CSJ. Decizia nr. 3396/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3396/2003
Dosar nr. 2950/2003
Şedinţa publică din 29 iulie 2003
Asupra recursurilor de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 4 iulie 2003, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, a admis cererile formulate de apărătorii inculpaţilor privind studierea raportului de expertiză contabilă.
A respins excepţia de necompetenţă materială şi cererea de restituire a cauzei la Parchetul Naţional Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie Piteşti, formulată de inculpaţii I.G. şi A.D. şi însuşită de ceilalţi inculpaţi.
A respins cererea inculpatului D.I.D. privind încetarea de drept a măsurii arestării preventive şi a amânat discutarea cererilor privind nerespectarea dreptului la apărare în cursul urmăririi penale, formulate de inculpaţii I.R. şi Z.N. la data de 29 iulie 2003.
Prin aceeaşi încheiere a fost prelungită durata arestului preventiv pentru inculpaţii arestaţi, până la data de 5 august 2003. Cauza a fost amânată la data de 29 iulie 2003, pentru când s-a dispus citarea inculpaţilor la Penitenciarul Colibaşi şi a martorilor lipsă.
În motivarea acestei încheieri, Curtea a reţinut netemeinicia cererii de constatare a încetării de drept a măsurii arestări preventive, formulată de inculpatul D.I.D., reţinând că nu sunt incidente în cauză nici dispoziţiile art. 140 alin. (2) C. proc. pen. şi nici cele ale art. 159 alin. (13) din acelaşi cod, deoarece pe de o parte durata arestării preventive a acestui inculpat nu a atins ½ din maximul de pedeapsă (18 ani închisoare) prevăzut de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) şi alin. (3) lit. a) C. pen., iar pe de altă parte, durata maximă a arestării preventive prevăzută de art. 159 alin. (13) se referă la faza de urmărire penală, iar nu la aceea de judecată, fază în care se află cauza.
Cu privire la prelungirea arestării preventive a inculpaţilor arestaţi, Curtea de Apel a apreciat că se impune a fi dispusă, deoarece cercetarea judecătorescă este în curs de desfăşurare, urmând a fi studiat raportul de expertiză contabilă, a fi ascultaţi martorii şi a se verifica apărările inculpaţilor, care în instanţă au revenit asupra declaraţiilor date la urmărirea penală. Instanţa a mai reţinut că modalitatea în care au fost săvârşite faptele, în grupuri organizate, în mod repetat, valoarea mare a prejudiciului, calitatea de poliţişti pe care o aveau unii dintre inculpaţi la data comiterii faptelor, încercarea unor inculpaţi de a părăsi ţara, încercare nereuşită întrucât au fost prinşi la frontieră, constituie elemente de natură a prelungi arestarea preventivă a inculpaţilor, fiind îndeplinite cerinţele art. 148 lit. h) C. proc. pen., modificat.
Împotriva acestei încheieri, inculpaţii O.I., Ş.I., V.I., D.M., I.R., Z.N., I.G., D.I.D., A.D., D.M. şi C.B.D. au declarat recurs, susţinând, în esenţă că prelungirea arestării preventive este contrară prevederilor art. 160 alin. (2) cu referire la art. 140 alin. (2) şi art. 159 alin. (13) C. proc. pen., modificat, inculpaţii trebuind să fie puşi în libertate întrucât arestarea preventivă a încetat de drept prin împlinirea duratei maxime de 2 ani prevăzută de art. 159 alin. (13) din acelaşi cod. S-a mai susţinut că lăsarea în libertate a inculpaţilor nu prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică.
De asemenea, s-au invocat prevederile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale precum şi ale art. 9 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Recursurile au vizat şi aspectul competenţei materiale a instanţei civile în raport cu calitatea de militari a unora dintre inculpaţi şi neregularitatea sesizării instanţei de către un parchet necompetent, precum şi încălcarea dreptului la apărare al inculpaţilor, aspecte care nu pot fi rezolvate în cadrul acestor recursuri ci doar odată cu recursul împotriva sentinţei ce se va pronunţa în cauză de instanţa de fond, neexistând calea recursului separat împotriva acestor măsuri.
În prezentele recursuri, Curtea Supremă de Justiţie va examina doar aspectele privind prelungirea arestării preventive a inculpaţilor (recurenţi), precum şi dacă, în cauză, a intervenit încetarea de drept a măsurii arestării preventive.
Examinând actele dosarului, dispoziţiile procedurale penale invocate de instanţă şi de inculpaţi, precum şi reglementările internaţionale referitoare la drepturile omului, invocate de recurenţi, Curtea constată că recursurile declarate împotriva încheierii din 4 iulie 2003 a Curţii de Apel Piteşti sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 5 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia cazurilor prevăzute la lit. a) şi f) al pct. 1 menţionat. Recurenţii inculpaţi arestaţi au invocat regula cuprinsă în acest text, fără a observa că situaţia lor se află în cazul de excepţie prevăzut la lit. c) al pct. 1 al art. 5 din Convenţie.
Astfel potrivit acestei situaţii de excepţie o persoană poate fi lipsită de libertate, dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune, sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Toţi inculpaţii au fost arestaţi preventiv, trimişi în judecată prin rechizitor, şi în privinţa lor a fost prelungită arestarea preventivă prin încheierea atacată cu recurs, tocmai pentru că există motive verosimile de a bănui că au săvârşit, cel puţin, o infracţiune.
Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice prevede, într-adevăr în art. 9 dreptul oricărui individ la libertate şi la securitatea persoanei sale, dar mai prevede, în continuare, în acelaşi articol că nimeni nu poate fi privat de libertatea sa decât pentru motive legale şi în conformitate cu procedura prevăzută de lege.
Examinând aceste motive legale şi procedura prevăzută de lege, respectiv de Codul de procedură penală, Curtea reţine că există îndeplinite cumulativ ambele cerinţe prevăzute de art. 148 lit. h) din acest cod, respectiv infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, prevăd pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Curtea de Apel a motivat prelungirea arestării preventiv pentru unii dintre inculpaţi şi având în vedere prevederile art. 148 lit. c) şi lit. d) C. proc. pen., modificat, respectiv au încercat să fugă din ţară ori există pericolul de a influenţa martorii.
Referitor la chestiunea încetării de drept a măsurii arestării preventive, Curtea observă că durata maximă a arestării preventive, de 1 an, ori 2 ani, după caz, prevăzută în art. 159 alin. (13) C. proc. pen., modificat, vizează doar arestarea preventivă în timpul urmăririi penale, titlul acestui articol fiind „Procedura prelungirii arestării dispuse în cursul urmăririi penale".
Art. 140 alin. (2) C. proc. pen., prevede că măsura arestării preventive încetează de drept şi atunci când, înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea care face obiectul învinuirii, fără a se putea depăşi, în cursul urmăririi penale, maximele prevăzute în art. 159 alin. (13), precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.
Art. 160c alin. (1) C. proc. pen., modificat, se referă la prelungirea arestării în cursul judecăţii, prevăzând posibilitatea prelungirii arestării preventive fără a se putea depăşi limita prevăzută în art. 140 alin. (2), respectiv, jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea care face obiectul învinuirii, fără a se putea depăşi, în cursul urmăririi penale, maximele prevăzute în art. 159 alin. (13).
Alin. (2) al art. 160c C. proc. pen., se referă la aplicarea dispoziţiilor alin. (1) şi în cazul în care arestarea s-a dispus în cursul urmăririi penale şi s-a menţinut în cursul judecării în fond a cauzei.
Aceste dispoziţii procedurale sunt foarte clare, ele vizând faze diferite ale procesului, şi anume, în faza urmăririi penale, durata maximă a arestării preventive nu poate depăşi 1 an sau 2 ani după caz, iar în faza judecării cauzei, durata maximă a arestării preventive nu poate depăşi jumătate din maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea ce face obiectul învinuirii.
Or, cauza se află în faza de judecată în primă instanţă, iar nu în faza urmăririi penale, pentru a se putea invoca prevederile art. 159 alin. (13) C. proc. pen., referitoare la durata maximă a arestării preventive în cursul urmăririi penale.
Constatând că prima instanţă, Curtea de Apel Piteşti, a interpretat corect şi în spiritul legii aceste texte procedurale penale, şi că în cauză prelungirea arestării preventive se impunea a fi dispusă în continuare, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 400.000 lei, fiecare, către stat, cu excepţia recurentului I.G., care va fi obligat la 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii O.I., Ş.I., V.I., D.M., I.R., Z.N., I.G., D.I.D., A.D., D.M. şi C.B.D. împotriva încheierii pronunţată la 4 iulie 2003 în dosarul nr. 199/2003 al Curţii de Apel Piteşti.
Obligă pe recurenţii inculpaţi O.I., D.M., I.R., D.I.D., A.D., D.M., C.B.D., Ş.I., V.I. şi Z.N. la plata sumei de 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat şi pe inculpatul I.G. la plata cu acelaşi titlu a sumei de 600.000 lei, din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3394/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3398/2003. Penal → |
|---|
