CSJ. Decizia nr. 1372/2003. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1372/2003
Dosar nr. 5292/2002
Şedinţa publică din 18 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 38 din 6 noiembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a hotărât respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petentul D.V.
Plângerile formulate de D.A.F. şi D.V.N., au fost respinse ca inadmisibile.
Petiţionarii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
A reţinut instanţa că petenţii D.V., T.E., M.S., P.D. şi M.A. în calitate de părţi vătămate au formulat plângere penală împotriva judecătorilor G.S., S.L. de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), precum şi împotriva lui I.D. şi I.A.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290, art. 291 şi art. 260, pentru care au sesizat Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Prin ordonanţa din 30 octombrie 2002, constatând că se impune efectuarea de cercetări şi asupra judecătorilor T.Z. şi G.T.M. de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa soluţionării cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Petenţii au reclamat faptul că în mod abuziv, judecătorii G.S. şi G.T.M. care au format completul de judecată în dosarele civile nr. 9714/1996 şi 9715/1996 au pronunţat sentinţele nr. 7711 şi nr. 7712, ambele din 12 iunie 1997, prin care au dispus retrocedarea imobilelor situate în str. Nicolae Velescu şi Calea Dorobanţilor, împreună cu terenul aferent, imobile ce au fost revendicate de I.D. şi I.M. ca fiind trecute în proprietatea statului român, fără titlu legal în temeiul art. 2 din Decretul 92/1950.
De asemenea, judecătorul S.G. a respins cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 7711/1996 introdusă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în mod neîntemeiat şi abuziv.
Reclamanţii au invocat faptul că judecătorii au pronunţat sentinţele civile menţionate fără a aprecia în mod corect valoarea doveditoare a actelor prezentate de reclamanţi, în lipsa unor acte utile cauzei sau au restituit suprafeţe imobiliare mai mari, faţă de cele existente în actele legale de proprietate prezentate de foştii proprietari ori moştenitorii lor, acuzându-i pe judecători de implicare interesată în aceste cauze civile.
Prin rezoluţia din 8 iunie 2001, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva judecătorilor G.S., S.L., T.Z. şi G.T.M. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), precum şi neînceperea urmăririi penale împotriva lui I.D. şi I.A.M. pentru infracţiunile prevăzute de art. 290, art. 291 şi art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul D.V., iar prin rezoluţia din 16 octombrie 2001, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a admis plângerea, a infirmat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale emisă la data de 8 iunie 2001 în dosarul nr. 461 / P / 2000 şi a dispus continuarea cercetărilor.
Prin rezoluţia din 9 noiembrie 2001, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva judecătorilor S.G., S.L., T.Z. şi G.T.M. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 291 C. pen., precum şi neînceperea urmăririi penale împotriva lui I.D., I.M. şi I.A.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290, art. 291 şi art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Împotriva acestei rezoluţii, petentul D.V. a formulat plângere adresată Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie care, a stabilit că rezoluţia din 9 noiembrie 2001 este legală şi temeinică, neexistând motive pentru infirmarea acesteia şi reluarea cercetărilor.
A reţinut instanţa că plângerile formulate de D.A.F. şi D.V.N. sunt inadmisibile, întrucât aceştia nu au formulat plângere penală împotriva judecătorilor menţionaţi anterior şi a numiţilor I.D., I.A.M. şi D.R., astfel încât, nu se pot adresa cu plângere instanţei împotriva rezoluţiei procurorului din 9 noiembrie 2001, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Plângerea formulată de petentul D.V. s-a apreciat ca nefondată.
Prin sentinţele civile nr. 7711 şi nr. 7712 din 12 iunie 1997, pronunţate în dosarele nr. 9715/1996 şi respectiv 9714/1996 de completul de judecată format din judecătorii T.Z. şi G.T.M. s-a dispus retrocedarea către numiţii I.D. şi I.M. a imobilelor situate în Bucureşti.
Sentinţele respective au rămas definitive prin neapelare.
La data de 14 ianuarie 2000, Primăria Municipiului Bucureşti a formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 7711/1996 ca urmare a memoriului petentului D.V. ce avea calitatea de chiriaş în imobilul respectiv.
Prin sentinţa civilă nr. 3232 din 11 februarie 2000, completul de judecată format din judecător G.S. a respins cererea de revizuire formulată de Primăria Municipiului Bucureşti şi cererile de intervenţie depuse de D.V. şi T.E., întrucât, în cauză nu erau îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Sentinţa civilă nr. 3232 din 11 februarie 2000 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost atacată cu apel de D.V., apel ce a fost respins ca neavenit conform art. 56 C. proc. civ., prin Decizia civilă nr. 1818 din 23 mai 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Ulterior, sentinţa civilă nr. 7711/1996 a fost pusă în executare prin Decizia Primarului General al Municipiului Bucureşti sub nr. 2093/1997 şi procesul-verbal de punere în posesie nr. 66 din 9 iunie 1999, situaţie comunicată petentului D.V. cu adresa nr. 29726 din 27 decembrie 1999.
Din dispoziţia Primarului General nr. 2094 din 22 decembrie 1997, imobilul restituit conform sentinţei civile nr. 7712/1996 a fost restituit reclamanţilor I.D. şi I.M.
Prin sentinţa civilă nr. 8278 din 5 septembrie 1996 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, pronunţată de completul de judecată format din judecătorii L.S. şi D.I. s-a admis acţiunea formulată de reclamanta I.A.M. şi s-a dispus ca pârâta – Consiliul Local al Municipiului Bucureşti să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, str. Barbu de la Vrancea.
