Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 148/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Curtea de Apel ALBA IULIA - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 148/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 01-10-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL A. I.

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 148/2015

Ședința publică din data de 23 Septembrie 2015

Completul constituit din:

Președinte: G. L. O.

Grefier: D. F.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel A.-I. reprezentat prin procuror A. P.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de P. de pe lângă Tribunalul A. împotriva sentinței penale nr. 176/2015 pronunțată la data de 31.08.2015 în Dosarul nr._ al Tribunalului A..

Mersul dezbaterilor și concluziilor orale ale părților au fost consemnate în încheierea de stabilire inițială a pronunțării de la data de 23.09.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA DE APEL

Prin sentința penală nr. 176 din data de 31.08.2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în baza art. 595 C.p.pen. a fost admisă cererea formulată de condamnatul R. M. (CNP_), cetățean român, fiul lui N. și C., născut la data de 12.05.1985 în Tg. M., jud. M., deținut în P. A..

În temeiul art. 6 alin. (1) C.pen. a fost redusă durata pedepsei principale aplicate condamnatului R. M., cu datele de identificare de mai sus, prin sentința penală nr. 95 din 01.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 2399/11.07.2012 a ÎCCJ de la 28 ani și o lună la 26 ani și 10 zile.

În temeiul art. 6 alin. (6) C.pen. raportat la art. 66 alin. (1) C.pen. s-a redus durata pedepsei complementare aplicate condamnatului prin sentința penală menționată în alineatul precedent la durata de 5 ani.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale menționate mai sus.

S-a scăzut din pedeapsa principală aplicată durata executată din 25.11.2006 până la 05.03.2007 și din 12.04.2007 la zi.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 110/2012 emis la data de 12.07.2012 de Curtea de Apel București și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare la data rămâneri definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 5 alin. (1) lit. l) din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR s-a acordat onorariul de 130 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. C. A..

În baza art. 275 alin. (3) C.p.pen. cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință a reținut Tribunalul A. că la data de 27.04.2015 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub dosar nr._ cererea condamnatului R. M. prin care acesta solicita aplicarea legii penale mai favorabile. În motivarea cererii, persoana condamnată arăta că a fost adusă din Belgia pentru a executa o pedeapsă într-un penitenciar din România la data de 30.01.2013 și de atunci așteaptă aplicarea legii penale mai favorabile. Cererea nu este motivată în drept.

Prin sentința penală nr. 107/F/2015 Curtea de Apel București a declinat competența de soluționare a cererii condamnatului Tribunalului A., constatând că infracțiunile pentru care a fost condamnat petentul sunt de competența tribunalului iar condamnatul se află în executarea pedepsei în P. A..

Analizând cererea condamnatului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul A. a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 95 din 01.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 2399/11.07.2012 a ÎCCJ, au fost recunoscute hotărârile penale pronunțate de Tribunalul Corecțional din Charleroi la data de 05.03.2007, de Curtea cu Juri din Provincia Hinaut la data de 10.09.2009 și de Tribunalul Corecțional din Charleroi la datele de 16.10.2006 și 21.05.2008 prin care petentul R. M. a fost condamnat la:

- 1 an și 15 luni închisoare cu suspendarea condiționată a pedepsei pe o perioadă de 5 ani pentru perioada ce depășește durata arestării preventive, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 461, 468, 471, 375, 374-378 din Codul penal belgian

- 25 ani închisoare precum și pedepsele complementare de interdicție pe viață a dreptului de a ocupa funcții publice, de a fi ales, de a purta decorații sau titluri de noblețe, de a fi jurat, expert, martor, tutore sau curator, de a fabrica, modifica, repara, ceda, deține, purta, transporta, importa sau exporta arme, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 51-51-80 din Codul penal belgian

- 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 461 și 467 din Codul penal belgian

- 6 luni închisoare pentru că a achiziționat și deținut cantitatea de 4 grame de heroină, această achiziție și deținere neavând loc în temeiul unei rețete medicale.

Pedepsele aplicare condamnatului de autoritățile judiciare belgiene au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) și e) C.pen. din 1969, art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969, 197 alin. (1) C.pen. din 1969, art. 202 C.pen. din 1969, art. 20 raportat la art. 175 lit. h) C.pen. din 1969 și art. 279 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. din 1969.

Prin aceeași sentință s-a dispus ca persoana condamnă să fie transferată într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 28 ani și 1 lună închisoare.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) C.pen. când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Constatând că în cauză infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat se află în concurs real de infracțiuni, instanța a analizat incidența în cauză a Deciziei nr. 1/2014 a ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Astfel, potrivit noului Cod penal, infracțiunile corespondent în legislația română se regăsesc incriminate de dispozițiile art. 228 alin. (1) C.pen. (maximul special fiind de 3 ani închisoare), art. 228 alin. (1), 229 alin. (1) lit. b) și d) C.pen. (maximul special fiind de 5 ani închisoare), art. 218 alin. (1) C.pen. (maximul special fiind de 10 ani închisoare), art. 221 C.pen. (maximul special fiind de 5 ani închisoare), art. 32 raportat la art. 189 lit. d) C.pen. (maximul special fiind de 25 ani închisoare) și art. 342 C.pen. (maximul special fiind de 5 ani închisoare). Prin urmare, s-a constatat că niciuna dintre pedepsele aplicate persoanei condamnat nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă.

În continuare, s-a comparat pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului cu rezultanta ce s-ar obține potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. respectiv pedeapsa de 25 de ani la care se adaugă o treime din suma pedepselor de 1 an și 15 luni, 4 luni și 6 luni închisoare, adică 26 ani și 10 zile închisoare (25 ani + 1 an și 10 zile). S-a constatat, așadar, că pedeapsa de 28 ani și 1 lună pe care condamnatul o execută depășește maximul la care se ajunge potrivit noului cod penal, astfel că, instanța a admis cererea condamnatului și a redus pedeapsa principală aplicată acestuia de la 28 ani și o lună la 26 ani și 10 zile.

În ceea ce privește durata pedepselor complementare, potrivit dispozițiilor art. 66 alin. (1) C.pen. aceasta nu poate depăși 5 ani, așa încât și acestea au fost reduse la maximul prevăzut de legea nouă.

Instanța a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 95/2012.

Din pedeapsa principală aplicată condamnatului s-a scăzut durata executată din 25.11.2006 până la 05.03.2007 și din 12.04.2007 la zi.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 110/2012 emis la data de 12.07.2012 de Curtea de Apel București și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare la data rămâneri definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 275 alin. (3) C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentințe a exercitat calea de atac a contestației P. de pe lângă Tribunalul A., criticând sentința primei instanțe pentru considerente de nelegalitate .

În motivarea contestației sale a Ministerul Public că hotărârea instanței de fond este nelegală pentru două considerente:

- Tribunalul a constatat că una din infracțiunile pentru care a fost condamnat R. M. are corespondent în legislația română la art. 32 raportat la art. 189 lit. d din Codul penal, însă nu a redus maximul special de 25 de ani închisoare la jumătate, respectiv la 12 ași și 6 luni închisoare, așa cum prevăd dispozițiile art. 32 din Codul penal și cum a fost dezlegată problema de drept în materie prin decizia nr. 6/26.05.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- Prin decizia nr. 2508 din 09.09.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția penală s-a tranșat și ipoteza în care, dacă instanța străină a redus pedepsele stabilite prin hotărârea de condamnare pronunțată de instanța străină pentru infracțiuni concurente, noua pedeapsă rezultantă nu se mai aplică potrivit art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal ci prin menținerea cumulului aritmetic aplicat de instanța străină cu autoritate de lucru judecat. Astfel instanța de fond trebuia să recontopească pedepsele principale după reindividualizarea lor și să constate, potrivit regulii cumulului aritmetic intrat în puterea lucrului judecat, prin recunoașterea hotărârilor penale franceze, că, condamnatul ar avea de executat o pedeapsă principală de 15 ani și 7 luni închisoare.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Curtea de Apel A. I. constată că este fondată contestația exercitată în cauză.

Mai înainte de a purcede la analiza contestației exercitate de Ministerul Public, considerăm că este util a expune textele de lege ce prezintă relevanță în cauza de față. Dar expunerea noastră nu o vom limita doar la textele de lege ci vom face o trecere în revistă și a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție la momentul la care a dezlegat una sau alta dintre problemele de drept ce au incidență în cauză.

