Dare de mită (art.290 NCP). Decizia nr. 423/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 423/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 4889/97/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL A. I.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 423/A/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. E. C.
Judecător: L. C.
Grefier: I. M.
P. de pe lângă Curtea de Apel A. I., reprezentat de:
Procuror: A. F.
Pe rol se află pronunțarea apelului declarat de inculpatul A. Meișor împotriva sentinței penale nr. 13/02.02.2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul penal nr._ .
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09.04.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen pentru pronunțare la data de 16.04.2015, dată la care în temeiul art. 391 C.pr.pen. a amânat pronunțarea la data de 21.04.2015, încheierile de ședință din 09.04.2015 și 16.04.2015 făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față,
În deliberare constată că prin sentința penală nr. 13/02.02.2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul penal nr._ inculpatul A. Meișor a fost condamnat la:
-6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin.1 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplic. art. 5 Cod penal.
În temeiul art. 81,82 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.5 Cod penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe durata acesteia, la care s-a adăugat 2 ani, rezultând astfel un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, în condițiile și pe durata prev. de art.71 Cod penal din 1969.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.5 Cod penal, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969.
În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal, s-a confiscat de la inculpat suma de 50 lire sterline – bancnota cu ._.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Determinând vinovăția inculpatului A. Meișor în limitele infracțiunii expuse în actul de sesizare prima instanță a reținut următoarele:
I.Starea de fapt:
În data de 06.06.2013, inculpatul A. Meișor a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 7 pe sensul A. – D.. În jurul orei 20.00, ajuns pe raza localității I., a fost înregistrat de un aparat radar montat pe un autovehicul al poliției rutiere, rulând cu viteza de 107 KM /h, într-o zonă în care viteza maximă admisă era de 50 Km /h. În consecință, a fost oprit de echipajul de poliție pentru întocmirea procesului - verbal de contravenție și ridicarea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Sancțiunea complementară amenzii contravenționale prevăzută pentru depășirea limitei legale de viteză cu mai mult de 50 Km/h era suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 zile.
Agentul D. S. a rămas tot timpul în interiorul mașinii de poliție, la volan, agentul T. D. fiind cel care a oprit vehiculul condus de inculpat și s-a ocupat de verificarea documentelor.
Inculpatul i-a înmânat agentului de poliție certificatul de înmatriculare al vehiculului și cartea sa de identitate, fără a-i înmâna permisul de conducere, iar în momentul în care a deschis certificatul de înmatriculare agentul de poliție a observat, în interior, o bancnotă de 50 lire sterline și i-a solicitat inculpatului să precizeze scopul pentru care i-a înmânat banii, inculpatul precizând că dorește să achite amenda contravențională ( fila 47). Față de această explicație, agentul de poliție a restituit banii inculpatului și a întocmit procesul - verbal pe care l-a înmânat inculpatului pentru a formula eventualele obiecțiuni.
Inculpatul a redactat personal obiecțiunile și i-a înmânat procesul – verbal polițistului care lecturând obiecțiunile a constatat faptul că inculpatul menționase că i-ar fi oferit 50 lire sterline cu titlu de mită, motiv pentru care și-a contactat imediat superiorii prin telefonul mobil.
Pentru a contracara acțiunile agentului de poliție inculpatul A. Meișor a apelat serviciul unic de urgență 112 descriind starea de fapt in propria perspectivă arătând că i-a fost solicitată o anumită sumă de bani în vederea neîntocmirii procesului-verbal de sancționare.
II.Mijloacele de probă și interpretarea lor:
Starea de fapt expusă mai sus a fost reținută în considerarea materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale:
-procesul –verbal de sesizare din oficiu al organelor de poliție (fila 1 d.u.p.);
-rapoartele agenților de poliție T. D. și D. G. S. (filele 5-7 d.u.p.);
-declarațiile inculpatului A. Meișor (filele 8-11, 14-15 d.u.p.);
-declarațiile martorilor L. R. E., T. D., D. G. S. (filele 18-23 d.u.p.);
-procese-verbale de redare a discuțiilor telefonice la serviciul unic de urgență 112 efectuate de către inculpatul A. Meișor în data de 06.06.2013 (filele 39-42, 47-48 d.u.p.);
-proces-verbal de constatare . nr._ (fila 24 d.u.p.);
-proces-verbal de redare a înregistrărilor video efectuate pe aparatura radar de pe autospeciala poliției în data de 06.06.2013 (fila 34 d.u.p.),
cât și în mod nemijlocit și contradictoriu în cursul cercetării judecătorești:
-transcrierea tehnoredactată a procesului-verbal de contravenție . nr._/06.06.2014 (fila 46 dosar fond).
-depozițiile martorilor T. D. I. (f. 47-48), D. G. f. 49).
În fața instanței inculpatul a negat fapta prezentând propria versiune asupra modalității în care s-a derulat evenimentul.
Instanța fondului a înlăturat declarațiile martorei L. R. E. ascultată în cursul cercetării judecătorești (f. 39 dosar fond) și care susține varianta oferită de către inculpatul A. Meișor, argumentând detailat că aceasta nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză pe tot parcursul procedurilor.
Astfel, se arată că între atitudinea agentului de poliție și a inculpatului, inculpatul a avut de la început o atitudine recalcitrantă și provocatoare. Astfel, inculpatul a refuzat să prezinte permisul de conducere pentru a împiedica reținerea acestuia de către polițist, deși este cert că nu a putut conduce de la Londra până pe teritoriul Românie fără să aibă asupra sa permisul de conducere.
Atât inculpatul cât și martora L., R. E. au încercat să convingă polițiștii să nu aplice sancțiunea contravențională, scop în care s-au deplasat la mașina polițiștilor, iar martora L., R. E. a încercat să-i convingă că ea l-a determinat pe inculpat să conducă cu asemenea viteză (fila 39 - declarație martor L. R. E., fila 49 – declarație martor D. S.).
Inculpatul a continuat să păstreze aceeași atitudine culminând cu faptul că a menționat, în scris pe procesul – verbal ( fila 24 dosar up) că a oferit polițistului mită și că acesta a refuzat. A mai menționat că „Mașina era ascunsă și nu avea cum să mă înregistreze corect”.
S-a constatat că la dosar nu există probe din care să rezulte că agentul de poliție T. D. ar fi solicitat în mod expres o sumă de bani pentru a nu întocmi procesul-verbal de sancționare a inculpatului. Suma de 50 lire a fost dată polițistului prin introducerea între filele documentelor, sugerându-i-se astfel să nu întocmească procesul – verbal de contravenție.
Din actele dosarului rezultă concluzia că polițistul a refuzat bancnota și a întocmit procesul –verbal de contravenție conform legii.
S-a apreciat că împrejurarea că inculpatul, constatând că oferta sa de mită a fost refuzată, a denunțat fapta la numărul unic de urgență 112, nu înlătură răspunderea penală a inculpatului, întrucât agentul de poliție a anunțat și el telefonic superiorii săi despre situația în care a fost pus, iar o anchetă era astfel inevitabilă, în baza raportului telefonic al agentului de poliție.
III.Încadrarea juridică a faptei din perspectiva legii penale mai favorabile în raport cu dispozițiile art. 5 C. penal:
Fapta inculpatului A. Meișor săvârșită în împrejurările descrise mai sus realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. 1) Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.
IV. Individualizarea judiciară a pedepsei:
Având în vedere că inculpatul nu a suferit condamnări anterioare, fiind sancționat numai cu amendă administrativă pentru fapte de lovire sau alte violențe și amenințare, că s-a prezentat în fața instanței, acestuia i-a fost aplicată pedeapsa minimă prevăzută de lege, și, pe de altă parte, nu s-a dispus executarea în regim de detenție a pedepsei, ci suspendarea executării pedepsei, vechiul cod penal în vigoare până la 01.02.2014 constituind lege penală mai favorabilă întrucât permite suspendarea condiționată a executării pedepsei, fără instituirea unei supravegheri și a unor obligații speciale în sarcina inculpatului.
Pentru motivele arătate, inculpatul A. Meișor a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin.1 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 5 Cod penal.
S-a apreciat că în cauză este justificată aplicarea unei pedepse la limita minimă prevăzută de lege și care urmează a fi suspendată condiționat fiind satisfăcute cerințele prev. de art. 81 Cod penal din 1968.
În temeiul art. 81,82 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.5 Cod penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe durata acesteia, la care s-a adăugat 2 ani, rezultând astfel un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, în condițiile și pe durata prev. de art.71 Cod penal din 1969.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.5 Cod penal, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969.
V. Măsuri de siguranță:
În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal, a fost confiscată de la inculpat suma de 50 lire sterline – bancnota cu ._.
*
Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal prev. de art. 410 C.pr.penală inculpatul A. Meișor aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie pentru motivele expuse în memoriul scris atașat la filele 20-23 din dosar și prin care solicită:
În principal, achitarea în temeiul art. 396 alin. 5) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1) lit. b) C.pr.pen. întrucât în mod greșit instanța nu a dat eficiență principiului in dubio pro reo raportat la materialul probator administrat în cauză.
În acest sens, raportat la reprezentarea/conștientizarea total diferită și contradictorie a faptului juridic de remitere a bancnotei de 50 lire astfel cum a reieșit din analiza pozițiilor procesuale exprimate atât de către agentul de poliție cât și de către inculpat, existând o îndoială rezonabilă în această privință, probele administrate nefiind apte să răstoarne prezumția legală de nevinovăție indiferent de aparențele de prezumție faptică, în cauză este pe deplin justificată soluția de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. 1) lit. b) C.pr.pen.
În subsidiar, încetarea procesului penal în temeiul art. 396 alin. 6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1) lit. h) C.pr.pen. cu referire la art. 255 alin. 3) Cod penal din 1968 întrucât instanța fondului nu a reținut cauza specială de nepedepsire prevăzută de textul de lege sus menționat.
În acest sens, textul de lege prev. de art. 255 alin. 3) Cod penal din 1968 prevede că mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracțiune.
În cazul de față actele dosarului relevă că apelarea de către inculpat a serviciului unic de urgență 112 (astfel cum rezultă în mod lipsit de echivoc din procesele-verbale de redare a discuțiilor telefonice) și relatarea întregului incident echivalează cu o autodenunțare în accepția textului de lege sus menționat și justifică o soluție de încetare a procesului penal.
*
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei în raport cu aspectele critice expuse de către inculpat și în limitele statuate de art. 417 alin. 2) C.pr.pen. Curtea constată următoarele:
1. Instanța fondului a reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul probator administrat atât în cursul urmăririi penale: procesul –verbal de sesizare din oficiu al organelor de poliție (fila 1 d.u.p.); rapoartele agenților de poliție T. D. și D. G. S. (filele 5-7 d.u.p.); declarațiile inculpatului A. Meișor (filele 8-11, 14-15 d.u.p.); declarațiile martorilor L. R. E., T. D., D. G. S. (filele 18-23 d.u.p.); procese-verbale de redare a discuțiilor telefonice la serviciul unic de urgență 112 efectuate de către inculpatul A. Meișor în data de 06.06.2013 (filele 39-42, 47-48 d.u.p.); proces-verbal de constatare . nr._ (fila 24 d.u.p.); proces-verbal de redare a înregistrărilor video efectuate pe aparatura radar de pe autospeciala poliției în data de 06.06.2013 (fila 34 d.u.p.), cât și în mod nemijlocit și contradictoriu în cursul cercetării judecătorești: transcrierea tehnoredactată a procesului-verbal de contravenție . nr._/06.06.2014 (fila 46 dosar fond), depozițiile martorilor T. D. I. (f. 47-48), D. G. f. 49).
2. Curtea arată că prima instanță a realizat o evaluare judicioasă a probelor de la dosarul cauzei în conformitate cu exigențele impuse de art. 103 alin. 2) C.pr.penală, stabilind că acuzațiile aduse inculpatului A. Meișor au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă.
3. Curtea va reține la rândul său, în esență, sub aspectul bazei factuale că în data de 06.06.2013, fiind oprit în trafic datorită depășirii limitei legale de viteză pe raza localității I. (107 km/h conform înregistrării aparatului radar) inculpatul A. Meișor a oferit agentului de poliție T. D. din cadrul IJP Hunedoara suma de 50 lire sterline prin introducerea bancnotei între documentele autoturismului cu nr._, pentru a-l determina pe acesta să nu-i întocmească procesul-verbal de sancționare contravențională și care implica pe lângă amendă și sancțiunea suspendării permisului de conducere, bancnotă restituită imediat de către respectivul agent de poliție.
4.Curtea precizează că jurisdicția inferioară a dat o calificare juridică corespunzătoare faptei săvârșită de către inculpat și care se circumscrie normei de incriminare prev. de art. 255 alin. 1) Cod penal din 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal.
5. Realizând propriul demers analitic în raport cu aspectele critice expuse de către inculpatul A. Meișor Curtea reține următoarele:
5.1. În ceea ce privește soluția de achitare solicitată, întrucât în cauză există un puternic dubiu cu privire la săvârșirea faptei, dubiu care îi profită inculpatului, Curtea precizează că interpretarea materialului probator administrat pe tot parcursul procedurilor convinge un observator obiectiv asupra existenței faptei și săvârșirea acesteia cu vinovăție de către inculpatul A. Meișor.
Curtea arată că în cauză nu există motive pertinente și suficiente care să justifice o soluție de achitare și care să atragă incidența dispozițiilor art. 16 alin. 1) lit. b) C.pr.pen..
În acest sens, jurisdicția inferioară a constatat în mod corect realizând o analiză amplă și detaliată a fiecărui mijloc de probă administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească că bancnota de 50 lire introdusă de inculpatul A. Meișor în actele autoturismului era destinată agentului de poliție în vederea neîntocmirii procesului-verbal de contravenție.
