Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 212/2015. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 212/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 4055/260/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 212/2015

Ședința publică de la 25 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: O. V. P.

JUDECĂTOR: M. V.

GREFIER: C.-A. F.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel B.

Reprezentat legal prin procuror G. B.

Pe rol fiind pronunțarea apelului formulat de către P. de pe lângă Judecătoria Moinești, împotriva sentinței penale nr. 368 din 27.10.2014 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 24 Februarie 2015 fiind consemnate în încheierea din aceeași zi.

CURTEA

Deliberând

Asupra apelului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 386 din 27.10.2014 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr._ s-a dispus:

In baza art. 228 al.1 - 229 al.1 lit. d NCP cu aplicarea art. 37 4 ind.4 NCPP, cu referire la art. 396 al.10 NCPP si art. 5 NCP prin schimbarea incadrării juridice conform art. 386 NCPP din art. 208 al.1- 209 al.1 lit. i VCP cu aplicarea art. 374 ind. 4 NCP si 396 al.10 NCPP, condamnă pe inculpatul C. A., fiul lui P. și M., născut la 14.09.1994 in Comănesti, cu domiciliul in Asău, CNP_, român, cu antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 8 luni.

In baza art. 228 al.1 -229 al.1 lit b si d NCP, art. 35 al.1 NCP, cu aplicarea art. 374 NCPP, cu referire la art. 396 al. 10 NCPPsi art. 5 NCP, prin schimbarea incadrării juridice conform art. 386 NCPP din art. 208 al.1 – 209 al.1 lit g, i C.p., cu art. 41 al.2 C.p. si 374-396 al.10 NCPP, condamnă pe acelasi inculpat la pedeapsa inchisorii de 8 luni ( p. v. I. R., Silochi C si P. I).

In baza art. 67 al.1 NCP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit. a,b NCP pe o perioadă de 8 luni pentru ambele fapte.

In baza art. 65 al.1 NCP aplică inculpatului pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit. a,b din NCP.

Descontopeste concursul de infractiuni din decizia penală nr. 177/20.03.2014 in pedepsele componente ( două pedepse) de câte 1 an si 6 luni fiecare si pedepsele complementare și accesorii aferente.

Constată că infracțiunea de față este concurentă cu infracțiunile de furt pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 13/2014, decizia penala 177/2014.

In baza art. 33 lit. a - 34 lit b VCP contopește pedepsele din sentința penală nr. 13/2014 și o aplică pe cea mai grea, respectiv 1 an si 6 luni închisoare.

In baza art. 45 al.3 lit. a NCP contopește cele două pedepse complementare cu pedepsele complementare din sentinta penala nr. 177/2014 si o aplică pe cea mai grea, respectiv interzicerea pe durata a 1 an si 6 luni a drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit a,b, NCP.

In baza art. 45 al.5 cu referire la art. 45 al.3 lit. a NCP contopește cele două pedepse accesorii din sentința penală nr. 13/2014 cu pedeapsa accesorie de față si o aplică pe cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit. a,b NCP.

Deduce in continuare din durata pedepsei durata arestului preventiv de la 20.01.2014 la zi și menține starea de arest.

Ia act ca prejudiciul cauzei de față nu a fost recuperat si in baza art. 19,397 CPP si 1357 CC obliga pe inculpat la 3.300 lei către partea civilă G. E., la 1000 lei către p. civila Silochi C. T., la 2000 lei către p. civila P. Iordanica si la 1700 lei către p. civila I. R. A..

In baza art. 274 al.1 NCP obligă pe inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu plătiti din fondurile MJ. pentru av. M. I.

Anulează mandatul nr. 16/21.03.2014 emis in baza sentinței penale nr. 13/2014, definitivă prin decizia penală nr. 177/2014.

Dispune emiterea de noi forme de executare.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria mun. Moinesti cu nr. 2910/P/2012, a fost trimis in jud. inculpatul C. A.,, fiul lui P. și M., născut la 14.09.1994 in Comănesti, cu domiciliul in Asău, CNP_, român, cu antecedente penale, arestat in altă cauză, pentru săvârșirea unei infracțiunii de furt prevăzute de art. 208 al.1 – 209 al.1 lit i C.p. întrucât in data de 3.10.2012, a pătruns in locuința părtii vătămate – parte civilă G. E., de unde a sustras bijuterii de aur si suma de 300 lei, prejudiciu total de 3300 lei, nerecuperat.

Prin rechizitoriul nr. 1676/P/2013, a fost trimis in judecată acelasi inculpat pentru săvârșirea infractiunii de furt prevăzută de art. 208 al.1 – 209 al.1 lit g,i cu aplicarea art. 41 al.2 C.p. intrucât in data de 16.06.2013 a pătruns prin efracție la magazinul lui Silochi C. T., de unde a sustras cartele telefonice, tigari Kent si Winchestern, un telefon mobil cu încărcător, pachete de gumă si bani, prejudiciu de 1000 lei nerecuperat, in 26.06.2013, prin fortarea geamului a pătruns in locuinta persoanei vătămate P. I., de unde a sustras un laptop, un telefon mobil, o lanternă si o posetă, prejudiciu de 2000 lei nerecuperat, iar in noaptea de 26/27. 06. 2013 a pătruns prin efractie la magaziul I. R. A., de unde a sustras tigari si bani, prejudiu de 1700 lei nerecuperat.

Inculpatul s-a prezentat in fața instantei, a declarat ca recunoaste faptele de furt calificat savarsite si pentru care a fost trimis in judecata prin cele doua rechizitoprii, solicită să beneficieze de reducerea pedepsei raportat la art. 374 - 375 NCPP si este de acord cu repararea prejudiciului.

Față de situația arătată, instanța nu a mai instrumentat probatoriul cauzei, din probatoriul de la u.p.: declaratii de părti, declaratii de martori procesul verbal de constatare, planse fotografice, cu indicarea de către inculpat a modului de săvârșirea a infractiunii, precum si urme papilare relevante de la locul faptei, se retine că acesta a săvârsit faptele pentru care a fost trimis in judecată.

Instanța a condamnat pe inculpat pentru infractiunile de furt raportat la noua încadrare penală, apreciind calea legea mai favorabilă este legea nouă.

A retinut pentru inculpat prevederile legate de recunoașterea faptei, 396 al.10 NCPP si legea mai favorabilă art. 5 din NCP, precum si săvârsirea faptelor in stare continuată, pentru faptele din rechizitoriul 1676/P/2013.

A condamnat pe inculpat la 8 luni închisoare reducând astfel minimul legal al pedepsei cu 1/3 prin schimbarea incadrării juridice din vechea lege penală pentru infractiunea de furt calificat.

Pedeapsa de față fiind concurentă, raportat la data săvârșirii faptei, cu pedeapsa din decizia penală nr. 177/ 2014, prin care s-a definitivat sentința penală nr. 13/2014, pentru care inculpatul a fost condamnat pentru infractiunea de furt calificat raportat la vechea lege penală, în concurs de infractiuni.

Instanta a descontopit concursul de infractiuni din decizia penală nr. 13/2014, in cele două pedepse componente de câte 1an si 6 luni fiecare.

A descontopit si pedepsele complementare ale interzicerii drepturilor si pedepsele accesorii corespunzătoare fiecărei fapte pentru care inculpatul a fost condamnat prin decizia penală nr. 13/2014.

Raportat la art. 33-34 VCP, a contopit pedeapsa de față cu pedepsele concurente din decizia penală nr. 13/2014 si a va aplicat-o pe cea mai grea, respectiv 1 an si 6 luni închisoare.

A contopit in baza art. 45 al.5 cu referire la 45 al 3 lit a NCP pedeapsa accesorie de față cu pedepsele accesorii de față din decizia penală nr. 13/2014.

Prejudiciul cauzei nu a fost recuperat, inculpatul a fost de acord cu repararea acestuia, fiind in situatia civilă a principiului disponibilității, motiv pentru care instanta a obligat pe inculpat către partea civilă la 3.300 lei către partea civilă G. E., la 1000 lei către partea civilă Silochi C. T., la 2000 lei către partea civilă P. Iordanica si la 1700 lei către partea civila I. R. A., conform art. 19, 397 CPP si 1357 C. civ., prejudiciul fiind dovedit ca si cuantum cu declaratiile părtilor civile, a actelor la dosar si a martorilor din lucrări.

Intrucât inculpatul se află in executarea unei pedepse de 1an si 6 luni conform deciziei penale nr. 177/2014, prin mandatul executional 14/20.03.2014, instanta a dispus anularea acestui mandat si emiterea de noi forme de executare care să cuprindă si pedeapsa din cauza de față.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat apel P. de pe lângă Judecătoria Moinești apreciind-o ca fiind nelegală .

P. a criticat hotărârea instanței de fond pentru reținerea dispozițiilor referitoare la infracțiunea continuată în condițiile în care persoanele vătămate sunt diferite . totodată instanța de fond trebuia să aplice noile dispoziții referitoare la concursul de infracțiuni, respectiv art.39 al.1 din C.p. S-a făcut referire și la diferențele dintre copia minutei comunicată la P. și minuta existentă la dosar.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și din oficiu, constată că apelul procurorului este fondat .

În primul rând trebuie subliniat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru 4 fapte comise în anul 2013, prin două rechizitorii .

Prin rechizitoriul nr.1676/P/ 2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inc. C. A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1 - art.209 al.1 lit.g,i din C.p. din 1969 cu aplic. art.41 al. 2 din 1969, pentru 3 acte materiale comise la datele de 16.06.2013 ( p.v. II Silochi), 26.06.2013 ( p.v. P. I. ) și 26/27/06.2013 ( p.v. II I. R.) .

Prin rechizitoriul nr. 2910/P/2012 din 29.07.2013 inc. C. Adrain a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1- art.209 al.1 lit.i din C.p. din 1969 ( p.v. G. E. ).

Cele două cauze înregistrate la Judecătoria Moinești au fost reunite prin încheierea din 20.10.2014.

Cu toate acestea instanța de fond nu a pus în discuție schimbarea încadrării juridice și a dispus condamnarea pentru toate cele 4 fapte reținând două infracțiuni de furt calificat potrivit dispozițiilor din noul cod penal, și acestea aplicate incorect, prin considerarea uneia din cele două infracțiuni de furt calificat ca fiind în formă continuată în condițiile în care subiecții pasivi erau diferiți .

În același timp Curtea, la stabilirea legii penale mai favorabile . constată că dispozițiile din vechiul cod penal permit aplicarea unei pedepse mai blânde, în urma reținerii unei singure infracțiunii de furt calificat constând în patru acte materiale, în condițiile în care potrivit noii reglementări, faptele inculpatului ar constitui patru infracțiuni de furt calificat, și chiar dacă limitele de pedeapsă sunt mai mici ( de la 1 la 5 ani, fără reducerea de 1/3 conform art.396 al.10 din C.p.p. ), la contopirea pedepselor sporul este obligatoriu și constă din ¼ din celelalte pedepse, rezultând astfel o pedeapsă mult mai mare.

La individualizarea pedepsei Curtea are în vedere în primul rând multitudinea actelor materiale, faptul că inculpatul are antecedente penale, dar și faptul că a cooperat cu organele judiciare context în care va aplica o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege, respectiv de 3 ani închisoare .

Trebuie precizat că limita minimă avută în vedere este de 2 ani închisoare rezultată în urma reducerii cu 1/3 a celei prev. la art.209 al.1 din C.p. din 1969 în urma aplicării dispozițiilor art.396 al.10 din C.p.p.

În ceea ce privește contopirea acestei pedepse cu cea de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 13/2014 a Judecătoriei Moinești Curtea constată că nu poate fi dispusă direct în apel așa cum a stabilit ICCJ prin decizia nr. 70/2007, în condițiile în care așa cum rezultă din sentința apelată și din încheierile anterioare, nu a fost pusă în discuția părților și nu a fost solicitată de inculpat sau procuror. Această modificare de pedeapsă urmează a fi solicitată separat.

Pentru aceasta Curtea urmează a desființa sentința penală apelată doar în ceea ce privește latura penală, reținând cauza spre rejudecare și pe fond urmează a dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1 – art.209 al.1 litg.i din C.p. din 1969 cu aplic. art.41 al.2 din C.p. din 1969, art. 396 al.10 din C.p.p. și art.5 din C.p. prin schimbarea încadrării juridice.

Totodată va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art.64 lit.a teza a II a, lit.b din C.p. din 1969 .

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

Pentru aceste motive;

În numele legii,

DECIDE :

I. În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de inc. Mămăligaru C. I. împotriva sentinței penale nr. 312 din 17.09.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .

Desființează sentința penală amintită doar în ceea ce privește reținerea cuantumul pedepsei rezultante, a obligării inculpatului la plata unor daune materiale către părțile civile Vașcă E., P. L. C. și M. D. și a cuantumului daunelor materiale la plata cărora a fost obligat către partea civilă M. E. și, în rejudecare:

Reduce cuantumul pedepsei rezultante de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare prin înlăturarea sporului de 1 an .

Pedeapsă de executat 7 ani închisoare.

Înlătură obligarea inculpatului Mămăligaru C. I. la plata unor daune materiale către părțile civile Vașcă E., P. L. C. și M. D..

Reduce cuantumul daunelor materiale datorate către partea civilă M. E. de la 4600 lei la 2600 lei.

În temeiul art.112 lit.e din C.p. dispune confiscarea de la inc. Mămăligaru C. I. a sumei de 130 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Conform art.275 al.3 din C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

II. În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inc. V. I. E. împotriva sentinței penale nr. 312 din 17.09.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .

În temeiul art.275 al.2 din C.p.p. din C.p.p. obligă apelantul V. I. E. la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2015.

PREȘEDINTE, PT. JUDECĂTOR,

O. V. P. M. V. – aflat în C.O.

PREȘEDINTE COMPLET

GREFIER,

C.-A. F.

Red. sent. D. D.

Red. dec. P.O.V. 31.03.2015

Tehnoredactat F.C.A. 31.03.2015 - 10 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 212/2015. Curtea de Apel BACĂU