CSJ. Decizia nr. 458/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 458/2003
Dosar nr. 4468/2002
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 160 din 28 octombrie 1999, Tribunalul Militar Cluj, făcând aplicaţia art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul F.R. pentru infracţiunea de neprezentare la încorporare, prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen.
S-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului Militar Târgu Mureş, inculpatul a fost trimis în judecată, arătându-se că în ziua de 28 februarie 1999 a fost chemat la Comisariatul Militar Mureş, în vederea încorporării.
Prezentându-se în faţa autorităţii militare şi fiind stabilit că din punct de vedere medical este apt pentru îndeplinirea serviciului militar, inculpatul a declarat că, fiind adept al sectei Martorii lui Iehova, refuză efectuarea acestuia.
Acesta a solicitat însă să efectueze serviciul utilitar alternativ reglementat prin art. 4 din Legea nr. 46/1996.
Ca urmare, Comisariatul Militar Judeţean Mureş l-a repartizat, pentru efectuarea serviciului utilitar alternativ, la R.A. A.S. Târgu Mureş.
La data de 1 martie 1999, inculpatul a declarat că nu mai este de acord cu efectuarea serviciului utilitar alternativ, întrucât este „ministru ordonat” al Organizaţiei Religioase Martorii lui Iehova şi, ca atare, scutit de efectuarea acestuia, conform art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1996.
În baza acestei declaraţii a fost trecut în ordinul de zi nr. 44 din 4 martie 1999 al C.M.J. Mureş ca neprezentat pentru executarea serviciului utilitar alternativ.
Motivând trimiterea în judecată a inculpatului, parchetul militar a invocat adresa Secretariatului de Stat pentru Culte din care rezultă că Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova are statutul de asociaţie religioasă recunoscută prin sentinţă judecătorească, nefiind un cult religios recunoscut de lege.
Prin urmare, membrii acestei asociaţii nu pot fi asimilaţi cu personalul de cult, hirotonisit sau ordinat, la care se referă art. 6 lit. c) din Legea nr. 46/1996, iar refuzul lor de a îndeplini obligaţiile militare constituie neprezentare la unitatea la care au fost repartizaţi, în înţelesul art. 354 C. pen.
Instanţa de fond a reţinut că, potrivit normei menţionate, infracţiunea are un subiect activ calificat şi anume o persoană care are calitatea de „încorporat” sau „concentrat” şi priveşte crearea unei stări de pericol pentru capacitatea de apărare a ţării.
Prin încorporare, potrivit legii, se înţelege prezentarea recruţilor la centrele militare, examinarea medicală, repartizarea şi trimiterea acestora la unităţi şi formaţiuni militare, pentru îndeplinirea serviciului militar.
Termenul de recrut este definit în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 46/1996, ca fiind tânărul luat în evidenţă, iar cel de „încorporat” în art. 11 din aceeaşi lege, ca fiind bărbatul, cetăţean român, care a împlinit vârsta de 20 ani şi este chemat pentru îndeplinirea serviciului militar în termen.
În raport de definirea legală menţionată, tribunalul a apreciat că inculpatul, ca de altfel toate persoanele care execută serviciul utilitar alternativ, nu are calitatea de „încorporat”.
Pe de altă parte, infracţiunea se consumă în momentul în care încorporatul sau concentratul nu s-a prezentat la unitatea la care a fost repartizat.
Or, prin termenul de „unitate” se înţelege unitatea militară sau formaţiunea militară, unde se realizează instruirea militară şi care nu poate fi extins şi asupra angajatorilor la care se referă art. 2 din HG nr. 618/1997, în raport de natura cărora nu se poate reţine crearea stării de pericol menţionat.
Împotriva hotărârii primei instanţe, Parchetul Militar Târgu Mureş a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii atacate şi reţinerea, în sarcina inculpatului F.R., a infracţiunii prevăzute de art. 354 alin. (2) C. pen.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, prin Decizia penală nr. 115 din 6 aprilie 2000, a admis apelul, a desfiinţat hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, a condamnat pe inculpat la 2 ani şi 6 luni închisoare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că inculpatul a fost legal încorporat şi apoi chemat la C.M.J. Mureş pentru încorporare.
Ca atare, fapta inculpatului încorporat, de a nu se prezenta la unitatea la care a fost repartizat pentru executarea serviciului utilitar alternativ, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de neprezentare la încorporare sau concentrare prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 13, 17 şi 171 C. proc. pen.
Curtea Militară de Apel, prin Decizia penală nr. 234 din 14 iunie 2000, cu majoritate de voturi, a admis recursul declarat de către inculpat, a casat Decizia atacată, a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 2 ani şi 6 luni, la un an şi 6 luni şi, în temeiul art. 81 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, cu motivarea că fapta săvârşită de către acesta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat, însă prin decizie s-a făcut o greşită individualizare a pedepsei.
Opinia separată este în sensul că se impune achitarea inculpatului.
În sprijinul acestuia s-a susţinut că fapta unei persoane de a refuza executarea serviciului utilitar alternativ, de a nu se prezenta la angajator, ori de a refuza continuarea efectuării acestuia, nu este incriminată printr-o dispoziţie prevăzută de legea penală.
Or, în raport de dispoziţiile art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţia României, analogia legii este exclusă în această materie.
Împotriva ultimelor două hotărâri pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409 şi art. 410 alin. (1), partea I pct. 3 C. proc. pen.
S-a susţinut că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, ca atare hotărârile instanţei de apel şi a instanţei de recurs au fost pronunţate cu încălcarea legii.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziilor atacate şi rejudecarea cauzei între aceste limite.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 354 alin. (1) C. pen., neprezentarea la încorporare sau concentrare în termen de 3 zile de la încunoştiinţare, iar dacă termenul de prezentare este mai mare de 3 zile, neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militară, constituie infracţiunea de neprezentare la încorporare sau concentrare şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Art. 354 alin. (2) C. pen., stipulează în sensul sancţionării cu aceeaşi pedeapsă şi a faptului neprezentării celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi.
Este adevărat că, prin art. 4 din Legea nr. 46/1996, s-a prevăzut că cetăţenii care, din motive religioase, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, execută serviciul utilitar alternativ.
Însă, cu referire la neprezentarea celor repartizaţi pentru executarea serviciului utilitar alternativ, textul menţionat nu face trimitere la art. 354 C. pen.
Pe de altă parte, Constituţia României, prin art. 72 alin. (3) lit. f), prevede că infracţiunile, pedepsele şi regimul acestora se reglementează prin lege organică. În acelaşi sens, sunt de reţinut dispoziţiile art. 2 C. pen.
Aşadar, în lipsa temeiului legal, neprezentarea în vederea executării serviciului utilitar alternativ nu poate fi echivalată cu neprezentarea celui încorporat la unitatea militară, în vederea efectuării serviciului militar şi, ca atare, nu poate atrage condamnarea acestuia în condiţiile art. 354 alin. (2) C. pen.
Or, condamnarea inculpatului în baza unei analogii interzisă de textele menţionate, apare ca o soluţie pronunţată cu încălcarea legii în sensul condamnării inculpatului pentru o faptă neprevăzută de legea penală, aşa încât deciziile atacate, din acest motiv, sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 13, corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1), partea I, pct. 3, invocat prin recursul în anulare.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 4141 C. proc. pen., cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. a) din acelaşi cod, Curtea a admis recursul în anulare, va casa hotărârile atacate şi va menţine hotărârea primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 115 din 6 aprilie 2000 a Tribunalului Militar Bucureşti şi nr. 234 din 14 iunie 2000 a Curţii Militare de Apel privind pe inculpatul F.R.
Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa nr. 160 din 28 octombrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4572/2003. Penal. întrerupere executare... | CSJ. Decizia nr. 4587/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
