CSJ. Decizia nr. 544/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 544/2003
Dosar nr. 2927/2002
Sedinţa publică din 5 februarie 2003
Asupra recursului de faţă,
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 61 din 23 aprilie 2002 a Tribunalului Teleorman, inculpata F.F. a fost condamnată la o pedeapsă de 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) şi d) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) Starea de arest a inculpatei a fost menţinută, iar perioada arestării preventive a fost dedusă din durata pedepsei aplicate de la 31 ianuarie 2002 la zi.
Inculpata a fost obligată să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 7.00.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpata F.F., necăsătorită, a rămas însărcinată la sfârşitul anului 2000, dar a ascuns familiei sale situaţia în care se afla.
In noaptea de 24 august 2001, neasistată, ea a născut un copil viu, de sex feminin, într-un lan de porumb din apropierea casei.
După naştere, inculpata a procurat o sapă, a revenit la locul în care lăsase nou-născutul şi l-a ucis, lovindu-l în cap.
Cadavrul a fost îngropat de inculpată şi descoperit a doua zi de martora S.M.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 260/A/2229/ din 29 august 2001 întocmit de Serviciul de medicină legală al judeţului Teleorman, rezultă că moartea fătului nou născut a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecutivă unui politraumatism cu fractură craniană produsă prin lovire repetată cu corp dur. Nou născutul s-a născut viu şi la termen.
Inculpata a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei, au fost stabilite de instanţa de judecată pe baza materialului probator administrat în cauză: proces verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, acte medico legale, declaraţiile martorilor şi declaraţiile inculpatei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin decizia penală nr. 348/A din 6 iunie 2000, a respins ca nefondat apelul inculpatei, deducând perioada arestării peventive din pedeapsa aplicată şi dispunând obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpata F.F., care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de pruncucidere şi reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Temeiul juridic al recursuui declarat îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta este întemeiat pentru motivele care se vor arăta în continuare.
Instanţele de judecată au dat faptei comise de inculpata F.F. încadrarea juridică temeinică şi legală, pe baza interpretării judicioase a probelor administrate în cauză.
Fapta săvârşită de inculpată constituie infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) şi d) C. pen., iar nu infracţiunea de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen., stabilirea încadrării juridice fiind determinată de atitudinea psihică avută de inculpată în timpul săvârşirii faptei şi de modalitatea concretă de comitere a acesteia.
De esenţa infracţiunii de pruncucidere este starea de tulburare în care se află mama, stare pricinuită de naştere.
Comportamentul inculpatei F.F. demonstrează că nici un moment aceasta nu s-a aflat într-o stare de tulburare, nici anterior, nici ulterior procesului naşterii. Ascunderea sarcinii, pregătirea locului în care urma să nască în lanul de porumb, procurarea sapei, uciderea şi îngroparea noului născut demonstrează existenţa unei hotărâri infracţionale a cărei realizare a fost urmărită întocmai şi cu sânge rece.
Este adevărat că inculpata prezintă tulburări comportamentale pe fondul unui intelect liminar, dar ea şi-a păstrat discernământul faptelor sale.
Incupata a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa copilului rezultat dintr-o relaţie întâmplătoare, iar faptul că nu era la prima sarcină a ajutat-o să depăşească singură acest moment, născând neasistată un copil viu.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că motivul de recurs privind schimbarea încadrării juridice nu este fondat.
Cel de-al doilea motiv de recurs privind reindividualizarea pedepsei se dovedeşte a fi întemeiat.
Pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată inculpatei F.F. nu este judicios individualizată în conformitate cu dispoziţiile articolului 72 C. pen.
Luând în considerare şi reţinând gravitatea infracţiunii săvârşite, modalitatea concretă a comiterii ei, Curtea constată însă că pedeapsa dispusă nu a fost îndeajuns corelată cu datele personale ale inculpatei.
Aceasta este o persoană cu intelect sărac şi care prezintă aplatizare afectivă (raport de constatare medico-legală psihiatrică nr. 3000/1/2001 din 4 decembrie 2001 al Serviciului de medicină legală Teleorman).
Reprezentarea faptei sale şi a consecinţelor acesteia, deşi există şi constatată ştiinţific, este indiscutabil,afectată de modul redus al existenţei sale.
Inculpata şi-a abandonat primul copil şi nici naşterea celui de-al doilea nu i-a trezit sentimente materne, singura sa preocupare fiind să nu îşi altereze relaţiile cu familia.
Vârsta inculpatei de 19 ani şi tulburările de comportament pe care le prezintă, constituie împrejurări care trebuie avute în vedere la aplicarea unei pedepse temeinic individualizate.
Pentru aceste motive, Curtea consideră justă reducerea cuantumului pedepsei aplicate de la 18 ani închisoare la 16 ani închisoare, modalitate în care se asigură şi realizarea scopului punitiv educativ al sancţiunii penale.
Aşa fiind, Curtea urmează să admită recursul declarat de inculpata F.F. şi să caseze decizia penală nr. 348/A din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti,secţia a II-a penală, şi sentinţa nr. 61 din 23 aprilie 2002 a Tribunalului Teleorman numai cu privire la cuantumul pedepsei principale care va fi astfel redusă
Celelalte dispoziţii vor fi menţinute.
Timpul arestării preventive va fi dedus din pedeapsa aplicată de la 31 ianuarie 2002 la zi.
Onorariul apărătorului din oficiu va fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata F.F. împotriva deciziei penale nr. 348/A din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.
Casează decizia atacată şi sentinţa penală nr. 61 din 23 aprilie 2002 a Tribunalului Teleorman, numai cu privire la cuantumul pedepsei principale, pe care o reduce de la 18 ani închisoare la 16 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive de la 31 ianuarie 2002 la 5 februarie 2003.
Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 443/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 227/2003. Penal → |
|---|
