Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 347/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 347/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 26-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL A. I.
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 347/A/2015
Ședința publică de la 26 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I. P.
Judecător G. L. O.
Grefier A. B.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de apel A. –I. reprezentată de procuror A. P.
Pe rol pronunțarea asupra apelului exercitat de inculpatul M. A. M. împotriva sentinței penale nr. 284/31.10.2014, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ .
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la data de 25 martie 2015 care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
P. sentința penală nr. 284/31.10.2014, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ , în baza art. . 396 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) și lit. c) teza a II-a Cod penal anterior coroborat cu art. 76 alin. 1 lit. e) Cod penal anterior, a fost condamnată inculpata M. G. (fiica lui G. și V., născută la data de 20.01.1978 în Mun. A. I., jud. A., domiciliat în Mun. A. I., . A, ., CNP_, cetățean român, divorțată, studii superioare, fără ocupație, fără antecedente penale) la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevirare a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă-prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005-forma în vigoare înainte de modificările aduse prin Lg nr. 50 din 14 martie 2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu referire la art. 5 din Noul Cod penal.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal și art. 81 Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 din Noul cod penal a fost dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit în condițiile art. 82 Cod penal anterior.
În baza art. 71 alin.5 C.penal anterior, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 359 C.pr.pen. anterior s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal și art. 83 Cod penal anterior cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni și asupra dispozițiilor art. 84 C.pen. anterior cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii cu rea credință a obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre de condamnare, până la expirarea termenului de încercare.
În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) și lit. c) teza a II-a Cod penal anterior coroborat cu art. 76 alin. 1 lit. e) Cod penal anterior, a fost condamnat inculpatul M. A. M. (fiul lui V. și M., născut la data de 2.03.1977 în Mun. A. I., jud. A., domiciliat în Mun. A. I., .. 12, ., ., cetățean român, divorțat, studii medii, fără ocupație, fără antecedente penale, CNP_) la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevirare a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă- prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005-forma în vigoare înainte de modificările aduse prin Lg nr. 50 din 14 martie 2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu referire la art. 5 din Noul Cod penal.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal și art. 81 Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 din Noul cod penal instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit în condițiile art. 82 Cod penal anterior.
În baza art. 71 alin.5 C.penal anterior s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 359 C.pr.pen. anterior s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal și art. 83 Cod penal anterior cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni și asupra dispozițiilor art. 84 C.pen. anterior cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii cu rea credință a obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre de condamnare, până la expirarea termenului de încercare.
În baza art. 397 alin. 1, art. 19 alin. 1, art. 23 alin. 3 C.pr.pen. raportat la art. 998-999 cod civil 1864 a fost admisă în totalitate acțiunea civilă formulată de persoana vătămată constituită parte civilă Ministerul Finanțelor Publice-prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu inculpații și partea responsabilă civilmente . A. I.- prin administrator judiciar cabinet Individual de Insolvență D. M., având ca obiect obligarea acestora din urmă la plata sumei de 22.369 lei cu titlu de despăgubiri civile, și în consecință, au fost obligați inculpații M. G. și M. A. M., în solidar cu partea responsabilă civilmente . A. I.- prin administrator judiciar cabinet Individual de Insolvență D. M. de a plăti părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală- Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. suma de 22.369 lei cu titlu de despăgubiri civile.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea inculpaților privind plata despăgubirilor civile la care au fost obligați în mod eșalonat.
În baza art. 404 alin. 4 lit. c) C.pr.pen., instanța a menținut măsura asiguratorie constând în instituirea sechestrului asigurător prin ordonanța nr. 1046/P/2011 din data de 26.09.2012 - asupra autoturismului marca VW Passat de culoare neagră, an fabricație 2003, ._, . WVWZZZ3BZ3P241270, nr. de înmatriculare_, aparținând inculpatei M. G. (f. 368-369 dup), până la concurența valorii de 22.392 lei.
