Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 281/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 281/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 12-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL A. I.

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 281/A/2015

Ședința publică de la 12 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. L. O.

Judecător S. T.

Grefier A. B.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel A.-I. reprezentat de procuror A. P.

Pe rol pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria A. I. și inculpatul K. G. O. împotriva sentinței penale nr. 265/24.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar penal nr._ .

Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la data de 25.02.2015 care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 265/24.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar penal nr._ s-a dispus condamnarea inculpatului K. G. O. la:

- pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere în formă continuată prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, cu referire la art. 5 Noul cod penal (faptele săvârșite la data de 1.05.2011) și în baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. penal anterior, pe durata executării pedepsei principale.

- la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală prevăzută de lege- prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu referire la art. 5 Noul cod penal (fapta săvârșită la data de 1.05.2011) și în baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice, pe durata executării pedepsei principale.

- la pedeapsa de 10 luni închisoare -pentru săvârșirea infracțiunii de refuz a se supune recoltării probelor biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 republicat, cu referire la art. 5 Noul cod penal (fapta săvârșită la data de 17.06.2011) și în baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 36 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 din Noul cod penal, s-a constatat că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente între ele, precum și cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A.- Secția Penală, și în consecință:

În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal și art. 85 alin. 1 C.penal anterior s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A.-Secția Penală.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare,în pedepsele componente, astfel:

-6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal anterior;

- o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 99 Cod penal anterior;

- o lună și 15 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de armă albă prev. de art. 1/1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată cu aplicarea art. 99 Cod penal anterior.

În baza art. 4 din Noul cod penal raportat la art. 372 alin. 2 lit. a) din Noul cod penal și cu referire la art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal, s-a constatat că infracțiunea de port ilegal de armă albă în public prevăzută de art. 1/1 din Legea nr. 61/1991 nu mai este prevăzută de Noul cod penal, fiind dezincriminată.

În baza art. 21 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal s-a înlocuit pedeapsa de o lună închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea de distrugere săvârșită în timpul minorității - prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 99 Cod penal anterior, cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție egală cu durata pedepsei închisorii, respectiv pe o durată de o lună de zile.

În baza art. 36 alin. 1 C.penal anterior, art. 33 lit. a) C.penal anterior și art. 34 alin. 1 lit. b) C.penal anterior cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal și cu referire la Decizia ICCJ nr. 30/2007, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre (10 luni închisoare, 10 luni închisoare, 10 luni închisoare) cu pedepsele stabilite prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A.-Secția Penală ( 6 luni închisoare, măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 lună), în pedeapsa cea mai grea, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 10 luni închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. penal anterior, conținând și pedeapsa accesorie aplicată prin S. p. nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin D.p. nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A. a cărei executare a fost suspendată.

În baza art. 272, 274 alin. 1 Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 400 lei- reprezentând cheltuielile judiciare aferente fazei de urmărire penală; suma de 150 lei reprezentând cheltuielile judiciare aferente procedurii de Cameră preliminară și fazei de judecată).

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în procedura de cameră preliminară și faza de judecată-avocat D. S. D., în cuantum de 200 de lei (conform delegației nr. 122/13.01.2014-f. 62 ds. inst.) se va avansa din Fondurile Ministerului de Justiție și rămân în sarcina statului.

În baza art. 404 alin.4 lit.i) Cod de procedură penală, raportat la art.203 alin.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri la data rămânerii definitive, către Serviciul Poliției Rutiere din cadrul IPJ A. în vederea anulării permisului de conducere a inculpatului conform. art.114 din O.U.G. nr. 195/2002.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut și motivat următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 84/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel A. I. a fost trimis în judecată inculpatul K. G. O. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal ( 2 acte materiale), art.87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 87 alin.5 din O.U.G. nr. 195/2002.

S-a reținut în actul de sesizare al instanței, în esență, că în data de 1.05.2011 la orele 16,20 și în data de 17.06.2011 orele 23,30 inculpatul a condus pe drumurile publice din mun. A. I. autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ fără să posede permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. (2 acte materiale). De asemenea, inculpatul K. G. O. în data de 01.05.2011 ora 16,20 a condus pe drumurile publice din mun. A. I. autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ având o alcoolemie mai mare decât limita legală, faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

