ICCJ. Decizia nr. 60/2003. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.60.
Dosar nr.4247 /2003
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În dosarul nr.561/2003 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti s-a dispus declinarea competenţei de soluţionarea cauzei în favoarea acestei Curţi de Apel, prin sentinţa penală nr.926 din 26 mai 2003, motivat de faptul că petentul T.V. a formulat plângere împotriva soluţiei date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus neîncepereaurmăririi penale faţă de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1, obiect al dosarului nr.1550/P/1993.
Soluţia instanţei a fost motivată pe dispoziţiile art. 281 lit.b) C. proc. pen.
Cauza a fost înregistrată la această Curte, la 25 iunie 2003, ataşându-i-sedosarul de urmărire penală nr.1550/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Petiţionarul T.V. a reclamat că dosarul nr. 341/P/1993 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 a fost lăsat, nejustificat, în nelucrare, de mai bine de 4 ani, concluzionând că, acest dosar poate fi dispărut, iar procurorii refuză să aplice legea.
Prin rezoluţia din dosarul nr.1550/P/2002 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii I.B., N.L., N.S., L.C. şi P.G., cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 264şi a infracţiunii, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), soluţie netemeinică şi nelegală.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 54 din 25 august 2003, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de T.V., obligându-l pe petent, la 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Curtea de apel a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 279 C. proc. pen. plângerea împotriva măsurilor luate şi a actelor efectuate de procuror, se rezolvă de prim–procurorul parchetului şi, pe cale ierarhică, plângerile de acest fel, se rezolvă, în ultimă fază, de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Numai după soluţionarea unei asemenea plângeri de către această instituţie, în reglementarea actuală a Codului de procedură penală, persoana nemulţumită se poate adresa instanţei cu o plângere contra soluţiei procurorului.
În prezenta cauză, petentul nu a făcut dovada faptului că o asemenea plângere împotriva rezoluţiei din dosarul 1550/P/2002 a fost soluţionată de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru a avea temei plângerea sa la instanţă.
Aceasta rezultă din însăşi înscrisul depus la dosarul cauzei de către petent.
Pentru considerentele indicate, se va respinge, ca neîntemeiată, plângerea petentului.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, petiţionarul T.V., susţinând, în esenţă, că aceastaeste netemeinică şi nelegalădeoarece n-a ţinut seama că cei reclamaţi, ca reprezentanţi ai statulu.
n-au făcut, ceea ce trebuiau să facă, conform competenţei avute, lăsând dosarul în nelucrare, şi prejudiciindu-l astfel.
Petiţionarul a mai susţinut că faptele nu au fost încadrate, juridic, corect, nu s-a calculat corect, termenul de prescripţie şi nu au fost cercetate toate faptele comise de cei în cauză.
Recursul petiţionarului este nefondat.
Curtea verificând actele şi probele dosarului constată că cei a căror trimitere în judecată penală se solicită de către petiţionar, n-aucomis nici-o infracţiune, în mod corect, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, respingând plângerea petiţionarului formulată împotriva soluţiei dispuse, la 13 martie 2003 în dosarul nr.1550/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Soluţia Parchetului fiind temeinică şi legală, se înţelege că şi soluţia pronunţată în plângerea petiţionarului împotriva respectivei soluţii, nu putea fi alta, decât cea de respingere ca neîntemeiată.
Pe cale de consecinţă, nici recursul de faţă, nu este fondat încât va fi respins, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct.1 lit. b) C. proc. pen., menţinându-se, astfel, hotărârea atacată.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.V. împotriva sentinţei penale nr. 54 din 25 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 6005/2003. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6017/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