În baza art. 272, art. 274 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 C.pr.pen. au fost obligați obligă inculpații și partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, astfel: inculpata M. G. și partea responsabilă civilmente . A. I.- prin administrator judiciar cabinet Individual de Insolvență D. M., în solidar, la plata sumei de 283,8 lei (din care suma de 258,8 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 25 lei reprezentând cheltuielile judiciare aferente procedurii de cameră preliminară și fazei de judecată); inculpatul M. A. M. și partea responsabilă civilmente . A. I. prin administrator judiciar cabinet Individual de Insolvență D. M., în solidar, la plata sumei de 283,8 lei (din care suma de 258,8 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 25 lei reprezentând cheltuielile judiciare aferente procedurii de cameră preliminară și fazei de judecată).
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Situația de fapt:
. A. I. a fost înființată la data de 22.07.2002 și are ca obiect principal de activitate „alte activități de creditare”. Inculpații M. G. și M. A. M. figurează ca administratori ai acestei societăți încă de la data înființării.
Din sesizarea nr._/21.06.2011 și adresa nr._/15.03.2013 a Administrației Finanțelor Publice A. I. rezultă căperioada în care au fost acumulate de .. A. I. debitele cu stopaj la sursă este de 25.01.2009 – 16.06.2011, valoarea totală a contribuțiilor cu reținere la sursă neachitate la data de 16.06.2011 fiind în cuantum de 22.392 lei, sumă compusă din următoarele:- impozit pe veniturile din salarii: 2.327 lei debit acumulat în perioada 25.01.2009 – 16.06.2011 și 895 lei accesorii; - contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați: 2.745 lei debit acumulat în perioada 25.01.2009 – 16.06.2011și 1215 lei accesorii; - contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați: 136 lei debit acumulat în perioada 25.01.2009 – 16.06.2011 și 62 lei accesorii;- contribuția pentru asigurări sociale de sănătate reținută de la asigurați: 1.472 lei debit acumulat în perioada 25.01.2009 – 16.06.2011 și 714 lei accesorii; - impozit dividende persoane fizice: 10.607 lei debit acumulat în perioada 25.01.2009 – 16.06.2011 și 2.219 lei accesorii.
Având în vedere necesitatea stabilirii modului în care .. A. I. a reținut și nu a virat în termenele stabilite de lege impozitele și contribuțiile reținute pe statele de plată ale angajaților, pe parcursul cercetărilor s-a solicitat inspectorului antifraudă detașat la P. de pe lângă Tribunalul A. efectuarea unei constatări tehnico-științifice. Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 2738/II/2/2014 din 22.05.2014 întocmit în cauză și din documentele contabile depuse la dosar rezultă că în intervalul 25.01.2009 – 16.06.2011 . A. I. a avut disponibilități bănești în casierie, care permiteau achitarea integrală a contribuțiilor cu reținere la sursă datorate bugetului consolidat de stat, excepție făcând luna februarie, când disponibilul de numerar a fost de 65,92 lei, pe când obligațiile cu reținere la sursă au fost de 291,00 lei. În perioada de referință . A. I. a efectuat cheltuieli cu energia și apa, cu chiria, cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar, cheltuieli privind materialele nestocate, precum și alte cheltuieli cu serviciile executate de terți, însă cheltuiala cea mai semnificativă efectuată de societate a fost cea cu mărfurile, care a reprezentat 82% din totalul cheltuielilor pe întreaga perioadă analizată. Tot în raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză se arată că la data de 31.03.2010 au fost înregistrate în contabilitate dividende de plată în sumă totală brută de 66.300,91 lei (impozit reținut asupra dividendelor brute 6.647,00 lei) iar la data de 31.03.2011dividende de plată în sumă totală brută de 24.754,41 lei (impozit reținut asupra dividendelor brute 3.960,00 lei). Se concluzionează în raport că în luna aprilie 2010 în casieria . A. I. au existat disponibilități bănești care să permită achitarea parțială a datoriilor privind impozitul pe dividendele distribuite persoanelor fizice, iar în luna aprilie 2011 au existat disponibilități bănești care să permită achitarea integrală a acestora.
