Abandonul de familie (art.378 NCP). Decizia nr. 646/2015. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 646/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 1963/260/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 646/2015

Ședința publică de la 16 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE -M. V.

JUDECĂTOR -O. V. P.

GREFIER -L. G.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău

Reprezentat legal prin procuror G. B.

*

La ordine au venit spre soluționare apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Moinești și de inculpatul D. C., împotriva sentinței penale nr. 70 din 18.02.2015, pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr._ .

Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 C.pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-inculpat D. C., asistat de avocat ales N. N., lipsă fiind intimata-persoană vătămată D. M.- G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei, după care:

Apărătorul ales al apelantului-inculpat depune motive de apel și un set de acte reprezentând: copie contract individual de muncă, fiind angajat la data de 01.06.2014, adrese prin care face dovada faptului că persoana vătămată nu s-a mai prezentat la examenele facultății, un referat de scoatere de sub urmărirea penală. Precizează că în urma demersurilor făcut s-a constatat faptul că persoana vătămată realizează venituri, sens în care s-au solicitat relații la Direcția de Asistență Socială dar nu s-a primit un răspuns.

Solicită acordarea unui termen pentru ca instanța să emită adresă în vederea obținerii relațiilor arătate.

De asemenea, nu se justifică solicitarea persoanei vătămate pentru pensia de întreținere întrucât este exmatriculată de la facultate.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea cererii formulate ca nefondată, față de obiectul cauzei- abandon de familie iar actele depuse nu sunt relevante în cauza penală ci într-o acțiune civilă pentru sistare pensie de întreținere.

Apărătorul ales al inculpatului arată că s-a formulat o acțiune civilă pentru sistare pensie de întreținere.

Curtea, respinge cererea formulată de inculpat prin apărătorul ales în sensul de a se face demersuri dacă persoana vătămată realizează venituri,iar cauza de față este anterioară plângerii.

Curtea, aduce la cunoștință apelantului-inculpat prevederile art.83 lit.a C.pr.penală în sensul că că are dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa.

Apelantul-inculpat arată că își menține declarațiile date și nu are de făcut declarații noi.

Nefiind alte cereri de formulat s-au constatat apelurile în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită în temeiul art.421, pct.2, lit.a C.pr.penală, admiterea apelului declarat de P., desființarea sentinței penale pe motiv de nelegalitate față de modul de individualizare a pedepsei. În cauză, inculpatul a fost condamnat în baza art.378 al.1 lit.c Cod penal la pedeapsa amenzii de 500 lei, dar potrivit alin.2 trebuia ca instanța de fond să stabilească numărul de zile amendă precum și cuantumul uneia dintre acestea.

De asemenea, apreciază hotărârea nelegală având în vedere prevederile art.61 al.4 Cod penal, pedeapsa fiind sub acest minim prevăzut. Prin urmare, solicită casarea hotărârii și aplicarea unei pedepse legale.

Avocat ales N. N., pentru apelantul-inculpat, cu privire la apelul declarat de parchet solicită respingerea, cu precizarea că instanța a stabilit legea mai veche ca fiind mai favorabilă și a aplicat amenda de 500 lei după vechiul cod penal.

Referitor la apelul declarat de inculpat solicită achitarea în baza art.16, alin.1, lit.b teza a II a C.pr.penală, fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, și nu s-a dovedit faptul că inculpatul nu și-a îndeplinit obligațiile de întreținere cu rea credință. Arată faptul că persoana vătămată era în ultim an de liceu, inculpatul nu realiza venituri, abia la data de 01.06.2014 s-a angajat.

Chiar dacă inculpatul realizează venituri anterior depunerii plângerii, totuși se impune a se observa că persoana vătămată este exmatriculată din facultate deoarece nu a mai participat la examene și realizează venituri. De asemenea, susține că a depus acte la dosar din care rezultă că inculpatul nu avea loc de muncă, are probleme de sănătate, aspect dovedit cu actele medicale depuse și mai are 2 minori în întreținere.

În concluzie, solicită desființarea sentinței penale și achitarea inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public, cu privire la apelul declarat de inculpat, solicită în temeiul art.421, pct.1, lit.b C.pr.penală, respingerea ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat. În cauză, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie pentru perioada aprilie 2012-mai 2013, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. S-au aplicat dispozițiile vechiului cod penal, iar în rechizitoriu s-a reținut noul cod penal.