Această sentinţă a fost atacată cu apel de Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, invocându-se dispoziţiile art. 330 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. privind depăşirea puterii judecătoreşti de către instanţă în această cauză.
Prin Decizia civilă nr. 709 din 28 martie 1997 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins apelul formulat de Primăria Municipiului Bucureşti în contradictoriu cu intimata I.M.A., decizie ce a rămas definitivă prin nerecurare.
În legătură cu faptele ce se impută judecătorului S.L., din cercetări a rezultat că dosarul civil nr. 2157/1996 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 8278 din 5 septembrie 1996, a fost suspendat la data de 4 iunie 1996, pentru lipsa nejustificată a părţilor conform art. 242 alin. (2) C. proc. pen.
La data de 8 iulie 1996, s-a solicitat repunerea cauzei pe rol, rezoluţia fiind scrisă de judecătorul de serviciu S.L.
Din nota explicativă aflată la dosarul de urmărire penală dată de judecător S.L., rezultă că la data respectivă, 8 iulie 1996, a stabilit termen şi completul nr. 3 pentru dosarul nr. 2157/1996, fără a avea posibilitatea să cunoască la acea dată planificarea şedinţelor de judecată şi compunerea completelor pentru luna septembrie 1996.
Susţinerea petentului în sensul că judecătorii respectivi au pronunţat sentinţele în lipsa unor acte utile cauzei şi fără a aprecia corect actele prezentate s-a apreciat ca nefondată.
La dosarul nr. 461 / P / 2000 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost ataşate în copie actele care au stat la baza pronunţării respectivelor sentinţe civile, acte enumerate de procuror în cuprinsul rezoluţiei din 9 noiembrie 2001, pentru fiecare dintre dosarele nr. 9714/1996, nr. 9715/1996 şi nr. 2175/1996.
Cu privire la dosarul nr. 9714/1996 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti prin încheierea din 19 aprilie 2001, s-a constatat imposibilitatea reconstituirii acestuia, însă la dosarul de urmărire penală au fost ataşate filele, în care reclamanţii au revendicat un alt imobil.
A concluzionat instanţa că în mod corect s-a dispus în cauză neînceperea urmăririi penale, întrucât pronunţarea respectivelor sentinţe s-a făcut cu respectarea normelor civile şi procesual-civile de către judecători, astfel că nu se poate reţine săvârşirea de către aceştia a infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), sau art. 291 C. pen.
În ceea ce priveşte competenţa materială a soluţionării cauzei invocată de petent, în anul 1996, competenţa soluţionării cererilor de revendicare revenea judecătoriei în a cărei rază teritorială se afla imobilul conform art. 13 C. proc. civ.
Referitor la intimaţii I.D. şi I.M.A. din probele administrate de către parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nu s-a făcut dovada că aceştia au prezentat acte false instanţelor de judecată sau au declarat date nereale în scopul revendicării respectivelor imobile.
Petentul D.V. în plângerea adresată instanţei conform dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., a solicitat efectuarea de cercetări cu privire la numitul D.R. – director al Direcţiei Juridice din Primăria Capitalei.
Cu privire la acest aspect, s-a reţinut că instanţa a fost investită numai cu verificarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de judecătorii S.G., Z.T., M.T.G., S.L. şi faţă de numiţii I.D. şi I.M.A., din actele dosarului nerezultând că s-a formulat plângere penală şi împotriva numitului D.R.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs petiţionarii D.V., D.A.F. şi D.V.N. cu motivarea că sentinţa pronunţată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, iar soluţia pronunţată este rezultatul unor erori grave de fapt.
Examinând recursurile declarate, în raport de criticile formulate se constată următoarele:
Recursurile declarate de petiţionarii D.A.F. şi D.V.N., sunt inadmisibile întrucât aceştia nu au formulat la Parchet plângeri penale împotriva judecătorilor Z.T., T.M., G.S., L.S. şi a numiţilor I.D., I.A. şi R.D., astfel că aceştia nu au calitatea procesuală de a formula plângeri împotriva rezoluţiei procurorului din 9 noiembrie 2001, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva celor menţionate şi pe cale de consecinţă nu au calitate procesuală nici de a exercita prezenta cale de atac împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
În legătură cu recursul declarat de petiţionarul D.V. se constată că nu este fondat.
Hotărârea pronunţată de prima instanţă prin care s-a respins plângerea acestui recurent împotriva rezoluţiei procurorului din 9 noiembrie 2001, de neîncepere a urmăririi penale împotriva numiţilor S.G., Z.T., M.G.T., I.D., I.M. şi I.A.M., este legală şi temeinică.
Motivele de recurs cu privire la lipsa motivării şi a reţinerii erorii grave de fapt nu sunt întemeiate.
Hotărârea instanţei de fond este amplu motivată, făcându-se o analiză temeinică cu privire la rezoluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale, constatând că nu există temeiuri pentru a dispune desfiinţarea acesteia.
Corect prima instanţă a constatat că actele dosarului şi analiza acestora nu confirmă existenţa unor probe sau indicii temeinice cu privire la săvârşirea unor fapte penale de către persoanele indicate de petiţionar în plângerea formulată la Parchet, astfel că rezoluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale este legală.
În raport de cele reţinute, recursul declarat de petiţionarul D.V. urmează a fi respins ca nefondat.
Recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de D.V. împotriva sentinţei penale nr. 38 din 6 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare.
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de D.A.F. şi D.V.N. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Obligă recurenţii să plătească statului suma de câte 500.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 136/2003. Penal. Recurs întrerupere executare... | CSJ. Decizia nr. 1373/2003. Penal. Conflict de competenta.... → |
|---|