De altfel, starea de fapt așa cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanței, precum și probele administrate în cursul urmăririi penale, au fost însușite întocmai de inculpați, ca urmare a cererii de parcurgere a procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției - prevăzute de art. 375, 377 C.pr.pen. și declarațiilor date în acest sens (f. 417, 418 ds.inst.).
Încadrarea juridică:
Instanța a reținut că fapta inculpaților M. G. și M. A. M., care în calitate de administratori ai . A. I., în perioada 25.01.2009 – 16.06.2011, au reținut și nu au virat către bugetul consolidat al statului, în termenele stabilite prin lege, contribuțiile salariaților la asigurările de sănătate, C.A.S., șomaj și impozitul pe salarii (9.566 lei), precum și impozitul cu reținere la sursă pe dividendele ridicate (12.826 lei), cauzând un prejudiciu în valoare totală de 22.392 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de reținere și nevirare a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă-prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005-forma în vigoare înainte de modificările aduse prin Lg nr. 50 din 14 martie 2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu referire la art. 5 din Noul Cod penal, reținând că această formă a infracțiunii este legea penală mai favorabilă inculpaților pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
S-a arătat că Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în forma prevăzută la data săvârșirii faptei săvârșite de către inculpați, la art. 6 stabilea cu titlu de infracțiune că reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadentă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă.
Legea nr. 241/2005 a suferit mai multe modificări până în prezent, fapta de evaziune fiscală de care inculpații au fost acuzați, menținându-și incriminarea, în prezent fiind prevăzută și sancționată tot de art. 6 care, însă, a fost modificat prin Legea nr. 50/14.03.2013, tratamentul sancționator fiind mai aspru, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la un an la 6 ani.
În consecință, instanța a constatat că art. 6 din Legea nr. 241/200 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în forma prevăzută înainte de modificările aduse prin Legea nr. 50/14.03.2013 este legea penală mai favorabilă inculpaților, de altfel, sub această încadrare inculpații fiind și trimiși în judecată, considerent pentru care s-a reținut aplicarea dispozițiilor art. 5 din Noul cod penal care reglementează cu titlu de principiu aplicarea legii penale mai favorabile, ca și unul dintre temeiurile de drept ale soluției ce urmează a se pronunța în cauză.
Totodată, instanța ținând cont și de Decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014 prin care s-a arătat că dispozițiile art. 5 din Noul cod penal privind legea penală mai favorabilă se aplică în mod global, neputându-se combina dispoziții din legi penale succesive, și apreciind mai potrivită și în concordanță cu criteriile privitoare la faptă și persoana inculpaților o modalitate de executare a pedepsei ce urmează a fi aplicată din Codul penal anterior, a aplicat dispozițiile din codul penal anterior în ansamblul lor.
Individualizarea pedepsei și modalitatea de executare:
La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal anterior, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpaților, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.
De asemenea, instanța a reținut în sarcina inculpaților și cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art 396 alin. 10 C.pr.pen. (în consecință, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită de inculpați vor fi reduse cu o treime în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii).
Raportat la criteriile arătate, instanța a apreciat că fapta inculpaților reprezintă un grad mediu de pericol social, neproducând consecințe deosebit de grave, conștientizând urmările faptei săvârșite, fiind de acord să achite prejudiciul produs părții civile în totalitate.
Instanța a avut în vedere și criteriile referitoare la persoana și conduita inculpaților, respectiv: au vârsta de 36, respectiv 37 ani, studii superioare, precum și atitudinea inculpaților înainte și după săvârșirea infracțiunii, din fișele de cazier judiciar depuse la dosar (f. 410-411 ds. inst.) reieșind că nu au mai suferit în trecut condamnări, nefiind nici măcar sancționați administrativ, prezentându-se în fața organelor judiciare pe parcursul procesului penal, împrejurări ce constituie în opinia instanței circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a) și lit. c) teza I-a Cod penal anterior.Raportat la reținerea acestor circumstanțe atenuante prevăzute de codul penal anterior, instanța a constatat că legea penală mai favorabilă și sub aspectul efectelor circumstanțelor atenuante este vechiul cod penal.
În stabilirea modalității de executare a pedepsei aplicate instanța a avut în vedere că inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, sunt integrați din punct de vedere social, vârsta acestora, atitudinea de colaborare cu organele judiciare, au recunoscut cuantumul pretențiilor civile.
Asupra laturii civile din cauză, instanța a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpaților (fapta ilicită, tradusă în infracțiunea de reținere și nevirare a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă-prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005; vinovățiainculpaților, îmbrăcând forma intenției, prejudiciul materialca o consecință firească a faptei săvârșite, legătura de cauzalitate dintre fapta inculpaților și prejudiciul produs).
De asemenea instanța, față de împrejurarea că ambii inculpați au recunoscut în totalitate cuantumul pretențiilor civile solicitat de partea civilă a dat aplicabilitate și dispozițiilor art. 23 alin. 3 C.pr.pen. conform cărora în cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii.
În ceea ce privește solicitarea inculpaților, cu ocazia acordării ultimului cuvânt privind plata despăgubirilor civile la care au fost obligați în mod eșalonat, instanța față de lipsa unor prevederi procesual penale cu privire la acest aspect a reținut incidența dispozițiilor art. 397 alin. 3 C.pr.civ. prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. 2 C.pr.civ. care instituie cu titlu de principiu aplicabilitatea codului de procedură civilă și în alte materii în măsura în care nu cuprind dispoziții contrare. Mai mult, în consens cu cele reținute, art. 581 C.pr.pen. prevede că dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile se execută potrivit legii civile.
Ca atare, văzând condițiile prevăzute de art. 397 alin. 3 C.pr.civ. pentru care i se poate acorda debitorului (inculpații din prezenta cauză) posibilitatea de a plăti obligațiile civile în mod eșalonat, instanța față de împrejurarea că inculpații au avut cunoștință de acuzarea care li se aduce și implicit de cuantumul total al pretențiilor civile constând în prejudiciul produs și solicitat de partea civilă la momentul trimiterii în judecată, iar de la acea dată și până la data soluționării în fond a cauzei nu au efectuat demersuri și nu au făcut dovada că au achitat vreo parte din suma datorată, a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune plata eșalonată a obligațiilor civile, motiv pentru care a respins, ca neîntemeiată această cerere.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel în termenul legal inculpatul M. A. M. solicitând, prin apărător ales și prin motivele scrise, desființarea sentinței penale atacate și în temeiul art.16 lit.b Cod procedură penală, achitarea inculpatului pentru lipsa intenției în săvârșirea infracțiunii prev. de art.6 din Legea nr.241/2005.
În motivarea apelului s-a arătat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.6 din Legea nr.241/2005 însă nu a existat intenția ca parte componentă a infracțiunii, inculpatul a recunoscut că nu a virat acele sume de bani, dar nu a recunoscut că ar fi avut intenția să eludeze bugetul de stat prin neplată.
S-a mai arătat faptul că organului fiscal îi revine sarcina de a dovedi faptul că reținerea și revărsarea, în cel mult 30 de zile de la scadență, iar prin art.1 O.G.nr.15/1996se prevedere ordinea în care se achită datoriile restante, respectiv mai întâi pentru salarii și apoi pentru plata energiei, electrice, termice și a gazelor naturale, iar inculpatul a ales să plătească utilitățile pentru a nu sista întreaga activitate a societății.
S-a mai arătat că actualele reglementări fiscale prevăd în mod incorect 4 sancțiuni pentru neplata unor obligații fiscale, respectiv se calculează majorări, se calculează penalități, se aplică amenzi și se întocmesc sesizări penale.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma celor expuse, precum și din oficiu conform art.417 din Codul de procedură penală, însă în limitele prevăzute de acest text de lege, Curtea de apel constată următoarele:
Din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale rezultă, în esență, că în perioada 25.01.2009 – 16.06.2011, inculpații M. G. și M. A. M., în calitate de administratori ai . A. I., au reținut și nu au virat către bugetul consolidat al statului, în termenele stabilite prin lege, contribuțiile salariaților la asigurările de sănătate, C.A.S., șomaj și impozitul pe salarii (9.566 lei), precum și impozitul cu reținere la sursă pe dividendele ridicate (12.826 lei), cauzând un prejudiciu în valoare totală de 22.392 lei,
În fața primei instanțe, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpații au declarat că recunosc în totalitate săvârșirea faptelor, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 375 raportat la art.374 alin.4 din Codul de procedură penală.
În acord cu prima instanță, Curtea de apel, în baza propriei analize a materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, constată că din acesta rezultă că faptele există, constituie infracțiunea de reținere și nevirare a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă și au fost săvârșite de inculpații M. G. și M. A. M. în forma și modalitatea reținute în actul de sesizare a instanței.
Raportat la starea de fapt reținută și la încadrarea în drept a faptelor comise, se constată că în mod corect prima instanța a reținut vinovăția inculpaților și a constatat incidența dispozițiilor privind procedura simplificată prevăzute art.375 și art.396 alin.10 din Codul procedură penală, precum și a legii penale mai favorabile ca fiind legea in vigoare la data săvârșirii faptelor,
Referitor la solicitarea inculpatului M. A. M., de a se dispune achitarea sa, întrucât nu ar fi avut intenția să eludeze bugetul de stat prin neplată, fiind nevoit plătească utilitățile pentru a nu sista întreaga activitate a societății, Curtea reține că din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 2738/II/2/2014 din 22.05.2014 întocmit în cauză de inspectorul antifraudă detașat la P. de pe lângă Tribunalul A. și din înscrisurile contabile existente la dosar rezultă faptul că, în intervalul 25.01.2009 – 16.06.2011, . A. I. a avut disponibilități bănești în casierie, care permiteau achitarea integrală a contribuțiilor cu reținere la sursă datorate bugetului consolidat de stat, excepție făcând luna februarie, când disponibilul de numerar a fost de 65,92 lei, pe când obligațiile cu reținere la sursă au fost de 291,00 lei. În perioada de referință . A. I. a efectuat cheltuieli cu energia și apa, cu chiria, dar și cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar, cheltuieli privind materialele nestocate, precum și alte cheltuieli cu serviciile executate de terți, însă cheltuiala cea mai semnificativă efectuată de societate a fost cea cu mărfurile, care a reprezentat 82% din totalul cheltuielilor pe întreaga perioadă analizată.
De asemenea, din raportul de constatare tehnico-științifică și din înscrisurile contabile existente la dosar rezultă faptul că societatea în cauză a reținut de la angajați sumele reprezentând contribuții pentru asigurările sociale, însă aceste sume nu au mai fost virate către bugetul de stat.
Se concluzionează în același raport că în luna aprilie 2010 în casieria . A. I. au existat disponibilități bănești care să permită achitarea parțială a datoriilor privind impozitul pe dividendele distribuite persoanelor fizice, iar în luna aprilie 2011 au existat disponibilități bănești care să permită achitarea integrală a acestora.
Faptul că administrații societății au preferat să achite cu prioritate datoriile către diferiți furnizori sau cele cu administrarea firmei, nu exonera inculpații de obligațiile fiscale, cu atât mai mult cu cât neplata acestora poate avea consecințe deosebit de grave asupra angajaților, în ceea ce privește asigurările de sănătate, contribuțiile la sistemul de pensii etc.
În plus, în măsura în care activitatea societății cunoaște un impas, reprezentanții acesteia au posibilitatea reducerii schemei de personal sau chiar a veniturilor acordate angajaților, rentabilizarea activității neputând fi acceptată prin încălcarea obligației legale de a vira la bugetul de stat contribuțiile reținute de la salariați.
Curtea de Apel mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 375 raportat la art.374 alin.4 din Codul de procedură penală, inculpatul poate solicita ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa .
Instanța de fond, îndeplinindu-și obligația instituită de alin. (4) al art. 374 din Codul de procedură penală, la termenul de judecată din 21.10.2014, i-a întrebat pe inculpați dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Inculpații, în declarația dată la acel termen, au susținut că recunosc în totalitate faptele pentru care au fost trimiși în judecată și solicită ca judecata să aibă loc doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Totodată, instanța de fond a examinat probele administrate în faza de urmărire penală, pe baza cărora inculpații au solicitat să se facă judecata și, constatând că din probele respective rezultă că faptele inculpaților există, constituie infracțiune și au fost săvârșite de inculpați a dispus condamnarea inculpaților, conform dispozițiilor art.396 alin. 10 din Codul de procedură penală.
Or, în apel, dispozițiile art. 375 din Codul de procedură penală, nu prevăd posibilitatea revenirii inculpatului asupra manifestării de voință privind judecata potrivit procedurii simplificate, după momentul când el a fost întrebat asupra acestui aspect. Ca atare, revenirea lui asupra manifestării de voință în fața instanței de apel nu mai este posibilă.
Coroborând faptele și împrejurările ce rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale cu declarațiile de recunoașterea a săvârșirii faptelor date de cei doi inculpați în fața instanței, Curtea de apel constată că este dovedită vinovăția inculpatului M. A. M., acesta prevăzând rezultatul faptelor sale și acceptând posibilitatea producerii lui.
Pentru toate considerentele ce preced, instanța de apel constată că este nefondată solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa în baza dispozițiilor art.16 lit.b din Codul de procedură penală, faptele acestuia fiind săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege.
Referitor la încadrarea juridică a faptelor comise de inculpați, Curtea de apel reține că la data de 1 februarie 2014 au intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal și Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a acesteia, faptele pentru săvârșirea cărora a fost trimis în judecată și condamnat inculpatul fiind însă incriminate în aceleași dispoziții legale, respectiv ale art.6 din Legea nr.241/2005, cu aceleași limite de pedeapsă, închisoarea de la un an la 6 ani.
De asemenea, cum infracțiunea prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 a fost comisă în perioada25.01.2009 – 16.06.2011, la momentul epuizării infracțiunii –16.06.2011- care este data săvârșirii infracțiunii, limitele de pedeapsă erau închisoarea de la un an la 3 ani sau amenda ( limitele fiind majorate prin Legea nr.50/14.03.2013).
Reținând că de la data săvârșirii faptelor și până la judecarea definitivă a inculpaților, au intervenit modificări cu privire la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, Curtea de apel constată că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea art.5 din Codul penal, reținând că legea în vigoare la data săvârșirii faptelor este legea mai favorabilă.
Se constată de asemenea că prima instanță a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 din Codul penal din 1969 și anume dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpaților și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Examinând din oficiu hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor art. 417 din Codul de procedură penală, Curtea de apel constată că și celelalte dispoziții ale primei instanțe referitoare la aplicarea pedepselor accesorii, la dispunerea suspendării condiționate a executării pedepselor, principale și accesorii, la soluționarea acțiunii civile, la menținerea măsurii sechestrului asigurător, precum și la stabilirea cheltuielilor judiciare sunt legale și temeinice.
Pentru toate considerentele ce preced, văzând și dispozițiile art. 421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, instanța va respinge ca nefondat apelul exercitat de inculpatul M. A. M. împotriva sentinței penale nr. 284 din data de 31.10.2014, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul exercitat de inculpatul M. A. M. împotriva sentinței penale nr. 284 din data de 31.10.2014, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 50 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2015.
Președinte Judecător A. I. P. G. L. O.
Grefier,
A. B.
Red./tehnored. A.I.P.
2ex/14.04.2015
J.F. Big D.M.
Pentru conformitate,
Grefier,
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 292/2015.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 352/2015. Curtea de... → |
|---|