Totodată în data de 17.06.2011 orele 23,30 după ce a fost depistat de organele de poliție în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_, inculpatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest precum și recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, totul cu aplicarea art. 33 lit.a) Cod penal.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 24.04.2014 judecătorul de cameră preliminară a constat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Inculpatul, deși, legal citat, de nenumărate ori cu mandat de aducere, nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, în vederea audierii.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține, în fapt, în esență, că în data de 01.05.2011 la ora 16,20, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe raza municipiului A. I., acționând cu aparatul radar pe . mun. A. I., organele de poliție, în prezența martorului asistent R. S. S., l-au identificat pe conducătorul autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare_, inculpatului K. G. O.. Organele de poliție i-au solicitat inculpatului să prezinte documentele de identitate și permisul de conducere, acesta declarând că nu posedă permis de conducere, motiv pentru care a fost verificat în baza de date a poliției constatându-se că nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Cu aceeași ocazie, întrucât inculpatul emana miros puternic de alcool a fost testat cu aparatul etilotest marca „Drager” la ora 16:30, indicând o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul respirat. Ca urmare, inculpatul a fost condus la Spitalul Județean A. la orele 16,40, respectiv 17,40 i-au fost recoltate două probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Actul procedural antemenționat a fost semnat și astfel însușit întocmai în conținutul său de către inculpat.

Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1034/1035/IX/_ eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală A. (f. 16 dup) a rezultat că inculpatul K. G. O. a avut o alcoolemie de 1.00 g‰ alcool pur în sânge la prima probă -ora 16:40 și de 0,85 g‰ alcool pur în sânge la cea de-a doua probă ora 17:40.

Conform adresei nr._ din 26.05.2011 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere a rezultat că inculpatul nu figurează cu permis de conducere.

Apărările inculpatului din cursul urmăririi penale sunt irelevante sub aspectul probării nevinovăției sale, de vreme ce așa cum s-a arătat deja, a semnat procesul verbal de constatare a infracțiunii întocmit de către lucrătorii de poliție, fără mențiuni și obiecțiuni, neoferind vreo explicație plauzibilă cu ocazia audierii de ce a procedat în acest sens și neinvocând faptul că nu a fost de acord cu conținutul acestuia, iar martorii R. S. S. și R. A., audiați în cursul urmăririi penale (f. 32-33, 34-35 dosar u.p.) au confirmat cu certitudine faptul că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice.

Ulterior, în data de 17.06.2011 în jurul orelor 23,30, în timp ce desfășurau activitatea de supraveghere și control al traficului rutier pe . A. I., organele de poliție au oprit pentru control autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ . Potrivit procesului verbal de constatare a infracțiuni (f. 15 dup), întocmit în prezența martorilor asistenți B. T. și C. I., semnat fără mențiuni și obiecțiuni și astfel însușit întocmai în conținutul său, conducătorul autoturismului, imediat după oprire a sărit de pe scaunul șoferului pe bancheta din spate a autoturismului, moment în care a fost observat de agenții de poliție. Organele de poliție l-au identificat pe același inculpat K. G. O., care în momentul opririi a condus autoturismul, solicitându-i să fie testat cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean A. pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Tot, în prezența martorilor asistenți inculpatul K. G. O. a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge.

În autoturismul condus de inculpat pe scaunul din dreapta față se afla numitul R. C. O. care nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Acesta a declarat organelor de poliție că el a condus autoturismul, motiv pentru care i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei la orele 0,20 și 1,20. Conform buletinului de analiză toxicologică nr. 1360/1361/IX/610/611 eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală A. numitul R. C. O. avea o alcoolemie de 2,00 g‰ alcool pur în sânge la prima probă și 1,85 g‰ alcool pur în sânge la a doua probă (f. 49 dup).

Inculpatul, audiat fiind a negat comiterea faptei, susținând că autoturismul a fost condus de numitul R. C. (f. 26-31 d.u.p.).

Deși numitul R. C. O. a declarat că el a condus autoturismul, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că autoturismul a fost condus, în momentul opririi acestuia de către organele de poliție, de inculpatul K. G. O..

În drept, s-a reținut că faptele inculpatului K. G. O. astfel cum au fost descris anterior întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. (2 acte materiale, data de 1.05.2011 și data de 17.06.2011), ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală-prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată ( faptă din data de 01.05.2011) și ale infracțiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei prevăzută de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată ( data de 17.06.2011), fapte aflate în concurs potrivit art. 33 lit. a ) Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Referitor la legea penală mai favorabilă instanța de fond reține, ținând cont și de Decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014 că în cauză dispozițiile legale din Codul penal anterior, sunt mai favorabile inculpatului, astfel că se va dispune condamnarea potrivit vechilor reglementări .

La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal, instanța are în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie și complementară, instanța reține dispozițiile art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal care prevede că în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Potrivit fișei de cazier judiciar-atașată la dosarul prezentei cauze (f.82), instanța constată că inculpatul K. G. O. a fost condamnat, în timpul minorității, la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni- prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I. rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/ 29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A..

Faptele deduse judecății au fost săvârșite de inculpat în timpul majoratului, în data de 1.05.2011 și 17.06.2011, înainte de pronunțarea sentinței penale antemenționate.

Având în vedere că a intervenit o succesiune de legi penale în timp, instanța reține incidența dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal potrivit cărora regimul suspendării condiționate a executării pedepsei inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia este cel prevăzut de Codul penal din 1969.