Apărările inculpatului în sensul că nu a conștientizat și nu a avut reprezentarea faptului juridic de remitere a bancnotei de 50 lire nu pot fi acceptate în contextul factual relevat de actele dosarului (cu referire specială la declarațiile martorilor T. D. și D. S. și a inculpatului A. meișor cu ocazia ascultării sale inițiale), acte din care reiese intenția clară a acestuia din urmă de a-l sensibiliza pe agentul de poliție în vederea neîndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu.
Dintr-o altă perspectivă Curtea face precizarea că lipsa de reprezentare a faptului juridic (susținută în apărare de către inculpat) nu poate justifica concluzia existenței dubiului și pe cale de consecință a aplicării principiului in dubio pro reo.
Maniera concretă în care a procedat inculpatul: prin introducerea bancnotei de 50 lire în actele mașinii, prin prezentarea doar a certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate a autoturismului, omițând să prezinte și permisul de conducere, prin reacția avută la momentul în care i-a fost întocmit procesul-verbal relevă fără dubiu intenția acestuia, precum și reprezentarea critică a naturii juridice a faptelor sale.
Nu se poate susține nici că inculpatul, cetățean român, nu cunoștea împrejurarea imposibilității achitării unei amenzi contravenționale în lire sterline.
Este elocventă în sensul tuturor aspectelor reținute mai sus declarația inculpatului dată la data de 07.06.2013 și din care rezultă că oferirea bancnotei a avut loc anterior comunicării de către agentul de poliție a motivului opririi.
De asemenea reiese din actele dosarului că discuția despre o eventuală sancționare contravențională nu a avut loc anterior înmânării actelor și respectiv a bancnotei de 50 lire sterline astfel încât să poată fi susținută varianta inculpatului privind apelarea de către agentul de poliție la generozitatea șoferului în vederea exonerării sau diminuării unei eventuale răspunderi contravenționale.
Relevante sunt și aspecte din depozițiile martorei L. R. E., care a arătat în cursul urmăririi penale că inculpatul A. Meișor „a înmânat documentele polițistului cu excepția permisului de conduce, iar între documente a introdus o bancnotă de 50 lire sterline, bancnotă care a fost restituită de agentul de poliție”.
În mod corect instanța a înlăturat celelalte aspecte relevate de către martoră în fața sa cu ocazia ascultării pe parcursul cercetării judecătorești și care vizează afirmația agentului de poliție în sensul să suma este prea mică, depoziția acesteia fiind în mod vădit afectată de subiectivism.
5.2.În ce privește cauza de nepedepsire invocată de către inculpat Curtea reține în urma evaluării bazei factuale relevată de actele și lucrările de la dosarul cauzei că în cauză apelarea serviciului de urgență 112 și relatarea incidentului conform propriei versiuni nu echivalează cu o denunțare a propriei fapte în accepția textului de lege prev. de art. 255 alin. 3) Cod penal din 1968.
Astfel, se poate observa cu ușurință că reacția inculpatului a fost influențată într-o manieră determinantă de încheierea de către agentul de poliție a procesului-verbal de contravenție și s-a realizat concomitent cu anunțarea de către martorul T. D. a superiorilor săi.
În aceste circumstanțe nu se poate reține că observația efectuată de către inculpat în procesul-verbal de contravenție la rubrica alte mențiuni prin care arată că „I-am dat o bancnotă de 50 lire polițistului care a refuzat-o pentru că nu ar fi destul”nu echivalează cu un veritabil denunț în accepția legii, cu atât mai mult cu cât agentul de poliție și-a anunțat superiorii despre incident.
Dintr-o altă perspectivă, pentru justificarea cauzei de nepedepsire (art. 255 alin. 3) Cod penal din 1968) s-a invocat că mituitorul este apărat de pedeapsă numai atunci când denunțarea pe care o face duce la descoperirea unei fapte de luare de mită, adică atunci când sunt realizate ambele laturi ale mitei, nu și în cazul în care s-a realizat numai latura activă a acesteia (de exemplu, mituitorul a oferit mita, dar funcționarul a respins-o).
6.Având în vedere cele ce preced, constatând că în cauză nu sunt incidente nici unul din cazurile de achitare sau încetare a procesului penal invocate de către inculpat (art. 16 alin. 1 lit. b și h C.pr.pen), în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C.pr.pen. Curtea va respinge apelul de față ca nefundat, cu consecința obligării inculpatului la cheltuieli judiciare către stat, în temeiul art. 275 alin. 2) C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. Meișor împotriva sentinței penale nr.13/02.02.2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr._ .
În baza art. 275 al.2 C.pr.pen. obligă pe inculpat să plătească statului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 50 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cotă procentuală va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21.04.2015.
Președinte, Judecător,
M. E. C. L. C.
Grefier,
I. M.
Red. MEC
Tehnored. IM/2 ex./20.05.2015
Jud. fond S.I.A.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 375/2015. Curtea de... → |
|---|
