CSJ. Decizia nr. 706/2003. Penal. Contestatie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 706/2003
Dosar nr. 4679/2002
Şedinţa publică din 12 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 664 din 2 iulie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A.E. referitoare la pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 49/1998 a aceleiaşi instanţe, pentru infracţiunile de delapidare, fals intelectual şi uz de fals prevăzute de art. 2151 alin. (1), art. 289 şi art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2154 din 17 mai 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
În cuprinsul contestaţiei, petiţionarul a susţinut că, după rămânerea definitivă a sentinţei de condamnare a intervenit o nouă lege mai favorabilă, respectiv OUG nr. 207/2000, fiind modificat art. 146 C. pen., situaţie în care s-ar impune reducerea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fapta sa nemaiavând consecinţe deosebit de grave.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în cazul pedepselor definitive, aplicarea legii mai favorabile fiind facultativă, la reducerea acestora s-a ţinut seama de gradul de pericol social sporit al infracţiunii săvârşite, de persoana condamnatului, de conduita avută în cursul executării pedepsei, cât şi de durata perioadei executate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 601/ A din 23 septembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, motivând că în cauză nu se impune reducerea pedepsei aplicată acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată şi prin folosirea unor acte false prin care s-a provocat părţii vătămate o pagubă în valoare de 185.905.935 lei, apreciată, în mod just, la nivelul anului 1997, ca având consecinţe deosebit de grave.
Împotriva menţionatelor hotărâri, condamnatul A.E. a declarat recurs, susţinând că cele două instanţe au interpretat greşit OUG nr. 207/2000, cât şi prevederile art. 15 alin. (1) C. pen., referitoare la aplicarea legii mai favorabile.
Recursul nu este fondat.
Contestaţia la executare, nefiind o cale de atac, ci un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării pedepsei, nu poate fi exercitată decât în cazurile limitativ prevăzute de lege, respectiv de art. 461 C. proc. pen.
Cum în speţă, cererea de reducere a pedepsei, în raport de modificările aduse art. 146 C. pen., prin OUG nr. 207/2000, nu este de esenţa executării sancţiunilor penale, nu poate fi rezolvată pe calea contestaţiei la executare.
Osebit de aceasta, potrivit art. 15 alin. (1) C. pen., „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă”, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei.
Având în vedere aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, Curtea constată că cele două instanţe au apreciat corect că reducerea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată condamnatului nu se justifică, în raport de gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, constând în sustragerea în mod repetat din gestiune, prin fals şi uz de fals a sumei de 185 milioane lei, care la nivelul anului 1997 a provocat consecinţe deosebit de grave persoanei vătămate.
Pentru considerentele expuse, având în vedere şi dispoziţiile art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de condamnat urmează a fi respins, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A.E. împotriva deciziei penale nr. 601/ A din 23 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 550.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 702/2003. Penal. întrerupere executare... | CSJ. Decizia nr. 71/2003. Penal → |
|---|
