CSJ. Decizia nr. 1300/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1300/2003
Dosar nr. 2701/2002
Şedinţa publică din 14 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 12 din 23 ianuarie 2002, Tribunalul Harghita l-a condamnat pe inculpatul T.B. la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri civile în sumă de câte 2.500.000 lei, părţilor civile L.K. şi Z.E.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că în seara zilei, de 28 iunie 2001, în jurul orei 23,30, inculpatul T.B., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice i-a aplicat vecinului său M.F. mai multe lovituri cu pumnul şi picioarele provocându-i leziuni corporale grave care au cauzat decesul victimei.
Din raportul de constatare medico-legală rezultă că moartea victimei a fost violentă şi a fost cauzată de anemia acută produsă prin traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale şi hemoperitoneu masiv.
Prin Decizia penală nr. 67/ A din 24 aprilie 2002, Curtea de Apel Braşov a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe.
Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul T.B. a declarat recurs, susţinând că a comis fapta în condiţiile stării de tulburare pe care i-a creat-o victima prin injurii grave şi repetate şi că, faţă de această situaţie, trebuia să se aplice în favoarea sa prevederile art. 73 lit. b) C. pen. şi să i se stabilească o pedeapsă mai mică. În raport cu circumstanţa atenuantă menţionată, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei şi micşorarea despăgubirilor civile la care a fost obligat.
Recursul inculpatului este fondat în sensul celor ce se vor arăta în continuare.
Din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul a săvârşit infracţiunea în modul şi în condiţiile reţinute în considerentele sentinţei primei instanţe.
Astfel, potrivit propriei sale declaraţii, inculpatul l-a lovit pe M.F. după ce acesta, aflat şi el în stare avansată şi evidentă de ebrietate, l-a insultat, în timp ce-l depăşea cu bicicleta pe drum, mergând spre casă.
Având în vedere starea de ebrietate în care se găsea M.F., se constată că în mod corect instanţele nu au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., căci insultele adresate de victimă inculpatului în condiţiile arătate nu-i puteau provoca acestuia o asemenea tulburare încât să justifice comiterea actelor de violenţă extremă descrise de instanţe în hotărârile pronunţate.
Comiterea de către inculpat a faptei a fost determinată nu atât de insultele pe care i le-a adresat M.F. în seara când se întorceau spre casele lor, şi unul şi celălalt în stare de ebrietate, cât de duşmănia existentă între ei de mai multă vreme, situaţie în raport cu care agresiunea inculpatului se înfăţişează ca un act de răzbunare.
În acest sens, din probele administrate rezultă că inculpatul, mergând cu bicicleta, l-a depăşit cu peste 60 de metri pe M.F., care mergea pe jos, şi auzindu-l pe acesta proferând insulte la adresa lui, a familiei şi a cultului religios căruia îi aparţine, s-a oprit, l-a aşteptat şi l-a lovit. Ţinând seama de timpul scurs între momentul în care a trecut cu bicicleta pe lângă vecinul său, auzindu-l cum îl insultă şi momentul în care M.F., în stare de ebrietate, l-a ajuns din urmă, este evident că actele de violenţă comise de inculpat nu constituiau o reacţie spontană la insultele proferate de victimă ci o acţiune cu caracter vindicativ.
În consecinţă, Curtea Supremă de Justiţie reţine că nu există temeiuri pentru a se aplica în cauză prevederile art. 73 lit. b) C. pen.
De asemenea, Curtea constată că nu poate fi admisă cererea inculpatului de reducere a despăgubirilor civile la care a fost obligat, cuantumul acestora fiind stabilit potrivit criteriilor prevăzute de lege şi dovezilor administrate.
În schimb, se constată că trebuia să se reţină în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., în raport cu buna purtare a acestuia înainte de comiterea faptei şi sinceritatea manifestată în cursul procesului.
Urmează, în consecinţă, să se admită în acest sens recursul declarat de inculpat, să se caseze în aceste limite hotărârea atacată şi să se micşoreze pedeapsa aplicată, potrivit prevederilor art. 76 C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul T.B. împotriva deciziei penale nr. 67/ A din 24 aprilie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 12 din 23 ianuarie 2002 a Tribunalului Harghita, numai cu privire la pedeapsa aplicată.
Modifică pedeapsa aplicată inculpatului, în sensul că, prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen., o reduce de la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii si arestării preventive de la 9 iulie 2001, la 14 martie 2003.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1/2003. Penal. Art.215 alin.1 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1301/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
