Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art. 321 C.p.. Decizia nr. 482/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 482/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 11-05-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL A. I.
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 482/A/2015
Ședința publică de la 11 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. P.
Judecător S. T.
Grefier D. M. H.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel A. I. reprezentat prin: I. N. - procuror
Prezentul complet a fost constituit potrivit dispozițiilor art. 98 alin. 6 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul S. P. C. împotriva sentinței penale nr. 193/2014 pronunțată la 23.03.2015 de Judecătoria Sibiu, Secția penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpatului apelant S. P. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerul Public solicită respingerea apelului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față,
Prin sentința penală nr. 193/2014 pronunțată la 23.03.2015 de Judecătoria Sibiu, Secția penală în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
În temeiul art 386 Cpp a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: B. S.-C., din infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, faptă prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, și cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. ”a” Cod penal în infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev art 371 NCP cu art 77 lit a Cpp cu art 5Cp; B. C.-A., G. F. R., S. P. C. și O. L. din infracțiune de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, faptă prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. ”a” Cod penal în infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev de art 371 alin 1 cu art 77 lit a NCP și art 5NCP.
În temeiul art 371 CP cu art 77 lit a NCP și art 5 NCP a fost condamnat inculpatul B. S.-C., fiul lui S. I. și V., născut la 10.06.1988 în Sibiu, cetățean român, necăsătorit, studii 10 clase, fără ocupație, recidivist, CNP_, domiciliat în Sibiu, ., ., la pedeapsa închisorii de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
În baza art.91 alin.1 C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art.92 alin.1 C. pen.
În baza art.93 alin.1 C.pen. inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Sibiu, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.
În baza art.94 alin.1 C.pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art.93 alin.1 C.pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Sibiu.
În baza art.93 alin.3 C. pen. s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. G. P.” Sibiu sau în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. 4 C. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 alin.1, 2, 4 C. pen. în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse sau stabilite de lege ori dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și se va dispune executarea pedepsei.
În temeiul art 72 alin 1 CP a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 22.05.2013.
În temeiul art 371 NCP cu art 77 lit a NCP și art 5 NCP a fost condamnat inculpatul B. C.-A., fiul lui S. I. și V., născut la 21.08.1990 în Sibiu, cetățean român, necăsătorit, studii 10 clase, muncitor necalificat la ., fără antecedente penale, CNP_, domiciliat în Sibiu, ., ., la pedeapsa închisorii de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
În baza art.91 alin.1 C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art.92 alin.1 C. pen.
În baza art.93 alin.1 C.pen. inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Sibiu, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.
În baza art.94 alin.1 C.pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art.93 alin.1 C.pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Sibiu.
În baza art.93 alin.3 C. pen. s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. G. P.” Sibiu sau în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. 4 C. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 alin.1, 2, 4 C. pen. în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse sau stabilite de lege ori dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și se va dispune executarea pedepsei.
În temeiul art 72 alin 1 CP a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 22.05.2013.
În temeiul art 371NCP cu art 77 lit a NCP și art 5 NCP a fost condamnat inculpatul G. F. R., fiul lui D. și E., născut la 23.03.1979 în A., jud.Sibiu, cetățean român, necăsătorit, studii medii, fără ocupație, cu antecedente penale, CNP_, domiciliat în Sibiu, ., ., la pedeapsa închisorii de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
În baza art.91 alin.1 C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art.92 alin.1 C. pen.
În baza art.93 alin.1 C.pen. inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Sibiu, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.
În baza art.94 alin.1 C.pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art.93 alin.1 C.pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Sibiu.
În baza art.93 alin.3 C. pen. s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. G. P.” Sibiu sau în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. 4 C. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 alin.1, 2, 4 C. pen. în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse sau stabilite de lege ori dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și se va dispune executarea pedepsei.
În temeiul art 72 alin 1 CP a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 22.05.2013.
În temeiul art. 371 NCp cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a NCp, art. 5 NCp și cu art. 64 alin. 4 lit. b NCp, a fost condamnat inculpatul S. P. C., fiul lui I. și C., născut la 31.12.1989 în Sibiu, cetățean român, necăsătorit, studii 12 clase, distribuitor materiale la ., fără antecedente penale, CNP_, domiciliat în Sibiu, ., ., la pedeapsa de 130 zile-amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
În temeiul art. 61 alin. 2 NCp a fost stabilit un cuantum de 50 lei pentru o zi-amendă, urmând ca inculpatul să plătească o amendă penală de 6.500 lei.
În temeiul art. 63 NCp i s-a atras atenția inculpatului asupra faptului că dacă se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, în tot sau în parte, instanța înlocuiește numărul zilelor amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea.
S-a constatat că inculpatul a fost reținut 24 de ore în data de 22.05.2013.
În temeiul art 371NCP cu art 77 lit a NCP și art 5 NCP a fost condamnat inculpatul O. L., fiul lui Natural și P., născut la 06.05.1984 în Sibiu, cetățean român, necăsătorit, studii 12 clase, fără antecedente penale, CNP_, domiciliat în Sibiu, ..4, ., la pedeapsa închisorii de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
În temeiul art 38 alin 1 NCP s-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză se află în concurs real cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr 232 din data de 12.12.2014 pronunțată de Judecătoria B., def la data de 13.01.2015 prin neapelare.
În temeiul 97 alin 1 CP a fost anulată suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală 232 din data de 12.12.2014 pronunțată de Judecătoria B., def la data de 13.01.2015 prin neapelare.
În temeiul art 40, art 39 alin 1 lit b NCP a fost contopită pedeapsa aplicată în prezenta cauză de 4 luni cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală 232 din data de 12.12.2014 pronunțată de Judecătoria B., def la data de 13.01.2015 prin neapelare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 luni la care se adaugă un spor de 1 lună și 10 zile, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 7 luni și 10 zile.
În baza art.67 alin.1 C.pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 1 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe(aplicată prin sentința penală 232 din data de 12.12.2014 pronunțată de Judecătoria B., def la data de 13.01.2015 prin neapelare)
În baza art.65 alin.1 i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b și i C. pen., pe durata executării pedepsei principale.(aplicată prin sentința penală 232 din data de 12.12.2014 pronunțată de Judecătoria B., def la data de 13.01.2015 prin neapelare)
În baza art.91 alin.1 C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art.92 alin.1 C. pen.
În baza art.93 alin.1 C.pen. inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Sibiu, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.
În baza art.94 alin.1 C.pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art.93 alin.1 C.pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Sibiu.
În baza art.93 alin.3 C. pen. s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. G. P.” Sibiu sau în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. 4 C. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 alin.1, 2, 4 C. pen. în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse sau stabilite de lege ori dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și se va dispune executarea pedepsei.
În temeiul art 72 alin 1 CP a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 22.05.2013.
În temeiul art. 272 Cpp, art. 274 alin. 2 Cpp, art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d Cpp fiecare inculpat a fost obligat, la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: B. S.-C., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art.321 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, și cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. ”a” Cod penal; B. C.-A., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, faptă prev. și pedepsită de art.321 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. ”a” Cod penal; G. F. R., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art.321 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. ”a” Cod penal; S. P. C., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art.321 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. ”a” Cod penal; O. L., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art.321 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. ”a” Cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut că inculpații B. S.-C., B. C.-A., G. F. R., S. P. C. și O. L. în seara de 19.05.2013, în intervalul orar 21:30-23:00, fiind sub influența băuturilor alcoolice, în cartierul Ștrand din municipiul Sibiu au produs scandal, au strigat, au proferat cuvinte și expresii injurioase, au bătut patru persoane în locuri publice, respectiv pe numiții R. T., C. C. G., D. Ș. A. și B. N. O., manifestările sale producând scandal și tulburând serios liniștea publică.
P. de pe lângă Judecătoria Sibiu și-a întemeiat rechizitoriul pe următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu(filele 11-12); proces-verbal cu privire la apelurile primite de dispeceratul de urgență(f 12 – fila 13); fișele intervenției la eveniment (filele 14-15); declarația persoanei vătămate R. T.( filele 16-17);planșele fotografice de examinare a persoanei vătămate R. T.( filele 18-23); proces-verbal privind diagnosticul la internare al persoanei vătămate B. N. O.( fila 24); planșa fotografică de examinare a persoanei vătămate B. N.-O. (filele 25-30); proces-verbal privind deplasarea la Spitalul de Pediatrie Luther Sibiu privind diagnosticul persoanei vătămate D. A. Ș. în vârstă de 16 ani( fila 31); scrisoarea medicală emisă de Spitalul Clinic de Pediatrie – Unitatea de Primire Urgențe pentru minorul D. A. Ș. din care rezultă leziunile traumatice suferite și că a rămas internat în secția ORL/Chirurgie (fila 32); procese-verbale privind refuzul persoanei vătămate C. G. C. de a da declarație și a formula plângere penală pentru . suferită (filele 33-34); declarațiile martorilor: R. T. (filele 37-38), M. Ș. M. (filele 39 – 43), B. N. O. (fila 44), M. L. (fila 45), B. L. M. (filele 46-47), B. C. M. (filele 48-49), M. C. C. (filele 50-52), D. A. Ș. (filele 53-57), U. M. N. (filele 58-60), C. A. (filele 61-63), B. I. C. (filele 64-66), B. D. I. (filele 67-68), H. G. (filele 69-71), V. O. Nicușor (filele 72-74), B. O. P. (filele 75-76), B. S. I. (filele 77-78), I. G. (filele 79-81), C. I. L. (filele 82-83), rapoartele întocmite de subofițerii/lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu (filele 84 -88); xerocopiile proceselor-verbale de constatare și sancționare contravenție întocmite de lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu (filele 90 – 100); planșele fotografice privind examinarea telefonului mobil al lui B. N.-O. ( filele 102 – 107); procesele-verbale de recunoaștere, după planșe fotografice de către martorul C. A., împreună cu planșa aferentă (filele 108 – 116); proces-verbal privind pe B. D. I., în care acesta își exprimă organelor de cercetare penală teama față de inculpații B. S. C., B. C. și G. F. R. (fila 117); planșele fotografice depuse de avocat(filele 118-123); articole din presă (filele 124 – 131); declarațiile inculpaților: B. S.-C. (filele 132-135), B. C.-A. (filele 136 - 139), G. F. R. (filele 140-141), S. P. C. (filele 142-148), O. L. (filele 149 - 155), D. G.-B. (filele 156 - 160);fișele de cazier judiciar aparținând învinuiților din care rezultă că B. S. C. este recidivist, G. F. R. are antecedente penale(filele 161- 166).
Inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor și nu au dorit să dea vreo declarație în fața instanței invocând dreptul la tăcere prevăzut de art 83 lit a Cpp. în cursul cercetării judecătorești instanța a procedat la audierea martorilor C. G. C.(f.167 di), B. N. O.(f.206di), R. T.(f.209 di), M. L.(f.271 di), B. L. M.(f.274 di), Babșe C. M.(f.277di), M. C. C.(f.288 di), U. M. N.(f.283 di), D. B. G.(f.286 di), B. D. I.(f.322 di), C. A.(f.325 di), N.(fostă H.) G.(f.388 di), D. A. Ș.(f.391 di), B. I. C.(f. 394 di), B. S. I.(f.397 di).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele sub aspectul situației de fapt:
În data de 19.05.2013, inculpații B. S., B. C., G. F., S. P. și O. L. au mers în barul . din cartierul Ștrand cu autoturism marca Mercedes. Cu această ocazie inculpații au consumat băuturi alcoolice și au avut un comportament zgomotos dând muzica la maxim la sistemul audio al autoturismului. În acest bar a sosit și R. T. care a avut un schimb de replici cu inculpatul O. L., în urma căruia inculpatul l-a îmbrâncit pe martor.
În continuare, R. T. a părăsit barul fiind ajuns din urmă de inculpați care l-au lovit cu pumnii și picioarele în plină stradă, martorul căzând la pământ. Acest lucru a atras privirile trecătorilor de pe stradă și a atras indignarea acestora.
Din declarația martorului R. T. dată în faza de urmărire penală, instanța reține că în data de 19.05.2013 s-a dus să bea o bere la barul situat în cartierul Ștrand unde a consumat băuturi alcoolice. La un moment dat în bar a venit inculpatul B. S. cu o fată și s-au așezat la o masă, iar la scurt timp a mai venit un grup de persoane. Odată cu venirea acestor persoane a observat că în fața barului era parcat un autoturism de culoare albă care avea portiera deschisă iar din interiorul mașinii se auzea muzica foarte tare. Din acest grup, martorul în cunoștea pe inculpatul B. S. și pe G. R., zis “C.“. La un moment dat din acest grup de persoane a venit fără motiv O. L. care l-a prins de tricou și l-a întrebat “de ce te uiți așa urât? “. Din atitudinea sa martorul și-a dat seama că acel grup de persoane căuta scandal.
În continuare, martorul a aratat că a plecat din bar și ajungând la colțul străzii, O. L. a venit în fugă spre el și l-a îmbrâncit din spate. În urma îmbrânciturii martorul a căzut pe asfalt, lovindu-se la cot. De asemenea, martorul a precizat că O. L. se afla însoțit de un grup de băieți dar nu a putut să îi identifice, iar acest conflict i-a provocat o stare de nemulțumire și nesiguranță.
Leziunile suferite de R. T. sunt confirmate și de planșele fotografice existente la dosarul de urmărire penală din care rezultă că acesta a prezentat leziuni la nivelul brațelor și a spatelui.
Instanța a constatat că declarația martorului R. T. se coroborează cu cea a martorului M. Ș. M. care a declarat că este administrator la . unde lucrează ca barman. În data de 19.05.2013 se afla la serviciu ocazie cu care în bar au intrat inculpații B. S., B. C., O. L., G. F. și S. P.. Aceștia au venit cu un autoturism marca Mercedes de culoare albă. Când au intrat în bar inculpații au început să consume băuturi alcoolice, având un comportament zgomotos iar la un moment dat a dat muzica din mașină la maxim.
La un moment dat, în bar a venit și R. T. cu care inculpații au avut un schimb de replici. O. L. l-a îmbrâncit pe R. T. iar la scurt timp acesta a părăsit barul fiind urmat de inculpați. Aceștia l-au ajuns din urmă pe R. T., la colțul străzii și au început să îl lovească cu pumnii și picioarele, martorul căzând la pământ. Acest lucru a atras privirile trecătorilor de pe stradă și a atras indignarea acestora.
În fața instanței martorul R. T. a arătat că nu își aduce aminte ca inculpatul B. S. sau ceilalți inculpați să fi fost în barul din cartierul Stand în seara zilei de 19.05.2013, însă instanța a înlăturat această declarație ca nesinceră având în vedere că declarația dată de acesta în faza de urmărire penală a fost dată imediat după incident când cele întâmplate erau foarte proaspete în mintea martorului. De asemenea, s-a constatat că declarația martorului din faza de urmărire penală se coroborează cu planșele foto existente la dosar dar și cu declarația martorului M. Ș..
În data de 19.05.2013, în jurul orelor 23,00 martorul B. N. O. se afla pe balconul apartamentului său când la un moment dat i-a văzut pe inculpații G. R. și pe B. C.. Aceștia l-au invitat la o bere dar martorul a refuzat. După câteva minute martorul a fost sunat de inculpatul Girgiu F. zis C. care l-a chemat în fața blocului.
În continuare, martorul a coborât ocazie cu care a fost lovit de mai multe persoane în fața scării în mod repetat. Acesta nu a dorit să depună plângere în ceea ce privește infracțiunea de lovire sau alte violențe.
Astfel, instanța a reținut că la data de 19.05.2013 martora B. C. a sunat de pe numărul de telefon_, la ora 23,15 și a reclamat faptul că soțul său a fost bătut de un grup de tineri în fața magazinului Profi din cartierul Ștrand.
Martorul B. N., în faza de urmărire penală a declarat că în data de 19.05.2013 se afla la domiciliul său situat pe . pe balcon, moment în care i-a văzut pe inculpații G. R. F. și pe B. C. venind de pe . din cartierul Ștrand. Aceștia l-au invitat la o bere dar martorul a refuzat iar după aproximativ 30 de minute a fost sunat de către inculpatul G. F. care l-a chemat în fața blocului. Ajuns în fața blocului, martorul a precizat că a fost lovit de mai multe persoane în mod repetat.
Existența leziunilor suferite de martorul B. N. este confirmată și de planșele fotografice existente la dosarul de urmărire penală, acesta a fost diagnosticat cu fractură oase proprii nazale, hemosinus maxilar drept, emfizem subcutanat, hematoame masive periorbitale.
Martorul M. L. fiind audiat cu privire la cele întâmplate cu B. N. O. a declarat că în data de 21.05.2013 a discutat cu B. L. care i-a spus că în data de 19.05.2013 fratele ei a fost bătut de un grup de persoane după care a fost internat la Spitalul Clinic Județean Sibiu. Aceasta i-a povestit că fratele ei stătea pe balcon când a fost strigat de inculpatul G. F. R. care i-a spus să meargă până jos deoarece în urmă cu două luni acesta i-a împrumutat inculpatului B. C. o sumă de bani. Tot B. L. i-a spus martorului că în timp ce fratele său era lovit, G. F. i-a spus”Na bă, mai vrei bani?“
B. L. M. fiind audiată a declarat că în data de 19.05.2013 a aflat că fratele său a fost lovit astfel că s-a dus la el acasă să vadă ce s-a întâmplat. Ajuns acolo, a observat că în fața blocului era plini de jandarmi iar fratele său, B. N. era lovit, având ochii umflați. Acesta i-a spus că un grup format din cinci băieți printre care frații B., de G. F. zis C. și un băiat cu porecla de Liviuț l-au bătut.
În fața instanței, B. N. O. a declarat că se afla la domiciliul său în data de 19.05.2013 când de pe balcon i-a văzut pe inculpații B. C. și G. R. care l-au invitat la o bere dar martorul arată că nu s-a dus.
Totodată, martorul a declarat că nu a fost lovit de inculpați și nu poate preciza cine l-a bătut, afirmație care însă nu corespunde adevărului având în vedere că acesta imediat după producerea evenimentului i-a spus surorii sale, martorei B. L. că a fost lovit de frații B., de G. F. zis C. și de un băiat pe nume Liviuț, aspecte pe care martora nu avea cum să le cunoască dacă nu îi erau relatate de fratele său.
În continuare, inculpații au provocat un nou scandal care a dus la tulburarea ordinii și liniștii publice. Astfel, D. A. Ș. se afla împreună cu M. C. când la un moment dat a auzit pe cineva țipând către ei. Întorcându-se i-a văzut pe inculpații B. C., S. P. și pe G. F., zis C., iar M. C. a reușit să fugă.
Inculpatul B. C. l-a lovit cu pumnul în zona capului pe D. A., după care S. P. l-a trântit și i-a dat cu pumnul în zona capului și a feței. La un moment dat la fața locului au sosit și inculpații O. L. și B. S., acesta din urmă oprind scandalul.
Astfel, instanța reține că în data de 19.05.2013, D. D. mama lui D. A. a sunat la dispeceratul IPJ Sibiu și a reclamat că fiul său a fost bătut de un grup de tineri în cartierul Ștrand.
Din declarația martorului D. A. Ș., instanța a reținut că în data de 19.05.2013, în jurul orelor 22,30 s-a deplasat de la domiciliul său spre parcul Sub Arini pentru a se întâlni cu niște prieteni. Ajuns în parcul din cartierul Stand pe o bancă l-a văzut pe inculpatul B. C. care a început să țipe la el și i-a cerut să îi facă rost de niște plicuri, martorul spunându-i să îl lase în pace moment în care inculpatul i-a dat o palmă. În continuare, martorul arată că se afla cu M. C. când la un moment dat a auzit pe cine strigând la ei, M. C. reușind să fugă. Întorcându-se D. A. i-a văzut pe inculpații B. C., Suțirel P. și pe G. F.. Inculpatul B. C. l-a lovit pe martor cu pumnul în zona capului, apoi S. P. l-a trântit la pământ și a continuat să îl lovească. La un moment dat au sosit și inculpații O. L. și B. S., acesta din urmă încercând să îi despartă.
Martorul a precizat că după ce s-a întâmplat acestuia îi este teamă, se simte amenințat iar în prezent are o reținere și o teamă ca nu cumva să se întâlnească din nou pe stradă cu aceștia.
Declarația martorului este confirmată de martorul M. C. C. care a declarat că în data de 19.05.2013 se afla cu D. A. când la un moment dat au fost acostați de un grup de băieți care se aflau pe băncile din parcul din cartierul Ștrand. Inculpatul B. C. a început să își bată joc de D. A. și i-a cerut acestuia să îi facă ros de niște plicuri, lucru pe care D. l-a refuzat. La un moment dat, D. s-a ridicat să plece dar B. C. nu l-a lăsat și l-a lovit cu palma peste cap. După acest eveniment, martorul arată că a plecat spre parcul Sub Arini împreună cu D. și cu C. ocazie cu care D. a fost sunat de B. C. care îl amenința și îl chema în fața chioșcului non-stop din cartierul Stand. Întrucât lui D. îi era frică de inculpatul B., martorul arată că au mers toți trei în cartierul Ștrand, iar în dreptul unui bar au văzut un grup de tineri, care în momentul în care l-au văzut pe D. au sărit pe el și au început să îl lovească. Având în vedere că afară era întuneric, martorul nu a putut să vadă câți tineri l-au lovit pe D. dar a văzut că în timp ce acesta era căzut o parte din tineri încă îl loveau cu pumnii și picioarele.
În ceea ce îl privește pe martorul B. I. C., instanța a reținut că acesta a declarat expres că în data de 19.05.2013 se afla în apartamentul său de pe . care a auzit mai multe zgomote. S-a uitat pe geam dar nu a văzut pe nimeni. A doua zi a venit la el un agent de poliție care i-a spus că în ziua anterioară avusese loc o bătaie și împreună cu acesta a scris declarația. De asemenea, martorul a precizat că la urmărire penală i-a fost dictată declarația de către polițist, el nevăzând cele întâmplate și a semnat declarația datorită faptului că a avut încredere în organul de poliție.
Astfel, având în vedere poziția martorului, instanța a înlăturat declarația acestuia de la urmărire penală.
Martorul C. A. fiind audiat a declarat că în data de 19.05.2013 a fost la un grătar împreună cu D. A. și cu M. C.. În jurul orelor 21,00 au ajuns în cartierul Ștrand ocazie cu care au văzut un grup format din mai mulți băieți care se aflau sub influența băuturilor alcoolice, printre care și pe B. C., poreclit Christos, acesta lovindu-l peste față și peste ureche. Martorul precizează că a mai stat puțin după care a plecat în parcul Sub Arini, pe drum D. A. fiind sunat de B. C.. În jurul orelor 23,00 mergând prin cartierul Ștrand în dreptul unui chioșc non-stop a observat un grup de trei sau patru băieți, unul dintre ei fiind la bustul gol și venind spre D..
De asemenea, martorul a precizat că el împreună cu M. C. au fugit însă D. A. a rămas și astfel a fost lovit cu pumnii și picioarele.
La sediul Poliției i-a fost prezentată o planșă foto martorului ocazie cu care acesta l-a recunoscut pe B. S. C., B. C. A. ca făcând parte din grupul de tineri care l-au lovit pe D..
Totodată, martorul a precizat că a fost indignat de cele întâmplate și că îi este frică să se plimbe prin acea zonă.
În jurul orelor 22,30 aflându-se în cartierul Ștrand inculpatul B. S. C. l-a confundat pe C. G. C. cu o persoană cu care acesta se afla în conflict astfel că în plină stradă i-a aplicat acestuia o lovitură puternică cu pumnul în mandibulă.
Astfel, în data de 19.05.2013, în jurul orelor 22,38 C. C. a sunat la dispeceratul IPJ Sibiu apeluri de urgență unde a reclamat că a fost bătut de mai mulți tineri în zona cartierului Ștrand.
Din declarația martorului C. G. C., instanța reține că în jurul orelor 22,00 se întorcea cu taxiul de la o întâlnire și a oprit pe . un moment dat dintr-o curte a văzut ieșind un grup de 4-5 băieți iar unul dintre aceștia fără să îi spună nimic l-a lovit în trahee. În continuare martorul arată că a căzut la pământ și și-a pierdut cunoștința timp de câteva secunde.
Martorul a precizat că nu a putut observa cine l-a lovit deoarece totul s-a petrecut foarte repede, dar numitul U. M. care se fala cu el i-a spus că cel ce l-a lovit în acea seară făcea parte din clanul B..
U. M. N. fiind audiat a declarat că în seara zilei de 19.05.2013, în jurul orelor 22,30 se afla în intersecția străzilor Ștandului cu I. Velceanu ocazie cu care s-a întâlnit cu C. C.. La un moment dat a văzut patru tineri printre care și pe B. S. care l-a lovit pe C. C. cu pumnul în mandibulă, lovitură în urma căreia C. a căzut și și-a pierdut cunoștința.
În continuare martorul arată că a coborât din mașină ocazie cu care i-a întrebat ce se întâmplă iar aceștia i-au spus că l-au confundat pe C. C. cu o altă persoană.
De asemenea, martorul V. O. fiind audiat în faza de urmărire penală a declarat că în data de 19.05.2013, în jurul orelor 22,26 a mers la un chioșc non-stop din cartierul Ștrand ocazie cu care a văzut un grup de tineri. După ce a ieșit din magazin, martorul arată că s-a îndepărtat de acel loc pentru a nu intra în conflict cu ei și deși se afla la o distanță de 50 de metri strigătele și certurile dintre acești băieți se mai auzeau. Martorul a mai precizat că acel grup de băieți se certau cu un bărbat singur ce părea să fie lovit astfel că a sunat la 112 deoarece acel scandal i-a creat o stare de temere și de indignare.
Existența scandalului provocat de inculpați este dovedit și prin declarația martorei B. O. care fiind audiată a declarat că în jurul orelor 22,50 se afla în cartierul Ștrand ocazie cu care a văzut un grup de tineri care făceau gălăgie. Fiindu-i frică, martora arată că a fugit către mașină și apoi a plecat dar nu înainte de a vedea un grup format din 5-6 persoane care îl băteau pe un alt băiat, acesta din urmă fiind căzut la pământ.
Inculpatul S. P. C. în faza de urmărire penală a declarat că în seara zilei de 19.05.2013, în jurul orelor 19-22 s-a dus la un bar situat în cartierul Ștrand pentru a se întâlni cu inculpații G. R., zis C.. Acolo s-a mai întâlnit cu inculpații B. S., B. C., zis C. și cu O. L..
În timp ce consumau băuturi alcoolice pe terasă, B. C. a avut mai multe convorbiri telefonice cu băiat pe care îl amenința cu bătaia. Peste aproximativ o oră, B. C. a fost sunat de un tânăr care i-a spus că se află în fața unui chioșc non-stop astfel că au ieșit cu toții și au început să îl fugărească cu toții pe respectivul tânăr. După ce l-au prins au început să îl lovească cu pumnii și picioarele, inclusiv când era căzut. După câteva secunde au apărut și G. F. și B. S., acesta din urmă încercând să aplaneze conflictul.
În continuare, inculpatul arată că s-au reîntors la terasă iar apoi ceilalți inculpați au ieșit pe stradă și au început să vorbească cu U. M., B. S. cerându-i scuze pentru că l-a lovit pe prietenul său, argumentând că a fost o confuzie.
S-au întors la terasă unde au mai stat câteva minute după care s-au despărțit și la scurt timp au fost depistați de către un echipaj de jandarmi.
Inculpatul O. L. în faza de urmărire penală a negat săvârșirea faptei arătând că în data de 19.05.2013 s-a întâlnit într-un bar din cartierul Ștrand cu B. C. după care a plecat acasă unde a stat aproximativ 2-3 ore, iar ulterior a mers să o ia pe soția sa de la serviciu în jurul orelor 22,00. A observat în parcul din cartierul Ștrand agitație astfel că a coborât din mașină și a fost legitimat de către un echipaj de jandarmi.
Cu toate acestea, instanța a înlăturat declarațiile inculpatului ca nesincere având în vedere declarațiile martorilor audiați, dar și declarația inculpatului S. P. care a arătat clar că și inculpatul O. L. a fost cu ei în momentul săvârșirii faptei.
Chiar dacă, inculpatul O. L. se afla în cartierul V. A., acesta a participat la producerea scandalului cu R. T. câtă vreme între cele două momente a existat un interval de timp suficient în care acesta avea timp să se deplaseze cu autoturismul dintr-o locație în alta.
II. Încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților.
Cu privire la aplicarea legii penale în timp, s-a reținut că potrivit art. 5 alin. 1 din NCp „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”. Având în vedere că de la data săvârșirii faptei, respectiv la data de 19.05.2013 și până la soluționarea cauzei a intrat în vigoare Noul Cod Penal, instanța a analizat reglementările incidente în cauză, din perspectiva ambelor coduri, în mod global având în vedere Decizia nr 265 din data de 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014, care a stabilit că dispozițiile art. 5 din Noul Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
S-a constatat că prin condițiile de incriminare și prin regimul sancționator, legea nouă este mai favorabilă, întrucât nu mai prevede ca formă agravată fapta care a produs o tulburare gravă ordinii și liniștii publice, iar limitele pedepsei închisorii sunt reduse comparativ cu cele din vechea lege. În plus, legea nouă prevede alternativ și pedeapsa amenzii.
Față de cele menționate mai sus, instanța a constatat că legea penală mai favorabilă este noul Cod penal.
În ceea ce îl privește pe inculpatul B. S. C., instanța a reținut a fost trimis în judecată cu reținerea recidivei postexecutorii. Cu toate acestea, instanța constată că nu se poate reține în sarcina inculpatului recidiva postexecutorie având în vedere că s-a împlinit termenul de reabilitare, câtă vreme în ipoteza condamnărilor care sunt susceptibile de reabilitare judecătorească, legea impune drept condiție pentru reținerea primului termen al recidivei numai împlinirea termenului de reabilitare judecătorească, nu și dispunerea efectivă a acesteia prin hotărâre judecătorească definitivă, cu îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art 168 Cp.
Față de cele menționate mai sus, instanța în temeiul art 386 Cpp a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: B. S.-C., din infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, faptă prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, și cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. ”a” Cod penal în infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev art 371 NCP cu art 77 lit a Cpp cu art 5Cp; B. C.-A., G. F. R., S. P. C. și O. L. din infracțiune de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, faptă prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. ”a” Cod penal în infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev de art 371 alin 1 cu art 77 lit a NCP și art 5NCP.
În drept, s-a reținut că fapta inculpaților B. S.-C., B. C.-A., G. F. R., S. P. C. și O. L. care seara de 19.05.2013, în intervalul orar 21:30-23:00, fiind sub influența băuturilor alcoolice, în cartierul Ștrand din municipiul Sibiu au produs scandal, au strigat, au proferat cuvinte și expresii injurioase, au bătut patru persoane în locuri publice, respectiv pe numiții R. T., C. C. G., D. Ș. A. și B. N. O., prin aceste manifestări producând scandal și tulburând serios liniștea publică, întrunesc atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev de art 371 alin 1 cu art 77 lit a NCP și art 5NCP.
III.Individualizarea pedepsei principale aplicate inculpaților.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, respectiv:
- limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârșită(de la3 luni la 2 ani sau amendă);
- gradul de pericol social concret al faptei: care este mediu având în vedere că prin faptele sale inculpații fiind sub influența băuturilor alcoolice, în cartierul Ștrand din municipiul Sibiu au produs scandal, au strigat, au proferat cuvinte și expresii injurioase, au bătut patru persoane în locuri publice, respectiv pe numiții R. T., C. C. G., D. Ș. A. și B. N. O., prin aceste manifestări producând scandal și tulburând serios liniștea publică,
- modul de săvârșire al acesteia: în seara de 19.05.2013, în intervalul orar 21:30-23:00, inculpații fiind sub influența băuturilor alcoolice, în cartierul Ștrand din municipiul Sibiu au produs scandal, au strigat, au proferat cuvinte și expresii injurioase, au bătut patru persoane în locuri publice, respectiv pe numiții R. T., C. C. G., D. Ș. A. și B. N. O., prin aceste manifestări producând scandal și tulburând serios liniștea publică
- natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului: din analiza fișei de cazier judiciar a inculpaților B. S. C. și O. L. rezultă că aceștia au mai suferit condamnări penale.
- conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal: inculpații nu au dorit să dea declarații, iar instanța prin propriile simțuri a putut observa că martorii erau intimidați în momentul în care au venit să dea declarații și au încercat să se evite să dea detalii despre cele întâmplate.
IV. Modalitatea de executare a pedepsei.
Instanța a apreciat, față de natura faptei și circumstanțele personale ale inculpaților, că scopul pedepsei va putea fi atins și fără privarea de libertate a acestora, iar simpla pronunțare a pedepsei constituie un avertisment suficient pentru inculpați.
De asemenea, instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art 91 Cp având în vedere că sunt îndeplinite următoarele condiții: a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Față de cele menționate mai sus, instanța în temeiul art 371 CP cu art 77 lit a NCP și art 5 NCP l-a condamnat pe inculpatul B. S.-C., la pedeapsa închisorii de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, cu suspendare sub supraveghere în baza art. 91 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art 371 NCP cu art 77 lit a NCP și art 5 NCP a fost condamnat inculpatul B. C.-A., la pedeapsa închisorii de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, cu suspendare sub supraveghere în baza art. 91 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art 371NCP cu art 77 lit a NCP și art 5 NCP a fost condamnat inculpatul G. F. R., la pedeapsa închisorii de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, cu suspendare sub supraveghere în baza art. 91 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. 371 NCp cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a NCp, art. 5 NCp și cu art. 64 alin. 4 lit. b NCp, a fost condamnat inculpatul S. P. C. la pedeapsa de 130 zile-amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
În temeiul art. 61 alin. 2 NCp a fost stabilit un cuantum de 50 lei pentru o zi-amendă, urmând ca inculpatul să plătească o amendă penală de 6.500 lei.
În temeiul art. 63 NCp s-a atras atenția inculpatului asupra faptului că dacă se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, în tot sau în parte, instanța înlocuiește numărul zilelor amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea.
S-a constatat că inculpatul a fost reținut 24 de ore în data de 22.05.2013.
În temeiul art 371NCP cu art 77 lit a NCP și art 5 NCP a fost condamnat inculpatul O. L., la pedeapsa închisorii de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
În temeiul art 38 alin 1 NCP s-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză se află în concurs real cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnată prin sentința penală nr 232 din data de 12.12.2014 pronunțată de Judecătoria B., def la data de 13.01.2015 prin neapelare.
În temeiul 97 alin 1 CP a fost anulată suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală 232 din data de 12.12.2014 pronunțată de Judecătoria B., def la data de 13.01.2015 prin neapelare.
În temeiul art 40, art 39 alin 1 lit b NCP a fost contopită pedeapsa aplicată în prezenta cauză de 4 luni cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală 232 din data de 12.12.2014 pronunțată de Judecătoria B., def la data de 13.01.2015 prin neapelare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 luni la care s-a adăugat un spor de 1 lună și 10 zile, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 7 luni și 10 zile.
În baza art.91 alin.1 C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere și a fost stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art.92 alin.1 C. pen.
V. Cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 272 Cpp, art. 274 alin. 2 Cpp, art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d Cpp fiecare inculpat a fost obligat, la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul S. P. C., solicitând ca instanța de control judiciar să dispună reducerea cuantumului pedepsei amenzii penale la plata căreia a fost obligat. În susținerea acestei solicitări inculpatul a învederat că nu realizează venituri și că părinții săi nu au posibilitatea să-l ajute financiar, cuantumul amenzii fiind mult prea mare față de posibilitățile sale.
Analizând apelul formulat prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie și a motivelor invocate Curtea de Apel reține următoarele:
Inculpatul S. P. C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri prevăzută de art. 321 alin.1 Cod penal din 1969, reținându-se în sarcina sa în esență că, în seara de 19.05.2013, în intervalul orar 21:30-23:00, împreună cu inculpații B. S.-C., B. C.-A., G. F. R. și O. L., fiind sub influența băuturilor alcoolice, în cartierul Ștrand din municipiul Sibiu au produs scandal, au strigat, au proferat cuvinte și expresii injurioase, au agresat patru persoane în locuri publice, respectiv pe numiții R. T., C. C. G., D. Ș. A. și B. N. O., manifestările lor producând scandal și tulburând liniștea publică.
Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect că situația de fapt descrisă în actul de sesizare rezultă din mijloacele de probă administrate în ambele faze procesuale, reieșind că inculpatul apelant a provocat scandal și a tulburat ordinea și liniștea publică alături de ceilalți coinculpați, aspect care de altfel nu a fost contestat de acesta prin motivele de apel.
Inculpatul a criticat hotărârea apelată exclusiv în ceea ce privește cuantumul amenzii penale aplicate de instanța de fond, care procedând la analiza legii penale aplicabile în cauză, prin prisma art. 5 Cod penal, a încadrat fapta inculpatului în mod corect în dispozițiile legii noi, art. 371 Cod penal, aceasta constituind legea penală mai favorabilă în cauză.
Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 61 alin. 3 Cod penal instanța stabilește numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 Cod penal, referitoare la: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Prin raportare la aceste criterii numărul zilelor amendă a fost stabilit în mod întemeiat de către instanța de fond aproape de limita minimă permisă de art. 61 alin.4 lit. b Cod penal, respectiv la 130 zile, rezultând din probele administrate că în seara zilei respective scandalul și agresarea persoanelor a fost provocată în special de inculpații O. L., B. S. – C., G. F. R., inculpatul S. P. C. alăturându-se acestora, probabil și din cauza faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice. Referitor la persoana inculpatului reiese din fișa de cazier judiciar că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale și nici nu a fost cercetat până în prezent pentru comiterea altor infracțiuni.
În ceea ce privește cuantumul zilei amendă stabilit de prima instanță la suma de 50 lei, Curtea apreciază că acesta este excesiv raportat la faptul că din datele existente la dosar nu reiese că inculpatul realizează venituri care să îi permită să achite suma de 6.500 lei stabilită în sarcina sa. La stabilirea cuantumului unei zile-amendă instanța trebuie să țină seama de situația materială a condamnatului, or în faza de urmărire penală inculpatul a arătat că este distribuitor de materiale la o societate cu răspundere limitată, cunoscut fiind că în astfel de situații veniturile realizate sunt apropiate de salariul minim pe economie. În motivele de apel inculpatul a învederat că nu mai are loc de muncă și că nu poate fi susținut financiar de părinții săi pentru plata amenzii, condiții în care în urma admiterii apelului declarat de inculpat cuantumul pentru o zi amendă va fi stabilit la suma de 10 lei.
Raportat la cele de mai sus, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Curtea de Apel va admite apelul declarat de inculpatul S. P. C. împotriva sentinței penale nr. 193/2014 pronunțată la 23.03.2015 de Judecătoria Sibiu, Secția penală în dosarul nr._ și, în consecință:
Se va desființa în parte sentința penală atacată numai sub aspectul individualizării cuantumului pedepsei amenzii penale aplicate inculpatului apelant S. P. C. și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite:
Pentru motivele expuse anterior se va reduce cuantumul unei zile-amendă de la suma de 50 lei pentru o zi-amendă la suma de 10 lei pentru o zi-amendă, urmând ca inculpatul S. P. C., să plătească o amendă penală de 1.300 lei.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale .
În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în appel vor rămâne în sarcina acestuia.
]ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpatul S. P. C. împotriva sentinței penale nr. 193/2014 pronunțată la 23.03.2015 de Judecătoria Sibiu, Secția penală în dosarul nr._ și, în consecință:
Desființează în parte sentința penală atacată numai sub aspectul individualizării cuantumului pedepsei amenzii penale aplicate inculpatului apelant S. P. C. și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite:
Reduce cuantumul unei zile-amendă de la suma de 50 lei pentru o zi-amendă la suma de 10 lei pentru o zi-amendă, urmând ca inculpatul S. P. C., să plătească o amendă penală de 1.300 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale .
În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.05. 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. P. S. T.
GREFIER,
D. M. H.
Red. P.A.
Tehnored. D.M.H.
2 ex/25 mai 2015
J. Fond F. L. A.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 476/2015. Curtea... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 499/2015.... → |
|---|








