CSJ. Decizia nr. 2259/2003. Penal. Amânare executare pedeapsa. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2259/2003

Dosar nr. 1397/2003

Şedinţa publică din 14 mai 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 484 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Brăila s-a respins cererea formulată de condamnata I.L., de amânare a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 234 din 20 iulie 2000 a aceluiaşi tribunal, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile, prevăzute de art. 453 lit. a) C. proc. pen.

Prin Decizia nr. 40 din 22 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de condamnata I.L.

Împotriva acestei decizii condamnata I.L. a declarat recurs solicitând prin apărătorul său trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă în vederea completării raportului de expertiză medico-legală, în sensul de a preciza dacă afecţiunile de care suferă pot fi tratate în reţeaua sanitară a penitenciarelor.

Recursul declarat nu este fondat.

În raport de temeiul invocat de condamnată, art. 453 lit. a) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus efectuarea în cauză a unei expertize medico-legale, iar din raportul întocmit a rezultat că suferă de cardiopatie ischemică dureroasă; hipertensiune arterială stadiul III grad de risc C în tratament; guşă hipertiroidizată, tetanie latentă cu frecvente acutizări, tulburare depresivă majoră cu elemente anxioase şi obsesive, aceste afecţiuni putând fi tratate în reţeaua medicală a penitenciarelor.

Prin urmare, nefiind îndeplinite cerinţele, prevăzute de art. 453 lit. a) C. proc. pen., corect s-a respins cererea de amânare a executării pedepsei, motiv pentru care se va respinge ca nefondat şi recursul declarat de condamnată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata I.L. împotriva deciziei penale nr. 40 din 22 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2259/2003. Penal. Amânare executare pedeapsa. Recurs