Apelantul-inculpat având cuvântul lasă soluția la aprecierea instanței.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra apelului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 70 din 18.02.2015, pronunțată de Judecătoria Moinești s-a dispus:

In baza art. 378 al.1 lit. c Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal condamnarea inculpatului D. C. – fiul lui C. și A., născut la data de 23.08.1969 în mun. Bacău, cu domiciliul în ., cu reședința în comuna Z., . la familia C. C., cu CNP_, cetățean român, studii generale, doi copii minori, fără ocupație, căsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa amenzii de 500 lei.

S-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 63 ind.1 Cod penal.

In baza art. 274 alin.1 cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 120 lei la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria mun. Moinesti cu nr. 1492/P/2013, inregistrat pe rolul acestei instante la data de 5.06.2014 sub nr. 1963, a fost trimis in judecată inculpatul D. C., fiul lui C. și A., născut la data de 23.08.1969 în mun. Bacău, cu domiciliul în ., cu reședința în . la familia C. C., cu CNP_, cetățean român, studii generale, doi copii minori, fără ocupație, căsătorit, fără antecedente penale, pentru o infractiune de abandon de familie prevăzută de art. 378 al.1 lit c C.p. intrucât nu a achitat pensia de intretinere pentru o perioada mai mare de 3 luni in favoarea persoanei vătămate D. M. G., conform sentinței civile nr. 2164/2012.

Inculpatul s-a prezentat in fața instantei, a recunoscut că nu a achitat pensia de intretinere motivat de faptul că mai are 2 copii in intreținere din a doua si a treia căsătorie si suferă de o . afectiuni.

Inculpatul nu a dovedit o altă situatei de fapt decât cea rezultată din rechizitoriul parchetului, nu a pus la dispozitia instantei acte medicale ce ar putea justifica starea gravă de sănătate, mai mult a arătat instanței că este salariat.

Martorii audiați confirmă neîndeplinirea obligatiilor față de persoana vătămata și faptul că inculpatul este apt de muncă.

Instanța nu a retinut apărările inculpatului, apreciind că acesta a săvârsit fapta de care este acuzat, motiv pentru care il va condamna pe inculpat la pedeapsa amenzii apreciind că favorabilă in această situație tranzitorie in care se afla inculpatul este legea veche si va retine prevederile art 5 din Ncp.

Instanta a apreciat că scopul pedepsei față de inculpat poate fi atins si prin condamnarea in momentul de față doar la pedeapsa amenzii.

S-a atras atentia inculpatului asupra neplății acestei amenzii conform art. 63 ind. 1 VCP si a fost obligat inculpat la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru aceste motive,

In baza art. 378 al.1 lit. c Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal a fost condamnat inculpatul D. C. – fiul lui C. și A., născut la data de 23.08.1969 în mun. Bacău, cu domiciliul în ., cu reședința în comuna Z., . la familia C. C., cu CNP_, cetățean român, studii generale, doi copii minori, fără ocupație, căsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa amenzii de 500 lei.

S-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 63 ind.1 Cod penal.

In baza art. 274 alin.1 cod procedură penală a fost obligat inculpat la 120 lei la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel inculpatul D. C. și P. de pe lângă Judecătoria Moinești.

P. de pe lângă Judecătoria Moinești a motivat în scris apelul declarat și a solicitat aplicarea unei amenzi în cuantum legal și calculată potrivit Noului Cod Penal potrivit zilelor amendă .Apelantul-inculpat nu a motivat în scris apelul, iar în susținerile orale ale apărătorului a fost criticată hotărârea apelată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate, urmând a fi doar examinate de instanța de control judiciar.

Prezent în fața Curții, instanța i-a adus ca cunoștință apelantului-inculpat învinuirile care i se aduce prin actul de sesizare al instanței și faptele pentru care a fost condamnat de instanța de fond, precum și prevederile art.70 alin.2 Cod procedură penală, respectiv, faptul că are dreptul să nu facă nici o declarație la instanța de control judiciar, că tot ce declară poate fi folosit și împotriva sa, iar dacă acceptă să dea declarații au obligația să spună tot ce știu cu privire la învinuirile care li se aduc.

Apelantul-inculpat nu a fost de acord să dea declarație în cauză, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Analizând hotărârea apelată în raport de motivele de apel invocate și examinând-o, în conformitate cu prevederile art.374 alin.2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că apelul urmează a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate.

Instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale privind motivarea hotărârii, în sensul că a descris faptele care fac obiectul învinuirii, cu arătarea timpului și locului unde au fost săvârșite, încadrarea juridică date faptelor săvârșite de apelantul-inculpat, forma și gradul de vinovăție, circumstanțele în care au fost comise faptele și a analizat probele care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale.

Instanța de fond a dat faptelor săvârșite de apelantul-inculpat o corectă încadrare juridică și manifestat multă înțelegere la individualizarea judiciară a pedepselor, atât la stabilirea cuantumului acestora pentru fiecare infracțiune săvârșită, cât și la aplicarea dispozițiilor legale prind concursul real de infracțiuni, în sensul neaplicării nici unui spor de la pedeapsa cea mai grea aplicată.

Curtea își însușește motivarea instanței de fond, cu completările care vor fi făcute.

Susținerile inculpatului prin apărător prin care solicită achitarea întrucât partea vătămată ar fi abandonat cursurile școlare fiind exmatriculată, nu pot fi primite în sensul că pe de o parte perioada infracțională se referă în primul rând la perioada anterioară introducerii plângerii de către partea vătămată iar pe e altă parte, aspectele relatate, chiar reale dacă ar fi nu pot fi analizate în cadrul cauzei de față ci pot face doar obiect al unei cereri în fața instanței civile de sistare a pensiei de întreținere . Curtea însă constată în deplin acord cu prima instanță că inculpatul D. C. a dat dovadă de rea credință în neplata a pensiei de întreținere față de partea vătămată în condițiile în care așa cum recunoaște a realizat venituri și, cu toate acestea nu a înțeles să efectueze măcar plăți parțiale din debitul pe care îl înregistra. Celelalte aspecte invocate cum că mai are doi minori cărora le plătește pensie de întreținere nu pot fi reținute ca temeiuri pentru înlăturarea răspunderii penale .

În conformitate cu prevederile art.74 Cod penal, la stabilirea pedepselor, instanța trebuie să țină seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Cu privire la apelul declarat de P. aceste este întemeiat din următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 61 alin.2 din Codul penal ( noua lege fiind legea

penală

penală mai favorabilă, astfel cum a constatat și instanța de judecată), cuantumul amenzii

se stabilește prin sistemul zilelor amendă. Suma corespunzătoare unei zile amendă se

înmulțește cu numărul zilelor amendă.

Ori instanța de judecată a pronunțat o hotărâre nelegală, condamnând inculpatul la pedeapsa amenzii de 500 lei, fără a preciza numărul zilelor amendă și cuantumul uneia dintre acestea.

De asemenea, instanța a aplicat o pedeapsă nelegală și ca urmare a

individualizării acesteia, având în vedere că, pentru infracțiunea pentru care a fost

condamnat, minimul general al pedepsei amenzii este de 1.800 lei ( 180 zile amendă x

10 lei).

Față de aceste considerente în baza art. 421 pct2 lit.a Cpp va admite apelul declarat de apelantul P. DE PE L. JUDECĂTORIA MOINEȘTI împotriva sentinței penale nr.70 din 18.02.2015, pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr_, va dispune desființarea sentinței penale atacate.

Va reține cauza spre rejudecare ,și,pe fond:

În baza art 378 alin 1 lit c Cod penal cu aplicarea art 5 Cp va condamna inculpatul D. C. pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie la 1.800 lei amendă penală corespunzător a 180 zile amendă în cuantum a câte 10 lei .

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen., va respinge apelul declarat de apelantul inculpat D. C. împotriva aceleiași sentințe ca nefondat.

Va face aplicarea art 275 alin 2 și 3 Cpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

I . In baza art. 421 pct2 lit.a Cpp admite apelul declarat de apelantul P. DE PE L. JUDECĂTORIA MOINEȘTI împotriva sentinței penale nr.70din 18.02.2015, pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr_ .

Dispune desființarea sentinței penale atacate.

Reține cauza spre rejudecare și pe fond:

În baza art 378 alin 1 lit c Cod penal cu aplicarea art 5 Cp condamnă inculpatul D. C. pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie la 1.800 lei amendă penală corespunzător a 180 zile amendă în cuantum a câte 10 lei .

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate

În temeiul art. 275 al 3 Cpp, cheltuielile judiciare către stat rămân în sarcina acestuia.

II. În baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen., respinge apelul declarat de apelantul inculpat D. C. împotriva aceleiași sentințe ca nefondat.

]În baza art. 275 al.2 c.pr.pen., obligă apelantul la plata a 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică ,azi, 16.06.2015 .

PREȘEDINTE,

M. V. Pt. judecător- O. V. P.

-plecat în C.O. –semnează Președinte de complet-

M. V.

GREFIER,

L. G.

Red.s.p.f. D. D.

Red.d.p.a. M.V. / 29.06.2015.

Tehnored. L.G. / 29.06.2015.

6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Abandonul de familie (art.378 NCP). Decizia nr. 646/2015. Curtea de Apel BACĂU