1.Încă dintr-un început trebuie să subliniem faptul că prima instanță, Tribunalul A., a fost sesizată cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 595 din Codul de procedură penală, dispoziții având denumirea marginală „intervenirea unei legi penale noi”. Potrivit alin. 1 al textului de lege amintit, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal.

În prezenta cauză incidență au dispozițiile art. 6 din Codul penal referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei și nu dispozițiile art. 4 din Codul penal referitoare la aplicarea legii penale de dezincriminare, de vreme ce nici una dintre infracțiunile pentru care actualul petent a fost definitiv condamnat nu a fost dezincriminată.

2. Potrivit textului art. 6 alin. 1 din Codul penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

3. Problemele ridicate de interpretarea corectă a textului de lege citat a determinat Înalta Curte de Casație și Justiție să pronunțe, în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, decizia nr. 1/2014.

A statuat cu titlu obligatoriu instanța supremă că:

„În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.

În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal.

În cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.

În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.”

În cuprinsul considerentelor deciziei citate a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție că, în mod concret, mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, poate avea rezultate diferite după cum urmează:

„1. În ipoteza în care se ajunge la concluzia existenței unei egalități între pedepsele aplicate și maximul prevăzut de legea nouă, nu sunt incidente dispozițiile art. 6 din Codul penal și, prin urmare, nu se impune modificarea hotărârii definitive, o eventuală contestație formulată pe acest temei legal urmând a fi respinsă.

2. În ipoteza în care există o diferență între pedepsele aplicate și maximul prevăzut de legea nouă, în sensul că pedeapsa aplicată definitiv conform legii vechi este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, judecătorul urmează a constata lipsa de efect a dispozițiilor art. 6 din Codul penal.

Și în această situație o eventuală contestație urmează a fi respinsă.

3. În ipoteza în care există o diferență între pedepsele aplicate și maximul prevăzut de legea nouă, în sensul că pedeapsa aplicată definitiv conform legii vechi este mai mare decât maximul special prevăzut de legea nouă, judecătorul va constata incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, pedeapsa definitiv aplicată conform legii vechi urmând a fi redusă la acest maxim special.

În această situație, o eventuală contestație trebuie admisă.

Hotărârea definitivă va fi modificată prin reducerea pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente până la maximul special prevăzut de legea nouă, dacă este cazul, după care pedeapsa rezultantă se va stabili potrivit legii noi, conform art. 39 din Codul penal.”

4. O altă decizie obligatorie pronunțată de instanța supremă în încercarea de a dezlega chestiunile de drept cu care a fost sesizată, este decizia nr. 13/2014.

Potrivit dispozitivului deciziei menționate, dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile și cu privire la hotărârea de condamnare pronunțată de un alt stat față de cetățenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În cuprinsul considerentelor deciziei menționate a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție că „…pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 6 din Codul penal - indiferent dacă ne aflăm în privința unei hotărâri de condamnare pronunțate de către o instanță națională sau a unei hotărâri de condamnare pronunțate de un stat străin și recunoscută de o instanță română - este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) să existe o hotărâre definitivă la pedeapsa închisorii, a detențiunii pe viață sau a amenzii; b) ulterior hotărârii definitive de condamnare - dar înainte de executarea completă a pedepsei - să intervină o lege penală nouă; c) legea penală nouă să prevadă o pedeapsă mai ușoară decât pedeapsa prevăzută de legea care a stat la baza condamnării; d) pedeapsa pronunțată prin hotărârea definitivă să depășească maximul de pedeapsă prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea respectivă….Rațiunea dispozițiilor art. 6 din Codul penal este aceea ca persoana condamnată să nu execute o pedeapsă peste maximul special prevăzut de legea nouă, stabilindu-se un echilibru între pedeapsa aplicată în baza legii vechi și limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru aceeași infracțiune. Ori de câte ori legea nouă prevede același maxim special de pedeapsă ca și legea veche, indiferent dacă minimul special este mai redus decât în legea veche, legea nouă nu va fi mai ușoară și, prin urmare, nu vor putea fi reținute dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal.”

5. Ultimul text de lege la care dorim să facem referire în cuprinsul considerațiilor noastre teoretice este cel al art. 135 alin. 7 lit. b din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Potrivit textului de lege amintit, în procedura de recunoaștere a hotărârilor judecătorești străine, în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, instanța adaptează, prin sentință, pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanța străină, potrivit alin. (7) și (8) sau, atunci când adaptarea nu este posibilă Dar potrivit textului alin. 7, în cazul mai sus expus, instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanța străină, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța străină constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

6. Interpretând coroborat toate textele de lege la care mai sus am făcut referire, Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția penală a decis într-o cauză(în care a pronunțat decizia nr. 2508/09.09.2014) că:

„În aplicarea art. 6 C. pen., a Deciziei nr. 1/2014 și a Deciziei nr. 13/2014, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța română nu poate reduce în baza dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. pedeapsa rezultantă aplicată, prin cumul aritmetic, în cazul unui concurs de infracțiuni, prin hotărârea de condamnare pronunțată de instanța străină, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004, adaptarea pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni este permisă numai în ipoteza în care aceasta depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii.

Prin urmare, în ipoteza în care instanța străină a aplicat pedeapsa rezultantă prin cumul aritmetic, dacă instanța română a redus pedepsele stabilite prin hotărârea de condamnare pronunțată de instanța străină pentru infracțiuni concurente în temeiul Deciziei nr. 13/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, noua pedeapsă rezultantă nu se aplică potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., ci prin menținerea cumulului aritmetic aplicat de instanța străină cu autoritate de lucru judecat.”

După ce în analiza noastră am parcurs această primă fază a trecerii în revistă a textelor de lege și a observării deciziilor relevante și obligatorii ale instanței supreme, ne-am îndreptat atenția spre situația din prezenta cauză.

Reținem și noi, asemenea primei instanțe, că prin sentința penală nr. 95 din 01.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 2399/11.07.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost recunoscute hotărârile penale pronunțate de Tribunalul Corecțional din Charleroi la data de 05.03.2007, de Curtea cu Juri din Provincia Hinaut la data de 10.09.2009 și de Tribunalul Corecțional din Charleroi la datele de 16.10.2006 și 21.05.2008 prin care petentul R. M. a fost condamnat la:

- -1 an și 15 luni închisoare cu suspendarea condiționată a pedepsei pe o perioadă de 5 ani pentru perioada ce depășește durata arestării preventive, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 461, 468, 471, 375, 374-378 din Codul penal belgian

- -25 ani închisoare precum și pedepsele complementare de interdicție pe viață a dreptului de a ocupa funcții publice, de a fi ales, de a purta decorații sau titluri de noblețe, de a fi jurat, expert, martor, tutore sau curator, de a fabrica, modifica, repara, ceda, deține, purta, transporta, importa sau exporta arme, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 51-51-80 din Codul penal belgian

- -4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 461 și 467 din Codul penal belgian

- -6 luni închisoare pentru că a achiziționat și deținut cantitatea de 4 grame de heroină, această achiziție și deținere neavând loc în temeiul unei rețete medicale.

Prin aceeași sentință s-a dispus ca persoana condamnă să fie transferată într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei rezultante de 28 ani și 1 lună închisoare.

După transferarea în România a persoanei condamnate și apariția noului Cod penal, persoana condamnată, petentă în prezenta cauză, formulează o cerere de aplicare a legii penale mai favorabile. Tribunalul A., admițând cererea petentului, hotărăște a diminua pedeapsa rezultantă de 28 ani și 1 lună închisoare la 26 ani și 10 zile, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 1 din Codul penal.

Contestația exercitată de P. de pe lângă Tribunalul A. împotriva sentinței prin care judecătorul fondului a admis cererea petentului R. M., este fondată în parte.

Solicitarea Ministerului Public de a reducere a pedepsei aplicată condamnatului R. M. pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de omor calificat de la 25 de ani închisoare la jumătate, respectiv la 12 ași și 6 luni închisoare, nu poate fi primită.

În primul rând observăm noi că în privința infracțiunii de omor calificat nu a intervenit o lege penală mai favorabilă pentru a putea fi incident textul art. 6 alin. 1 din Codul penal. Infracțiunea în discuție era sancționată atât sub imperiul Codului penal din 1969 cât și sub imperiul actualului Cod penal cu pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani. Atât sub imperiul Codului penal din 1969 cât și sub imperiul actualului Cod penal, tentativa era sancționată( în cuprinsul art. 21 alin. 2, respectiv art. 33 alin. 2) cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Concluzia firească ce se desprinde din analiza dispozițiilor legale la care am făcut trimitere este aceea că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare nu a apărut nicio lege penală mai favorabilă pentru a putea fi incidente dispozițiile art. 6 alin. 1 din Codul penal.

În al doilea rând observăm noi că Ministerul Public solicită în fapt, în cuprinsul primului motiv de contestație, modificarea unei hotărâri penale ce se bucură de autoritate de lucru judecat pe calea unei contestații la executare. Or principiul autorității de lucru judecat (care are două efecte de natură diferită: un efect pozitiv, și anume acela că hotărârea care a dobândit autoritate de lucru judecat poate fi pusă în executare și un efect negativ care constă în faptul că hotărârea cu autoritate de lucru judecat, datorită faptului că dobândește valoare de adevăr în ceea ce privește fapta și persoana judecată, creează un obstacol în reanalizarea, de către instanță, a conflictului soluționat definitiv) sau principiul intangibilității lucrului judecat poate fi influențat doar prin apariția unei legi noi unde maximul special prevăzut de aceasta este mai mic decât pedeapsa aplicată în baza legii vechi. Deja am stabilit mai sus că tentativa la infracțiunea de omor în forma săvârșită de inculpat era sancționată identic atât sub imperiul Codului penal din 1969 cât și sub imperiul actualului Cod penal. Dacă am accepta punctul de vedere al Ministerului Public și am aplica condamnatului R. M. pedeapsa închisorii de 12 ani și 6 luni(în loc de pedeapsa de 25 de ani închisoare aplicată de autoritățile judiciare străine) am realiza în fapt un veritabil control judiciar al unei sentințe definitive a Curții de Apel București și am ajunge să apreciem că în mod eronat s-a recunoscut o pedeapsă de 25 ani în loc de una de 12 ani și 6 luni închisoare.

Or, Curtea de Apel București, la momentul recunoașterii hotărârii penale străine a dat relevanță dispozițiilor art. 135 alin. (6) lit. a) și lit. b) pct. (i), respectiv ale alin. (7) și (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit acestora, instanța, la momentul recunoașterii unei hotărâri străine, examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, dispune recunoașterea și executarea pedepsei aplicate de instanța străină, adaptând pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanța străină atunci când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română ori atunci când durata pedepsei aplicate de instanța străină depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. În această a doua ipoteză, adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța străină constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

În fine, decizia la care face trimitere P. de pe lângă Tribunalul A. în cuprinsul motivelor de contestație, nr. 6/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală nu este incidentă în cauză de vreme ce, repetăm, nu a intervenit o lege penală mai favorabilă.

Pentru a concluziona cu privire la primul motiv de contestație apreciem că acesta este nefondat de vreme ce vizează, în esență, exercitarea unui veritabil control judiciar și modificarea unei hotărâri definitive în afara cadrului conferit de dispozițiile art. 6 alin. 1 din Codul penal.

Întemeiat este cel de-al doilea motiv de contestație.

Prima instanță, Tribunalul A., analizând textele legale incidente în materie și deciziile obligatorii ale instanței supreme ar fi trebuit să ajungă la concluzia netemeiniciei cererii condamnatului în partea ce privește pedeapsa principală.

Tribunalul A., după momentul la care a constatat că niciuna dintre pedepsele aplicate persoanei condamnate nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, ar fi trebuit să constate că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 1 din Codul penal și ar fi trebuit să respingă cererea condamnatului de aplicare a acestor dispoziții. Continuând analiza sa și modificând pedeapsa rezultantă, Tribunalul A. a pronunțat o hotărâre nelegală.

Judecătorului fondului, comparând pedepsele aplicate de instanță cu maximul special al pedepselor prevăzute de noul Cod penal ar fi trebuit să parcurgă mecanismul expus de instanța supremă în cuprinsul considerentelor deciziei nr. 1/2014. Astfel:

„În ipoteza în care se ajunge la concluzia existenței unei egalități între pedepsele aplicate și maximul prevăzut de legea nouă, nu sunt incidente dispozițiile art. 6 din Codul penal și, prin urmare, nu se impune modificarea hotărârii definitive, o eventuală contestație formulată pe acest temei legal urmând a fi respinsă.

În ipoteza în care există o diferență între pedepsele aplicate și maximul prevăzut de legea nouă, în sensul că pedeapsa aplicată definitiv conform legii vechi este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, judecătorul urmează a constata lipsa de efect a dispozițiilor art. 6 din Codul penal. Și în această situație o eventuală contestație urmează a fi respinsă.” Procedând astfel, judecătorul fondului ar fi trebuit să respingă cererea petentului și să nu mai ajungă la analizarea pedepsei rezultante. La analiza acesteia ar fi trebuit să ajungă doar în ipoteza în care constata că pentru una din pedepsele aplicate sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 1 din Codul penal.

D. în ipoteza în care constata că pentru una din pedepsele aplicate sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 1 din Codul penal, judecătorul fondului aplica mecanismul ultim expus de instanța supremă în considerentele deciziei nr. 1/2014 și anume:

„În ipoteza în care există o diferență între pedepsele aplicate și maximul prevăzut de legea nouă, în sensul că pedeapsa aplicată definitiv conform legii vechi este mai mare decât maximul special prevăzut de legea nouă, judecătorul va constata incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, pedeapsa definitiv aplicată conform legii vechi urmând a fi redusă la acest maxim special.

În această situație, o eventuală contestație trebuie admisă.

În fine, chiar ajungând la analizarea pedepsei rezultante, judecătorul fondului, observând dispozițiile 135 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora adaptarea pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni este permisă numai în ipoteza în care aceasta depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii, ar fi trebuit să ajungă la concluzia că pedeapsa rezultantă nu depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente și nici limita maximă a pedepsei închisorii și să respingă cererea petentului de aplicare a legii penale mai favorabile în privința pedepsei principale.

De vreme ce Ministerul Public, prin cel de-al doilea motiv de contestație urmărește agravarea situației petentului condamnat ca urmare a solicitării de cumulare aritmetică a pedepselor reindividualizate(chiar dacă primul motiv este în favoarea petentului condamnat) și de vreme ce acest motiv este întemeiat, vom da relevanță dispozițiilor art. 425¹ alin. 7 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală și vom admite contestația.

Vom desființa sentința penală contestată doar în ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Codul penal și, judecând cauza în aceste limite, vom înlătura din sentința penală contestată aplicarea acestui text de lege.

Aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. 6 din Codul penal s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale și, sub acest aspect sentința este legală și temeinică.

Lipsind culpa procesuală petentului, în baza dispozițiilor art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în contestație vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația declarată de P. de pe lângă Tribunalul A. împotriva sentinței penale nr. 176 din data de 31.08.2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .

Desființează sentința penală contestată doar în ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Codul penal și, judecând cauza în aceste limite:

Înlătură din sentința penală contestată dispoziția cu privire la aplicarea art. 6 alin. 1 din Codul penal în privința duratei pedepsei principale aplicate condamnatului R. M. și dispozițiile cu privire la deducerea duratei executate, de anulare a mandatului de executare a pedepsei închisorii și de emitere a unui nou mandat de executareMenține dispoziția de aplicare a art. 6 alin. 6 din Codul penal precum și restul dispozițiilor din sentința penală contestată.

În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în contestație rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat R. M., în sumă de 130 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 01.10.2015.

Președinte, Grefier,

G. L. O. D. F.

Red. GLO

Tehnored. DF/2ex/15.10.2015

Jud. fond OT

← Distrugere. Art.253 NCP. Decizia nr. 876/2015. Curtea de Apel...		Omorul calificat. Art.189 NCP. Decizia nr. 884/2015. Curtea de... →

Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 148/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 148/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA