Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 661/2015. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 661/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 5884/291/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.661

Ședința publică de la 18 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – P. D.

JUDECĂTOR – I. N. C.

*

GREFIER: B. M. D.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de

procuror – B. C.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA R., împotriva sentinței penale nr.115 din data de 03.04.2015 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 al.1 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat N. (M.) D., apărător desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat Ț. D. C., lipsă fiind acesta, intimatul parte civilă G. D. E. și intimații părți responsabile civilmente Ț. M. și Ț. A..

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri de formulat, Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, invocă nelegalitatea sentinței penale deoarece instanța de judecată nu a soluționat în mod corect latura civilă a cauzei.

Astfel, instanța de fond, reținând aceeași situație de fapt din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria R. a admis acțiunea civilă și 1-a obligat pe inculpat în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata către partea civilă G. D. E. a sumei de 6000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și nerecuperate și în baza art. 274 alin. 1 C.p.p. l-a obligat numai pe inculpatul minor la plata a 500 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansat de stat și la plata sumei de, 800 lei către partea civilă, reprezentând onorariu de avocat.

In mod greșit instanța nu a făcut aplicarea art. 274 alin. 4 Cp.p. în sensul că dacă a obligat părțile responsabile civilmente în solidar cu inculpatul la recuperarea pagubei, trebuia să le oblige și pe ele, tot în solidar cu acesta, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a aceste motive solicită admiterea apelului parchetului și pe fond pronunțarea unei hotărâri legale.

Avocat N. (M.) D., având cuvântul pentru intimatul inculpat Ț. D. C., solicită admiterea apelului parchetului.

Depune la dosar referatul pentru plata onorariului din fondurile Ministerului Justiției, referat ce a fost vizat de instanță.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

deliberând

Asupra apelului penal de față, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală nr.115 din data de 03.04.2015, pronunțată de Judecătoria R., în baza art.120 Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală, s-a aplicat inculpatului minor Ț. D. C., fiul lui M. și A., născut la 23.04.1996 în mun. R., județul N., cu domiciliul în . Noi, ., județul N., CNP_, studii 5 clase, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b și alin.2 lit.b Cod penal, cu aplicarea art.113 și următoarele Cod penal și cu art.5 alin.1 Cod penal, măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 (șase) luni, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art.121 alin.(1) lit.a) Cod penal, s-a impus inculpatului ca pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.

A fost admisă acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul minor T. D. C., în solidar cu părțile responsabile civilmente T. M. și A., la plata către partea civilă G. D. E. a sumei de 6.000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și nerecuperate.

S-a luat act că partea civilă a fost reprezentată de apărător ales.

În baza art.274 alin.(1) Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat și la plata sumei de 800 lei către partea civilă, reprezentând onorariu de avocat.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu a fost lăsat în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria R. la data de 28.11.2014, în dosarul nr.4694/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului Ț. D. C., fiul lui M. și A., născut la 23.04.1996 în municipiul R., județul N., cu domiciliul în . Noi, ., județul N., CNP -_, studii 5 clase, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, 229 alin.1 lit.b și alin.2 lit.b Cod penal, cu aplicarea art.113 și următoarele Cod penal și cu art.5 alin.1 Cod penal.

S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că, în noaptea de 31.10/01.11.2013, inculpatul minor Ț. D. C. și inculpatul major I. R. au pătruns prin escaladarea și efracția unui geam în locuința persoanei vătămate G. D. E. din satul Gherăeștii Noi, . și au sustras bunuri în valoare de 6.000 lei.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul verbal de consemnare a plângerii persoanei vătămate și declarația acesteia (fl. 18, 48, 49), procesul verbal de cercetare la fața locului (fl. 19-23) și planșe foto (fl. 24-30), procesul verbal de reconstituire (fl. 32-34), procesul verbal de confruntare (fl. 35-37) și planșe foto (fl. 39-43), declarațiile martorilor I. V. (fl. 50), B. I. (f.l 52, 53), D. C. M. (fl. 54, 55), C. C., (fl. 51), Croitorii C. (fl. 59, 60), T. M. (fl. 63-66), I. F. (fl. 104-108), I. I. (fl. 109-113), procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere după fotografie și planșe foto (fl. 95, 96, 97, 98), procesul verbal de verificare în baza de date a autoturismului (fl. 99), rapoarte de investigație (fl. 100-103) și declarațiile inculpaților T. D. C. (fl. 68-71, 72, 80-88, 114-117), I. R. (fl. 91, 94-97).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei R. la data de 28.11.2014 sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 21.01.2015, definitivă la data de 21.01.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art.374 Cod procedură penală a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art.396 alin.(10) Cod procedură penală, iar în urma răspunsului afirmativ al acestuia, a procedat la audierea inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art.378 Cod procedură penală.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt: în seara zilei de 31.10.2013, în jurul orei 2130, inculpatul minor T. D. C. s-a întâlnit pe raza satului Gherăeștii Noi, ., cu prietenul său - inculpatul major I. R., acesta din urmă propunându-i inculpatului minor ca în acea noapte să sustragă bunuri din locuința persoanei vătămate G. D. din același . că nu este acasă, imobilul fiind nelocuit întrucât persoana vătămată se afla în străinătate.

Inculpații au hotărât să meargă mai întâi la barul „La A.“ din . bar, inculpatul major I. R. s-a oprit la domiciliul său, de unde a luat trei saci goi din rafie, o lanternă și o bucată de fier îndoită la capăt, pentru a le folosi la furt, după care au mers la bar, unde au consumat câte un suc.

La scut timp, inculpații au plecat spre locuința persoanei vătămate, cu intenția de a sustrage bunuri și, escaladând gardul împrejmuitor, au pătruns în curte.

Inculpatul major a încercat să intre în imobil, forțând ușa de acces, însă nu a reușit să o deschidă, astfel că a încercat să intre în locuință pe un geam, forțând cu bara din fier rama geamului, până când a reușit să desprindă o șipcă.

Pe rând, inculpații au escaladat fereastra și au pătruns în interiorul imobilului, sustrăgând în sacii de rafie: un flex, o bormașină, un circular pentru tăiat scândură, un televizor LCD, articole de îmbrăcăminte si încălțăminte pentru adulți si copii, un telefon mobil, obiecte de igienă personală și cosmetice, toate în valoare de 6.000 lei.

Bunurile au fost duse de cei doi la locuința inculpatului major, fiind ascunse în spatele casei, urmând ca ulterior, inculpatul major să le vândă și să împartă banii cu inculpatul minor. Inculpatul minor a recunoscut fapta comisă.

Prejudiciul în valoare de 6.000 lei a rămas nerecuperat, partea vătămată G. D. E. constituindu-se parte civilă cu această sumă.

Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești.

Instanța de fond a apreciat că, în drept, fapta inculpatului minor Ț. D. C. care, în noaptea de 31.10/01.11.2013, împreună cu inculpatul major I. R. a sustras prin efracție și escaladare, bunuri din locuința persoanei vătămate G. D. E., realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, 229 alin.1 lit.b și alin.2 lit.b Cod penal, cu art.113 și următoarele Cod penal și cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal.

S-a reținut că, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art.16 alin.(3) lit.a) Cod penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.

Instanța de fond a motivat că la individualizarea măsurii educative a avut în vedere, potrivit art.115 alin.(2) Cod penal, criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, având în vedere și concluziile referatului de evaluare a inculpatului minor întocmit de Serviciul de Probațiune N., instanța a reținut că minorul a abandonat de timpuriu cursurile școlare și s-a implicat în desfășurarea de activități lucrative remunerate pentru a-și sprijini din punct de vedere financiar părinții și frații, motiv pentru care, în baza art.120 Cod penal se impune aplicarea măsurii educative a asistării zilnice, pe o durată de 6 luni, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Având în vedere faptul că inculpatul a precizat că a comis prezenta infracțiune din cauza precarității resurselor financiare datorate abandonului școlar și absenței unei pregătiri profesionale, instanța a apreciat că dobândirea unei noi calificări profesionale sau urmarea unui curs de pregătire școlară ar avea un efect benefic asupra posibilităților viitoare ale inculpatului de a realiza venituri licite, motiv pentru care, în baza art.121 alin.(1) lit.a) Cod penal, a impus inculpatului, ca pe durata executării măsurii educative a consemnării la sfârșit de săptămână, să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională.

Având în vedere situația de fapt reținută pe latură penală, instanța a admis acțiunea civilă și l-a obligat pe inculpatul minor Ț. D. C., în solidar cu părțile responsabile civilmente T. M. și A., la plata către partea civilă G. D. E. a sumei de 6.000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și nerecuperate. Instanța a avut în vedere răspunderea civilă a părinților pentru fapta copiilor, conform normelor din Codul civil.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, reținând culpa procesuală a inculpatului, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat și la plata sumei de 800 lei către partea civilă, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria R..

P. de pe lângă Judecătoria R. a criticat, în esență hotărârea apelată, susținând că deși l-a obligat pe inculpat, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata despăgubirilor civile, nu l-a obligat, tot în solidar cu acestea și la plata cheltuielilor judiciare.

Analizând hotărârea apelată, în raport de motivele de apel invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.417 alin.2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că apelul urmează a fi admis, pentru considerentele care vor fi prezentate.

În cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptelor săvârșite o corectă încadrare juridică, făcut o judicioasă individualizare a măsurii educative și o corectă soluționare a laturii civile a cauzei, însă în mod greșit l-a obligat doar pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat și către partea civilă.

Instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris faptele săvârșite, cu arătarea timpului și locului unde au fost comise, încadrarea juridică dată acestora; de asemenea a analizat probelor care au servit ca temei pentru soluționarea atât a laturii penale, cât și laturii civile a cauzei.

Instanța de control judiciar își însușește motivarea hotărârii apelate făcută de instanța de fond, desigur cu completările și corectivele care vor fi făcute, în raport și de motivele de nelegalitate arătate mai sus.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăția intimatului-inculpat.

De altfel, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

În ceea ce privește motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Judecătoria R., Curtea reține următoarele:

Deoarece inculpatul era minor la data săvârșirii infracțiunii, cât și la data sesizării instanței de fond, în mod corect au fost citați în cauză, în calitate de părți responsabile civilmente părinții inculpatului minor.

Întrucât în cauză era incidentă răspunderea pentru fapta altei persoane, respectiv a părinților pentru fapta copilului lor minor, prevăzută de art.1372 Cod civil, corect, chiar și fără indicarea temeiului în drept, nici din dreptul procesual penal, referitor la soluționarea acțiunii civile și nici a temeiului din Codul civil, a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu părțile responsabile civilmente, părinții inculpatului-minor, la plata despăgubirilor civile, către partea civilă G. D. E..

În conformitate cu dispozițiile art.274 alin.3 Cod procedură penală: „Partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor avansate de stat.”, iar potrivit art.276 aln.4 Cod procedură penală: „În situațiile prevăzute la alin1 și 2, când sunt mai mulți inculpați ori dacă există și parte responsabilă civilmente, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art.274 alin.2 și 3.”

Din examinarea acestor dispoziții procedurale rezultă fără echivoc că ori de câte ori partea responsabilă civilmente este obligată în solidar cu inculpatul la repararea pagubei, aceasta va fi obligată în solidar și la plata cheltuielilor judiciare către stat și către partea civilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, va fi admis apelul declarat, numai în ceea ce privește modalitatea de aplicare a dispozițiilor art.274 alin.1 Cod procedură penal, referitoare la obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat și că către partea civilă.

Va fi desființată în parte sentința penală apelată, doar sub aceste aspecte, se va reține cauza spre rejudecare și în consecință.

În baza art.274 alin.1 și 3 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul T. M. C., în solidar cu părțile responsabile civilmente T. M. și T. A., să plătească statului suma de 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.276 alin.1 și 4 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul minor T. M. C., în solidar cu părțile responsabile civilmente T. M. și T. A., să plătească părții civile G. D. E., suma de 800 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Văzând și dispozițiile art.275 alin.3 Cod procedură penală;

Pentru aceste motive;

În numele legii;

DECIDE :

În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria R. împotriva sentinței penale nr.115 din data de 03.04.2015, pronunțată de Judecătoria R., numai în ceea ce privește modalitatea de aplicare a dispozițiilor art.274 alin.1 Cod procedură penal, referitoare la obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat și că către partea civilă.

Desființează în parte sentința penală apelată, doar sub aceste aspecte, reține cauza spre rejudecare și în consecință.

În baza art.274 alin.1 și 3 Cod procedură penală, obligă inculpatul T. D. C., în solidar cu părțile responsabile civilmente T. M. și T. A. să plătească statului suma de 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.276 alin.1 și 4 Cod procedură penală, obligă inculpatul minor T. marin C., în solidar cu părțile responsabile civilmente T. M. și T. A. să plătească părții civile G. D. E., suma de 800 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.06.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D. P. N. C. I.

Pt.GREFIER,

M.-D. B., aflat în C.O.

Semnează înlocuitorul primului grefier

N. C.

Red.sent.pen. S. V.

Red.dec.D.P.

Tehnoredactat A.D.I.

3 ex.

29.06.2015/08.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 661/2015. Curtea de Apel BACĂU