Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 70/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 70/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 29-05-2012 în dosarul nr. 70/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 70/2012
Ședința publică de la 29 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. M. P.
Grefier S. L.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:
M. C. – procuror
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petentul M. M. împotriva rezoluției din 13.12.2011 dispusă în dosarul nr. 619/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținută prin rezoluția din 04.04.2012 dispusă în dosarul nr. 269/II/2/2012 de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul M. M. – în stare de detenție în Penitenciarul A., lipsind intimatul M. O.. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care întrebat fiind, petentul M. M. arată că menține plângerea și nu are cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Petentul M. M. solicită admiterea plângerii pentru motivele arătate în scris și trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea plângerii formulată de petent ca nefondată și menținerea rezoluțiilor atacate ca temeinice și legale neexistând motive de infirmare a acestora.
CURTEA DE APEL
Asupra plângerii penale de față :
Constată că prin plângerea formulată de petentul M. M. s-a solicitat desființarea rezoluției din 13.12.2011 dispusă în dosarul nr. 619/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia precum și a rezoluției din 04.04.2012 dispusă în dosarul nr. 269/II/2/2011 de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și trimiterea cauzei la procuror în vederea continuării cercetărilor.
În motivarea plângerii petentul a arătat că deține dovezi certe cu privire la comiterea infracțiunilor pentru care a formulat plângere, sens în care contestă motivarea procurorului general că nu se pot procura dovezi din care să rezulte că faptele au fost comise în sensul afirmat de petent. Solicită tragerea la răspundere penală a celor care se fac vinovați prin ignorarea și încălcarea dispozițiilor legale.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate și în conformitate cu art.278/1 alin.7 C.pr.pen., Curtea constată că plângerea este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin rezoluția din 13.12.2011 din dosarul nr. 619/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul M. O. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 Cod penal, art. 247 Cod penal, art. 250 Cod penal, art. 267 Cod penal și art. 267/1 Cod penal.
În motivarea rezoluției s-a reținut că din verificările efectuate a rezultat că aspectele sesizate de petent nu s-au confirmat. Ori de câte ori petentul a solicitat, a fost primit în audiență de către șeful secției M. O., cererile formulate i-au fost soluționate, însă majoritatea lor nu au fost de competența de a fi înregistrate în funcție de obiectul lor pentru a putea fi înaintate compartimentelor și serviciilor competente. De asemenea, s-a arătat că șeful secției nu are competența de a stabili meniul pentru persoanele din cadrul secției, deținuților fiindu-le acordat meniul care se servește pentru toți deținuții. De asemenea, se arată că petentului i-a fost acordată hârtie pentru scris ori de câte ori a solicitat, neexistând probe că i s-ar fi refuzat acest lucru, oricum acordarea materialelor pentru corespondență nu intră în atribuția șefului de secție. Pentru aceste motive, constatându-se că susținerile petentului nu sunt întemeiate, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul M. O..
Prin rezoluția din 04.04.2012 dispusă dosarul nr. 269/II/2/2011 de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins plângerea petentului M. M..
Rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, neexistând motive care să justifice trimiterea cauzei la procuror, astfel cum s-a solicitat.
Din înscrisurile depuse la dosar la filele 17-43 rezultă că acuzațiile aduse de petent sunt nefondate, întrucât numeroasele solicitări formulate de acesta au fost soluționate. Unele dintre acestea nici nu reveneau în competența de soluționare a intimatului, precum stabilirea meniului sau acordarea materialului de corespondență și a ustensilelor de scris, astfel nu i se poate imputa nesoluționarea lor favorabilă.
Nu au fost administrate probe care să confirme susținerile petentului, înscrisurile depuse la dosar nesusținînd acuzațiile aduse prin plângere.
În consecință, în baza art.278/1 alin.8 lit.a C.pr.pen., Curtea va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul M. M. împotriva rezoluției din 13.12.2011 dispusă în dosarul nr. 619/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținută prin rezoluția din 04.04.2012 dispusă în dosarul nr. 269/II/2/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
În baza art. 192 alin. 2 Cod pr. penală va obliga petentul să plătească suma de 40 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul M. M. împotriva rezoluției din 13.12.2011 dispusă în dosarul nr. 619/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținută prin rezoluția din 04.04.2012 dispusă în dosarul nr. 269/II/2/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
În baza art. 192 alin. 2 Cod pr. penală obligă petentul să plătească suma de 40 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29.05.2012.
PREȘEDINTE Grefier
O. M. P. S. L.
Red./tehnored.OMP
07.06.2012
Listat LS/2ex/07.06.2012
← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 2/2012. Curtea de Apel ALBA... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
---|