CSJ. Decizia nr. 1288/2003. Penal. Conflict de competenta. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1288/2003
Dosar nr. 613/2003
Şedinţa publică din 13 martie 2003
Asupra conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Vaslui şi Tribunalul Timiş, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vaslui, condamnatul HG a solicitat întreruperea executării pedepsei de 13 ani şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 263/1999 de Tribunalul Vaslui pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen.
Tribunalul Vaslui, verificându-şi din oficiu competenţa şi constatând că cel condamnat, la data soluţionării cererii se găsea în Penitenciarul Aiud, şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei respective în favoarea Tribunalului Timiş, căreia i-a trimis dosarul.
La rândul său, Tribunalul Timiş, la termenul de judecată a pus în discuţie competenţa Tribunalului Vaslui de a rezolva cererea respectivă.
Considerând că potrivit art. 454 C. proc. pen., abilitată de lege să judece cauza este instanţa de executare şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Vaslui.
Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, Tribunalul Timiş a înaintat dosarul Curţii Supreme de Justiţie pentru rezolvarea lui.
Potrivit art. 456 C. proc. pen., instanţa competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanţa de executare sau instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere, corespunzătoare în grad.
Normele de procedură penală fiind de strictă aplicare şi interpretare rezultă că textul menţionat este o normă imperativă care obligă numai instanţa de executare să soluţioneze o asemenea cerere, astfel încât, condamnatul şi instanţa nu au dreptul să aleagă cine este competent să se pronunţe asupra unei cereri de întrerupere a executării pedepsei.
Este adevărat că art. 456 C. proc. pen., cuprinde conjuncţia „sau" şi în continuare: „instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere", ceea ce ar duce la concluzia că acest text stabileşte o competenţă alternativă.
A considera că în această materie competenţa este alternativă înseamnă pe de o parte a ignora caracterul imperativ al normelor ce procedură, iar pe de altă parte menţiunea respectivă se referă la situaţia în care judecătoria sau tribunalul care au judecat cauza în primă instanţă nu au în raza lor teritorială locuri de deţinere.
Împrejurarea că cel condamnat a fost transferat în Penitenciarul Timiş, nu are eficienţă juridică şi nu duce la concluzia că Tribunalul Timiş este competent să rezolve cererea respectivă.
Astfel, după rămânerea definitivă a sentinţei nr. 263/1999 condamnatul a început executarea pedepsei în Penitenciarul Vaslui şi poate continua în orice alt loc de deţinere, fără a se omite care este instanţa de executare.
În speţă, aceasta fiind Tribunalul Vaslui în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere, iar condamnatul era încarcerat în acel penitenciar, când a introdus cererea, este evident că potrivit art. 456 C. proc. pen., competent să soluţioneze cauza respectivă este tribunalul menţionat mai sus, chiar dacă între timp el a fost transferat în altă parte.
Onorariul apărătorului din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 43 C. proc. pen., stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe condamnatul HG în favoarea Tribunalului Vaslui, căreia i se va trimite dosarul pentru competentă soluţionare.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 150.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1287/2003. Penal. Conflict de competenta.... | ICCJ. Decizia nr. 1/2003. Penal. Art.215 alin.1 c.pen. Recurs → |
|---|
