Înşelăciunea (art.244 NCP). Decizia nr. 458/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 458/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 483/195/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL A. I.

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr. 458/A/2015

Ședința publică de la 30 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. E. C.

Judecător L. C.

Grefier N. M.

P. de pe lângă Curtea de Apel A. I. este reprezentat de

Procuror A. F.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul R. C. împotriva Sentinței penale nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul apelant R. C. avocata Vincea N., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocata B. R., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că s-a primit la dosar prin serviciul de registratură al instanței un înscris din partea părții civile intimate L. P. S. prin care a pus concluzii pe fond, solicitând judecarea în lipsă.

Instanța solicită părților să precizeze dacă au cereri de formulat.

Apărătoarea inculpatului apelant și reprezentanta Parchetului arată că nu au alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Avocata Vince N., care se prezintă în substituirea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant R. C., avocata B. R. solicită în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen. admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 22/16.03.2015 pronunțată de către Judecătoria B. și rejudecând cauza, în urma reanalizării întregului material probatoriu administrat în cauză, în principal achitarea inculpatului R. C. în temeiul art. 395 pct. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b C.pr.pen. în ce privește infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina acestuia, apreciind că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv lipsește latura subiectivă.

Apărătoarea susține că din probele administrate în cauză nu a rezultat fără dubiu faptul că inculpatul a acționat cu intenția de a induce în eroare partea vătămată, având în vedere poziția exprimată de către acesta în declarația din dosarul de urmărire penală de la fila 78, care a arătat faptul că a avut o înțelegere cu o persoană al cărui nume nu-l poate menționa dar că acea înțelegere nu s-a materializat având în vedcere că acesta i-a cerut un preț foarte mare pe acel fier beton, inclusiv TVA.

În subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia că din probele administrate în cauză rezultă vinovăția inculpatului, apărătoarea solicită reindividualizarea pedepsei, coborârea sub minimul special prevăzut de lege și a se avea în vedere împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, faptul că și-a manifestat permanent intenția de a ajunge la o înțelegere cu partea vătămată și de a achita prejudiciul.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței penale atacate ca temeinică și legală.

Consideră că nu se impune a se aduce o soluție de achitare față de inculpat, întrucât a fost dovedită prin probele administrate în cauză săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, reținută corect de către instanță în sarcina sa, prin aceea că a indus-o în eroare pe partea vătămată de la care a luat acea sumă de bani promițându-i că-i va livra acea cantitate de fier beton, deși știa că nu dispune de ea și nu are de unde să o procure.

Reprezentanta Parchetului arată că apărarea pe care și-a construit-o inculpatul nu este susținută de niciun element probatoriu. Nu a putut indica nici numele persoanei, nici firma de la care urma să achiziționeze acea cantitate de fier beton pe care o promisese părții vătămate.

De asemenea, apărarea construită de inculpat este nefondată și în raport de conduita acestuia după luarea acelei sume de bani de la partea vătămată, respectiv inculpatul a cheltuit suma de bani, restituind o sumă infimă părții civile, motiv pentru care consideră că acțiunea sa de inducere în eroare a fost dovedită fără nici un dubiu prin cele susținute de partea civilă și de către martorii are au fost de față la acele discuții.

Prin urmare, instanța de fond aplicându-i o pedeapsă situată în apropierea minimului special prevăzut de lege pentru infracțiunea de înșelăciune consideră că a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicată.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față,

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ a fost condamnat inculpatul R. C., fiul lui F. și Z., născut la data de 23.08.1987 în oraș Strehaia, jud. M., domiciliat în oraș Strehaia, ..1, jud. M., cetățean român, posesor al C.I. ., nr._, C.N.P._, studii primare, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, la:

- 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. 1 Cod penal din 1968 raportat la art. 5 Cod penal. (comisă luna ianuarie 2013).

În temeiul art. 81,82 Cod penal din 1968, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 (trei ) ani și 6 (șase) luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal din 1968.

A fost interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a) teza II Cod penal din 1968, pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 Cod penal din 1968.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, menționată mai sus, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

A fost obligat inculpatul R. C. să plătească părții civile L. P.-S., cu domiciliul în mun. Reșița, ., ., jud. C.-S. suma de 9100 euro și 600 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 274 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Partea civilă administra o societate comercială, care avea nevoie de achiziția unei cantități de fier beton. Partea civilă a luat legătura cu inculpatul R. T., care i-a comunicat că, inculpatul R. C. are o sursă de procurare a fierului beton și atunci, personal, partea civilă s-a deplasat în mun. B., pentru a efectua, în nume propriu tranzacția, dacă i-ar fi convenit calitatea și prețul.

