CSJ. Decizia nr. 6005/2003. Penal. încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6005/2003
Dosar nr. 5638/2003
Şedinţa publică din 18 decembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 decembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 3711/2003, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondate, cererile inculpaţilor C.I., M.M. şi C.F. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea şi, în consecinţă, punerea lor, de îndată, în libertate.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs cei trei inculpaţi, solicitând casarea acesteia şi, după rejudecare, înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea de a nu părăsi localitatea şi în consecinţă, punerea lor de îndată, în libertate.
În motivarea cererii lor, inculpaţii C.I. şi M.M. susţin, în esenţă, că temeiurile care au stat la baza arestării lor nu mai subzistă, lăsarea lor în libertate potrivit art. 148 lit. h) C. proc. pen., nu prezintă pericol pentru ordinea publică, în raport de împrejurarea că au recunoscut fapta, au primit caracterizări foarte bune de la locul de muncă, sunt căsătoriţi, având copii minori.
Inculpatul C.F. învederează instanţei că, nu recunoaşte infracţiunea reţinută în sarcina sa, că nu a fost de faţă la comiterea acesteia, iar inculparea sa a fost făcută prin identificarea de către denunţător şi martori, cărora le-a fost dinainte indicat.
Recursurile declarate nu sunt fondate.
Din actele dosarului rezultă că, prin rechizitoriul din 24 noiembrie 2003, emis de Parchetul Naţional Anticorupţie, inculpatul C.I., subcomisar în cadrul M.A.I., secţia 12 poliţie, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C.pen, şi la art. 6 şi art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 503/2002, modificată prin Legea nr. 161/2003. La rândul lor, inculpaţii M.M. şi C.F. subcomisari la aceeaşi unitate de poliţie, au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 503/2002 modificată prin Legea nr. 161/2003.
S-a reţinut în esenţă, că, inculpaţii M.M. şi C.F. cu acordul coinculpatului C.I., au pretins şi primit suma de 1000 dolari de la reprezentantul unei societăţi comerciale pentru a nu încheia un proces-verbal de evaziune fiscală, privind mărfuri neînregistrate în valoare de 3 miliarde lei.
Recursurile declarate nu sunt fondate.
Potrivit art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În speţă, iniţial, inculpaţii M.M. şi C.I. au negat săvârşirea faptelor pentru care sunt trimişi în judecată, pe care însă, ulterior, l-au recunoscut.
Inculpatul C.F. nu a recunoscut niciodată comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, motive pentru care, în prezent este în duşmănie cu ceilalţi doi inculpaţi.
Aceasta pe de o parte.
Pe de altă parte, pericolul concret pentru ordinea publică este reprezentat de calitatea specială a inculpaţilor, aceea de ofiţeri de poliţie, care aveau atribuţii privind respectarea legii şi identificarea faptelor prevăzute de legea penală, prin funcţiile deţinute ce implicau exerciţiul autorităţii de stat.
Astfel fiind, cum temeiurile prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., care au stat la luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut, în mod corect, instanţa de apel a respins cererea de punere în libertate a inculpaţilor, motiv pentru care recursurile declarate urmează să fie respinse ca nefondate, cu obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.F., C.I. şi M.M. împotriva încheierii din 10 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosar nr. 3711/2003.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 600/2003. Penal. Contestaţie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 60/2003. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
