Revocare măsură preventivă propusă de DNA/DIICOT. Art.242 NCPP. Decizia nr. 51/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 51/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 26-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL A. I.
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 51/2015
Ședința publică de la 26 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. L. O.
Grefier A. B.
Ministerul Public- P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial A. - I. reprezentat prin procuror: I. F.
Pe rol pronunțarea asupra contestației exercitată de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial S. împotriva încheierii de ședință din data de 18.03.2015, pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._ 4.
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la data de 25 Martie 2015 și care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra contestației de față constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 18.03.2015, pronunțată de Tribunalul S.-Secția penală în dosarul nr._ 4, au fost respinse cererile formulate de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial S. cu privire la înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv față de inculpatul P. M. L. și a măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu față de inculpatul D. F..
Pentru a pronunța această încheiere, a reținut Tribunalul S.-Secția penală că în cauză s-a formulat de către D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial S. o cerere de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv față de inculpatul P. M. L. și o cerere de înlocuire a controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu față de inculpatul D. F., cu motivarea că aceștia nu au respectat obligațiile impuse de instanță atunci când inculpatul D. s-a deplasat la domiciliul inculpatului P. pentru a-i preda un play station.
Examinând această cerere, tribunalul a constatat că inculpaților le-a fost impusă obligația de a nu comunica cu alți participanți la comiterea infracțiunii, ori, potrivit procesului verbal întocmit de organele de poliție, inculpatul D. a fost depistat la domiciliul inculpatului P., motivând că a făcut deplasarea pentru a-i restitui un joc. Este adevărat că, în această modalitate, inculpații au interacționat, însă, nu s-a probat în cauză reaua lor credință în nerespectarea obligației impuse, a apreciat prima instanță. Pe de altă parte, tribunalul a apreciat că nu se poate face abstracție de scopul avut în vedere la momentul impunerii unei astfel de obligații, acela de a împiedica inculpații de comunica între ei cu privire la desfășurarea procesului penal, pentru a evita o eventuală împiedicare a aflării adevărului. Ca atare, nefiind dovedită în cauză încălcarea cu rea credință a obligației de natură să afecteze buna desfășurare a procesului penal, tribunalul a apreciat că cererile nu sunt întemeiate și le-a respins.
Împotriva acestei încheieri D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial S. a exercitat calea de atac a contestației.
În motivarea contestației s-a arătat că încheierea pronunțată de prima instanță este netemeinică.
După expunerea pe scurt a stării de fapt ce a determinat trimiterea celor doi inculpați în judecată și a perioadelor de timp în care aceștia au fost supuși măsurilor preventive, procurorul ce a redactat motivele de contestație a făcut trimitere la textele legale incidente în materie, în concret cele ale art. 215 și 221 din Codul de procedură penală.
În continuare procurorul a expus împrejurările de fapt în care cei doi inculpați au încălcat obligațiile impuse prin încheierile prin care au fost luate măsurile preventive, arătând că aceștia au fost surprinși de organele de poliție aflându-se, împreună, la domiciliul inculpatului P..
Se subliniază faptul că inculpații au încălcat cu rea credință obligațiile impuse în sarcina lor, că aceștia au dat dovadă de o conduită incorectă ce demonstrează o atitudine de ignorare, cu știință, a dispozițiilor legale. În plus se mai arată că inculpații nu sunt la prima încălcare a obligațiilor impuse prin încheierile anterioare; inculpatul D. F. a fost surprins în perioada controlului judiciar conducând un autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală iar inculpatul P. M. și-a încălcat obligația suplimentară impusă de judecător, aceea de a nu accesa internetul.
În încheierea motivelor de critică se arată că tolerarea unor astfel de comportamente și nesancționarea lor constituie o încurajare atât pentru cei doi inculpați cât și pentru ceilalți inculpați de a nu respecta obligațiile instituite în sarcina lor. Se acordă, afirmă procurorul, o credibilitate nejustificată fiecărui argument adus de inculpați dar se resping toate sesizările organelor de poliție, desconsiderându-se activitatea acestora.
În finalul expunerii se critică susținerile primei instanțe potrivit cărora încălcarea obligațiilor nu este de natură a afecta buna desfășurare a procesului penal. Dacă instanța ar aprecia inutilitatea stabilirii obligației ca inculpații să ia legătura unii cu alții, ar trebui să o elimine. Neprocedând astfel, prima instanță a apreciat-o ca fiind oportună și necesară dar a acceptat, nejustificat, încălcarea ei.
Analizând încheierea contestată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, considerăm noi că prezenta contestație este fondată și urmează a o admite, pentru considerentele ce urmează.
Pentru a ajunge la concluzia temeiniciei contestației am pornit în analiza noastră de la textele de lege incidente în materie și am continuat cu analiza împrejurărilor concrete din prezenta cauză.
Reținem noi, în baza propriei analize a textelor de lege incidente în materie, că instituția înlocuirii unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă o regăsim reglementată alături de instituția revocării măsurilor preventive, în cuprinsul art. 242 din Codul de procedură penală. Legiuitorul român a diferențiat cazurile de înlocuire a măsurii preventive, după cum se solicită înlocuirea unei măsuri preventive cu o alta mai ușoară sau mai grea.
Statuează textul de lege citat în cuprinsul alin. 3 că măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai grea, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai grea este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).
Încălcarea cu rea-credință a obligațiilor care îi revin inculpatului pe durata măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar poate atrage înlocuirea acestor măsuri preventive cu altele mai grele, potrivit textelor art. 221 alin. ultim și 215 alin. 7 din Codul de procedură penală.
Statuează art. 221 alin. ultim că în cazul în care inculpatul încalcă cu rea-credință măsura arestului la domiciliu sau obligațiile care îi revin ori există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege.
Textul art. 215 alin. 7 prevede că în cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul încalcă, cu rea-credință, obligațiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege.
Rezultă din textul de lege citat că trei sunt condițiile necesare pentru a se putea dispune înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă mai grea:
- sunt îndeplinite în cauză condițiile pentru a putea fi luată măsura preventivă mai grea, cu care se înlocuiește cea existentă(evident mai ușoară);
- se apreciază de instanță că inculpatul a încălcat, cu rea-credință, obligațiile care îi reveneau pe durata măsurii preventive;
- măsura preventivă mai grea este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală și anume, buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Riscul ca suspectul sau inculpatul să împiedice buna desfășurarea a procesului penal sau să se sustragă de la urmărirea penală sau judecată poate fi dedus din circumstanțele concrete ale cauzei, respectiv din natura și gravitatea faptelor de care este acuzat, pedeapsa ce i-ar putea fi aplicată în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare, domiciliul, profesia, resursele financiare de care dispune, vârsta, starea de sănătate, personalitatea, relațiile de familie sau legăturile de orice fel cu țara în care este supus urmăririi penale și judecății, conduita avută anterior în cadrul procedurii cu privire la obligațiile pe care trebuie să le respecte.
Inculpatul D. F. s-a aflat sub imperiul măsurii preventive a controlului judiciar încă din faza de urmărire penală. Această măsură preventivă a fost constant menținută de instanța de judecată. În sarcina inculpatului a fost impusă obligația de a nu lua legătura cu ceilalți participanți la săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Inculpatului i-au fost aduse la cunoștință consecințele încălcării obligației stabilite.
Inculpatul P. M. a fost arestat preventiv începând cu data de 30.05.2014 prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul S.. După ce măsura arestării preventive a fost prelungită și ulterior menținută, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul S. a dispus prin încheierea din data de 19.12.2014(definitivă prin respingerea contestației exercitate de D.I.I.C.O.T.) înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Prin aceeași încheiere în sarcina inculpatului a fost instituită obligația de a nu comunica cu alți participanți la comiterea infracțiunii. Inculpatului i-au fost aduse la cunoștință consecințele încălcării obligației stabilite.
Organele de poliție desemnate cu supravegherea inculpaților i-au surprins pe aceștia în seara zilei de 09.03.2015 la domiciliul inculpatului P. M. L., deși aveau obligația de a nu comunica între ei. Conform declarațiilor inculpaților date în fața noastră, deplasarea inculpatului D. F. la domiciliul inculpatului P. M. L. a fost determinată de dorința de a restitui o consolă. Restituirea consolei se impunea, după cum arată ambii inculpați, întrucât inculpatul P. M. L., prin intermediul unei terțe persoane, îl contactase pe inculpatul D. pentru restituirea bunului(filele 36-41). Nefiind găsit la domiciliu de terța persoană, inculpatul D. F. s-a deplasat personal la locuința celui de-al doilea inculpat sub pretextul restituirii bunului.
Inculpații au susținut că nu au încercat să altereze buna desfășurare a procesului penal și că încălcarea obligațiilor impuse pe durata măsurilor preventive a fost una conjuncturală, fără relevanță asupra bunei desfășurări a procesului penal.
Nu suntem dispuși a accepta o asemenea explicație din cel puțin câteva considerente.
La momentul la care am respins contestația exercitată de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial S. împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul S., încheiere prin care fusese înlocuită măsura arestării preventive luată față de inculpatul P. M. L. cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, inculpații(și implicit și inculpatul P. M. L.) au susținut cu fermitate faptul că înțeleg obligațiile impuse în sarcina lor și că sunt dispuși a le respecta fără greșeală. Atitudinea inculpatului P. M. L. și a inculpatului D. F. de a încălca cu nonșalanță obligațiile impuse arată faptul că aceștia nici un moment nu au intenționat să se supună constrângerilor impuse de măsura preventivă sub imperiul căreia se află ci au urmărit prin afirmațiile lor un unic scop: acela de a se vedea supuși unei măsuri preventive mai blânde. După momentul înlocuirii măsurii preventive a arestării preventive cu măsura preventivă mai blândă a arestului la domiciliu, inculpatul P. M. L. a decis, cu bună știință, să încalce obligațiile impuse, obligații pe care le-a apreciat ca fiind opționale. Cu bună știință și fiind conștient de atitudinea sa, inculpatul P. M. L. l-a contactat pe inculpatul D. F. prin intermediul unei terțe persoane sub pretextul restituirii unui bun. Dacă avem în vedere faptul că susținerile inculpaților cu privire la pretextul interacțiunii lor nu sunt și nu pot fi dovedite și dacă avem în vedere timpul scurs de la momentul înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu și până la momentul încălcării obligației(aproximativ 3 luni în care inculpatul nu a avut nevoie de consolă) nu putem ajunge decât la concluzia că cei doi inculpați au considerat deliberat că nu mai este cazul a respecta obligațiile instituite în sarcina lor.
În al doilea rând nu putem accepta sub nicio formă ideea că încălcarea obligației impuse nu este în măsură a afecta buna desfășurare a procesului penal. În prezenta cauză măsurile preventive luate față de cei doi inculpați(arestul la domiciliu și controlul judiciar) aveau exact această menire: de a garanta buna desfășurare a procesului penal. Considerentele pentru care judecătorul de cameră preliminară și ,ulterior, instanța de judecată au apreciat că este imperios necesară luarea unei măsuri preventive față de inculpații din prezenta cauză și considerentele pentru care s-a apreciat că aceste măsuri preventive trebuie menținute, au fost subliniate de fiecare dată în cuprinsul încheierilor date de Tribunalul S.(fie că vorbim de instanța de judecată, fie că vorbim de judecătorul de cameră preliminară). Acest deziderat, al asigurării bunei desfășurări a procesului penal, putea fi adus la îndeplinire inclusiv prin instituirea în sarcina inculpaților a obligației de a nu comunica. A accepta acum că încălcarea acestei obligații nu are nicio relevanță asupra bunei desfășurări a procesului penal înseamnă a pune în discuție însăși temeinicia măsurilor preventive anterior luate. Or dacă ele nu se mai justifică, instanța de judecată nu are decât să le revoce.
În al treilea rând acțiunea celor doi inculpați a fost una deliberată, încălcarea obligației impuse nefiind una accidentală ci una ce vădește reaua lor credință. Inculpații știind că nu au voie să comunice între ei au făcut tot posibilul pentru a lua legătura unu cu celălalt. Inculpatul P. M. L. a acționat prin intermediul unui interpus ce nu l-a găsit la domiciliu pe inculpatul D. F.. Acesta din urmă aflând de la bunica sa că a fost căutat de o persoană ce venea cu un mesaj din partea inculpatului P. M. L.(indiferent de conținutul mesajului) a luat hotărârea de a încălca obligația impusă în sarcina sa și de a se deplasa la domiciliul celuilalt inculpat. Mai mult, se pare că inculpatul P. M. L. știa că inculpatul D. F. îl va vizita(atâta timp cât inculpatul doar a sunat la interfonul ce permitea accesul pe scara imobilului, a rostit un singur cuvânt-„eu” și i s-a permis accesul) și a acceptat fără nicio rezervă să-i permită accesul în imobil și apoi în propria locuință. Ce anume urmau inculpații să discute și ce anume mesaj aveau să-și transmită unul altuia nu putem ști de vreme ce întâlnirea lor a fost întreruptă de apariția organelor de poliție desemnate cu supravegherea lor și care, cu promptitudine, au constat încălcarea obligațiilor pe care cei doi inculpați le aveau.
În final doar două observații mai dorim să facem. Prima este legată de faptul că la momentul la care în sarcina inculpaților s-a impus obligația de a nu comunica nu s-a făcut nicio derogare și nu s-a instituit nicio excepție: inculpații nu aveau voie să comunice nici direct și nici indirect și nu aveau voie să comunice indiferent de temeinicia motivului ce ei consideră că îi îndreptățea să aibă o atitudine contrară celei stabilite în sarcina lor. A doua vizează aprecierea noastră că tolerarea constantă a unor asemenea încălcări a obligațiilor nu poate conduce decât la încurajarea atât a celor doi inculpați dar și a celorlalți inculpați din prezenta cauză la nerespectarea măsurilor preventive sub imperiul cărora se află și, în final, la afectarea bunei desfășurări a procesului penal.
Textul art. 223 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală prevede că măsura arestării preventive poate fi luată de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, în cursul judecății, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Textul art. 218 alin. 1 din Codul de procedură penală statuează condițiile generale în care se poate lua măsura arestului la domiciliu, și anume dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 223 și dacă luarea măsurii este necesară și suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1. Aprecierea caracterului necesar și suficient al măsurii se face prin raportare la gradul de pericol al infracțiunii, la scopul măsurii, la sănătatea, vârsta, situația familială și alte împrejurări privind persoana față de care se ia măsura. Textul art. 218 din Codul de procedură penală interzice luarea măsurii arestului la domiciliu cu privire la inculpatul față de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune asupra unui membru de familie și cu privire la inculpatul care a fost anterior condamnat definitiv pentru infracțiunea de evadare.
Analizând aceste condiții generale de luare a celor două măsuri preventive mai grele, respectiv arestarea preventivă și arestul la domiciliu, ajungem la concluzia că în prezenta cauză sunt întrunite condițiile instituite de legiuitor în cuprinsul celor două articole, mai ales că față de inculpatul P. M. L. măsura arestării preventive a mai fost luată în prezenta cauză.
Evaluând împrejurărilor concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpaților care cu rea-credință au înțeles să încalce obligațiile impuse în sarcina lor, o măsura preventivă mai grea este absolut necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală și anume, buna desfășurare a procesului penal.
Pentru a concluziona, făcând aplicarea dispozițiilor art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, vom admite contestația exercitată de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial S., vom desființa încheierea contestată și, soluționând cauza, vom înlocui măsurile preventive luate față de cei doi inculpați cu unele mai grele, arestul la domiciliu în cazul inculpatului D. F.( în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 3, 215 alin. 7 și 218 din Codul de procedură penală) respectiv arestarea preventivă în cazul inculpatului P. M. L.(în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 3, 221 alin. ultim și 223 alin. 2 din Codul de procedură penală).
În baza art. 221 alin. 1 din Codul de procedură penală vom impune inculpatului D. F. obligația de a nu părăsi imobilul în care locuiește, imobil situat în S., ., ., ., fără permisiunea Tribunalului S..
În baza art. 221 alin. 2 din Codul de procedură penală pe durata arestului la domiciliu inculpatul va avea următoarele obligații:
- să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat;
- să nu comunice, direct sau indirect, cu ceilalți participanți la comiterea infracțiunilor, cu martorii ori experții ;
- să nu acceseze internetul.
În baza art. 221 alin. 4 din Codul de procedură penală vom atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv.
În baza art. 221 alin. 5 din Codul de procedură penală pe durata măsurii preventive inculpatul va putea părăsi imobilul în care locuiește pentru prezentarea în fața organelor judiciare, la chemarea acestora.
Respectarea măsurii preventive a arestului la domiciliu și a obligațiilor impuse de instanță în sarcina inculpatului va fi supravegheată de I.P.J. S., Biroul de Supraveghere Judiciară.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în contestație vor rămâne în sarcina acestuia în temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, motivat de inexistența culpei procesuale a inculpaților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația exercitată de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial S. împotriva încheierii de ședință din data de 18.03.2015, pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._ 4.
Desființează încheierea contestată în partea ce privește respingerea cererilor de înlocuire a măsurilor preventive luate față de inculpații P. M. L. și D. F. și, judecând cauza în aceste limite:
Admite sesizările formulate de I.P.J. S.- Serviciul investigații criminale și de D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial S..
1. În baza art. 242 alin. 3 din Codul de procedură penală face aplicarea art. 221 alin. ultim din Codul de procedură penală și a art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală și înlocuiește măsura preventivă a arestului la domiciliu luată față de inculpatul P. M. L. cu măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare.
2. În baza art. 242 alin. 3 din Codul de procedură penală face aplicarea art. 215 alin. 7 din Codul de procedură penală și a art. 218 din Codul de procedură penală și înlocuiește măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul D. F. cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26.03.2015.
În baza art. 221 alin. 1 din Codul de procedură penală impune inculpatului D. F. obligația de a nu părăsi imobilul în care locuiește, imobil situat în S., ., ., ., fără permisiunea Tribunalului S..
În baza art. 221 alin. 2 din Codul de procedură penală pe durata arestului la domiciliu inculpatul are următoarele obligații:
- să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat;
- să nu comunice, direct sau indirect, cu ceilalți participanți la comiterea infracțiunilor, cu martorii ori experții ;
- să nu acceseze internetul.
În baza art. 221 alin. 4 din Codul de procedură penală atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv.
În baza art. 221 alin. 5 din Codul de procedură penală pe durata măsurii preventive inculpatul poate părăsi imobilul în care locuiește pentru prezentarea în fața organelor judiciare, la chemarea acestora.
Respectarea măsurii preventive a arestului la domiciliu și a obligațiilor impuse de instanță în sarcina inculpatului va fi supravegheată de I.P.J. S., Biroul de Supraveghere Judiciară.
În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în contestație rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2015.
Președinte,
G. L. O. Grefier,
A. B.
Red./tehnored.G.L.O.
2ex/31.03.2015
J.F. D. M C.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 352/2015. Curtea de... | Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr.... → |
|---|
