Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 138/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 138/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 1914/298/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL A. I.

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 138/A/2015

Ședința publică de la 10 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. G.

Judecător A. L.

Grefier D. M.

Prezentul complet a fost constituit în conformitate cu art. 98 alin. 4 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor Judecătorești

P. de pe lângă Curtea de Apel A. I. reprezentat prin:

M. C. – procuror

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul Ș. I. împotriva sentinței penale nr. 94/30.10.2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă domnul avocat B. F., apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant Ș. I., lipsă fiind acesta și celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat B. F., solicită admiterea apelului declarat de inculpat. Arată că acesta a recunoscut faptele și în circumstanțiere arată că acesta are o familie deosebită.

Reprezentanta Ministerului Public, solicită respingerea ca nefondat apelului declarat de inculpat pentru toate împrejurările invocate și având în vedere și celelalte 6 condamnări ale inculpatului și de restul de pedeapsă neexecutat.

Instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față:

Constată că prin sentința penală nr. nr. 94/2014 pronunțată de Judecătoria S., în temeiul art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului P. N., fiul lui I. și I., născut la data de 05.06.1970 în S., jud. A., decedat la data de 12.06.2014, în Belgia, prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria S. emis la data de 14.11.2013 în dosar nr.654/P/2013 pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208 alin.1, 209 lit.a, i, g, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal din 1969.

A fost condamnat inculpatul Ș. I., fiul lui G. și E. A., născut la data de 13.11.1978, în S., jud. A., CNP_, domiciliat în S., P., ., jud. A., cetățean român A. la: 8 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 228, art.229 alin.1 lit.b și d, cu aplicarea art.5 Cod penal și 396 alin.10 Cod procedură penală

În baza art.41 cu aplicarea art.5 Cod penal s-a constatat că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul săvârșită la 2/3 mai 2013 este în stare de recidivă post condamnatorie față de faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.137/06.09.2011, pronunțată de Judecătoria S..

În baza art.43 cu aplicarea art.5 Cod penal inculpatul va executa pedeapsa de 8 luni închisoare la care s-a adaugat 147 zile, restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 3 luni, aplicată prin Sentința penală nr.137/06.09.2011.

În temeiul art.72 cu aplicarea art.5 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea de 24 de ore din prezenta cauză, de la data de 03.05.2013.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

S-a constatat că inculpatul Ș. I. a achitat 200 lei, parte din prejudiciul pentru care s-a constituit parte civilă ..

În baza art.19 și 397 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul Ș. I. să plătească părții civile ., cu sediul în Săsciori, ., jud. A. 711,1 lei despăgubiri.

În baza art.274 alin.1 raportat la art.272 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul Ș. I. să plătească în favoarea statului 400 lei cheltuieli judiciare.

În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în cuantum de 600 lei, constând în onorariu avocat din oficiu s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției.

În considerente instanța de fond a reținut următoarele:

P. rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria S. la data de 14.11.2013 în dosarul nr. 654//P/2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului Ș. I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 lit. a,g,i C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. și P. N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 lit. a,g,i C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen.

S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că inculpații Ș. I. și P. N. sunt recidiviști, fiind condamnați anterior în mai multe rânduri pentru comiterea mai multor fapte de furt calificat (așa cum rezultă din datele de cazier judiciar - atașate la dosarul cauzei-f nr.53-62).

Persistând în activitatea infracțională și dând dovadă de incorigibilitate față de toate pedepsele aplicate împotriva lor, inculpații Ș. I. și P. N. au mai săvârșit o faptă penală în cursul luni mai 2013, respectiv furtul de mai multe bunuri din incinta magazinului alimentar . S., situat în mun. S., ..64, jud.A..

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: Proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f nr. 3-4); Adresa . Sebeșel, ., jud A. ( f nr.5); plângerea și declarațiile părții vătămate I. N. ( f nr.6-9); proces verbal de cercetare la fața locului, împreună cu planșele foto, fișa de custodie, plic urme papilare (f nr. 10-24); anexa planșa foto ( f nr.25); dovada ridicare bunuri ( f nr.26); proces verbal control corporal (f nr.27,28); adresa IPJ A. Serviciul Criminalistic ( f nr.29); Raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._/2013 a IPJ A. Serv.Criminalistic, împreună cu adresele aferente și rezoluția motivată a organului de cercetare penală ( f.30-42); declarații martori:M. G. M. și R. Iunia ( f nr.43-45); dovada de predare - primire a bunurilor recuperate de către organele de poliție ( f nr.46); Proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală ( f nr.95) ; declarațiile inculpatului Ș. I., care a recunoscut comiterea faptei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 19.11.2013 sub nr._ .

În cursul cercetării judecătorești . s-a constituit parte civilă cu 911,1 lei (f.118), s-a luat declarație inculpatului Ș. I. care a declarat că recunoaște fapta pentru care a fost trimis în judecat și își însușește probele administrate în cursul urmăririi penale (f.126).

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

În noaptea de 02/03.05.2013, după ce au consumat în prealabil băuturi alcoolice, inculpatul Ș. I. împreună cu inculpatul cu P. N. au luat hotărârea infracțională de a sustrage bunuri din magazinele alimentare de pe raza orașului S..

Inițial, așa cum rezultă din propriile declarații ale inculpatului Ș. I., cei doi au pătruns în curtea unui imobil aparținând părții vătămate I. N., cu scopul de a pătrunde în incinta unui magazin alimentar care funcționează în curtea imobilului, însă auzind ușa imobilului deschizându-se, cei doi au părăsit curtea, deplasându-se spre centrul localității. Partea vătămată I. N. a declarat că a observat două persoane părăsind în fugă curtea imobilului, nereușind să le identifice, menționând că nu i-au produs nici o pagubă și nu dorește să se constituie parte civilă în cauză ( f nr.6-9).

În continuare, în aceeași noapte, nerenunțând la hotărârea infracțională de a sustrage bunuri din magazine alimentare, inculpații s-au deplasat pe . au escaladat peretele unei clădiri pătrunzând pe partea laterală a imobilului aparținând de . S. și de aici, intrând în podul clădirii prin forțarea unui geam. Pătrunzând în curtea interioară a imobilului, inculpații s-au deplasat apoi în interiorul magazinului, forțând sistemul de asigurare de la ușa de la baie. Din interiorul magazinului au sustras mai multe bunuri (deodorant, sticle de bere, sticle de suc, pachete de brânză, pungi de crenvurști, cutii cu lenjerie intimă bărbătească, ciocolată, cașcaval, țigări), bunuri pe care le-au introdus în două pungi de naylon. De asemenea, din interiorul magazinului, inculpatul Ș. I. a sustras un telefon mobil, marca SAMSUNG și o sumă de bani în monede și bancnote de 5 lei.

Fiind anunțate organele de poliție de către martorii M. G. și R. Iunia (care locuiesc în același corp de clădire cu magazinul .), acestea l-au surprins pe inculpatul Ș. I. la locul faptei, abandonând o parte din bunuri și încercând să fugă, în ciuda faptului că a fost somat de către organele de poliție. Celălalt inculpat, P. N. a reușit să fugă de la locul faptei, prin spatele clădirii, nefiind observat de către organele de poliție.

Fiind prins de către organele de poliție, asupra inculpatului Ș. I. au fost descoperite: telefonul mobil sustras din interiorul magazinului (marca Samsung, model GT-E 1170i), un deodorant și suma de 29,45 lei în monede divizionare de 50, 10 și 5 bani, precum și 2 bancnote de 5 lei. Cu ocazia cercetării locului faptei au fost găsite mai multe bunuri în podul imobilului, abandonate de către inculpați, bunuri ce au fost ridicate de către organele de poliție și predate părții vătămate, pe bază de dovezi de predare-primire.

În cursul cercetărilor penale, inculpatul Ș. I. a declarat că la comiterea faptei a participat și inculpatul P. N., care a reușit să fugă imediat după sosirea organelor de poliție, neștiind în ce direcție a luat-o. Din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, întocmit de către organele de poliție, rezultă că, sosite la fața locului, acestea l-au depistat în interiorul magazinului pe inculpatul Ș. I., care încerca să se ascundă în spatele tejghelei, iar apoi fiind somat să se predea, acesta a fugit, fiind prins ulterior de către polițiști. Imediat ce a fost prins,Ș. I. a declarat că la comiterea faptei a participat și inculpatul P. N., poreclit "B.", însă acesta a reușit să fugă. Martorii audiați în cauză: M. G. și R. Iunia au declarat că au auzit două voci masculine în interiorul magazinului, după care au apelat numărul de urgență 112.

În urma cercetării la fața locului, cu ocazia investigării și examinării locului faptei, au fost prelevate mai multe fragmente de urmă papilară, în vederea efectuării examenului dactiloscopic, fiind ridicate urme papilare de pe ambalaje de ciocolată, o cutie de lenjerie intimă și o sticlă de bere - bunuri găsite abandonate de către inculpați în podul clădirii. Astfel, din raportul de constatare tehnico-științifică nr._/24.05.2013, întocmit de IPJ A. - Serviciul Criminalistic Laboratorul de Expertize și CTS, rezultă fără nici un dubiu că urmele papilare ridicate de pe bunurile mai sus arătate au fost create de către inculpatul Ș. I. - urme papilare ilustrate în foto 1,2,4, și inculpatul P. N. - urme papilare ilustrate în foto 5.

Din înscrisurile depuse la dosar de IGPR (f.163-164) rezultă că inculpatul P. a decedat în Belgia,la data de 12.06.2014, fiind depus și extras de naștere cu mențiunea decesului.

Așa fiind, în privința inculpatului P. N. sunt incidente dispozițiile art. art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală, motiv pentru care se va dispune încetarea procesului penal pornit prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria S. emis la data de 14.11.2013 în dosar nr.654/P/2013 pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208 alin.1, 209 lit.a, i, g, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal din 1969.

În drept, fapta inculpatului Ș. I., așa cum a fost reținută anterior, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt în timpul nopții și prin efracție, respectiv furt calificat.

Pentru determinarea legii penale mai favorabile în cauza de față instanța a avut în vedere Decizia nr.265/2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

În considerarea principiul aplicării globale a legii penale mai favorabile respectiv a art. 5 CPP, prin prisma Deciziei nr.265/2014 a Curții Constituționale în privința infracțiunii de care se face vinovat inculpatul prevăzute de art.208 alin.1, 209 lit.a, i, g, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal din 1969 cu corespondent art. 228, art.229 alin.1 lit.b și d Cod penal, instanța a analizat aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește categoria pedepselor și limitele maxime de pedeapsă și recidiva postcondamnatorie în care se află, în raport de faptele pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr.137/06.09.2011, pronunțată de Judecătoria S., instanța a apreciat că legea penală aplicabilă inculpatului, mai favorabilă, este legea penală nouă, limitele de pedeapsă fiind net inferioare celor prevăzute de legea penală în vigoare la data săvârșirii infracțiunii cu toate consecințele reținerii recidivei postcondamnatorii, prevăzute de art.43 Cod penal.

Așa fiind, în drept faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 228, art.229 alin.1 lit.b și d, cu aplicarea art.5 Cod penal și 396 alin.10 Cod procedură penală.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii.

De asemenea a avut în vedere starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit. Instanța a constatat că inculpatul este recidivist, dar a avut în vedere conduita sa după săvârșirea infracțiunii, respectiv atitudinea sinceră și conciliantă a acestuia și în cursul procesului penal, împrejurarea că a încercat ca partea civilă să își recupereze prejudiciul, recunoscând săvârșirea faptei, dând eficiență dispozițiilor art. 396 alin.10 CPP, în sensul reducerii cu o treime limitelor de pedeapsă și nu în ultimul rând, vârsta, starea de sănătate și împrejurarea că în prezent nu are un loc de muncă.

Având în vedere cele expuse, în baza art. 396 alin. (1), (2) Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul Ș. I. la: 8 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 228, art.229 alin.1 lit.b și d, cu aplicarea art.5 Cod penal și 396 alin.10 Cod procedură penală

În baza art.41 cu aplicarea art.5 Cod penal s-a constatat că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul săvârșită la 2/3 mai 2013 este în stare de recidivă post condamnatorie față de faptele pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr.137/06.09.2011, pronunțată de Judecătoria S..

În baza art.43 cu aplicarea art.5 Cod penal inculpatul va executa pedeapsa de 8 luni închisoare la care s-a adaugat 147 zile, restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 3 luni, aplicată prin Sentința penală nr.137/06.09.2011.

În temeiul art.72 cu aplicarea art.5 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată reținerea de 24 de ore din cauză, de la data de 03.05.2013.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

În ceea ce privește latura civilă, s-a constatat că inculpatul Ș. I. a achitat 200 lei, parte din prejudiciul pentru care s-a constituit parte civilă ..

În baza art.19, 23 alin.3 și 397 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul Ș. I. să plătească părții civile ., cu sediul în Săsciori, ., jud. A. 711,1 lei despăgubiri, constând în contravaloarea bunurilor recunoscute ca fiind sustrase de inculpat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul Ș. I..

P. apărătorul desemnat din oficiu inculpatul apelant a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, reducerea pedepsei aplicate.

În motivarea apelului se arată că inculpatul a recunoscut faptele și în circumstanțiere arată că acesta are o familie deosebită.

Curtea de Apel examinând sentința penală atacată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că apelul declarat de inculpatul Ș. I. este nefondat și va fi respins, din următoarele considerente:

Pe baza probelor administrate în cursul cercetării penale instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt în cauză, stare de fapt recunoscută și însușită de către inculpat, care a solicitat a fi judecat în procedura simplificată a recunoașterii vinovăției.

Astfel, s-a reținut că în noaptea de 02/03.05.2013, după ce au consumat în prealabil băuturi alcoolice, inculpatul Ș. I. împreună cu inculpatul cu P. N. au luat hotărârea infracțională de a sustrage bunuri din magazinele alimentare de pe raza orașului S..

Inițial, așa cum rezultă din propriile declarații ale inculpatului Ș. I., cei doi au pătruns în curtea unui imobil aparținând părții vătămate I. N., cu scopul de a pătrunde în incinta unui magazin alimentar care funcționează în curtea imobilului, însă auzind ușa imobilului deschizându-se, cei doi au părăsit curtea, deplasându-se spre centrul localității. Partea vătămată I. N. a declarat că a observat două persoane părăsind în fugă curtea imobilului, nereușind să le identifice, menționând că nu i-au produs nici o pagubă și nu dorește să se constituie parte civilă în cauză ( f nr.6-9).

În continuare, în aceeași noapte, nerenunțând la hotărârea infracțională de a sustrage bunuri din magazine alimentare, inculpații s-au deplasat pe . au escaladat peretele unei clădiri pătrunzând pe partea laterală a imobilului aparținând de . S. și de aici, intrând în podul clădirii prin forțarea unui geam. Pătrunzând în curtea interioară a imobilului, inculpații s-au deplasat apoi în interiorul magazinului, forțând sistemul de asigurare de la ușa de la baie. Din interiorul magazinului au sustras mai multe bunuri (deodorant, sticle de bere, sticle de suc, pachete de brânză, pungi de crenvurști, cutii cu lenjerie intimă bărbătească, ciocolată, cașcaval, țigări), bunuri pe care le-au introdus în două pungi de naylon. De asemenea, din interiorul magazinului, inculpatul Ș. I. a sustras un telefon mobil, marca SAMSUNG și o sumă de bani în monede și bancnote de 5 lei.

Fiind anunțate organele de poliție de către martorii M. G. și R. Iunia (care locuiesc în același corp de clădire cu magazinul .), acestea l-au surprins pe inculpatul Ș. I. la locul faptei, abandonând o parte din bunuri și încercând să fugă, în ciuda faptului că a fost somat de către organele de poliție. Celălalt inculpat, P. N. a reușit să fugă de la locul faptei, prin spatele clădirii, nefiind observat de către organele de poliție.

Fiind prins de către organele de poliție, asupra inculpatului Ș. I. au fost descoperite: telefonul mobil sustras din interiorul magazinului (marca Samsung, model GT-E 1170i), un deodorant și suma de 29,45 lei în monede divizionare de 50, 10 și 5 bani, precum și 2 bancnote de 5 lei. Cu ocazia cercetării locului faptei au fost găsite mai multe bunuri în podul imobilului, abandonate de către inculpați, bunuri ce au fost ridicate de către organele de poliție și predate părții vătămate, pe bază de dovezi de predare-primire.

În cursul cercetărilor penale, inculpatul Ș. I. a declarat că la comiterea faptei a participat și inculpatul P. N., care a reușit să fugă imediat după sosirea organelor de poliție, neștiind în ce direcție a luat-o. Din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, întocmit de către organele de poliție, rezultă că, sosite la fața locului, acestea l-au depistat în interiorul magazinului pe inculpatul Ș. I., care încerca să se ascundă în spatele tejghelei, iar apoi fiind somat să se predea, acesta a fugit, fiind prins ulterior de către polițiști. Imediat ce a fost prins,Ș. I. a declarat că la comiterea faptei a participat și inculpatul P. N., poreclit "B.", însă acesta a reușit să fugă. Martorii audiați în cauză: M. G. și R. Iunia au declarat că au auzit două voci masculine în interiorul magazinului, după care au apelat numărul de urgență 112.

În urma cercetării la fața locului, cu ocazia investigării și examinării locului faptei, au fost prelevate mai multe fragmente de urmă papilară, în vederea efectuării examenului dactiloscopic, fiind ridicate urme papilare de pe ambalaje de ciocolată, o cutie de lenjerie intimă și o sticlă de bere - bunuri găsite abandonate de către inculpați în podul clădirii. Astfel, din raportul de constatare tehnico-științifică nr._/24.05.2013, întocmit de IPJ A. - Serviciul Criminalistic Laboratorul de Expertize și CTS, rezultă fără nici un dubiu că urmele papilare ridicate de pe bunurile mai sus arătate au fost create de către inculpatul Ș. I. - urme papilare ilustrate în foto 1,2,4, și inculpatul P. N. - urme papilare ilustrate în foto 5.

Din înscrisurile depuse la dosar de IGPR (f.163-164) a rezultat că inculpatul P. a decedat în Belgia,la data de 12.06.2014, fiind depus și extras de naștere cu mențiunea decesului.

Încadrarea juridică dată faptelor este legală, la fel și legea penală aplicată de instanța de fond inculpatului.

Apelul inculpatului apelant vizează individualizarea pedepsei, respectiv reducerea cuantumului acesteia.

Curtea constată că instanța de fond a aplicat inculpatului apelant pedeapsa minimă, cu reținerea disp. art. 396 al. 10 C.p.p., astfel că aceasta nu mai poate fi redusă în lipsa reținerii unor circumstanțe atenuante, care nu există. Pedeapsa rezultantă pe care urmează a o executa inculpatul se datorează stării de recidivă în care se află, astfel că apelul este nefondat.

Față de cele expuse, Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p., va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ș. I..

În baza art. 275 al. 2 C.p.p. va fi obligat inculpatul să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ș. I. împotriva sentinței penale nr. 94/2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosar_ .

Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 10.02.2015.

Președinte, Judecător,

D. GhițoaicaAlina L.

Grefier,

D. M.

Red./tehn./ DG

2ex./23.02.2015

Jud.fond L. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 138/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA