CSJ. Decizia nr. 5629/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5629/2003
Dosar nr. 5418/2003
Şedinţa publică din 3 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 10 din 29 noiembrie 2003, secţia penală, a Curţii de Apel Piteşti a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul Naţional Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.C. pe o perioadă de 20 de zile, începând cu 29 noiembrie 2003 ora 1500, până la 18 decembrie 2003, inclusiv, prin aplicarea art. 1491 C. proc. pen., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 C. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a motivat că în dosarul nr. 241/P/2003 instrumentat de Parchetul Naţional Anticorupţie care a propus arestarea inculpatului, există probe şi indicii temeinice, potrivit cărora în perioada aprilie-noiembrie 2003 şi, respectiv, în una din zilele lunii septembrie 2003, inculpatul P.C., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălceşti, prin intermediul lui G.N. a pretins 2000 Euro, sumă pe care a redus-o la 1300 Euro în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă judecătorii de la Judecătoria Bălceşti pentru ca aceştia să pronunţe o soluţie favorabilă lui R.S.R., trimis în judecată de parchet.
S-a mai reţinut că potrivit probelor, inculpatul a primit şi suma de 400 Euro pentru a soluţiona o cauză penală privind pe C.M. cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen., prin neînceperea urmăririi penale.
Instanţa a motivat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., pentru arestarea inculpatului, în sensul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care este cercetat depăşesc 4 ani închisoare şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii, în temeiul art. 1491 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 109 din 26 octombrie 2003, a declarat recurs inculpatul.
În recursul lui, inculpatul P.C. a cerut desfiinţarea încheierii atacate şi punerea de îndată în libertate, motivând că nu există probe sau indicii temeinice că el a săvârşit faptele penale şi că lăsarea sa în libertate ar prezenta în concret, pericol public.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143, în cazul în care inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că, lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la condiţiile prevăzute de art. 143 C. pen., acestea privesc existenţa unor probe sau indicii temeinice că inculpatul a comis fapte prevăzute de legea penală.
În cauză, este neîndoielnic că există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unor fapte penale de către inculpat, astfel, cum au fost descrise în cuprinsul încheierii atacate.
În acest sens sunt denunţul şi declaraţiile lui R.S.R., procesul-verbal de constatare în flagrant a faptei, declaraţiile martorilor şi înregistrările convorbirilor telefonice ataşate la dosar.
Este întrunită şi condiţia referitoare la pedeapsă, infracţiunile pentru care a fost arestat inculpatul fiind pedepsite cu închisoare ce depăşeşte 4 ani.
În ce priveşte condiţia referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar avea lăsarea sa în libertate şi aceasta este îndeplinită.
Aşa cum s-a arătat, în cauză există probe şi indicii că inculpatul, prin natura funcţiei sale, obligat să acţioneze pentru prevenirea infracţiunilor şi pedepsirea infractorilor, ar fi comis grave fapte de corupţie cu un grad ridicat de rezonanţă în conştiinţa publică.
O reacţie blândă faţă de asemenea situaţii ar crea un sentiment de insecuritate publică şi ar face ineficiente chiar măsurile legislative severe menite să înfrângă recrudescenţa fenomenului de corupţie. S-ar crea şi s-ar adânci neîncrederea în capacitatea justiţiei de a reacţiona la astfel de fenomene şi prin aceasta, în mod evident s-ar pune în pericol chiar ordinea publică aflată în directă legătură cu înfăptuirea justiţiei.
Pe de altă parte, deşi s-a omis a se observa, în cauză există şi condiţia prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., referitoare la încercarea inculpatului de a zădărnici aflarea adevărului.
Astfel, din cuprinsul notei de înregistrare telefonică rezultă că, în cursul convorbirii, inculpatul se adresează interlocutorului prin cuvintele „Ce-ai de gând, să spui? Ce-ai înebunit? Stai cuminte!.. Nu-l cunoşti, n-ai văzut nimic!” încercând prin aceasta, în mod evident, să zădărnicească aflarea adevărului.
Aşa fiind, Curtea în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul şi-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva încheierii nr. 10 din 29 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă recurentul la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 562/2003. Penal. întreruperea executării... | ICCJ. Decizia nr. 56/2003. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
