Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 818/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Curtea de Apel ALBA IULIA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 818/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 22-09-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. Nr. 818/A/2015

Ședința publică de la 22 Septembrie 2015

Completul constituit din:

Președinte: C. M. M.

Judecător: S. I. M.

Grefier: R. A.

Prezentul complet a fost constituit în conformitate cu art. 98 alin. 6 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești

Ministerul Public- P. de pe lângă C. de A. A. I. a fost reprezentat de procuror: M. C.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpata U. G. împotriva sentinței penale nr. 1964/21.10.2014 pronunțate de J. D. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpata U. G., asistată de apărătorii aleși - avocat Baco M. și avocat Ținea M., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

S-a făcut apelul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost depusă din partea expertului contabil O. F. o solicitare instanței, prin care să dispună ca AJFP Hunedoara să trimită expertului contabil documentele solicitate prin adresa trimisă acesteia în cursul lunii septembrie. De asemenea, arată că amânarea cauzei a fost dispusă în vederea publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 363/07.05.2015 prin care s-a pronunțat asupra neconstituționalității art. 6 din Legea nr. 241/2005. Decizia Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 495 din 06 iulie 2015.

Instanța, față de împrejurarea că au fost derulate acte procesuale, ca efect al admiterii cererii în probațiune formulată de către inculpata apelantă, în raport de dispozițiile art. 383 C.pr.pen., pune în discuția părților revenirea asupra probei încuviințate, pe de o parte, în contextul publicării de către C. Constituționale a deciziei 363 din 7 mai 2015 în Monitorul Oficial nr. 495 din 06 iulie 2015.

Avocat Baco M. arată că nu mai solicită proba încuviințată.

Avocat Ținea M. achiesează la concluziile avocatului Baco.

Reprezentantul Ministerului Public formulează aceleași concluzii.

Instanța, în consecință, în baza art. 383 C.pr.pen. revine asupra probelor încuviințate, urmând să încunoștințeze și biroul de expertize despre această împrejurare și motivul pentru care C. a revenit asupra probei din perspectiva publicării deciziei Curții Constituționale.

Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri, acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat Baco M. solicită, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 363 din 07.05.2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 495 din 06 iulie 2015, să se dispună achitarea inculpatei în baza art. 396 alin. 5 C.pr.pen raportat la art. 16 lit. b C.pr.pen., ca urmare a faptului că fapta a fost dezincriminată de legea penală.

Avocat Ținea M. formulează aceleași concluzii, iar în ceea ce privește apelul sub aspectul laturii civile, în raport de dispozițiile art. 25 alin. 2 C.pr.pen. solicită să se lase nesoluționată latura civilă a prezentei cauze.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului așa cum a fost susținut.

Inculpata U. G. arată că este de acord cu concluziile avocatului.

C. DE A.

I. Constată că prin sentința penală nr. 1964/21.10.2014 pronunțate de J. D. cu respectarea Deciziei nr.265/06.05.2014 a Curții Constituționale (publicată în M.O. nr.372/20.05.2014):

În baza disp. art.6 din Legea nr.241/2005 (în forma publicată în M.O. nr.672/27.07.2005, în vigoare la data de 17.03.2010), cu aplic. art.5 alin. 1 N.C.P. a condamnat pe inculpata U. (fostă G.) G. (fiica lui M. și I., născ. la 10.09.1971 în mun.B., jud.B., domiciliată în mun.D., jud.Hunedoara, ..241, cetățean român, studii superioare, căsătorită, are un copil minor, ocupația – administrator societate comercială, locul de muncă – S.C. Trans T. Cardinal S.R.L., CNP-_, identificată cu C.I. . nr._ elib. de SPCLEP D. la 15.09.2011, fără antecedente penale) la pedeapsa de 1 (un) an închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

A făcut aplicațiunea disp. art.71 C.p. din 1969, cu aplic. art.5 alin. 1 N.C.P. și cu ref. la art.12 alin. 1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009, cu aplic. art.5 alin. 1 N.C.P., interzicând inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art.64 alin. 1 lit. a teza a II - a și lit. b C.p. din 1969.

În baza disp. art. 88 C.p. din 1969 a computat durata arestării preventive luată față de inculpată, de la data de 20.08.2014 până la data de 25.08.2014 inclusiv.

În temeiul dispozițiilor art.397 alin. 1 C.p.p. rap. la art.19 alin. 1, 2, 4 și 5 și art.25 alin. 1 C.p.p. respectiv ale art.998 – art.999 cod civil din 1864, precum și art.119, art.120 ind.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republic., cu modif. și complet. ulterioare, toate cu aplic. art.23 alin.3 teza I C.p.p. a admis acțiunea civilă formulată și alăturată acțiunii penale de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția G. R. a Finanțelor P. Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor P. Hunedoara (cu sediul în mun.D.. ..30, jud.Hunedoara) și, în consecință, a obligat pe inculpata U. (fostă G.) G. la plata sumei 76.499 lei către partea civilă și la plata, în continuare, a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente debitului principal, calculate de la data de 20.10.2014 și până la data plății efective a acestora.

În baza disp. art.249 C.p.p. și art.404 alin. 4 lit. c C.p.p. rap. la art.11 din Legea nr.241/2005 a menținut măsura sechestrului asigurator, dispusă în cauză prin ordonanța organului de urmărire penală nr.677/P/2011 din data de 13.12.2011 asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei U. (fostă G.) G., până la concurența sumei de 76.499 lei.

În baza disp. art 13 din Legea nr.241/2005 și art.7 și art.21 alin. 1 lit. g din Legea nr.26/1990, a dispus comunicarea prezentei hotărâri către O.N.R.C., după rămânerea definitivă a acesteia respectiv și pentru înscrierea în cazierul fiscal.

În baza disp. art.398 C.p.p. rap. la art.274 alin. 1 C.p.p. a obligat inculpata la 3.500 lei cheltuieli judiciare către Stat.

În considerente instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rezoluția din data de 22.03.2011 emisă în dosarul nr.677/P/2011 al Parchetului de pe lângă J. D. s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prev. de art.6 din Legea nr.241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, republic., constând în aceea că, în calitate de administrator al S.C. Trans T. Cardinal S.R.L., cu intenție, a reținut și nu a virat către bugetul consolidat al Statului, în termen de 30 de zile de la scadență, impozite și contribuții cu stopaj la sursă în sumă de 10.905 lei. Din conținutul adresei nr.3775/24.02.2011 emisă de Direcția G. a Finanțelor P. Hunedoara (f.nr.20 d.u.p.) se reține că, S.C. Trans T. Cardinal S.R.L. înregistra datorii către bugetul de stat, cu titlu de stopaj la sursă, după cum urmează:

•impozit pe venituri salariale: 44.780 lei;

•C.A.S. asigurați: 40.331 lei;

•contribuții șomaj asigurați: 2041 lei;

•contribuiții de sănătate asigurați: 23.753 lei.

La sumele menționate mai sus s-au mai adaugat dobânzi și penalități de întârziere în valoare de 20.969 lei.

Față de societatea comercială menționată s-a deschis procedura insolvenței în data de 17.03.2010 prin sentința civilă nr.252/F/2010 pronunțată de Tribunalul Hunedoara (f.nr.70 vero d.u.p., 706 – 707 vol.II). Până la momentul intrării în stare de insolvență, societatea comercială a înregistrat un stopaj la sursă în cuantum de 96.407 lei, astfel cum rezultă din adresa nr._/26.07.2012 a Direcției G. a Finanțelor P. Hunedoara (f.nr.296 d.u.p.), această sumă reprezentând:

• impozit pe venituri salariale: 31.442 lei;

•C.A.S. asigurați: 25.692 lei;

•contribuții șomaj asigurați: 1474 lei;

•contribuiții de sănătate asigurați: 16.830 lei.

La sumele menționate mai sus s-au mai adaugat dobânzi și penalități de întârziere în valoare de 20.969 lei. Din conținutul aceleiași adrese s-a reținut că acesoriile creanței au fost calculate până la data de 17.03.2010, adică data deschiderii procedurii insolvenței.

La data de 23.11.2011 S.C. Trans T. Cardinal S.R.L. a intrat în procedură de faliment.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că persoana responsabilă pentru reținerea și nevărsarea contribuțiilor cu reținere la sursă este inculpata U. G., aceasta îndeplinind funcția de administrator respectiv de asociat unic al S.C. Trans T. Cardinal S.R.L. în perioada de referință în care nu au fost achitate contribuțiile către bugetul de stat (f.nr.82 d.u.p., 430 vol.II), împrejurare care nu a fost negată dealtfel de inculpată.

S-a reținut așadar că, astfel cum rezultă din adresa nr._/26.07.2012 a Direcției G. a Finanțelor P. Hunedoara (f.nr.296 d.u.p.), în perioada ianuarie 2008 – martie 2010, inculpata U. G. a reținut și nu a virat în termen de 30 de zile de la scadență, contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă, în calitate de administrator al S.C. Trans T. Cardinal S.R.L.

S-a mai reținut că, potrivit extraselor de cont emise de unitățile bancare la care societatea comercială menționată avea conturi deschise, și anume, Intesa San Paolo Bank, B.R.D. – G.S.G și C.E.C. Bank (f.nr.128 – 141, 173 – 222, 153 – 155, 224 – 241, 158 – 171 d.u.p.), aceasta nu numai că avea, în perioada de referință, disponibilități financiare pentru achitarea contribuțiilor cu reținere la sursă ci chiar a efectuat diferite plăți către parteneri contractuali. Mai mult, tot în perioada de referință, societatea administrată de inculpată a înstrăinat mai multe autovehicule, obținând astfel suma de 598.207, 14 lei. Față de această stare de lucruri, instanța concluzionează că inculpata U. G., deși dispunea de posibilități financiare îndestulătoare în perioada ianuarie 2008 – martie 2010, nu a înțeles să achite contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă, stare de lucruri care dovedește, dincolo de orice îndoială rezonabilă, reaua – credință a acesteia.

Din cuprinsul adresei nr.164/RP/24.02.2011 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara (f.nr.61, 62 d.u.p.) precum și din declarațiile martorilor audiați în cauză, atât în faza de urmărire penală (f.nr.363 – 371 d.u.p.), cât și cu ocazia cercetării judecătorești (f.nr.639 – 646, 743 vol.II) a rezultat că S.C. Trans T. Cardinal S.R.L., în perioada ianuarie 2008 – martie 2010 avea angajați care prestau efectiv muncă pentru societate și care și-au primit salariile întotdeauna în numerar, din încasările efectuate din activitatea de transport rutier călători desfășurată de punctul de lucru din mun.Z.. Această manieră de plată a drepturilor salariale a explicat lipsa operațiunilor bancare din perioada 2009 – 2010. De asemenea, din depoziția martorului C. R. (f.nr.639 vol.II), director tehnic la punctul de lucru din mun. Z. al S.C. Trans T. Cardinal S.R.L., s-a reținut că, din încasările efectuate de conducătorii auto care deserveau autovehiculele societății, se efectuau diverse plăți (carburant,, alte datorii), inclusiv retribuirea angajaților, această depoziție coroborându-se și cu declarațiile celorlalți martori audiați în cauză.

Audiată fiind în faza de urmărire penală (f.nr.353 – 355, 357, 394 d.u.p.), inculpata a declarat că nu se consideră vinovată de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, arătând că neplata contribuțiilor reținute s-ar fi datorat „crizei financiare”. Instanța nu poate primi această apărare a inculpatei în condițiile în care, astfel cum s-a arătat mai sus, aceasta, deși dispunea de posibilități financiare îndestulătoare în perioada ianuarie 2008 – martie 2010, nu a înțeles să achite contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă, stare de lucruri care dovedește, dincolo de orice îndoială rezonabilă, reaua – credință a acesteia.

Instanța a reținut însă faptul că, cu toate că inculpata nu se consideră vinovată de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa, totuși, în faza de urmărire penală aceasta a recunoscut că a reținut din salariile angajaților sumele datorate bugetului de stat, a depus lunar declarațiile fiscale privind aceste datorii însă nu le-a achitat invocând lipsă de lichidități (f.nr.353 verso d.u.p.), această din urmă apărare urmând a fi înlăturată ca nesinceră pentru considerentele arătate mai sus.

A fost de reținut faptul că inculpata nu a contestat, în faza de urmărire penală, întinderea debitului calculat de partea civilă, arătând dimpotrivă, cu privire la recuperarea prejudiciului, că va plăti în funcție de încasări, cu mențiunea că societatea comercială se află în procedură de reorganizare (f.nr.353 verso d.u.p.).

De asemenea, prin declarația dată în fața organului de urmărire penală data de 12.05.2011 (f.nr.354 verso, 355 d.u.p.), inculpata a arătat următoarele: „Recunosc că până în anul 2009 am colectat de la angajații firmei sumele datorate pentru bugetul de stat, sănătate, șomaj, C.A.S., impozitul pe venitul din salarii, depunând la termen declarațiile fiscale. Arăt că nu am depus sumele respective în conturile aferente deoarece nu am avut lichidități, unitatea având mai multe datorii…. Menționez că nu contest sumele rezultate și datorate cu titlu de stopaj la sursă și în ceea ce privește recuperarea acestui debit, arăt că se plătește în funcție de încasări, societatea având popriri pe conturi, fiind în procedură de reorganizare”

După punerea sa sub inculpare, și-a menținut declarațiile anterioare.

Instanța de fond a menționat în motivarea hotărârii date faptul că, în faza de judecată, inculpata a avut o atitudine recalcitrantă, refuzând să dea declarație în fața instanței, cu ocazia cercetării judecătorești (f.nr.593 vol.II). Cu toate acestea, anterior închiderii cercetării judecătorești, instanța, din oficiu, a întrebat inculpata dacă înțelege să-și mențină poziția sa de refuz în privința audierii, aceasta refuzând din nou să dea declarație în fața instanței (f.nr.746 vol.II).

Totuși, în faza de judecată inculpata a fost audiată în procedura confirmării măsurii arestării preventive dispuse în lipsă, potrivit prevederilor art.231 alin. 7 teza I C.p.p., ocazie cu care a declarat că nu neagă existența faptei însă nu este de acord cu valoarea prejudiciului reținut, considerând pretențiile civile ca fiind exagerate (f.nr.472 vol.II).

Față de cele expuse, în lumina probelor administrate și analizate conform celor de mai sus, instanța a constatat că situația de fapt reținută prin actul de sesizare în sarcina inculpatei a fost dovedită pe deplin și dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel, faptul că inculpata a reținut însă nu a virat în termen legal către bugetul consolidat al Statului sumele de bani reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă rezultă atât din relațiile furnizate de organele fiscale cât și din actele contabile aflate la dosar (fișe sintetice, rapoarte de inspecție fiscală ș.a.), aceste probe coroborându-se pe deplin cu declarațiile inculpatei, date în faza de urmărire penală, declarații prin care aceasta a recunoscut că a reținut din salariile angajaților sumele datorate bugetului de stat, a depus lunar declarațiile fiscale privind aceste datorii însă nu le-a achitat din cauza lipsei de lichidități (f.nr.353 verso, 354 verso, 355 d.u.p.).

Împrejurarea că inculpata a acționat cu intenție, neachitând cu rea – credință sumele de bani datorate cu titlu de stopaj la sursă bugetului de stat a rezultat, în primul rând, din extrasele de cont emise de unitățile bancare la care S.C. Trans T. Cardinal S.R.L. avea conturi deschise, și anume, Intesa San Paolo Bank, B.R.D. – G.S.G și C.E.C. Bank (f.nr.128 – 141, 173 – 222, 153 – 155, 224 – 241, 158 – 171 d.u.p.), acestea făcând proba faptului că inculpata nu numai că avea, în perioada de referință, disponibilități financiare pentru achitarea contribuțiilor cu reținere la sursă ci chiar a efectuat diferite plăți către parteneri contractuali. De asemenea, se mai reține în acest context și împrejurarea că, în perioada de referință, societatea administrată de inculpată a înstrăinat mai multe autovehicule, obținând astfel suma de 598.207, 14 lei. Față de această stare de lucruri, instanța concluzionează că inculpata U. G., deși dispunea de posibilități financiare îndestulătoare în perioada ianuarie 2008 – martie 2010, nu a înțeles să achite contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă, stare de lucruri care dovedește, dincolo de orice îndoială rezonabilă, reaua – credință a acesteia, motiv pentru care instanța urmează a înlătura ca nesincere declarațiile acesteia prin care justifică neplata datoriilor către bugetul de stat prin lipsa de lichidități.

Asupra legii penale aplicabile în cauză:

Potrivit prevederilor art.246 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Noul Cod Penal, la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod Penal. Astfel fiind, pentru a se stabili legea penală aplicabilă în cauza penală de față, potrivit principiului aplicării legii penale mai favorabile, principiu consacrat în art.5 din Noul Cod Penal, instanța a trebuit să stabilească, în primul rând, dacă fapta săvârșită de inculpată a fost sau nu dezincriminată prin . legii noi, iar apoi să compare vechea reglementare cu noua reglementare, pentru a se stabili care dintre acestea este mai favorabilă inculpatei, urmând a aplica legea care este mai favorabilă, în concret, inculpatului în cauza penală de față.

În acest context, instanța a observat că infracțiunea de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, nu a fost dezincriminată prin . Noului Cod Penal, fiind în continuare incriminată în art.6 din Legea nr.241/2005, text de lege care de altfel nu a suferit modificări prin Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Penal.

Analizând activitatea infracțională a inculpatei, s-a constatat că aceasta s-a epuizat la data de 17.03.2010, dată la care legea prevedea pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa închisorii de la 1 an la 3 ani sau amendă. Ulterior însă, prin dispozițiile Legii nr.50/2013, publicată în M.O. nr.156/19.03.2013 a fost modificată Legea nr.241/2005 în sensul majorării limitelor de pedeapsă pentru infracțiunile prevăzute de aceasta din urmă (printre care și pentru infracțiunea prev. de art.6), stabilindu-se pentru infracțiunea dedusă judecății un regim sancționator mai aspru, și anume, doar pedeapsa închisorii între 1 an și 6 ani. Astfel fiind, întrucât de la data săvârșirii faptei și până la judecarea cauzei s-a aflat în vigoare o lege penală mai favorabilă, instanța a constatat incidența disp. art.5 alin. 1 N.C.P. privind aplicarea legii penale mai favorabile, context în care stabilește că, sub aspectul regimului sancționator, legea penală mai favorabilă în speța de față este cea care a fost în vigoare la data epuizării faptei, și anume la data de 17.03.2010, adică norma de incriminare în forma publicată în M.O. nr.672/27.07.2005, iar nu cea aflată în vigoare în prezent care prevede un maxim special mai ridicat.

La stabilirea legii penale mai favorabile aplicabile în cauza penală de față, instanța a fost ținută de Decizia nr.265 din data de 06.05.2014 (publicată în M.O. nr.372/20.05.2014) a Curții Constituționale, potrivit căreia, dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Prin urmare, instanța de contencios constituțional a consacrat expres și neechivoc principiul aplicării globale (in integrum) a legii penale mai favorabile.

Având în vedere disp. art.11 alin. 3 din Legea nr.47/1992 potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii, instanța s-a conformat acestei din urmă decizii. În acest context, instanța nu a putut primi punctul de vedere exprimat în mediul juridic de diferiți autori în sensul că, potrivit jurisprudenței CEDO în interpretarea noțiunii de lege din cuprinsul art.7 al Convenției europene, care include in cadrul acesteia si soluțiile jurisprudențiale obligatorii, decizia nr.2/14.04.2014 pronunțată de Î.C.C. J - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ar putea fi interpretata ca lege penala mai favorabila fata de orice alta modificare legislativa sau soluție jurisprudențiala obligatorie care ar impune aplicarea „globala” a legii penale mai favorabile, întrucât, în condițiile în care, până în prezent s-a pronunțat o singură hotărâre de acest fel, nu se poate vorbi despre o „jurisprudență”, cu atât mai puțin despre o jurisprudență care să respecte și condiția previzibilității, esențială potrivit exigențelor CEDO.

Aplicarea globală a legii penale mai favorabile presupune compararea mai multor elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură răspunderea penală, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participație, tentativă, recidivă, concurs, formă continuată, criteriile de individualizare judiciară a executării pedepsei etc. Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, așadar atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă respectiv cele privind individualizarea judiciară a executării acesteia. Cu alte cuvinte, instanța trebuie să stabilească care este legea mai favorabilă în concret inculpatei, ținând seama de toate instituțiile de drept penal incidente în cauză, nu numai de regimul sancționator. Prin urmare, chiar dacă legea veche prevede un regim sancționator mai blând, aceasta nu va putea fi considerată în mod automat ca fiind mai favorabilă în condițiile în care ar prevedea modalități de individualizare judiciară a executării pedepsei mai aspre sau un regim mai restrictiv al cauzelor de reducere a pedepsei sau de înlocuire a răspunderii penale.

Raportând cele expuse mai sus asupra situației concrete în care se află inculpata din cauza penală de față, s-a constatat că, sub aspectul regimului sancționator, legea penală mai favorabilă în speța de față este legea veche, adică cea care a fost în vigoare la data epuizării faptei (17.03.2010), și anume, norma de incriminare în forma publicată în M.O. nr.672/27.07.2005 (care prevede pentru fapta săvârșită pedeapsa închisorii de la 1 an la 3 ani sau amenda).

Sub aspectul modalităților de individualizare judiciară a executării pedepsei s-a constatat că, chiar în situația în care instanța ar opta pentru pedeapsa închisorii, aplicând legea nouă, singura modalitate de executare a acesteia ar fi cea în regim de detenție, fiind exclusă amânarea executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere întrucât nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prev. de art.83 alin. 1 lit. c N.C.P. respectiv de art.91 alin.1 lit. c N.C.P. în condițiile în care inculpata nu și-a manifestat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, refuzând cu desăvârșire să dea declarație în fața instanței. În privința unei eventuale renunțări la aplicarea pedepsei s-a constatat de asemenea că aceasta este exclusă, nefiind îndeplinite condițiile pentru aplicarea acestei instituții, cu precădere cele prev. de art.80 alin. 1 lit. a N.C.P. întrucât, față de întinderea urmărilor produse, nu se poate susține că infracțiunea ar prezenta o gravitate redusă.

Prin urmare, sub aspectul modalităților de individualizare judiciară a executării pedepsei se constată că, dacă s-ar aplica legea nouă în cauză, inculpatei s-ar putea aplica doar pedeapsa închisorii și numai cu executarea acesteia în regim de deținere, în timp ce legea veche ar permite și aplicarea pedepsei închisorii cu suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării acesteia sau chiar pedeapsa amenzii.

Referitor la cauzele de reducere a pedepsei sau de înlocuire a răspunderii penale reglementate de art.10 din Legea nr.241/2005 s-a constatat că și din această perspectivă legea veche (Legea nr.241/2005 în forma publicată în M.O. nr.672/27.07.2005) este mai favorabilă întrucât instituie cauze de reducere a pedepsei sau de înlocuire a răspunderii penale pentru toate infracțiunile prev. de Legea nr.241/2005 în timp ce legea nouă (aceeași lege, în forma în vigoare la momentul de față) restrânge aplicabilitatea cauzei de reducere a pedepsei doar asupra infracțiunilor prev. de art.8 și 9 din aceeași lege, excluzând astfel infracțiunea prev. de art.6 (infracțiune dedusă judecății) respectiv nu mai prevede cauza de înlocuire a răspunderii penale.

Pentru considerentele anterior expuse, instanța a conchis că, în cauza penală de față, conform principiului aplicării globale a legii penale mai favorabile, legea veche este mai favorabilă inculpatei (și anume Legea nr.241/2005 în forma publicată în M.O. nr.672/27.07.2005, în vigoare la data de 17.03.2010), urmând să aplice această din urmă lege, conform principiului consacrat în art.5 alin. 1 N.C.P.

În drept, fapta inculpatei U. G. care, în perioada ianuarie 2008 – 17.03.2010, în calitate de administrator al S.C. Trans T. Cardinal S.R.L. D., cu intenție, a reținut și nu a virat către bugetul consolidat al Statului, în termen de 30 de zile de la scadență, sumele de bani datorate cu titlu de impozite și contribuții cu reținere la sursă, cauzând astfel un prejudiciu total în valoare de 96.404 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.5 alin. 1 N.C.P.

Astfel, sub aspectul conținutului constitutiv al infracțiunii, instanța a constatat că elementul material al laturii obiective s-a realizat prin acțiunea inculpatei, în calitate de administrator al S.C. Trans T. Cardinal S.R.L. de reținere a sumelor de bani reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă respectiv prin omisiunea aceleiași inculpatei de a vărsa aceste sume reținute la bugetul consolidat al Statului, fiind astfel încălcate relațiile sociale privind disciplina fiscală, între cele două elemente menționate existând o legătură de cauzalitate certă, directă și neîntreruptă.

Sub aspectul laturii subiective s-a reținut fără niciun dubiu vinovăția inculpatei sub forma intenției directe (art.19 alin. 1 pct.1 lit. a C.pen. 1969), aceasta prevăzând rezultatul faptei și urmărind producerea acesteia prin comiterea infracțiunii.

Constatând că, din probele administrate în cauza penală de față rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta dedusă judecății există, constituie infracțiunea prev. și ped. de 6 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.5 alin. 1 N.C.P. și a fost săvârșită de inculpată, instanța a făcut aplicațiunea disp. art.396 alin. 2 C.pr.pen. urmând a pronunța condamnarea acesteia.

La stabilirea și individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere, cu respectarea principiului aplicării globale a legii penale mai favorabile, dispozițiile art.52 C.p. din 1969 privind scopul pedepsei precum și de criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C.p. din 1969 raportate asupra cauzei penale de față, respectiv gradul de pericol al faptei săvârșite concretizat în valorile sociale care au fost vătămate, circumstanțele reale și personale respectiv de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța a constatat că în cauza penală de față nu sunt incidente circumstanțe atenuante în beneficiul inculpatei. Astfel, în privința circumstanței atenuate prev. de art.74 lit. a C.p. 1969 s-a constatat că, buna conduită a acesteia înainte de săvârșirea infracțiunii nu a putut fi reținută întrucât simpla lipsă a antecedentelor penale constituie doar o stare normală, de respectare a legii, care incumbă oricărui cetățean și nu se înscrie în genul de împrejurare avută în vedere de legiuitor la edictarea normei art.74 al. 1 lit. a C.pen. care privește o conduită deosebită, personală, profesională și socială, de natură a impune concluzia unui pericol social redus al persoanei inculpatului, ipoteză care nu se regăsește în cauză, cu atât mai mult cu cât inculpata a fost sancționată în trecut cu amendă administrativă pentru o faptă de aceeași natură (conform fișei de cazier judiciar aflată la fila nr.385 d.u.p). În privința circumstanței atenuante prev. de art.74 lit. b C.p. 1969, s-a constatat că aceasta nu este aplicabilă în cauză, neputându-se reține stăruința a inculpatei pentru a repara paguba pricinuită în condițiile în care activitatea infracțională s-a epuizat la data de 17.03.2010 iar inculpata nu a înțeles să efectueze nicio plată (chiar și parțială) anterior începerii urmăririi penale, pe tot cursul fazei de urmărire penală sau pe parcursul procedurii de cameră preliminară, perioadă care totalizează un timp de peste 4 ani și în care inculpata a fost total dezinteresată cu privire la repararea prejudiciului. Dealtfel, nici măcar după trimiterea sa în judecată inculpata nu a înțeles să achite prejudiciul, împrejurare în care ar fi putut beneficia de cauza de înlocuire a răspunderii penale prev. de art.10 teza finală din Legea nr.241/2005, adoptând o atitudine procesuală recalcitrantă. Este adevărat că, pe parcursul cercetării judecătorești, în data de 10.10.2014, inculpata a efectuat o plată parțială în valoare de 73.142 lei (din suma totală de 149.641 lei) însă această plată parțială, efectuată după o perioadă de peste 4 ani de la data epuizării faptei nu este suspectibilă de a fi analizată drept o circumstanță atenuantă în sensul art.74 lit. b C.p. 1969 întrucât nu presupune o „stăruință” a inculpatei.

Referitor la circumstanța atenuantă prev. de art.74 lit. c C.p. 1969, s-a constatat că reținerea acesteia este exclusă, neputându-se reține comportamentul sincer al inculpatei în cursul procesului penal în condițiile în care aceasta, în cursul urmăririi penale a avut a poziție duplicitară, nerecunoscând niciodată expres și fără rezerve săvârșirea faptei iar în faza de judecată a adoptat o atitudine procesuală recalcitrantă, refuzând să dea declarație în fața instanței.

Totodată, s-a constatat că inculpata nu beneficiază nici de disp. art.396 alin. 10 C.p.p. în condițiile în care aplicarea acestei cauze de reducere a pedepsei impune în mod necesar recunoașterea în totalitate a faptei, astfel cum a fost reținută în actul de sesizare. Or, inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptei în condițiile în care a refuzat să dea declarație pe tot parcursul procesului penal iar cu privire la declarația notarială aflată la fila nr.28 dosar nr._ /a2 al Tribunalului Hunedoara prin care inculpata arată că recunoaște fapta, solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, contestând numai cuantumul prejudiciului calculat, instanța a reținut că, spre deosebire de prevederile Codului de procedură penală din 1968, actuala legislație procesual penală nu mai prevede această modalitate de recunoaștere a faptei, disp. art.375 alin. 1 N.C.P.P. impunând în mod expres audierea inculpatului.

Pentru motivele de mai sus, instanța, ținând seama de natura infracțiunii respectiv de cuantumul ridicat al prejudiciului cauzat prin săvârșirea acesteia a optat pentru pedeapsa închisorii, apreciind că o pedeapsă cu amenda ar fi nu numai insuficientă ci chiar iluzorie din perspectiva reeducării inculpatei, nefiind în măsură să atingă scopul pedepsei sau să realizeze funcțiile acesteia. În acest context instanța a reținut că dacă ar fi achitat integral prejudiciul până la primul termen de judecată, inculpata ar fi beneficiat de cauza de înlocuire a răspunderii penale prev. de art.10 din Legea nr.241/2005, în sensul că ar fi fost exonerată de răspunderea penală și i s-ar fi aplicat o amendă administrativă. Cu toate acestea, inculpata nu a înțeles să uzeze de acest beneficiu iar în condițiile în care infracțiunea dedusă judecății a constat, în esență, în neexecutarea obligației de plată a unor sume de bani, aplicarea unei amenzi penale (care constă de asemenea în obligația de a plăti tot o sumă de bani) nu ar avea nicio eficiență, nefiind în măsură să asigure nici funcția constrângere și nici cea de reeducare a inculpatei.

Cu ocazia individualizării pedepsei închisorii, instanța, reținând modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii respectiv circumstanțele personale ale inculpatei (persoană aflată la primul conflict cu legea penală) a aplicat acesteia o pedeapsă în cuantumul prevăzut de minimul special al normei incriminatoare, și anume 1 an închisoare, considerând că aceasta este echilibrată și că răspunde în concret principiului proporționalității și nevoilor reeducării, îndeplinind și scopul preventiv.

În privința modalității de individualizare a executării pedepsei aplicate instanța a apreciat că scopul pedepsei nu ar putea fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenție. În acest sens instanța a avut în vedere faptul că, în condițiile în care inculpata nu se află în raporturi de muncă cu nicio unitate de stat sau privată, procurându-și mijloacele de existență prin desfășurarea unor activități comerciale, o pedeapsă cu suspendare condiționată a executării acesteia sau sub supraveghere nu ar reprezenta pentru inculpată o veritabilă pedeapsă, în sesul art.52 C.p. 1969, întrucât nu ar presupune vreo constrângere, o represiune, o privațiune de drepturi civice sau o aflicțiune, trăsături esențiale ale unei pedepse. Instanța nu a achiesat la soluția potrivit căreia inculpatului aflat la primul conflict cu legea penală ar trebui să i se aplice în mod necesar sau automat beneficiul suspendării condiționate sau sub supraveghere a executării pedepsei, această practică fiind de natură să creeze, în acccepțiunea acestei judecăți, inculpatului infractor primar, ideea unei impunități pentru prima infracțiune săvârșită, nefiind de natură a responsabiliza inculpatul cu privire la conduita sa viitoare, diminuând totodată funcția de profilaxie a procesului penal. În schimb, instanța a subliniat că pericol concret pentru ordinea publică prezintă nu numai infracțiunile săvârșite cu violență sau de către infractori aflați în stare de recidivă ci și infracțiunile economice, cum este cea dedusă judecății, astfel încât executarea pedepsei în regim de detenție se justifică și în situația unor asemenea infracțiuni. Această convingere a instanței s-a întemeiat și pe împrejurarea că, în prezent, fenomenul infracțional atinge cote alarmante iar fapte de natura acelora sub aspectul căreia inculpata a fost trimisă în judecată cunosc o creștere îngrijorătoare, cu consecințe dezastruoase pentru bugetul public național și, implicit pentru întreaga societate, Statul fiind văduvit de importante sume de bani prin activitatea infracțională a numeroși evazioniști, sume de bani cu care ar putea dezvolta societatea în ansamblul său, asigurând, spre exemplu, infrastructură modernă, asistență medicală, protecție socială reală, educație etc.

Instanța a aplicat inculpatei și pedepse accesorii, ținând seama în acest sens de dispozițiile art.12 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Penal, conform cărora „în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă”, adică Codul penal din 1969 în speța de față. Aplicarea pedepselor accesorii urmează a fi realizată atât în baza art.71 și art.64 C.pen.1969, prin raportare la art.5 N.C.P. și cu referire la art.12 din Legea 187/2012, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului (Cauza C. c. României -2008 și Hirst c.Marii Britanii - 2004) precum și a deciziei nr.74/05.11.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, în raport de natura faptei săvârșite, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art.71 C.pen.1969 cu aplic. art.5 C.pen. instanța va interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II -a și lit. b C.pen1969., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 C.pen. 1969.

Instanța a reținut că, prin încheierea de ședință din data de 19.08.2014 a dispus, în temeiul art.362 alin. 1 C.p.p. rap. la art.202 alin. 1, 3, 4 lit. e C.p.p. cu ref. la art.223 alin. 1 lit. “a” și alin. 2 C.p.p. corob. cu art.238 alin. 1 și 2 C.p.p. și cu aplic. art.231 C.p.p., arestarea preventivă a inculpatei în cursul judecății (f.nr.467 – 469 vol.II), sens în care a fost emis și mandat de arestare preventivă (f.nr.461 vol.II). Această încheiere a rămas definitivă prin încheierea penală nr.538/C/26.08.2014, prin care au fost admise contestațiile formulate de inculpată și Ministerul Public și, în consecință, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei la data de 25.08.2014 (f.nr.43 – 52 dos.nr._ /a2 al Tribunalului Hunedoara). Astfel fiind, în baza disp. art. 88 C.p. din 1969 a computat durata măsurii arestării preventive a inculpatei din pedeapsa aplicată.

Asupra laturii civile a cauzei penale de față:

Prealabil examinării acțiunii civile formulate și alăturate acțiunii penale, instanța a constatat că, întrucât activitatea infracțională a inculpatei s-a epuizat la data de 17.03.2010, legea civilă aplicabilă în cauză acțiunii civile formulate și alăturate acțiunii penale este Codul civil din 1864, în condițiile în care, potrivit art.39 din Legea nr.71/2011 privind punerea în aplicare a Noului Cod Civil, acesta a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, adică ulterior datei menționate mai sus.

În cursul urmăririi penale Direcția G. R. a Finanțelor P. Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor P. Hunedoara s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 131.874 lei (f.nr.20, 21 d.u.p.).

În faza de judecată, în termen legal, partea civilă a depus o cerere de constituire de parte civilă în cauză cu suma de 149.641 lei (f.nr.429 vol.II), cu mențiunea că, la această sumă se adaugă, potrivit prevederilor art.119 – 120 din O.G.nr.92/2003, și accesoriile calculate până la data plății efective a debitului.

Prin adresa nr._ din data de 10.10.2014 partea civilă a comunicat instanței că inculpata, în data de 10.10.2014, a efectuat o plată parțială în valoare de 73.142 lei (f.nr.638 vol.II), sumă care s-a scăzut din totalul de 149.641 lei, rămânând o diferență de 76.499 lei cu privire la care a înțeles să exercite acțiunea civilă în cauză (f.nr.677 vol.II).

În privința acțiunii civile formulate și alăturate acțiunii penale de partea civilă, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, reglementate de art.8â998 – art.999 Cod civil din 1864.

Astfel, fapta ilicită constând în săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă de către inculpata U. G. a cauzat în patrimoniul părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentantă de Direcția G. R. a Finanțelor P. Timișoara un prejudiciu material, cert și nereparat în cuantum de 76.499 lei (calculat la data de 20.10.2014), fiind astfel îndeplinite condițiile pentru a se dispune repararea acestui prejudiciu.

Cu privire la cuantumul prejudiciului produs, instanța a reținut că acestea sunt pe deplin dovedite de partea civilă prin înscrisurile depuse la dosar. De altfel, inculpata, prin apărător ales, a solicitat instanței, la termenul de judecată din data de 06.10.2014, să pună în vedere părții civile să comunice modalitatea de calcul prin care s-a stabilit întinderea prejudiciului produs prin săvârșirea faptei, cu referire la perioada ianuarie 2008 – 17.03.2010, adică stabilirea cuantumului impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, neachitate în perioada ianuarie 2008 – 10.03.2014, cerere care a fost admisă, sens în care instanța a comunicat părții civile și o copie a cererii „prealabile” a inculpatei (f.nr.500, 501 vol.II) prin care au fost ridicate unele obiecțiuni cu privire la cuantumul sumelor datorate bugetului de stat de inculpată, pentru a fi avută în vedere de partea civilă.

Direcția G. R. a Finanțelor P. Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor P. s-a conformat dispozițiilor instanței, comunicând instanței modalitatea detaliată de calcul prin care s-a stabilit întinderea prejudiciului produs prin săvârșirea faptei (f.nr.638 vol.II) iar ulterior, valoarea actualizată a pretențiilor civile (f.nr.677 vol.II), procedându-se la scăderea sumei de 73.142 lei, achitată de inculpată la data de 10.10.2014, astfel că a mai rămas o diferență neachitată de 76.499 lei. Astfel fiind, instanța a constatat că pretențiile părții civile au fost pe deplin dovedite, urmând a înlătura apărarea inculpatei în sensul că aceasta ar fi achitat integral prejudiciul.

Având în vedere disp. art. 119 -120 ind.1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală potrivit cărora, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen, dobânzi și penalități de întârziere până la data stingerii sumei datorate efectiv, ținând seama de împrejurarea că pretențiile civile au fost calculate la data de 20.10.2014 (f.nr.677 vol.II), instanța a dispus obligarea inculpatei și la plata, în continuare, a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente debitului principal, calculate de la data de 20.10.2014 și până la data plății efective a acestuia.

II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art.410 C.pr.pen. inculpata U. G., a criticat soluția pentru nelegalitate și netemeinicie și a dezvoltat motivele de apel la filele 12-19 din dosarul curții de apel în cadrul unei cereri scrise aceste critici.

În esență a invocat nulitatea absolută a hotărârii penale din perspectiva cazului prev. de art. 281 alin.1 lit.f C.pr.pen. raportat la art. 90 lit. c C.pr.pen. În subsidiar a solicitat achitarea pentru existența cazului prev. de art. 16 alin. 1 lit. b C.pr.pen., invocând lipsa vinovăției ca și condiție imperativă în realizarea elementelor constitutive ale infracțiunii de care este acuzată, cu referire punctuală la jurisprudența Curții europene a drepturilor omului în raport de drepturile încălcate de jurisdicția inferioară în soluționarea cauzei cu care a fost investită.

Deoarece în cursul procedurilor judiciare s-a pronunțat C. Constituțională asupra neconstituționalității art. 6 din Legea nr. 241/2005 actualizată a solicitat achitarea pentru că fapta a fost dezincriminată.

III. Examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate și în raport de principiile care reglementează soluționarea căii de atac prev. de art.416 – 419 C.pr.pen., coroborat cu Decizia nr. 363/2015 pronunțată de C. Constituțională, publicată în Monitorul Oficial din data de 06 iulie 2015 care a declarat neconstituționalitatea art. 6 din Legea nr. 241/2005, C. constată apelul inculpatei U. G. fondat pentru următoarele considerente:

Inculpata U. G. a fost trimisă în judecată pentru sub acuzația comiterii infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții, cu reținere la sursă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C.P..

Prin decizia nr. 363/2015 pronunțată de C. Constituțională, publicată în Monitorul Oficial din data de 06 iulie 2015 s-a constatat neconstituționalitatea art. 6 din Legea nr. 241/2005.

Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituție dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

C. de A. constată că de la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial s-a împlinit termenul de 45 zile în care prevederile art. 6 din Legea nr. 241/2005 puteau fi puse de acord cu dispozițiile Constituției.

Consecința prevăzută de dispozițiile constituționale menționate anterior este de încetare a efectelor art. 6 din Legea nr. 241/2005, care incriminează fapta de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții, cu reținere la sursă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

Din punctul de vedere al legii penale, încetarea efectelor art. 6 din Legea nr. 241/2005 echivalează cu dezincriminarea faptei de reținere și nevărsare cu intenție cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții, cu reținere la sursă, fiind incidente dispozițiile art. 4 Cod penal, potrivit cărora legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche care nu mai sunt prevăzute ca infracțiuni în legea nouă.

În plan procedural, raportat la situația intervenită sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, ca și caz de neexercitare a acțiunii penale, în prezent fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpata U. G. nefiind prevăzută de legea penală.

Raportat la aceste împrejurări celelalte motive de apel invocate și dezvoltate de inculpată în cadrul motivelor de apel, rămân fără obiect.

Față de dispozițiile art. 25 alin. 5 C.pr.pen., acțiunea civilă formulată de partea civilă ANAF – AJFP Hunedoara în prezenta cauză, va fi lăsată nesoluționată.

În baza art. 397 alin. 5 CPP, va menține măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanța organului de urmărire penală nr. 677/P/2011 din data de 13.12.2011 asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei, până la concurența sumei de 76.499 lei, urmând ca măsura asiguratorie să înceteze de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

IV. Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 421 pct.2 lit.a C.pr.pen. va admiteapelul declarat de inculpata U. G. împotriva sentinței penale nr. 1964/21.10.2014 pronunțate de J. D. în dosarul nr._ .

Va desființa sentința penală apelată, și procedând la o nouă judecată:

În baza art. 17 alin. 2, art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.Pr.P.., va achita pe inculpata U. G. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu apl. art. 5 C.P..

În temeiul art. 25 alin. 5 C.Pr.P., va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă ANAF – AJFP Hunedoara.

În baza art. 275 alin. 3 C.Pr.P.., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpata U. G. împotriva sentinței penale nr. 1964/21.10.2014 pronunțate de J. D. în dosarul nr._ .

Desființează sentința penală apelată, și procedând la o nouă judecată:

În baza art. 17 alin. 2, art. 16 alin. 1 lit. b teza I CPP, achită pe inculpata U. G. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu apl. art. 5 CP.

În temeiul art. 25 alin. 5 CPP, lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă ANAF – AJFP Hunedoara.

În baza art. 397 alin. 5 CPP, menține măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanța organului de urmărire penală nr. 677/P/2011 din data de 13.12.2011 asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei, până la concurența sumei de 76.499 lei, urmând ca măsura asiguratorie să înceteze de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 22.09.2015.

Președinte, Judecător,

C. M. ManStanca I. M.

Grefier,

R. A.

Red./Tehn. MCM/RA

2ex. 01.10.2015

Jud.fond: F. P.

R O M Â NI A

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

Secția penală și pentru cauze cu minori

A. I., P-ța I.C. B., nr. 1

Tel. 0258/_, Fax 0258/_

Nr.notificare 3943

Dosar penal nr. _ A. I., 28.09.2015

Către,

BIROUL LOCAL DE EXPERTIZE JUDICIARE TEHNICE ȘI

CONTABILE DE PE L. TRIBUNALUL A.

Având în vedere că în cauza penală cu numărul de mai sus privind pe inculpata U. G., instanța a încuviințat cererea în probațiune de efectuarea expertizei contabile de către expertul O. F.,

Constatând că prin Decizia Curții Constituționale nr. 363 din 07.05.2015 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005,

Față de cele de mai sus, la termenul din 22 septembrie 2015 C. de A. A. I., în baza art. 383 C.pr.penală, a revenit asupra probei încuviințate, adoptând o soluție de achitarea inculpatei U. G. în temeiul art. 17 alin. 2, art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr.penală

Președinte, Grefier

C. M. M. R. A.

← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr....		Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... →

Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 818/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 818/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA