagajul de deasupra autoturismului pe care l-au aruncat.
Deşi autoturismul a fost condus de cei trei inculpaţi, numai inculpatul P.I. nu avea permis de conducere.
În momentul în care inculpaţii au ajuns la domiciliul tatălui inculpatului P.I., acesta din urmă a scos din portbagajul autoturismului o roată de rezervă şi o lampă de iluminat tip auto pe care le-a depozitat într-o magazie.
Inculpaţii au revenit în municipiul Galaţi şi au abandonat autoturismul.
În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii au sustras şi autoturismul cu nr.de înmatriculare GL-02-VVB cu care s-au deplasat în scopul de a vinde radiocasetofonul.
Nereuşind să vândă radiocasetofonul, cei trei inculpaţi au revenitîn Galaţi, conducând pe rând autoturismul, pe care apoi l-au abandonat pe o alee.
Inculpatul I.P. şi-a însuşit interfaţa radiocasetofonului sustras din primul autoturism.
A doua zi, pe data de 15 octombrie 1999, inculpatul I.P. s-a hotărât să meargă cu autoturismul cu nr.de înmatriculare GL-02-VVB cu scopul de a-l lăsa în zona în care l-a sustras, fiind însoţit de numiţii T.S.G. şi Z.A., cărora le-a spus că autoturismul în cauză este sustras, după ce au urcat în acesta.
Inculpatul şi cei doi însoţitori ai săi au fost surprinşi în autoturism de partea vătămată I.T. şi numitul I.C. care şi-au dat seama că autoturismul este sustras.
Cei trei au încercat să fugă, însă, inculpatulI.P. a fost prins şi imobilizat, fiind legat de mâini cu o sfoară.
În timp ce încerca să se dezlege şi să fugă inculpatul I.P. i-a aplicat o lovitură cu pumnul părţii vătămate I.T.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpaţii.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe, referitor la:
- pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului P.F. prin sentinţa penală nr.905 din 5 aprilie 2001 a Judecătoriei Galaţi compusă din pedepsele de.
- 1 an şi 8 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.208 alin.1 şi 4 Cod penal, cu referire la art.209 alin.1 lit.a, e, g şi i Cod penal, cu aplicarea art.99 şi urm.Cod penal;
- 5 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.36 alin.1, teza I din Decretul nr.328/1966, cu aplicarea art.99 şi urm.Cod penal;
- 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.38 alin.1 teza II din Decretul nr.328/1966 cu aplicarea art.99 şi urm.Cod penal, cu menţiunea că această din urmă pedeapsă a fost omisă de instanţa de fond la operaţiunea de descontopire în pedepsele componente, cât şi la operaţiunea de contopire cu pedepsele aplicate în cauză, fiind astfel încălcate dispoziţiile art.40 Cod penal cu referire la art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal;
- pedepsele aplicate celor 3 inculpaţi, pe care le consideră ca fiind prea mici, solicitând majorarea lor.
Inculpaţii au criticat aceeaşi hotărâre, după cum urmează:
Inculpatul I.P. cu privire la greşita lui condamnare pentru infracţiunea de tâlhărie,pentru care a solicitat să fie achitat întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, precum şi cu privire la pedepsele aplicate pentru celelalte infracţiuni pe care le consideră prea severe, solicitând reducerea acestora prin reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante şi în final, suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante.
Inculpaţii P.I. şi P.F.V. au criticat hotărârea apelată cu privire la greşita individualizare a pedepselor pe care le consideră ca fiind prea severe, solicitând reducerea lor prin reţinerea de circumstanţe atenuante.
Diferit, inculpatul P.F.V. a mai solicitat, la fel ca şi Parchetul, trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare în vederea clarificării antecedentelor penale şi contopirea pedepselor.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr.347/A din 26 iunie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi împotriva hotărârii pronunţată de prima instanţă pe care a desfiinţat-o numai în ce priveşte latura penală a cauzei referitor la inculpatul P.F.V., dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, la prima instanţă.
S-a constatat că inculpatul P.F.V. este arestat în altă cauză şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Prin aceeaşi decizie au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii P.I. şi I.P.
Inculpatul P.I. a fost obligat să plătească statului suma de 700.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpatul I.P., solidar cu părţile responsabile civilmente I.J. şi I.T., la plata aceleiaşi sume şi cu acelaşi titlu, tot către stat.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că:
Critica formulată de inculpatul I.P., în sensul că în mod greşit a fost reţinută în sarcina sa infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.d şi e din Codul penal, nu poate fi acceptată deoarece din probele de la dosar rezultă că acest inculpat, împreună cu inculpaţii P.F.V. şi P.I. au sustras, pe timp de noapte, autoturismul părţii vătămate I.V.în scopul folosirii pe nedrept, iar în ziua următoare, când încerca să parcheze autoturismul în locul de unde îl sustrăsese, a fost surprins de partea vătămată care a încercat să-l imobilizeze, pentru a-şi asigura scăparea, a lovit pe aceasta cu pumnul, activităţi care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie.
În ce privesc pedepsele aplicate inculpaţilor P.I. şi I.P., s-a arătat că au fost corect individualuizate, cu respectarea criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal, la dozarea acestora avându-se în vedere gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor şi modalitatea în care acestea au fost comise, în împrejurări care relevă o periculozitate socială deosebită şi care nu justifică reţinerea în favoarea lor de circumstanţe atenuante şi nici nu poate duce la convingerea că scopul pedepselor ar putea fi atins prin suspendarea condiţionată a executării sau prin executarea la locul de muncă; iar faptul că nu au antecedente penale şi au manifestat sinceritate în legătură cu infracţiunile comise, constituie doar elemente de apreciere de care se poate ţine seama la stabilirea întinderii pedepselor.
Prin urmare, a concluzionat instanţa de apel, sunt neîntemeiate criticile formulate de Parchet, cât şi de cei doi inculpaţi cu privire la greşita individualizare a pedepselor.
Este însă întemeiat motivul de apel al Parchetului, a arătat instanţa de apel, referitor la neclarificarea antecedentelor penale ale inculpatului P.F.V., deoarece din copia sentinţei penale nr.903 din 5 aprilie 2001, rezultă că acesta a fost condamnat la un număr de 3 pedepse privative de libertate, iar faptele au fost comise în perioada 31 martie – 1 aprilie 2000, hotărârea rămânând definitivă, prin neapelare, la data de 30 aprilie 2001, iar executarea pedepsei a început la 4 mai 2001, iar infracţiunile deduse judecăţii din cauza de faţă au fost săvârşite mai înainte de rămânerea definitivă a sentinţei penale nr.903 din 5 aprilie 2001, astfel că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni şi nu cele reglementate de art.40 Cod penal; cum în mod greşit le-a aplicat prima instanţă.
S-a mai arătat că la efectuarea contopirii, instanţa de fond a omis pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.903 din 5 aprilie 2001, contopind numai celelalte pedepse aplicate.
Întrucât, prin clarificarea acestor aspecte de către instanţa de apel, inculpatul ar fi privat de o cale de atac, pentru stabilirea realităţii se impune casarea hotărârii apelată şi trimiterea cauzei, pentru rejudecare, sub aceste aspecte, la instanţa de fond.
Decizia Curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpaţii I.P. şi P.I.
Inculpatul P.I. a criticat Decizia Curţii de apel cu privire la greşita sa condamnare pentru infracţiunea de tâlhărie, solicitând a se dispune achitarea, întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni, precum şi cu privire la pedepsele aplicate pentru celelalte infracţiuni, pe care le consideră prea severe; în cauză impunându-se reducerea acestora prin reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante, prevăzute de art.74 Cod penal; iar în final, să se facă aplicarea art.81 Cod penal, în sensul de a se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Inculpatul P.I. a criticat aceeaşi decizie, cu privire la pedeapsa aplicată, pe care o consideră prea severă, solicitând reducerea acesteia.
Asupra recursurilor de faţă:
1. Recursul declarat de inculpatul I.P. este fondat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta:
Analizând actele şi lucrările de la dosar, se constată că motivele de casare invocate de numitul inculpat sunt nefondate.
Critica prin care solicita a se dispune achitarea sa pentru fapta de tâlhărie, pe considerentul că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, nu poate fi primită deoarece, aşa cum a arătat, şi judicios motivat şi instanţa de apel cu privire la acest aspect care a constituit motiv de casare şi la judecata în apel, fapta inculpatului care după ce a sustras autoturismul aparţinând părţii vătămate I.T., în momentul în care a fost prins şi imobilizat pentru a fi predat organelor de poliţie, de a lovi pe aceasta cu pumnul pentru a-şi asigura scăparea, întruneşte, fără nici un dubiu, toate elementele ce caracterizează infracţiunea de tâlhărie, şi prin urmare condamnarea sa pentru această faptă este corectă.
În ce priveşte atât pedepsele aplicate pentru fiecare infracţiune în parte, reţinute în sarcina sa, cât şi a pedepsei de executat, se constată că au fost just individualizate, cu respectarea criteriilor arătate în art.72 Cod penal şi nu se impun a fi modificate, fiind în măsură să realizeze prevederile art.52 Cod penal.
În cauză, raportat la numărul mare de fapte comise într-un interval scurt de timp şi la pericolul social ridicat al acestora, reţinerea de circumstanţe atenuante nu se justifică, astfel că nici această critică nu este fondată, după cum nefondată, pentru aceleaşi considerente, este şi critica prin care solicită suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Verificând însă Decizia atacată, în raport cu prevederile art.3859 alin.3 Cod procedură penală se constată că recursul declarat de inculpatul I.P. este fondat sub aspectul omisiunii aplicării art.13 Cod penal cu privire la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.d Cod penal.
Potrivit art.13 Cod penal în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea cea mai favorabilă.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că inculpatul I.P. a comis fapta de tâlhărie la data de 15 octombrie 1999, dată la care fapta era încadrată în dispoziţiile art.211 alin.2 lit.d şi e Cod penal.
Cum însă pe parcursul judecăţii, deci mai înainte de rămânerea definitivă a cauzei, respectiv la data de 10 aprilie 2002 a fost adoptată Legea nr.169 prin care au fost modificate şi completate unele dispoziţii din Codul penal, între care şi cele privind infracţiunea de tâlhărie reţinută în sarcina inculpatului, având în vedere că prin compararea vechii reglementări cu cea nou intervenită ca urmare a modificării, dispoziţiile legii mai vechi sunt mai favorabile inculpatului, în cauză se impune aplicarea dispoziţiilor art.13 Cod penal.
Cu toate acestea, urmează a se constata că în ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului I.P. pentru această infracţiune de către instanţa de fond a fost just individualizată şi urmează a fi menţinută, această înscriindu-se între limitele de pedeapsă stabilite în legea aplicabilă la data săvârşirii faptei şi care aşa cum s-a arătat, este mai favorabilă în raport cu noua lege.
Pentru aceasta se va dispune înlăturarea dispoziţiilor art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal şi descontopirea pedepsei rezultante în pedepsele componente, după care se va face aplicarea prevederilor art.13 Cod penal, referitor la infracţuiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.d Cod penal şi în final, refacerea concursului de infracţiuni şi dispunerea ca inculpatul I.P. să execute pedeapsa cea mai grea, şi anume de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se va aplica un spor de 4 luni închisoare, astfel că în final, va executa pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare.
2. Cu privire la recursul declarat de inculpatul P.I., prin care solicită reducerea pedepselor, se constată că nu este fondat.
La aplicarea şi stabilirea pedepsei pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a criteriilor de individualizare arătate în art.72 Cod penal, iar pedeapsa pe care acesta urmează să o execute, de 3 ani şi 6 luni închisoare, situată în imediata apropiere a limitei minime prevăzută de textul de lege incriminator, nu poate fi considerată prea severă, ceea ce dovedeşte că la dozarea acesteia instanţa a avut în vedere pe lângă pericolul social al faptei şi datele ce caracterizează persoana sa, respectiv lipsa antecedentelor penale şi sinceritatea de care a dat dovadă pe parcursul procesului penal.
În consecinţă, pedeapsa aplicată de prima instanţă fiind în măsură să realizeze prevederile art.52 Cod penal nu se impune a fi modificată, şi având în vedere că analizând Decizia atacată în raport cu prevederile art.3859 alin.3 Cod procedură penală, nu se constată şi existenţa altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul I.P. este nefondat şi a fi respins ca atare în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Pentru considerentele arătate, cu privire la cele două recursuri mai sus analizate se va decide astfel cum se va dispune prin dispozitivul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul I.P. împotriva deciziei penale nr. 347/A din 26 iunie 2002 a Curţii de Apel Galaţi.
Casează Decizia atacată şi sentinţapenală nr.297 din 3 septembrie 2001 a Tribunalului Galaţi numai cu privire la neaplicarea prevederilorart. 13 din Codul penal, referitor la infracţiunea de tâlhărie prevăzută deart.211 alin. 2 lit. d din Codul penal cu aplicareaart. 99 şi 109 din Codul penal.
Înlătură aplicarea art. 33 lit a şi art. 34 din Codul penal şi sporul de pedeapsă de4 luni închisoare.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, în pedepsele componente de:
- 1 an şi 8 luni închisoare, aplicată pentrusăvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art.208 alin 1 şi 4 şi art.209 alin.1 lit.a,e,g şi i din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2 şi 42 din Codul penal, cu aplicareaart.99 şi art. 109 din Codul penal;
-5 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiuniiprevăzută de art. 36 alin 1 din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 99 şi art.109 din Codul penal;
-2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.d şi e din Codul penal cu aplicarea art.99 şi art.109 din Codul penal.
Face aplicarea art.13 din Codul penal, referitor la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.d din Codul penal,cu aplicareaart.99 şi art.109 din Codul penal şi menţine pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului.
În baza art.33 lit a şi art.34 lit.b din Codul penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului şidispune executarea pedepsei cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, în final inculpatul I.P. având de executat2 ani şi 10 luni închisoare.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Juatiţiei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. impotriva deciziei sus-menţionată.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuielijudiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentruapărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 948/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 943/2002. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