Astfel într-o zi din cursul lunii februarie 2013, partea civilă a fost sunat pe telefon de către inculpatul R. T., care i-a spus că, verișorul său R. C. a găsit fierul beton, care i-ar fi convenit spre achiziționare, în municipiul B. din jud. Hunedoara. A doua zi după această discuție, partea civilă, însoțită de inculpatul R. T. și martorul B. O.-C., s-au deplasat în mun. B. și s-au întâlnit cu inculpatul R. C., în stația de alimentare cu carburanți O.M.V. Petrom, situată pe . locație, inculpatul R. C. i-a oferit, spre vânzare, o cantitate de fier beton, pentru suma de 9.100 euro, prezentându-i poze pe telefonul mobil cu fierul beton. Partea civilă a fost de acord cu calitatea, cantitatea și prețul mărfii, înmânând suma de 9.100 euro din bugetul personal inculpatului R. T., care, fără să rețină vreo sumă de bani, a înmânat-o imediat inculpatului R. C., în prezența părții civile și a martorului.

Pentru a-i câștiga încrederea părții civile, inculpatul R. C., pe lângă pozele prezentate, i-a comunicat părții vătămate că a contractat deja o mașină care să-i transporte marfa. Astfel, a contactat pe martorul M. A. care era administrator la o societate de transport, pe care l-a prezentat părții civile și căreia partea civilă i-a achitat suma de 600 lei, reprezentând avans pentru transportul fierului beton. Apoi, inculpatul R. C. a indicat martorului M. A., ca loc de încărcare, localitatea Țărățel, în apropierea mun. B., unde, în realitate, nu se afla nici un depozit de fier, iar după două ore de staționare a mașinii în acea locație, a comunicat că nu se mai încarcă în acea zi. Între timp, partea civilă, împreună cu inculpatul R. T. și martorul B. O.-C. s-au întors în Caransebeș. Fiind contactat telefonic de mai multe ori în acea zi de partea civilă și inculpatul R. T., inculpatul R. C. a dat asigurări că fierul se încarcă, deși acesta spusese martorului M. A. că nu mai efectuează transportul.

După primirea celor 9100 euro, inculpatul R. C., s-a deplasat în localitatea D., unde s-a cazat la un hotel circa trei zile și a cheltuit banii, pentru întreținere și jucând la diferite aparate de jocuri de noroc.

Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză în faza urmăririi penale.

Instanța a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Inculpatul R. C., în declarația sa, dată în faza de urmărire penală, nu a recunoscut faptul că a înșelat partea civilă, arătând că el a avut o înțelegere anterioară pentru fierul beton, cu o persoană pe care nu o cunoaște după nume, care i-a oferit spre vânzare acel fier beton, la valoarea de 2 lei kilogramul, deoarece provenea dintr-o compensare de mărfuri, dar apoi i-a solicitat 2 lei plus TVA pentru un kilogram de fier beton, astfel încât era nevoit să acopere personal diferența de preț. Referitor la aceste aspecte inculpatul nu a propus probe pentru apărarea sa și nu au putut fi identificate din oficiu astfel de probe, câtă vreme inculpatul nu a putut indica o persoană ori o societate, care să poată fi verificate. De asemenea faptul că imediat comiterii faptei, s-a cazat la un hotel și a început să cheltuiască banii primiți, arată intenția sa de însușire pe nedrept a banilor obținuți, pe care nu a încercat să-i restituie părții civile.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului R. C. constând în aceea că într-o zi din luna ianuarie 2013, în stația de carburanți aparținând O.M.V. Petrom, situată pe .. B., a indus în eroare partea civilă L. P.-S., privind o falsă tranzacționare a unei cantități de fier beton, cu scopul de a obține pentru sine suma de 9.100 euro, pricinuind astfel o acesteia, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art.244 al.1 Cod penal .

În vederea individualizării pedepsei ce va fi aplicată inculpatului s-a reținut că acesta a săvârșit faptele infracționale înainte de . Noului cod penal și Noului cod de procedură penală dar a fost trimis în judecată și apoi judecat în conformitate cu prevederile Noului cod penal și Noului cod de procedură penală, respectiv după data de 01.02.2014. Instanța a avut în vedere prevederile art. 5 din actualul Cod penal conform căruia în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Astfel raportând prevederile art. 215 alin. 1 Cod Penal din 1969 în comparație cu prevederile art. 244 alin. 1 Cod penal actual s-a reținut că prevederile legii noi sunt mai favorabile inculpatului sub aspectul limitelor speciale de pedeapsă, însă, având în vedere faptul că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor si nu a exprimat acordul în vederea prestării unei munci neremunerate în folosul comunității, s-a considerat că, sub aspectul individualizării pedepsei, sunt mai favorabile prevederile legii mai vechi.

La individualizarea pedepsei ce urmează a-i fi aplicată s-au avut în vedere, în condițiile art.72 Cod Penal din 1968, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptei infracționale, urmarea acesteia, persoana inculpatului, care nu a recunoscut faptele comise și nu are antecedente penale.

Așa fiind, s-a aplicat R. C. pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. 1 Cod penal din 1968 raportat la art. 5 Cod penal (comisă în luna ianuarie 2013).

În temeiul art. 81,82 Cod penal din 1968, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal din 1968.

S-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a) teza II Cod penal din 1968, pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 Cod penal din 1968.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, menționată mai sus, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Referitor la latura civilă a cauzei s-a reținut că partea vătămată L. P.-S. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 euro reprezentând prejudiciul material produs prin comiterea faptei de către inculpat (fila 17 dosar de urmărire penală).

Cu privire la aceste aspecte instanța a reținut faptul că producerea unui prejudiciu de 9100 euro și 600 lei, a rezultat fără dubiu din probele administrate în cauza. De asemenea, s-a mai reținut faptul că inculpatul a recunoscut comiterea prejudiciului.

Față de cele expuse mai sus inculpatul R. C. a fost obligat să plătească părții civile L. P.-S. suma de 9100 euro și 600 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 274 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat apel inculpatul R. C..

Apelul a fost declarat în termen și nu a fost motivat în scris.

În susținerea orală a apelului, apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat instanței achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b C.pr.pen., susținând că inculpatul nu a săvârșit fapta cu vinovăția prevăzută de lege, neintenționând să inducă în eroare partea vătămată.

În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate, ținând seama de împrejurarea că nu are antecedente penale și și-a manifestat intenția de a achita prejudiciul cauzat.

Apelul inculpatului este nefondat din următoarele considerente:

În mod justificat prima instanță a reținut starea de fapt din care rezultă că într-o zi din luna ianuarie 2013, în stația de carburanți aparținând OMV Petrom, situată de . B., a indus în eroare partea civilă L. P. S., privind o falsă tranzacționare a unei cantități de fier beton, cu scopul de a obține pentru sine suma de 9100 euro și a făcut o justă încadrare juridică a faptei potrivit art. 244 alin. 1 C.pen..

Inculpatul a primit suma de bani pe care a cheltuit-o în mare parte, neputând proba împrejurarea invocată în apărare, potrivit căreia a avut o înțelegere cu o persoană care urma să-i livreze cantitatea de fier beton.

Al doilea motiv de apel al inculpatului este nefondat deoarece pedeapsa de 1an și 6 luni închisoare, suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, este de natură a asigura realizarea scopului și îndeplinirea funcțiilor pedepsei, în procesul individualizării judiciare prima instanță ținând seama de împrejurarea că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală.

Inculpatul nu a făcut dovada că a achitat prejudiciul cauzat părții vătămate, iar simpla manifestare a acordului de a repara prejudiciul cauzat nu este de natură a produce efecte juridice.

În cauză nu se impune reducerea pedepsei aplicate.

Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b C.pr.pen., instanța va respinge ca nefondat apelul inculpatului R. C..

În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor fi suportate de inculpatul apelant.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul R. C. împotriva sentinței penale nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

Obligă pe inculpatul apelant să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 30.04.2015.

Președinte, Judecător,

M. E. C. L. C.

Grefier,

N. M.

Red. L.C.

Tehnored. N.M.-2 ex/20.05.2015

Jud fondS.M.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea (art.244 NCP). Decizia nr. 458/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA