Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 1088/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1088/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 17-11-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIE PENALĂ Nr. 1088/A/2015
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător C. M. M.
Grefier L. B.
Ministerul Public - P. de pe lângă C. de A. A. I. a fost reprezentat de procuror M. C.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă J. Petroșani împotriva sentinței penale nr. 295/07.09.2015 pronunțată de J. Petroșani în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru inculpatul intimat P. D., apărătorul desemnat din oficiu, avocat B. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Întrebate fiind părțile și reprezentanta parchetului arată că nu au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea apelului declarat de P. de pe lângă J. Petroșani astfel cum a fost formulat, în sensul de a se stabilii pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului P. D. ca fiind de 1779 zile, având în vedere că prezenta faptă a fost săvârșită în timp ce acesta se afla în executarea unei alte pedepse, astfel încât în cauză nu se putea face contopirea cu restul pedepsei rămas neexecutat.
Avocat B. I., apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul P. D. solicită admiterea apelului declarat de P. de pe lângă J. Petroșani.
C. DE A.
I. Constată că prin sentința penală nr. 295/07.09.2015 pronunțată de J. Petroșani în dosar nr._ în baza art. 386 al.1 C. pr. pen. raportat la art 5 C. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din 2 infracțiuni de înșelăciune, prev. de art.244 al. 1,2 C.pen în infracțiunile de înșelăciune prev. de art. 215 al.1, 2 C. pen. 1968, 37 al.1 lit. a C. pen. 1968.
A fost condamnat inculpatul P. D. la pedeapsa de:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.1, 2 Cod Penal 1968, cu aplicarea art.37 al.1 lit.a Cod Penal 1968 ( persoană vătămată D. C. M.)
În baza art. 12 al.1 din Legea nr. 187/2012 și a art.71 alin. 2 C. pen. 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin.1 litera a) teza a -II –a și b) C. pen. 1968.
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.1, 2 Cod Penal 1968, cu aplicarea art.37 al.1 lit.a Cod Penal 1968 ( persoană vătămată C. V.).
În baza art. 12 al.1 din Legea nr. 187/2012 și a art.71 alin. 2 C. pen. 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin.1 litera a) teza a -II –a și b) Cod penal 1968.
S-a constatat că faptele ce fac obiectul prezentei sunt concurente cu fapta pentru care a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare (contopită cu restul de pedeapsă de 1779 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare prin sentința penală nr. 33/2007 a Judecătoriei Câmpina, în pedeapsa cea mai grea de 1779 zile închisoare) prin sentința penală nr. 1331/28.06.2012 a Judecătoriei Târgu J. definitivă prin nerecurare.
În baza art. 38 și 39 al.2 Cod Penal 1968 s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală amintită cu pedepsele aplicate prin prezenta și cu restul de 1201 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare prin sentința penală nr. 33/2007 a Judecătoriei Câmpina, în pedeapsa rezultantă de 1201 zile.
S-a constatat executată pedeapsa închisorii.
S-a luat act că persoana vătămată D. C. M. a renunțat la pretențiile civile.
În baza art. 19, art 23 si art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 N. Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de persoana vătămată C. V. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 850 lei, către aceasta.
În baza art. 274 al.1 CPP a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1200 lei.
Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat, în cuantum de 200 lei rămâne în sarcina statului.
În considerente instanța de fond a reținut următoarele:
1.În data de 19.01.2011, persoana vătămată D. C. M. a sesizat Poliția municipiului V. cu privire la faptul că a fost înșelat de o persoană necunoscută care s-a prezentat sub o calitate falsă, spunând că este administratorul . și sub pretextul că îl va angaja l-a determinat să depună prin Western-Union suma de 850 lei.
În urma cercetărilor efectuate s-a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 07.01.2011, în săptămânalul ,,Prețul Exact” din Petroșani, la rubrica ,,Locuri de muncă”, s-a publicat un anunț având următorul conținut: Angajăm personal în domeniul construcții-Spania și Italia, cu contract pe 6 luni; cazare gratuită; ofer 1000 euro. Rel. . Bacău, tel. 0762-_, 1786-_.
După ce a citit anunțul, persoana vătămată D. C. M. a sunat la nr. 1786-_ și a luat legătura telefonic cu inculpatul P. D., care la data respectivă era deținut în Penitenciarul Aiud.
În discuția pe care au avut-o, inculpatul s-a prezentat ca fiind D. – administratorul . din Bacău și i-a cerut persoanei vătămate să depună prin serviciul Western Union suma de 850 lei, pe numele martorei D. R. M., sumă despre care inculpatul i-a spus persoanei vătămate că reprezintă contravaloarea cheltuielilor de transport și asigurare medicală.
În data de 14.01.2011, persoana vătămată D. C. M. a fost contactat de inculpat de pe telefonul mobil având nr. 1786-_, care i-a comunicat că dacă dorește să fie angajat va trebui să achite în aceiași zi suma de 850 lei, pe numele martorei D. R. M..
Astfel, fiind indus în eroare de inculpatul P. Dănu, care și-a atribuit un nume și o calitate falsă, prezentându-se D. – administratorul . din Bacău, persoanei vătămate D. C. M. i-a fost creată impresia că anunțul este real și s-a deplasat la Banca Transilvania din V. unde a depus suma de 850 lei, pe numele martorei D. R. M..
După ce a depus suma de bani, persoana vătămată a fost contactată telefonic de inculpat spunându-i că plecarea spre Bacău se va face în data de 15.01.2011, la orele 04.00, cu un microbuz al firmei inscripționat ,,INFO-CONSTRUCT” care va pleca de lângă pasarela din Petroșani.
Persoana vătămată s-a prezentat la locul de plecare indicat de inculpat, unde s-a întâlnit și cu persoana vătămată C. V. și au așteptat împreună până la orele 06.30, când au realizat că au fost victimele unei înșelăciuni.
Ulterior, suma de bani depusă de persoana vătămată a fost ridicată de către martora D. R. M., la cererea martorei D. L. E., fiind ulterior trimisă martorei N. N., care la rândul său a depus-o în contul inculpatului.
2.În data de 18.01.2011, persoana vătămată C. V. a sesizat Poliția municipiului Petroșani cu privire la faptul că a fost înșelat de o persoană necunoscută care s-a prezentat sub o calitate falsă, spunând că este responsabil cu angajările în cadrul . și sub pretextul că îl va angaja l-a determinat să depună prin Western-Union suma de 850 lei.
În urma cercetărilor efectuate s-a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 07.01.2011, în săptămânalul Prețul Exact din Petroșani, la rubrica ,,Locuri de muncă” s-a publicat un anunț având următorul conținut: Angajăm personal în domeniul construcții-Spania și Italia, cu contract pe 6 luni; cazare gratuită; ofer 1000 euro. Rel. . Bacău, tel. 0762-_, 1786-_.
După ce a citit anunțul, persoana vătămată C. V. a sunat la nr. 1786-_ și a luat legătura telefonic cu inculpatul P. D., care la data respectivă era deținut la Penitenciarul Aiud.
În discuția pe care au avut-o, inculpatul s-a prezentat ca fiind D. – responsabil cu angajările în cadrul . din Bacău, spunându-i persoanei vătămate că dacă dorește să se angajeze în cadrul acestei firme trebuie să depună, prin serviciul Western Union, suma de 200 euro, pe numele martorei D. R. M., sumă despre care inculpatul i-a spus persoanei vătămate că reprezintă contravaloarea biletului de transport în Italia și al dosarului medical.
Ulterior, persoana vătămată C. V. a fost contactat de inculpat de pe telefonul mobil având nr. 1786-_, iar în discuția pe care au avut-o au stabilit ca în data de 10.01.2011, persoana vătămată să depună prin serviciul Western Union suma de 850 lei pe numele martorei D. R. M., iar în data de 15.01.2011 orele 04.00, să se prezinte în Petroșani, în stația de maxi-taxi de unde va fi preluat de un șofer al firmei.
Astfel, fiind indus în eroare de inculpatul P. D., care și-a atribuit un nume și o calitate falsă, prezentându-se D. –responsabil cu angajările în cadrul . din Bacău, persoanei vătămate i-a fost creată impresia că anunțul este real și s-a deplasat la Banca Transilvania din Petroșani unde a depus suma de 850 lei pe numele martorei D. R. M..
Persoana vătămată s-a prezentat la locul de plecare indicat de inculpat și a așteptat microbuzul până la orele 06.30, când a realizat că a fost victima unei înșelăciuni.
Ulterior, suma de bani depusă de persoana vătămată a fost ridicată de către martora D. R. M., la cererea martorei D. L. E., fiind ulterior trimisă martorei N. N., care la rândul său a depus-o în contul inculpatului.
Fiind audiat, inculpatul a confirmat că execută o pedeapsă privativă de libertate din anul 2003, iar în cursul anului 2011 s-a aflat în Penitenciarul Aiud, însă a negat că le-ar fi înșelat pe persoanele vătămate cu sumele de bani menționate mai sus.
Inculpatul a susținut că în luna ianuarie 2011, fiind deținut în Penitenciarul Aiud, a vândut telefoane mobile numiților P. I. B. și Mămăligaru I. și a precizat că plata pentru telefoanele vândute numitului P. I. B. o primea de la D. L. E., concubina acestuia din urmă, care trimitea sumele de bani soției sale N. N., care la rândul ei le trimitea prin mandat poștal sau i le preda inculpatului în zilele de vizită.
De asemenea, a mai susținut că nu o cunoaște personal pe D. L. E., dar știe de la P. I. B. că este concubina acestuia.
Susținerile inculpatului urmează au fost respinse, apreciindu-se că sunt contrazise de probele administrate în cauză, astfel:
- Din adresa nr. 2375/04.03.2014 reiese că numitul P. I. B. nu s-a aflat în Penitenciarul Aiud.
- Martorul Mămăligaru I. a declarat că în luna ianuarie 2011 a fost deținut câteva zile în Penitenciarul Aiud, dar în această perioadă nu a cumpărat nici un telefon mobil de la inculpat și nici nu are cunoștință despre vânzarea - cumpărarea de telefoane mobile între inculpat și numitul P. I. B.. A mai declarat că nu-și mai amintește dacă l-a cunoscut pe P. I. B..
- Din declarația numitei D. L. E. a reieșit că aceasta l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul rețelelor de socializare de pe internet, pe messenger și HI5, acesta promițându-i că o va lua de soție, cu toate că i-a spus că este infestată cu .. În discuțiile pe care le-au avut, inculpatul a rugat-o pe D. L. E. să ridice sumele de bani care urmau să fie puse pe numele său, bani despre care inculpatul i-a spus că provin de la jocurile de noroc și din vânzarea de telefoane mobile, țigări și cartele telefonice. Întrucât D. L. E. era minoră, în perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, aceasta a apelat la verișoara sa, D. R. M., pentru a ridica sumele de bani care urmau să fie puse pe numele acesteia. Astfel că, sumele de bani ridicate de D. R. M. au fost trimise de către D. L. E., potrivit indicațiilor inculpatului, la mai multe persoane printre care și numitei N. N.. Din declarația numitei D. L. E. a mai reieșit că în timp ce aceasta vorbea la telefon cu inculpatul a auzit un coleg de cameră al acestuia spunând unei persoane că a câștigat un premiu, iar când l-a întrebat despre acest fapt, inculpatul i-a spus că nu este treaba ei și i-a închis telefonul. Ulterior, D. L. E., realizând că este mințită de inculpat cu privire la proveniența sumelor de bani, a întrerupt legătura cu acesta, motiv pentru care inculpatul a început să o amenințe și să îi ceară să ridice în continuare sume de bani.
- Din declarația numitei D. R. M. a reieșit că aceasta a ridicat în perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, la rugămintea verișoarei sale D. L. E., mai multe sume de bani depuse prin serviciul Western Union, de la mai multe instituții bancare de pe raza municipiului Bacău, bani despre care aceasta din urmă i-a spus că provin de la niște prieteni. Sumele de bani ridicate de către D. R. M. erau remise numitei D. L. E..
- Martora N. N. a declarat că este căsătorită cu inculpatul din anul 2009, iar pe D. L. E. nu o cunoaște personal, deși știe că locuiește în municipiul Bacău și a vorbit cu aceasta de mai multe ori la telefon. A mai declarat că numărul de telefon, pe care îl avea D. L. E., l-a primit de la inculpatul P. D., care i-a cerut să o apeleze și să-i spună să meargă la diferite instituții bancare din municipiul Bacău să ridice mai multe sume de bani. Martora N. N. a precizat că a primit în mod constant sume de bani de la D. L. E., bani pe care îi depunea în contul inculpatului, la indicația acestuia.
În fața instanței de judecată, legal citat, inculpatul a fost prezent la ședința de judecată din data de 13.10.2014- fila 174, când a solicitat un nou termen de judecată, însă ulterior nu s-a mai prezentat în vederea audierii.
Analizând ansamblul mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în faza judecății, instanța a reținut aceeași situație de fapt cu cea avută în vedere prin rechizitoriu, dovedită cu:
- declarația și plângerea penală formulată de persoana vătămată D. C. M. din care rezultă faptul că în data de 07.01.2011, în săptămânalul ,,Prețul Exact” din Petroșani, la rubrica ,,Locuri de muncă”, a observat un anunț privind angajarea de personal în domeniul construcții-Spania și Italia, stabilindu-se numere tetefonice de contact 0762-_ și 0786-_, persoana vătămată apelând unul dintre numerele de telefon și luând legătura cu o persoană de sex masculin care s-a recomandat ca fiind D., care, i-a cerut persoanei vătămate să depună prin serviciul Western Union suma de 850 lei, pe numele martorei D. R. M., sumă ce reprezintă contravaloarea cheltuielilor de transport și asigurare medicală, sumă pe care persoana vătămată a remis-o, comunicându-i-se că plecarea se va face în data de 15.01.2011 la orele 4.30, din Petroșani. Persoana vătămată s-a prezentat la locul și ora indicate de persoana cu care discutase, însă plecarea nu a mai avut loc- fila 19,22 d.u.p.,
- declarația și plângerea penală formulată de persoana vătămată C. V., care a arătat că data de 07.01.2011, în săptămânalul Prețul Exact din Petroșani, la rubrica ,,Locuri de muncă” a observat un anunț prin care se menționa că se fac angajări de personal în domeniul construcții-Spania și Italia, motiv pentru care persoana vătămată C. V. a luat legătura telefonic cu inculpatul o persoană care s-a recomandat D. și care i-a spus persoanei vătămate că dacă dorește să se angajeze în cadrul acestei firme trebuie să depună, prin serviciul Western Union, suma de 200 euro, pe numele martorei D. R. M., sumă despre care inculpatul i-a spus persoanei vătămate că reprezintă asigurarea locului de muncă și cheltuieli necesare pentru întocmirea de acte, sumă ce a fost remisă de către persoana vătămată, potrivit indicațiilor. Ulterior, persoana vătămată C. V. s-a prezentat la locul indicat de către persoana cu care discutase, în data de 15.01.2011, pentru a se deplasa către locul de muncă promis, plecare ce nu a mai avut loc.- fila 20-21, 24 d.u.p.
- săptămânalul Prețul Exact în care a fost publicat anunțul- fila 25 d.u.p.
- chitanțe remitere suma totală de 850 lei emise pe numele persoanei vătămate C. M. D., în data de 14.01.2011- fila 27-30 d.u.p.
- chitanță ridicare suma de bani 100 lei eliberată pe numele martorei D. R. M., în data de 14.01.2011- fila 31, 32 d.u.p.
- chitanțe remitere suma totală de 850 lei emise pe numele persoanei vătămate V. C., în data de 10.01.2011- fila 33, 34 d.u.p.
- declarația martorei D. L. E., care a arătat că în perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, aceasta a apelat la verișoara sa, D. R. M., pentru a ridica sumele de bani care urmau să fie puse pe numele acesteia, căreia îi arăta faptul că sumele de bani sunt trimise de rudele colegilor de cameră ai inculpatului, care se afla în stare de deținere în penitenciar. Ulterior, o parte din sume era cheltuită de către cele 2 martore, iar restul era expediat de către martora D. L. E. către persoanele indicate de către inculpat, pe care martora l-a cunoscut prin intermediul rețelelor de socializare. Una dintre persoanele căreia îi erau trimise sumele de bani era numita N. N..- fila 57-58 d.u.p.
- declarația martorei D. R. M., care, în calitate de învinuită, a arătat că aceasta a fost rugată începând cu anul 2010 de martora D. L. E. să scoată sume de bani prin intermediul serviciului Western Union, martora făcând acest lucru de mai multe ori, motiv pentru care nu și-a mai amintit perioada sau data exactă, menționând că ultima oară a ridicat bani la cca 10 zile după data de 05.01.2011, dată la care a născut.- fila 71- 72, 74, 76, 77, 83 d.u.p.,fila 17-18 dosarul instanței.
- declarația martorei N. N.,care a arătat că a discutat de mai multe ori la telefon cu martora D. L. E., pe care a cunoscut-o prin intermediul inculpatului, și care, în cursul anului 2010-2011 i-a remis diferite sume de bani, pe care martora le trimitea la rândul său inculpatului, care se afla încarcerat.- fila 100 d.u.p., fila 6 d.i.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor- fila 42-43 d.u.p., însă existența faptelor și a vinovăției inculpatului au fost pe deplin dovedite cu mijloacele de probă prezentate mai sus, fiind evidentă atitudinea nesinceră a inculpatului, menită să ducă la sustragerea de la răspunderea penală.
Instanța a constatat ca fiind nesinceră și declarația martorei N. N. dată prin comisie rogatorie în fața Judecătoriei Ploiești- fila 6 vol II d.i., care a revenit în mod nemotivat asupra declarației date în faza urmăririi penale, arătând că nu a primit bani de la martora D. L. E. în cursul anului 2011 și că nu i-a expediat nicio sumă de bani inculpatului. Instanța a apreciat-o ca fiind subiectivă având în vedere calitatea de soție a inculpatului, menită să ducă la sustragerea acestuia de la răspunderea penală, instanța eliminând-o din ansamblul probatoriu.
Din declarația autentică a persoanei vătămate D. C. M. a rezultat faptul că între acesta și inculpat a intervenit împăcarea. - fila 186 d.i.
Inculpatul nu s-a prezentat ulterior pentru a-și exprima la rândul său, acordul, motiv pentru care împăcarea nu a putut opera.
Din economia art. 159 Cod penal, rezultă că, spre deosebire de retragerea plângerii prealabile, în cazul împăcării este necesară acordul ambelor părți.
În drept, fapta inculpatului P. D., care în data de 07.01.2011, folosind un nume și o calitate mincinoasă, a indus în eroare pe persoana vătămată D. C. M., determinându-l să depună prin serviciul ,,Western-Union” suma de 850 lei, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.244 al.1 și 2 din C.pen., atât în ceea ce privește latura obiectivă, cât și în ceea ce privește latura subiectivă a faptei, inculpatul acționând cu forma de vinovăție a intenției directe în ceea ce privește obținerea unui folos material injust prin inducerea în eroare.
De asemenea, fapta inculpatului P. D., care în data de 07.01.2011, folosind un nume și o calitate mincinoasă a indus în eroare pe persoana vătămată C. I., determinându-l să depună prin serviciul ,,Western-Union” suma de 850 lei, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.244 al.1 și 2 din C.pen., atât în ceea ce privește latura obiectivă, cât și în ceea ce privește latura subiectivă a faptei, inculpatul acționând cu forma de vinovăție a intenției directe în ceea ce privește obținerea unui folos material injust prin inducerea în eroare.
Față de aspectul că inculpatul nu a fost condamnat definitiv pentru niciuna dintre fapte, instanța a reținut incidența instituției concursului de infracțiuni.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere gravitatea infracțiunilor săvârșite și cu periculozitatea infractorului, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, precum și faptul că inculpatul este înscris în cazierul judiciar cu sancțiuni penale, prezentele fapte fiind comise în timpul executării pedepsei de 9 ani închisoare - fila 170 d.i., aplicându-i acestuia o pedeapsă cu închisoarea.
Din sentința penală nr. 1331/28.06.2012, a Judecătoriei Tg. J., definitivă prin nerecurare la data de 18.07.2012, a rezultat că inculpatul a mai comis înșelăciuni printr-un mod de operare similar - fila 166, 197 d.i..
Întrucât de la data săvârșirii infracțiunilor și până la data judecării cauzei a intervenit o succesiune de legi, instanța, în evaluarea legii penale mai favorabile inculpatului, a constatat că art. 244 al. 1,2 C.pen are corespondent în art. 215 al.1, 2 Cod Penal 1968.
Evaluând global legea penală mai favorabilă, față de aspectul că inculpatul este recidivist (prezentele fapte fiind comise în timpul executării pedepsei de 9 ani închisoare), față de tratamentul juridic al instituției recidivei stabilit în Codul penal 1968, respectiv în Codul penal actual, acesta din urmă fiind indubitabil mai grav, instanța a constatat legea penală mai favorabilă este Codul penal 1968.
În consecință, în baza art. 386 al.1 Cod Proc. P. raportat la art 5 Cod Penal s-a dispus schimbarea încadrării juridice din 2 infracțiuni de înșelăciune, prev. de art. 244 al. 1,2 C.pen în infracțiunile de înșelăciune prev. de art. 215 al.1, 2 Cod Penal 1968, 37 al.1 lit. a CP 1968.
A fost condamnat inculpatul P. D., recidivist, la pedeapsa de:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.1, 2 Cod Penal 1968, cu aplicarea art.37 al.1 lit.a Cod Penal 1968 ( persoană vătămată D. C. M.)
Față de natura și gradul de pericol social al faptei, făcând aplicarea art. 12 al.1 din Legea 187/2012, instanța a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a si lit. b) C.pen, apreciind că interzicerea exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe întreaga durată a executării pedepsei închisorii, sunt proporționale cu scopul urmărit și raportat la gravitatea infracțiunii.
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.1, 2 Cod Penal 1968, cu aplicarea art.37 al.1 lit.a Cod Penal 1968 ( persoană vătămată C. V.).
Față de natura și gradul de pericol social al faptei, făcând aplicarea art. 12 al.1 din Legea 187/2012, instanța a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a si lit. b) C.pen, apreciind că interzicerea exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe întreaga durată a executării pedepsei închisorii, sunt proporționale cu scopul urmărit și raportat la gravitatea infracțiunii.
S-a constatat că faptele ce fac obiectul prezentei sunt concurente cu fapta pentru care a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare (contopită cu restul de pedeapsă de 1779 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare prin sentința penală nr. 33/2007 a Judecătoriei Câmpina, în pedeapsa cea mai grea de 1779 zile închisoare) prin sentința penală nr. 1331/28.06.2012 a Judecătoriei Târgu J. definitivă prin nerecurare la data de 18.07.2012- fila 166, 197 d.i..
Din aspectele menționate de BEP din cadrul Judecătoriei Târgu J., rezultă că inculpatul a executat pedeapsa de 9 ani închisoare dispusă ca urmare a contopirii pedepselor prin sentința penală nr. 33/2007 a Judecătoriei Câmpina, la data de 29.04.2014 ( când a avut loc deci și executarea restului de pedeapsă contopit de 1779 zile), inculpatul fiind liberat condiționat la termen. - fila 199 verso d.i.
Față de data săvârșirii infracțiunilor (data de 15.01.2011, la care inculpatul nu și-a onorat angajamentul luat față de persoanele vătămate), instanța a constatat că inculpatul mai avea de executat un rest de 1201 zile până la executarea efectivă a pedepsei de 9 ani închisoare( anul 2012 este un an bisect).
În baza art. 39 al.2 Cod penal, a contopit pedepsele stabilite prin prezenta cu restul de 1201 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare prin sentința penală nr. 33/2007 a Judecătoriei Câmpina, în pedeapsa rezultantă de 1201 zile.
Potrivit art. 34 Cod Penal, contopirea se efectuează între pedepsele stabilite pentru infracțiunile rămase constatate a fi concurente.
Ori în cauză prezenta este concurentă cu infracțiunea pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 1331/28.06.2012 a Judecătoriei Târgu J. definitivă prin nerecurare la data de 18.07.2012 (și nu cu pedeapsa rezultantă de 1779 zile la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală amintită, ca urmare a contopirii restului de pedeapsă de 1779 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare prin sentința penală nr. 33/2007 a Judecătoriei Câmpina, cu pedeapsa de 3 ani închisoare).
În consecință, în baza art. 38 și 39 al.2 Cod Penal 1968 s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1331/28.06.2012 a Judecătoriei Târgu J. definitivă prin nerecurare la data de 18.07.2012 cu pedepsele aplicate prin prezenta și cu restul de 1201 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare prin sentința penală nr. 33/2007 a Judecătoriei Câmpina, în pedeapsa rezultantă de 1201 zile.
S-a constatat executată pedeapsa închisorii, la data de 29.04.2014.
În ceea ce privește latura civilă, instanța a constatat că persoana vătămată D. C. M. s-a constituit parte civilă cu suma de 850 lei, reprezentând suma remisă inculpatului. - fila 22-23 d.u.p.
Din declarația autentică a persoanei vătămate D. C. M. rezultă faptul că între acesta și inculpat a intervenit împăcarea și că nu mai are nicio pretenție de nicio natură față de acesta. - fila 186 d.i.
Față de manifestarea de voință exprimată, instanța a luat act că persoana vătămată D. C. M. a renunțat la pretențiile civile.
De asemenea, persoana vătămată C. V. s-a constituit parte civilă cu suma de 850 lei reprezentând suma remisă inculpatului. - fila 24d.u.p.
Cuantumul prejudiciului a fost dovedit cu declarația persoanei vătămate D. C. M., din care se deduce faptul că persoana vătămată a remis aceeași sumă de bani de 850 lei persoanei indicate de inculpat, arătând că persoana vătămată C. V. „ a făcut același lucru ca și mine” fila 22-23 d.u.p, cu chitanța de remitere a sumei de 850 lei către martora D. M. R.- fila 33 d.u.p.
Analizând materialul probator, raportat la starea de fapt reținută, instanța a constatat ca sunt întrunite cumulativ condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale ale inculpatului: o faptă ilicită comisă de acesta, existenta vinovăției, un prejudiciu material pricinuit altuia și un raport de cauzalitate între acțiunea inculpatului și prejudiciu.
În baza art. 19, art 23 si art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 N. Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de persoana vătămată C. V. și s-a obligat inculpatul la plata sumei de 850 lei, către aceasta.
În baza art. 274 al.1 CPP s-a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1200 lei, reprezentând cheltuieli efectuate în faza urmăririi penale și a judecății.
Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat, în cuantum de 200 lei va rămâne în sarcina statului - fila 139 vol. I d.i.
II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prev. de art. 410 C. pr. pen. P. de pe lângă J. Petroșani, care invocă aspecte de nelegalitate a hotărârii în sensul că în mod greșit s-a stabilit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului P. D. ca fiind de 1201 zile, deoarece fapta pentru care este judecat în această cauză a fost săvârșită în timp ce acesta se afla în executarea unei alte pedepse iar pedeapsa cea mai grea aplicabilă este de 1779 zile.
III. Examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate și potrivit exigențelor impuse de art. 417 și urm. C. pr. pen., C. constată apelul fondat pentru următoarele considerente:
Criticile exprimate vizează o inadvertență de natură tehnică din perspectiva în care din fișa de cazier a inculpatului-intimat de la fila 170 dosar fond rezultă faptul că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 1331/28.02.2012de J. Tg.J. la o pedeapsă rezultantă de 1779 zile închisoare.
Infracțiunile pentru care este judecat inculpatul în această cauză au fost comise la data de 07.01.2011 în perioada recidivei postcondamnatorii în contextul în care inculpatul se afla la data menționată în timpul executării pedepsei.
Infracțiunile pendinte pe rolul instanței sunt concurente și corect s-a stabilit operațiunea juridică aferentă acestei situații dar, potrivit art. 33 lit. a-art. 34 C.pen. 1969, contopirea impunea aplicarea pedepsei rezultante celei mai mari, de 1779 zile închisoare și nu 1220 zile, cât a stabilit instanța de fond.
Situația constatată reprezintă un motiv de desființare a hotărârii și rectificare a acestei împrejurări.
C. constată că pedeapsa a fost executată, fapt reflectat în conținutul adresei comunicate de A.N.P. sub nr._/DSDRP/27.10.2015 ( fila 18 dosar curte de apel ).
IV. Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 421 pct. lit. a C.pr.pen. va admite apelul formulat de P. de pe lângă J. Petroșani împotriva sentinței penale nr. 295/07.09.2015 pronunțată de J. Petroșani în dosar nr._ pe care o desființează în parte sub aspectul cuantumului pedepsei rezultante aplicate inculpatului P. D. și rejudecând în aceste limite:
Va stabili pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului P. D. ca fiind de 1779 zile.
Va constata că pedeapsa a fost executată.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate în măsura în care nu contravin cu dispozițiile prezentei decizii.
În baza art. 275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 260 lei la se va avansa din fondurile Ministerului Justiției
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de P. de pe lângă J. Petroșani împotriva sentinței penale nr. 295/07.09.2015 pronunțată de J. Petroșani în dosar nr._ pe care o desființează în parte sub aspectul cuantumului pedepsei rezultante aplicate inculpatului P. D. și rejudecând în aceste limite:
Stabilește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului P. D. ca fiind de 1779 zile.
Constată că pedeapsa a fost executată.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate în măsura în care nu contravin cu dispozițiile prezentei decizii.
În baza art. 275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 260 lei la se va avansa din fondurile Ministerului Justiției .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 17 11 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
E. B. C. M. M.
Grefier
L. B.
Red/tehn CM/LB
21.12.2015/ 2 exp.
Jud fond C. A. B.
← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1018/2015. Curtea de Apel ALBA... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1156/2015. Curtea de... → |
---|