Or, potrivit art.85 alin. 1 C.penal anterior (1) Dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă.

Față de acestea și în aplicarea textelor legale mai sus enunțate, instanța constată că infracțiunile deduse judecății atrag anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I. rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/ 29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A..

Instanța constată, ca urmare a intervenirii unei succesiuni de legi penale în timp, că infracțiunea de port ilegal de armă albă în public prevăzută de art. 1/1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 săvârșită de inculpat și pentru care a fost condamnat la pedeapsa de o lună și 15 zile închisoare nu mai este prevăzută în Noul cod penal, fiind dezincriminată. În atare situație, pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de armă prevăzută de art. 1 /1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, instanța nu o va mai contopi cu pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre.

În continuare, raportat la situația juridică a inculpatului, constatând că acesta a fost condamnat prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I. rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/ 29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A. pentru infracțiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal anterior-săvârșită în timpul minorității, văzând dispozițiile speciale aplicabile inculpaților minori în Noul cod penal, dar și ținând cont de prevederile din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, respectiv dispozițiile art. 21 alin. 1 conform cărora pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru infracțiuni săvârșite în timpul minorității, se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii, pedeapsa astfel aplicată prin sentința penală antemenționată, ca urmare a anulării suspendării devenind executabilă, instanța va înlocui pedeapsa de o lună închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea de distrugere săvârșită în timpul minorității -prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 99 Cod penal anterior, cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție egală cu durata pedepsei închisorii, respectiv pe o durată de o lună de zile.

În continuare, față de data la care s-au săvârșit infracțiunile care fac obiectul cauzei, precum și infracțiunile de lovire sau alte violențe și distrugere pentru care inculpatul a fost condamnat prin hotărârea judecătorească antemenționată, văzând și prevederile art. 36 alin. 1 Cod penal, dar și Decizia I.C.C.J. nr. 30/2007 în aplicarea regulilor referitoare la sancționarea concursului de infracțiuni, va contopi pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre (10 luni închisoare, 10 luni închisoare, 10 luni închisoare-fapte săvârșite în timpul majoratului) cu pedepsele stabilite prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A.-Secția Penală ( 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe-faptă săvârșită în timpul majoratului, măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 lună-faptă săvârșită în timpul minorității), în pedeapsa cea mai grea, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 10 luni închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. penal anterior, conținând și pedeapsa accesorie aplicată prin S. p. nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin D.p. nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A. a cărei executare a fost suspendată.

Cât privește cheltuielile judiciare efectuate în cursul procesului penal se va face aplicarea art. 274 Cod procedură penală.

II. Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel în termenul prevăzut de legea procesual penală P. de pe lângă Judecătoria A. I. și inculpatul K. G. O..

În expunerea motivelor de apel parchetul critică sentința penală atacată sub aspectul tehnicii de contopire și a înlocuirii greșite a pedepsei închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii pentru infracțiunea de distrugere aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I. rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/ 29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A. pentru infracțiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal anterior, săvârșită în timpul minorității.

Inculpatul K. G. O. nu a motivat în scris cerere de apel, apelul fiind susținut oral de către apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, acesta solicitând achitarea inculpatului raportat la apărările acestuia, concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii penale.

III. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate în apel de către Ministerul Public și inculpat, prin apărătorul legal, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 C.pr.pen., dar în limitele prevăzute de art.418 alin.1 C.pr.pen., Curtea de Apel constată că apelurile formulate în cauză sunt fondate în limitele și pentru motivele ce se vor expune în continuare :

1.Curtea va analiza cu prioritate apelului formulat în cauză de către inculpat, acesta criticând soluția de condamnare , întrucât în ipoteza admiterii acestuia apelul parchetului ar rămâne fără obiect.

Astfel, în baza examenului propriu, în raport de materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel constată că situația de fapt reținută de instanța de fond, este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiune și au fost săvârșite de către inculpatul K. G. O..

În concret, probatoriul administrat cauzei dovedește în mod cert că inculpatul K. G. O. în data de 01.05.2011 în jurul orelor 16,20 a condus pe drumurile publice din municipiul A. I. autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_, fără să posede permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule și având o alcoolemie mai mare decât limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv: 1.00 g‰ alcool pur în sânge la prima probă - ora 16:40 și de 0,85 g‰ alcool pur în sânge la cea de-a doua probă ora 17:40, fapte care în drept întrunesc atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. anterior și ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

Tot astfel, în mod just s-a reținut în sarcina inculpatului K. G. O. că în data de 17.06.2011 în jurul orelor 23,30 a condus pe drumurile publice din municipiul A. I. același autoturism, fără să posede permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule și la solicitarea organelor în drept a refuzat testarea cu aparatul etilotest și, apoi, recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. anterior și ale infracțiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei prevăzută de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

Relativ la încadrarea juridică a faptelor, Curtea reține că prima instanță a procedat la o corectă aplicare a legii penale mai favorabile - art. 5 Cod penal, legea veche este mai favorabilă, având în vedere că regimul sancționator în cazul concursului de infracțiuni este mai blând decât în noua reglementare.

În aceeași ordine de idei, în mod corect instanța de judecată a aplicat legea penală mai favorabilă în mod global, având în vedere și dispozițiile obligatorii ale deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 care precizează că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei nefiind permisă combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive.

Relativ la situația de fapt reținută de prima instanță, Curtea nu a identificat nici un aspect esențial stabilit de instanța de fond care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiate susținerile inculpatului apelant, prin apărătorul legal, în sensul că nu ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa și că ar fi fost, așadar, comisă o gravă eroare de fapt.

1.1. În speță, este de necontestat faptul că inculpatul K. G. O. în data de 01.05.2011 în jurul orelor 16,20 a condus pe drumurile publice din municipiul A. I. autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ fără să posede permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule și având o alcoolemie mai mare decât limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv: 1.00 g‰ alcool pur în sânge la prima probă - ora 16:40 și de 0,85 g‰ alcool pur în sânge la cea de-a doua probă ora 17:40.

Această stare de fapt nu comportă niciun fel de critică, inculpatul recunoscând faptele încă din momentul prinderii în flagrant, potrivit procesului verbal de constatare a infracțiunii întocmit la data de 01.05.2011 de către organele de poliție din cadrul I.P.J. A., în prezența martorului asistent R. S. S. (f. 14 dosar u.p.).

Împrejurarea că inculpatul nu a mai recunoscut ulterior faptele în fața organelor de anchetă penală, revenind asupra celor declarate cu ocazia depistării în trafic, nu are nicio relevanță juridică, întrucât se apreciază că nu suntem în prezența echivocului care să-i profite inculpatului, la dosar existând suficiente elemente care duc la concluzia certă că inculpatul a comis faptele de care este acuzat .

Referitor la împrejurarea că inculpatul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și s-a aflat la momentul depistării sub influența alcoolului, având o alcoolemie mai mare decât limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, probatoriul administrat cauzei nu comportă niciun fel de discuție având în vedere adresa nr._ din 26.05.2011 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și concluziile buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr.1034/1035/IX/_ eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală A. (f. 16 dosar u.p.), concluzii ce nu au fost contestate de către inculpat.

În adevăr, discuții apar relativ la aspectul dacă inculpatul s-a aflat sau nu la volanul autoturismului și a condus pe drumurile publice, fiind oprit în trafic de către organele de poliție. Ori, așa cum just a reținut judecătorul de fond apărările inculpatului sunt infirmate de probele dosarului din coroborarea cărora rezultă fără niciun dubiu că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice .

Relevante sub acest aspect sunt declarațiile martorilor oculari R. S. S. și R. A., audiați în cursul urmăririi penale (f. 32-33, 34-35 d.u.p. ) care au confirmat faptul că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice, fiind oprit de un echipaj de poliție în timp ce îl conducea pe . mun. A. I. . Nu mai puțin relevant este faptul că inculpatul a semnat procesul-verbal de constatare a infracțiunii întocmit de către lucrătorii de poliție, fără nicio rezervă, iar cu ocazia audierii de către organele de anchetă penală nu a contestat că a semnat procesul –verbal .

1.2. Tot astfel, în cauză, este cert dovedit că inculpatul K. G. O., în data de 17.06.2011, în jurul orelor 23,30, a condus pe drumurile publice din municipiul A. I. același autoturism marca BMW cu nr. de înmatriculare_ fără să posede permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule și la solicitarea organelor în drept a refuzat testarea cu aparatul etilotest și, apoi, la unitatea spitalicească a refuzat recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Apărarea inculpatului, în sensul că autoturismul a fost condus de numitul R. C., nu poate fi reținută în cauză, în raport de declarațiile martorilor oculari C. I. și B. T.. Astfel, din coroborarea declarațiilor martorilor rezultă fără echivoc faptul că la data de 17.06.2011, în jurul orelor 23:30, un echipaj de poliție, cu semnalele acustice și luminoase, a urmărit autoturismul BMW condus de inculpat ce circula din direcția stadion spre spital, că autoturism BMW a oprit și la solicitarea organelor de poliție inculpatul a refuzat să sufle în aparatul etilotest, motiv pentru care a fost urcat în echipajul poliției care l-a transportat la Spitalul Județean A. pentru recoltarea probelor biologice de sânge, unde tot în prezența celor doi numiți martori inculpatul a refuzat să i se recolteze probe de sânge (f.36-37, 38 d.u.p.).

Instanța de apel apreciază că probele administrate în cauză ( declarațiile de inculpat, declarațiile de martori, adrese și concluziile buletinul de analiză toxicologică alcoolemie) au scos în evidență vinovăția apelantului inculpat K. G. O., astfel încât în mod corect instanța de fond a constatat fondate acuzațiile formulate de către Ministerul Public și l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere ( două acte materiale ), conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală și refuz de a se supune recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Prin urmare, criticile apelantului inculpat, prin apărătorul legal, sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

2. Cu premisa operațională că motivele de critică din apelul procurorului vizează netemeinicia pedepselor aplicate inculpatului și greșita tehnică de contopire a pedepselor, solicitându-se înlăturarea circumstanțelor atenuate judiciare reținute în favoarea inculpatului și aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai mare, raport de prevederile art. 52 și 72 din Codul penal din 1969, în acest fel putând avea garanția unei perspective de reintegrare socială și determinarea inculpatului la formarea uneia atitudini corect față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială ; iar, pe de altă parte, în apelul propriu, inculpatul, prin apărătorul legal, a solicitat menținerea pedepselor aplicate de instanța de fond și admiterea apelului parchetului sub aspectul tehnicii de contopire a pedepselor, Curtea are în vedere pertinența criticilor Ministerului Public, procedând în cele ce urmează la o analiză unică a lor.

Astfel, prin apelul formulat parchetul critică hotărârea apelată pentru netemeinicie, susținând că reținerea art.74 alin.2 C.pen. anterior, este nejustificată raportat la gradul de pericol social concret al faptelor, iar valorificarea împrejurărilor reținute de judecătorul de fond trebuia operată în procesul de individualizare judiciară a pedepsei și nu prin reținerea lor ca circumstanțe atenuante judiciare.

Relativ la această critică, instanța de apel constată că, în adevăr, judecătorul de fond în mod neîntemeiat a aplicat inculpatului pedepse sub minimul special prevăzut de textul încriminator pentru fiecare infracțiune, urmare a reținerii în favoarea acestuia a dispozițiilor art. 74 alin. 2 C.pen. anterior, privind circumstanțelor atenuante judiciare, instanța de fond minimalizând nejustificat gradul de pericol social al faptelor comise de inculpat.

Mergând pe același raționament, se constată că, distinct de pericolul social generic destul de mare, în concret, infracțiunile comise de inculpat, prezintă un pericol destul de mare, date fiind împrejurările și modul în care au fost comise.

În acord cu critica parchetului, împrejurarea că faptele inculpatului nu s-au soldat cu evenimente deosebite, nu poate fi reținută ca circumstanță atenuantă judiciară, ci această împrejurare poate fi avută în vedere în procesul complex al individualizării judiciare a pedepsei.

Tot astfel, în acord cu opinia parchetului împrejurarea că limita legală a alcoolemiei nu a fost cu mult depășită, poate constitui circumstanță atenuantă judiciară (art. 74 alin. 2 C. pen. anterior ), însă în cauză de față această împrejurare nu poate fi valorificată în așa manieră încât să se aplice inculpatului o pedeapsă sub minimul special prevăzut de textul încriminator. Aceasta deoarece, inculpatul nu a recunoscut faptele, a încercat să se sustragă răspunderii penale și nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, iar faptele comise au un grad de pericol social destul de ridicat, fiind comise de către inculpat un număr de trei infracțiuni, din care una în formă continuată, privind securitatea circulației rutiere și siguranța participanților la trafic.

În cauză nu poate opera sic . acestor împrejurări ca circumstanțe atenuante, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special până la cuantumul derizoriu, de câte 10 luni închisoare, stabilit de instanța de fond, întrucât s-ar aduce atingere imperativului justei individualizări a pedepsei în raport cu exigențele impuse de art.52 C.pen. anterior, privind prevenția generală și specială în cazul infracțiunilor privind securitatea circulației rutiere și siguranța participanților la trafic.

Astfel, faptele inculpatului care a condus în mod repetat autoturismul fără permis de conducere, având și pasageri în mașină, pe timp de noapte și sub influența alcoolului, când este de notorietate că atenția și capacitatea de reacție sunt mult diminuate, mai ales că inculpatul nu are experiența necesară pentru a conduce, este de natură a potența gradul de pericol social concret al faptelor. Este adevărat că faptele inculpatului nu s-au soldat cu pagube materiale sau victime omenești, însă aceste evenimente au fost evitate urmare a intervenției prompte a organelor de poliție, care l-au identificat în trafic în timp ce își exercitau atribuțiile de serviciu.

Din interpretarea dispozițiilor art. 72 C.pen. anterior ( dispoziții favorabile inculpatului) care reglementează criteriile generale de individualizare a pedepsei rezultă că stabilirea și aplicarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Curtea reține că inculpatul este o persoană tânără, în vârstă de 24 ani, însă faptele inculpatului astfel cum au fost redate sintetic anterior, exprimă un grad de pericol social ridicat care se impune a fi evaluat în mod just și mai ales, reflectat în pedeapsa aplicată prin luarea în considerare în mod efectiv și complet a tuturor criteriilor impuse de art. 72 C. pen. anterior la individualizarea judiciară a pedepsei.

Curtea, reevaluând aceste criterii, ținând seama și de comportamentul inculpatului după comiterea faptelor, de nerecunoaștere a faptelor și de sustragere de la judecată, constată că se impune înlăturarea circumstanțele atenuante reținute în favoarea acestuia, și stabilirea unei pedepse de câte 1 an pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior (două acte materiale, din data de 1.05.2011 și data de 17.06.2011 ) și art.87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, ambele cu referire la art. 5 Cod penal (faptă săvârșită la data de 1.05.2011) și a unei pedepse de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicat, cu referire la art. 5 Cod penal (faptă săvârșită la data de 17.06.2011), pedepse apreciate ca fiind apte să corespundă - așa cum s-a subliniat - exigențelor impuse de art. 52 C. pen. anterior.

Analizând fișa de cazier al inculpatului instanța de apel constată, în adevăr, că inculpatul a suferit mai multe condamnări definitive, criticile parchetului sub aspectul tehnicii de contopire fiind fondate.

Astfel, în mod greșit prima instanță a dispus anularea suspendării condiționată a executării pedepsei dispusă prin sentința penală nr.581/2010 a Judecătoriei A.-I., atâta timp cât anularea suspendării condiționate a fost dispusă prin sentința penală nr.720/2010 a Judecătorie A. I., rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 de Tribunalul A., Secția Penală, context în care prima instanță trebuia, în mod legal, să dispusă menținerea anulării suspendării condiționate.

Tot astfel, în mod greșit instanța de fond nu a aplicat dispozițiile deciziei dată în interesul legii nr. 42/ 2008 a I.C.C.J., Secțiile Unite, în sensul că instanța trebuia să constate, în baza art. 33 lit. a) și art. 36 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 Cod penal, că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente între ele, precum și cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 de Tribunalul A., Secția Penală și în perioada termenului de încercare stabilit prin Sentința penală nr.581/11.10.2010 a Judecătoriei A. I., rămasă definitivă prin Decizia penală nr.58/A/21.03.2011 a Tribunalului A.. Apoi, trebuia să dispună în baza art.85 alin. 1 Cod penal anterior anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr.720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A.-Secția Penală și, apoi, descontopirea pedepsei rezultante de 6 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A.-Secția Penală, în pedepsele componente, după care, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) Cod penal anterior contopirea pedepsele aplicate prin prezenta decizie, cu pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal anterior, aplicată prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 a Judecătoriei A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 a Tribunalului A. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Ca ultimă etapă de contopire, instanța trebuia să dispună în baza art. 40 Cod penal anterior privind pluralitatea intermediară contopirea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată anterior, cu pedeapsa de o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 99 Cod penal anterior, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 581/11.10.2010 a Judecătoriei A. I., rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 58/A/21.03.2011 a Tribunalului A., în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Fondată se privește și critica parchetului privind aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, întrucât nu s-a dispus în cauză revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. Tot astfel, în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 30/2007 a Î.C.C.J., referitoare la concursul de infracțiuni săvârșite în timpul minorității, întrucât suntem în prezența unui concurs de infracțiuni săvârșite atât în minorat, cât și în majorat.

Curtea constată că în mod legal prima instanță a constatat în baza art. 4 Cod penal raportat la art. 372 alin. 2 lit. a) Cod penal și cu referire la art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal că, urmare a intervenirii unei succesiuni de legi penale în timp, infracțiunea de port ilegal de armă albă în public prevăzută de art. 1/1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 săvârșită de inculpat și pentru care a fost condamnat la pedeapsa de o lună și 15 zile închisoare prin sentința penală nr.720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., rămasă definitivă prin Decizia penală nr.412/29.09.2011 de Tribunalul A., Secția Penală, nu mai este prevăzută de Noul cod penal, fiind dezincriminată.

Relativ la dispoziția de înlocuire a pedepsei de o lună închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 99 Cod penal anterior prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr.412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A. - Secția Penală cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 lună, se apreciază că această înlocuire este nelegală atâta timp cât aceasta nu a devenit executabilă, astfel cum se prevede imperativ în dispozițiile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 187/2012.

Față de aceste considerente, Curtea de Apel, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 2, lit. a) Cod proc.pen., va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. I. și inculpatul K. G. O. și va desființa sentința penală atacată numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei și a tehnicii de contopire a pedepselor .

Se va descontopii pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare aplicată inculpatului K. G. O. în pedepsele componente, respectiv:

- pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere în formă continuată prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, cu referire la art. 5 Noul cod penal și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal anterior (faptă săvârșită la data de 1.05.2011);

- pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală prevăzută de lege prev. de art.87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu referire la art. 5 Noul cod penal și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal anterior (faptă săvârșită la data de 1.05.2011);

- pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz a se supune recoltării probelor biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art.87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu referire la art. 5 Noul cod penal și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal anterior (faptă săvârșită la data de 17.06.2011);

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal anterior aplicată prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A.-Secția Penală;

- măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 lună pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 99 Cod penal anterior, care înlocuiește pedeapsa de o lună închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A.-Secția Penală.

Se va înlătură aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. 2 coroborat cu art. 76 alin. 1 lit. d) Cod penal anterior reținute în favoarea inculpatului și se va aplica inculpatului următoarele pedepse:

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere în formă continuată prev. de art.86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, cu referire la art. 5 Cod penal (faptă săvârșită la data de 1.05.2011);

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală prevăzută de lege prev. de art.87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu referire la art. 5 Cod penal (faptă săvârșită la data de 1.05.2011);

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz a se supune recoltării probelor biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art.87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicat, cu referire la art. 5 Cod penal (faptă săvârșită la data de 17.06.2011).

În baza art. 33 lit. a), art. 36 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 Cod penal, se va constata că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente între ele, precum și cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I. și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 de Tribunalul A., Secția Penală și în perioada termenului de încercare stabilit prin Sentința penală nr.581/11.10.2010 a Judecătoriei A. I., rămasă definitivă prin Decizia penală nr.58/A/21.03.2011 a Tribunalului A..

În baza art.15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal și art.85 alin. 1 Cod penal anterior se va dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr.720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A.-Secția Penală.

Se va descontopii pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A.-Secția Penală, în pedepsele componente, astfel:

-6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal anterior;

- o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 99 Cod penal anterior;

- o lună și 15 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de armă albă prev. de art. 1/1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată cu aplicarea art. 99 Cod penal anterior.

Se va menține anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de o lună și 15 zile închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 581/11.10.2010 a Judecătoriei A. I., rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 58/A/21.03.2011 a Tribunalului A. dispusă prin Sentința penală nr.720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A. - Secția Penală .

În baza art. 4 Cod penal raportat la art. 372 alin. 2 lit. a) Cod penal și cu referire la art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal, se va constata că infracțiunea de port ilegal de armă albă în public prevăzută de art. 1/1 din Legea nr. 61/1991 nu mai este prevăzută de Noul cod penal, fiind dezincriminată.

Se va înlătură dispoziția de înlocuire a pedepsei de o lună închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 99 Cod penal anterior prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A.-Secția Penală cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 lună .

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) Cod penal anterior se vor contopii pedepsele aplicate prin prezenta decizie, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, cu referire la art.5 Cod penal, pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu referire la art.5 Cod penal, pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicat, cu referire la art.5 Cod penal cu pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal anterior, aplicată prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 a Judecătoriei A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 a Tribunalului A. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare .

În baza art. 40 Cod penal anterior se va contopii pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată anterior, cu pedeapsa de o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 99 Cod penal anterior, aplicată prin sentința penală nr. 581/11.10.2010 a Judecătoriei A. I., rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 58/A/21.03.2011 a Tribunalului A., în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 Cod penal anterior se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 86 ind.1 Cod penal anterior, se va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pentru o durată de 6 ani, termen de încercare, format din durata pedepsei aplicate prin prezenta decizie la care s-a adăugat un interval de timp de 4 ani, calculat potrivit art. 86 ind. 2 Cod penal anterior .

În baza art.86 ind.3 alin.1 Cod penal anterior, inculpatul va fi obligat să se supună pe durata termenului de încercare stabilit, următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la termenele ce se vor stabili de către Serviciul de Probațiune A. ;

- să anunțe orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Se va desemna cu supravegherea executării obligațiilor stabilite inculpatului Serviciul de Probațiune A. și se va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.86 ind.4 Cod penal anterior.

În baza art.71 alin. 5 Cod penal anterior se va dispune ca pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei să se suspende și executarea pedepselor accesorii.

Relativ la modalitatea de executare a pedepsei, Curtea apreciază, în raport de toate circumstanțele cauzei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpatul apelant și, chiar fără executarea pedepsei în regim de detenție, acesta nu va mai comite infracțiuni.

Astfel, fără a minimaliza gravitatea faptelor, este de precizat că inculpatul a comis faptele din teribilismul specific vârstei și că raportat la vârsta tânără a acestuia, reintegrare în societate a inculpatului se poate realiza într-un cadrul neprivativ de libertate prin exercitarea unei stricte supravegheri realizate de o instituție exterioară asupra comportamentului inculpatului, acordarea beneficiului dispozițiilor art. 86 ind.1 și urm. C.pen. anterior privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei fiind pe deplin justificat și de natură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate al pedepselor, în acest mod fiind respectată și cerința proporționalității între gravitatea faptelor săvârșite și datele personale ale inculpatului.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale.

În baza dispozițiile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria A. I. și inculpatul K. G. O. împotriva sentinței penale nr.265/2014 din 24.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ și în consecință:

Desființează în parte sentința penală atacată numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei și a tehnicii de contopire a pedepselor și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite,

Descontopește pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare aplicată inculpatului K. G. O. în pedepsele componente, respectiv:

- pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere în formă continuată prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, cu referire la art. 5 Noul cod penal și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal anterior (faptă săvârșită la data de 1.05.2011);

- pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală prevăzută de lege prev. de art.87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu referire la art. 5 Noul cod penal și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal anterior (faptă săvârșită la data de 1.05.2011);

- pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz a se supune recoltării probelor biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art.87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu referire la art. 5 Noul cod penal și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal anterior (faptă săvârșită la data de 17.06.2011);

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal anterior aplicată prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A.-Secția Penală;

- măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 lună pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 99 Cod penal anterior, care înlocuiește pedeapsa de o lună închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A.-Secția Penală.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. 2 coroborat cu art. 76 alin. 1 lit. d) Cod penal anterior reținute în favoarea inculpatului.

Aplică inculpatului K. G. O., fiul lui K. G. și S. V., născut la data de 11.05.1990 în Mun. A. I., jud. A., cetășean român, studii 5 clase, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, cunoscut cu antecedente penale, domiciliat în Mun. A. I., ., ., jud. A., CNP_, următoarele pedepse:

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere în formă continuată prev. de art.86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, cu referire la art. 5 Cod penal (faptă săvârșită la data de 1.05.2011);

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală prevăzută de lege prev. de art.87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu referire la art. 5 Cod penal (faptă săvârșită la data de 1.05.2011);

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz a se supune recoltării probelor biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art.87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicat, cu referire la art. 5 Cod penal (faptă săvârșită la data de 17.06.2011).

În baza art. 33 lit. a), art. 36 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 Cod penal, constată că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente între ele, precum și cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I. și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 de Tribunalul A., Secția Penală și în perioada termenului de încercare stabilit prin Sentința penală nr.581/11.10.2010 a Judecătoriei A. I., rămasă definitivă prin Decizia penală nr.58/A/21.03.2011 a Tribunalului A..

În baza art.15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal și art.85 alin. 1 Cod penal anterior dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr.720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A.-Secția Penală.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A.-Secția Penală, în pedepsele componente, astfel:

-6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal anterior;

- o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 99 Cod penal anterior;

- o lună și 15 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de armă albă prev. de art. 1/1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată cu aplicarea art. 99 Cod penal anterior.

Menține anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de o lună și 15 zile închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 581/11.10.2010 a Judecătoriei A. I., rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 58/A/21.03.2011 a Tribunalului A. dispusă prin Sentința penală nr.720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A. - Secția Penală .

În baza art. 4 Cod penal raportat la art. 372 alin. 2 lit. a) Cod penal și cu referire la art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal, constată că infracțiunea de port ilegal de armă albă în public prevăzută de art. 1/1 din Legea nr. 61/1991 nu mai este prevăzută de Noul cod penal, fiind dezincriminată.

Înlătură dispoziția de înlocuire a pedepsei de o lună închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 99 Cod penal anterior prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul A.-Secția Penală cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 lună .

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) Cod penal anterior contopește pedepsele aplicate prin prezenta decizie, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, cu referire la art.5 Cod penal, pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu referire la art.5 Cod penal, pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicat, cu referire la art.5 Cod penal cu pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal anterior, aplicată prin Sentința penală nr. 720/14.12.2010 a Judecătoriei A. I., modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/29.09.2011 a Tribunalului A. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare .

În baza art. 40 Cod penal anterior contopește pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată anterior cu pedeapsa de o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 99 Cod penal anterior, aplicată prin sentința penală nr. 581/11.10.2010 a Judecătoriei A. I., rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 58/A/21.03.2011 a Tribunalului A., în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 Cod penal anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 86 ind.1 Cod penal anterior, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pentru o durată de 6 ani, termen de încercare, format din durata pedepsei aplicate prin prezenta decizie la care s-a adăugat un interval de timp de 4 ani, calculat potrivit art. 86 ind. 2 Cod penal anterior .

În baza art.86 ind.3 alin.1 Cod penal anterior, inculpatul este obligată să se supună pe durata termenului de încercare stabilit, următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la termenele ce se vor stabili de către Serviciul de Probațiune A. ;

- să anunțe orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Desemnează cu supravegherea executării obligațiilor stabilite inculpatului Serviciul de Probațiune A.. .

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.86 ind.4 Cod penal anterior.

În baza art.71 alin. 5 Cod penal anterior pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale.

În baza dispozițiile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 12 martie 2015.

Președinte, Judecător

G. L. O. S. T.

Grefier,

A. B.

Red./tehnored.S.T.

2ex/02.01.2015

J.F.B..D.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 281/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA