Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 62/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 62/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 9840/180/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 62/2015
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. –Președinte secție
JUDECĂTOR A. A. M.
************
GREFIER M. C.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău – legal reprezentat prin:
PROCUROR C. B.
Pe rol judecarea apelurilor formulate de inculpatul C. D. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Regională Vamală Iași împotriva sentinței penale nr. 2285/7.11.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin.1 Cod procedură penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este leal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 258-262 Cod procedură penală.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză este la primul termen de judecată în apel.
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea, constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri, potrivit art.420 Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelurilor formulate de inculpatul C. D. și partea civilă A. – Direcția Regională Vamală Iași ca nefondate.
Apreciază că pedeapsa aplicată a fost corect individualizată și cuantumul despăgubirilor acordate este corect.
S-au declarat dezbaterile închis, trecându-se la deliberare;
CURTEA
-deliberând-
Asupra apelului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2285/07.11.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău s-a dispus condamnarea inculpatului C. D., fiul lui I. și M., născut la data de 21.09.1973 în mun. Bacău, jud. Bacău, domiciliat în ., jud. Bacău, posesor al CI ., nr._, CNP_, cetățean român, necăsătorit, studii 4 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, cunoscut cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, peste limita a 10.000 de țigarete, prevăzută de art. 296¹, alin. 1, lit. l, alin. 2, lit. a din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. pen., totul cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen.
În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II-a și lit. b C. pen. de la 1969 pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. de la 1969.
În baza art. 81 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen. de la 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 C. pen. de la 1969, fixează termen de încercare pe o durată de 2 ani și 10 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Conform art. 71, alin. 5 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. P.., s-a atras atenția inculpatului C. D. asupra dispozițiilor art. 83, alin. 1 C. pen. de la 1969, în sensul revocării suspendării condiționate în cazul în care acesta săvârșește din nou o infracțiune în termenul de încercare și cumulării pedepsei din prezenta cauză cu cea aplicată pentru noua infracțiune.
S-a luat act că inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore din data de 17.05.2014 până la data de 18.05.2014.
În baza art. 118, alin. 1, lit. f C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a 1.000 de pachete țigarete marca Plugarul, aflate în custodia Biroului Vamal Bacău, conform procesului verbal nr._/19.05.2014.
În temeiul art. 397, alin. 1 C. proc. P.. raportat la art. 20 C. proc. pen. cu referire la art. 1349 și art. 1357, Cod civil, s-a admis acțiunea civilă exercitată de către partea civilă A.N.A.F. – Direcția Regională Vamală Iași cu sediul în mun. Iași, .. 10C, jud. Iași și obligă pe inculpatul C. D. la plata către aceasta a sumei de 10.792 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii.
Conform art. 272 alin. 1 și art. 274, alin. 1 C. proc. P.. a fost obligat inculpatul C. D. la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 120 lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale și 130 lei în cursul judecății.
Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut următoarele:
I. Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu
Prin rechizitoriul din data de 01.07.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău în dosar nr. 4181/P/2014 și înregistrat pe rolul instanței sub nr._ la data de 02.07.2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. D. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcǎrii, peste limita a 10.000 țigarete, prevăzută de art. 296¹, alin. 1, lit. l din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
În cuprinsul actului de sesizare al instanței s-a reținut, în esență, că în data de 17.05.2014, ora 15.04, inculpatul C. D. a transportat cu autovehiculul marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare_, cantitatea de 20.000 de țigarete marca Plugarul, cu timbru de accizǎ de Republica M., care erau depozitate pe bancheta din spatele autoturismului.
Pentru dovedirea situației de fapt au fost administrate următoarele mijloace de probă în cursul urmăririi penale: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 4-5 d.u.p.); declarația inculpatului (f. 20-21 d.u.p.); acte privind dreptul de proprietate a auto_ ; cazier judiciar al inculpatului (f. 18 d.u.p.).
II. Camera preliminară
Prin încheierea din data de 08.09.2014 (f. 16 d.i.) judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecării cauzei, constatând legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală privindu-l pe inculpatul C. D..
De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a constat că nu au fost formulate cereri ori invocate excepții de către inculpat sau apărătorul acestuia cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
III. Desfășurarea cercetării judecătorești
La termenul de judecată din data de 21.10.2014, fiind prezent la judecarea cauzei, inculpatul C. D.a arătat că dorește să se prevaleze de procedura simplificată de judecare a cauzei, în sensul că recunoaște în totalitate învinuirea ce i se aduce și solicită ca judecarea cauzei să aibă loc doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaște și pe care și le însușește în totalitate.
După punerea în discuția părților a cererii inculpatului, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 374, alin. 4 și art. 375, alin. 1 C. proc. P.. și a admis cererea formulată de acesta.
De asemenea, având în vedere că în cuprinsul declarației inculpatului, prin care acesta recunoștea săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare, s-a consemnat în mod greșit de către grefierul de ședință un paragraf dintr-o altă declarație de inculpat, aferentă unui alt dosar penal aflat pe rolul aceluiași complet de judecată, din oficiu, instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 277, alin. 1 C. proc. pen., înlăturând din cuprinsul declarației inculpatului C. D. consemnarea eronată.
IV. Situația de fapt reținută de instanță
Având în vedere că pe parcursul desfășurării procedurii de cameră preliminară nu au fost invocate excepții cu privire la legalitatea administrării probelor, că în cursul judecății nu au fost contestate probele și nici nu s-a propus administrarea unor noi probe, iar inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, instanța urmează a reține aceeași situație de fapt precum cea indicată în actul de sesizare.
Astfel, în fapt, instanța a reținut cǎ inculpatul C. D.a fost identificat în data de 17.05.2014, ora 15.04, de către organele de poliție, în mun. Bacǎu, pe . dreptul imobilului nr. 220 B, depalsându-se cu autoturismul marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare_, având asupra sa cantitatea de 20.000 țigarete marca „Plugarul”, cu timbru de accizǎ de Republica M., depozitate pe bancheta din spate a autoturismului.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare_, folosit la săvârșirea infracțiunii aparține numitei V. M., concubina inculpatului.
La momentul depistării în flagrant, inculpatul C. D. a refuzat să facă declarații verbale cu privire la țigaretele din autoturism, ulterior rezervându-și dreptul de a nu face declarații cu privire la fapta reținută în sarcina sa. Cu ocazia audierii în calitate de inculpat, acesta nu a oferit detalii cu privire la fapta comisă, rezumându-se la a declara că recunoaște și regretă fapta comisă.
Instanța a reținut că în cauză nu au fost dispuse măsuri asiguratorii întrucât inculpatul C. D. nu figurează cu bunuri mobile sau imobile înregistrate pe numele său, iar în ceea ce privește bunul folosit la săvârșirea infracțiunii s-a constatat că acesta nu îi aparține, fiind proprietatea altei persoane, care nu a cunoscut scopul folosirii acestuia.
V. Încadrarea jurdică a faptelor reținută de către instanță
Fapta inculpatului C. D., care în data de 17.05.2014, ora 15.04, a transportat cu autovehiculul marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare_, cantitatea de 20.000 de țigarete marca Plugarul, cu timbru de accizǎ de Republica M., care erau depozitate pe bancheta din spatele autoturismului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcǎrii, peste limita a 10.000 țigarete, prevăzută de art. 296¹, alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003.
Astfel, constituie infracțiune, „deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri.”
Elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă în acțiunea inculpatului de a deține în afara antrepozitului fiscal o cantitate superioară celei maxim admise de lege.
Latura subiectivă a infracțiunii îmbracă forma intenției indirecte, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv provocarea unui prejudiciu bugetului de stat prin sustragerea de la plata accizelor cu privire la produsele deținute, nu l-a urmărit, însă a acceptat eventualitatea producerii sale.
Urmarea socialmente periculoasă o reprezintă atingerea adusă bugetului de stat, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.
Instanța a constatat că, în conformitate cu art. 104 din Legea nr. 255/2013 privind Legea de punere în aplicarea a Codului de Procedură Penală, la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală, iar conform art. 246 din Legea nr. 187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Deși nici conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută în legea specială și nici limitele de pedeapsă aplicabile nu s-au modificat, față de momentul săvârșirii faptei, având în vedere și situația tranzitorie creată de noua reglementare în materie penală, dar și de prevederile Deciziei nr. 265/06.05.2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va face aplicarea Codului penal de la 1969, instanța urmează a aplica în prezenta cauză legea penală veche, apreciind că este mai favorabilă inculpatului prin prisma modalităților de individualizare a executării pedepsei, în raport cu Noul Cod Penal.
VI. Individualizarea judiciară a pedepselor
Constatând așadar că sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 396, alin. 2 C. proc. P.., întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune, sub aspectul laturii obiective și subiective, și a fost săvârșită de către inculpatul C. D. cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța a dispus condamnarea acestuia.
Instanța a avut în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, ținând seama și de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate. Se va urmări formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. de la 1969, respectiv dispozițiile părții generale ale Codului Penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum și criteriile prevăzute de art. 74 din Noul Cod penal.
Astfel, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei urmează a se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Pedeapsa stabilită de lege pentru săvârșirea infracțiunii pentru care inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată este închisoarea de la 1 la 4 ani conform art. 296¹, alin. 2, lit. a din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, dar la individualizarea pedepsei, instanța a dat eficiență prevederilor art. 396, alin. 10 C. proc. P.., urmând ca limitele de pedeapsă să fie reduse cu o treime, pedeapsa astfel aplicabilă fiind cuprinsă între 8 luni și 2 ani și 8 luni închisoare.
Instanța a reținut pericolul social concret al infracțiunii, care este unul ridicat față de prejudiciul pe care asemenea fapte îl aduc bugetului de stat, prin neplata taxelor vamale, a accizelor și a TVA-ului datorat, dar și celorlalte persoane care comercializează astfel de produse.
Totodată, instanța a avut în vedere că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, din analiza fișei sale de cazier rezultând că acestuia i s-a aplicat anterior o sancțiune administrativă pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 272¹ C. pen. de la 1969.
S-a avut în vedere, în ceea ce privește individualizarea pedepsei, și atitudinea de care a dat dovadă inculpatul în cursul urmăririi penale, în sensul că s-a prevalat de dreptul la tăcere și nu a explicat cum a intrat în posesia pachetelor de țigări, îngreunând astfel activitatea organelor de urmărire penală, de a depista și alți eventuali participanți ori autori ai unor infracțiuni de contrabandă ori alte infracțiuni similare. Deși în cursul judecății inculpatul C. D. a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat aplicarea procedurii simplificate, instanța apreciază că o astfel de poziție procesuală era inerentă, în condițiile în care inculpatul a fost prins în flagrant, având bunurile asupra sa.
În opinia instanței, la săvârșirea infracțiunii dedusă judecății un aport major l-a avut și lipsa de educație a inculpatului, care a absolvit doar patru clase, nu are vreo ocupație ori loc de muncă.
Instanța a apreciat că doar o pedeapsă justă și proporțională este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija și elibera de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea săvârșirii de infracțiuni. Prin raportare la cele prezentate, respectiv pericolul social concret al infracțiunii, atitudinea inculpatului, circumstanțele reale și personale reținute, instanța se va orienta către o pedeapsă îndreptată către minimul special prevăzut de lege, redus ca urmare a aplicării cauzei de atenuare și a dispus condamnarea inculpatului C. D. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, peste limita a 10.000 de țigarete, prevăzută de art. 296¹, alin. 1, lit. l, alin. 2, lit. a din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Potrivit art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. În cauză a fost identificată ca lege penală mai favorabilă cea anterioară și nu Noul Cod penal.
La stabilirea pedepsei accesorii, instanța a avut în vedere nu doar dispozițiile naționale, ci și normele europene, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În cauza C. și M. împotriva României, Curtea Europeană a statuat că interdicția tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal anterior ca pedeapsă nu poate fi aplicată în mod automat oricărei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de infracțiunea pentru care se aplică pedeapsa principală și fără a fi supusă controlului instanțelor în ceea ce privește necesitatea, nefiind adecvată și nu se justifică în raport cu natura infracțiunilor pentru care s-a angajat răspunderea penală a reclamanților din cauza respectivă.
În hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza C. împotriva României, instanța europeană și-a exprimat dubiul față de eficiența recurgerii la interdicția de a vota pentru a atinge scopurile indicate de Guvern (de prevenire a infracțiunilor, de pedepsire a infractorilor și de respectare a statului de drept, persoanele care au încălcat regulile societății fiind lipsite de dreptul de a-și exprima opinia asupra elaborării acestor reguli în timpul executării pedepsei lor cu închisoarea), și a arătat că aceste scopuri nu pot fi calificate ca incompatibile prin ele însele cu dreptul garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1. Curtea a reamintit că art. 3 din Protocolul nr. 1, care consfințește capacitatea individului de a influența compunerea corpului legislativ, nu exclude aplicarea unor restricții ale drepturilor electorale unui individ care, de exemplu, a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice sau al cărui comportament a amenințat să submineze statul de drept sau fundamentele democrației. Cu toate acestea, nu trebuie să se recurgă cu ușurință la măsura extrem de severă pe care o constituie lipsirea de dreptul de vot. Pe de altă parte, principiul proporționalității impune existența unei legături perceptibile și suficiente între sancțiune și comportament, precum și față de situația persoanei afectate. Totodată Curtea a adus în discuție și recomandarea Comisiei de la Veneția, conform căreia suprimarea drepturilor politice trebuie pronunțată de o instanță judecătorească într-o hotărâre specifică, întrucât o instanță independentă, care aplică o procedură cu respectarea contradictorialității, oferă o garanție solidă împotriva arbitrarului. Aceste aspecte pot fi regăsite și în hotărârea dată în cauza Hirst contra Marii Britanii.
În hotărârea pronunțată în cauza S. și P. împotriva României, s-a stabilit că în ceea ce privește interzicerea exercitării drepturilor părintești trebuie să se demonstreze că retragerea absolută a drepturilor părintești corespunde unei necesități primordiale privind interesele copilului și că, în consecință, urmărește un scop legitim, anume protecția sănătății, moralei sau a educației minorilor.
Față de toate acestea, instanța trebuie să analizeze în concret dacă se impune interzicerea unor drepturi inculpatului și care anume dintre cele prevăzute de lege.
Natura faptei comise de inculpat denotă o atitudine de sfidare a valorilor sociale importante, ceea ce relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a și lit. b C. pen. de la 1969. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat îi vor fi interzise inculpatului pe durata executării pedepsei principale, sancțiune necesară și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.
În schimb, în ceea ce privește dreptul de a alege, instanța a apreciat că în raport cu natura concretă a faptelor comise de către inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.
Totodată, ținând cont de împrejurarea că fapta în discuție nu a fost săvârșită de inculpat folosindu-se de funcția sau profesia lui în scopul săvârșirii infracțiunii, neavând nicio legătură cu exercitarea autorității părintești, instanța față de criteriile prevăzute de art. 71, alin. 3 C. pen. de la 1969, în lumina jurisprudenței C.E.D.O. în materie, a apreciat că nu se impune interzicerea pentru inculpat a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. c, d și e C. pen. de la 1969.
În consecință, potrivit art. 71 C. pen. de la 1969, pe durata executării pedepsei, inculpatului i s-au interzis cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a teza a II-a și b C. pen. de la 1969.
Având în vedere circumstanțele personale și reale reținute, efectele unei posibile condamnări, perspectivele de corijare a comportamentului, instanța a apreciat că scopul pedepsei constând în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni poate fi atins fără ca pedeapsa astfel stabilită să fie executată în regim de detenție.
În opinia instanței, condamnarea inculpatului este de natură să-i atragă atenția asupra importanței respectării legii penale, iar perspectiva executării pedepsei închisorii în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni (care ar atrage incidența art. 83 C. pen. de la 1969 în sensul revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei) constituie un veritabil impediment în săvârșirea de noi infracțiuni de către acestuia, instituția suspendării condiționate a executării pedepsei asigurând eficiența și efectivitatea rolului preventiv și educativ al pedepsei.
În consecință, în baza art. 81 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen., instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată în cauză, iar în temeiul art. 82 C. pen. de la 1969, a fixat termen de încercare pe o durată de 2 ani și 10 luni care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
De asemenea, conform art. 71, alin. 5 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, executarea pedepselor accesorii a fost suspendată pe durata termenului de încercare.
VII. Soluționarea acțiunii civile
În cursul urmăririi penale, A.N.A.F. – Direcția Regională Vamală Iași s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 10.792 lei reprezentând prejudiciul cauzat, din care: 530 lei cu titlu de taxe vamale, 7.995 lei cu titlu de accize și 2.667 lei reprezentând valoarea TVA-ului aplicabil produselor.
Sub aspectul modului de soluționare a laturii civile, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.202 din Regulamentul CEE nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, o datorie vamală la import ia naștere prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunității a mărfurilor supuse drepturilor de import; debitor vamal este și orice persoană care a dobândit sau deținut mărfurile în cauză și care știa, sau ar fi trebuit să știe, în mod normal, în momentul achiziționării sau primirii mărfurilor că ele au fost introduse ilegal.
În ceea ce privește noțiunea de datorie vamală, instanța a apreciat că în conformitate cu art. 4, pct. 13 din Legea 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, datorie vamală reprezintă obligația unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export iar în conformitate cu art. 4, pct. 14, lit. a din aceeași lege, drepturi de import reprezintă taxele vamale și taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri.
Hotărârea Curții Europene de Justiție pronunțată în cauza 24-68 din data de 1 iulie 1969, având ca părți Comisia Comunității Europene împotriva Italiei, a statuat că toate taxele, indiferent de modul lor de aplicare, care sunt impuse în mod unilateral asupra mărfurilor ce traversează frontierele, fără a avea regimul strict al taxelor vamale, reprezintă taxe cu efect echivalent. Orice obligație pecuniară, indiferent de mărimea, destinația și modul de aplicare, care este impusă în mod unilateral asupra mărfurilor autohtone sau străine, pentru simplul motiv că acestea traversează o frontieră și care nu este o taxă vamală în sensul strict al cuvântului, este o taxă cu efect echivalent. D. urmare, rezultă că hotărârea Curții Europene de Justiție se referă și la acciză și TVA-ul percepute asupra mărfurilor care traversează frontiera României și reprezintă taxe cu efect echivalent cu al taxelor vamale, fiind incluse în drepturile de import, cu atât mai mult cu cât în prezenta cauză țigările erau de proveniență din Republica M..
În conformitate cu art. 2065, lit. b din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, produsele accizabile sunt supuse accizelor în momentul importului acestora pe teritoriul Comunității, iar conform art.2066 și 2067, lit. d din aceeași lege, accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum, iar eliberare pentru consum reprezintă și importul de produse accizabile chiar și neregulamentar, ori deținerea unor asemenea produse în vederea comercializării ori consumului, dacă depășesc limita cantitativă maximă admisă de lege. La art. 131, lit. a din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal se prevede că importul de bunuri reprezintă . a unor bunuri care nu se află în libera circulație în înțelesul art. 24 din Tratatul de înființare a Comunității Europene.
Conform art. 136, alin. 1 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal „în cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe comunitare similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care intervin faptul generator și exigibilitatea respectivelor taxe comunitare.”
Pe de altă parte, faptul că instanța a procedat la confiscarea pachetelor de țigări pe care inculpatul le deținea în afara antrepozitului fiscal, nu echivalează sub nicio formă cu stingerea datoriei vamale, născută ca urmare a introducerii acestora pe teritoriul României, și implicit pe cel al Comunității Europene.
În acest sens, rezultă potrivit art. 224 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal a României că datoria vamală la import ia naștere prin introducerea ilegală pe teritoriul României a mărfurilor supuse drepturilor de import, indiferent de modalitatea în care aceste produse au fost introduse pe teritoriul țării. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii, „datoria vamală se naște în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal”. Aceste prevederi legale se regăsesc și în Codul vamal Comunitar, care la art.202 arată că „o datorie vamală la import poate să ia naștere prin: introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunității a mărfurilor supuse drepturilor de import”.
Prin Hotărârea din 2.04.2009 dată în cauza C.459/7 Curtea Europeană de Justițe a statuat că „pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a mărfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al Comunității, trebuie să intervină înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birouvamal situat în interiorul acestui teritoriu”. Astfel, datoria vamală la import ia naștere în momentul introducerii bunurilor pe teritoriul Comunității, indiferent dacă ulterior acestea au fost sechestrate.
Cu privire la temeiul juridic și modul de calcul al prejudiciului rezultat din activitatea infracțională a inculpaților, instanța a învederat următoarele:
Prețul de referință avut în vedere la determinarea valorii prejudiciului a fost prețul din vamă, respectiv 0,206 euro/pachet, determinat conform declarației vamale de import, identificată cu MRN nr. 14ROCT_/30.04.2014. Taxa vamală a fost calculată aplicând procentul de 57,6% asupra valorii în vamă, iar acciza a fost calculată în conformitate cu anexa nr. 6 la Titlul VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, așa cum a fost modificată prin O.G. nr. 8/2013, în echivalent euro pentru 1000 țigarete, calculată la cursul valutar valabil pentru accize în anul 2014. TVA de 24% s.a aplicat asupra bazei de impozitare,care este compusă din suma dintre: valoarea în vamă, taxele vamale și acciză, conform art. 139, alin.1 C.fiscal.
Baza legală europeană o constituie regulamentul U.E. nr. 1001/2013, Regulamentul CEE nr. 2454/1993 a Comisiei din 2 iulie 1993 privind dispozițiile de aplicare a Codului vamal Comunitar, tariful vamal integrat român pe anul 2014; Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003 cu modificările ulterioare. Temeiul juridic al dobânzilor și penalităților aferente datoriei vamale îl reprezintă art. 119, 120 și 120¹ din Codul de procedură fiscală republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța a reținut că răspunderea civilă a inculpatului este întemeiată pe dispozițiile art. 1349 alin. 1 și 2 cod civil potrivit cărora orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Instanța a reamintit că acțiunea civilă în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, în vederea obligării la repararea justă și integrală a pagubelor cauzate prin infracțiunea săvârșită. Conform art. 1357 Cod Civil, “cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”.
Exercitarea acțiunii civile în cadrul procesului este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) infracțiunea să fi cauzat un prejudiciu material sau moral;
b) între infracțiunea săvârșită și prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate;
c) prejudiciul trebuie să fie cert;
d) prejudiciul să nu fi fost reparat;
e) în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplină de exercițiu să existe cererea de constituire ca parte civilă în cadrul procesului penal.
Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv și potrivit principiului (restitutio in integrum), cel vinovat de producerea faptului prejudiciabil, trebuie obligat la înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale faptului ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei.
Astfel, în procesul penal în cazul în care părțile civile exercită acțiunea civilă, instanța are obligația de a stabili dacă prin fapta comisă de inculpat cu vinovăție s-a produs un prejudiciu și în caz afirmativ să stabilească întinderea acestuia. În aceste condiții răspunderea civilă delictuală fiind condiționată de existența unui prejudiciu, rezultă că existența acestuia, întinderea lui și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și faptă trebuie dovedite.
Rezultă deci pentru acordarea de despăgubiri civile este necesar să se stabilească prin probe certe atât existența unui prejudiciu, cât și valoarea acestuia. Astfel, tragerea la răspundere civilă a autorului faptei ilicite nu poate să opereze decât în limita valorii prejudiciului real și efectiv produs, întrucât în caz contrar s-ar transforma într-o îmbogățire fără temei legal a persoanei care solicită plata despăgubirilor.
Instanța a constatat că, în ceea ce privește prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a inculpului, acesta a fost pe deplin dovedit având în vedere considerentele ce preced, astfel încât văzând dispozițiile art. 397, alin. 1 C. proc. P.. raportat la art. 25 C. proc. pen. cu referire la normele civile în materie, coroborate cu textele de lege enumerate anterior, instanța va admite acțiunea civilă exercitată de către partea civilă A.N.A.F. – Direcția Regională Vamală Iași și îl va obliga pe inculpatul C. D. la plata către aceasta a sumei de 10.792 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii.
VIII. Alte măsuri dispuse de instanță
Totodată, în baza art. 118, alin. 1, lit. f C. pen. de la 1969, instanța a dispus confiscarea de la de la inculpatul C. D. a 1.000 de pachete țigarete marca Plugarul, aflate în custodia Biroului Vamal Bacău, conform procesului verbal nr._/19.05.2014.
IX. Cheltuieli de judecată
Conform art. 272 alin. 1 și art. 274, alin. 1 C. proc. P.. instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 120 lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale și 130 lei în cursul judecății.
Împotriva sentinței penale menționată mai sus a declarat apel inculpatul C. D. și partea civilă DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ IAȘI.
Cererea de apel formulată în scris de inculpat nu a fost motivată, iar în fața instanței de control judiciar deși a fost legal citat apelantul nu s-a prezentat pentru susținerea apelului promovat.
În cererea scrisă depusă la dosarul cauzei, apelanta parte civilă MFP A. DGRFP Iași a invocat nelegalitatea sentinței penale sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei ca urmare a omisiunii instanței de fond de a se pronunța cu privire la plata accesoriilor fiscale aferente creanței fiscale principale solicitate de autoritatea vamală prin cererea de constituire de parte civilă formulată la data de 26 mai 2014.
Curtea, analizând sentința penală atacată atât sub aspectul motivelor de apel invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept existente, în virtutea caracterului devolutiv al apelului prev. de art. 417 alin.1 și 2 C. proc. pen., constată că doar apelul declarat de apelanta parte civilă DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ IAȘI este întemeiat pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare, iar apelul declarat de inculpat este vădit nefondat.
În sarcina inculpatului C. D. s-au reținut dispozițiile art. 296/1 alin.1 lit. l din Legea nr. 571/2003 privind C. fiscal care incriminează deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, faptă recunoscută cu sinceritate de inculpat la termenul de judecată din data de 21.10.2014. La același termen de judecată inculpatul s-a prevalat de procedura simplificată de judecare a cauzei și a solicitat ca judecarea cauzei să aibă loc doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de textul de lege care incriminează fapta comisă de apelant.
În cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate în cauză, a respectat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris fapta săvârșită de inculpat, cu arătarea timpului și locului unde a fost comisă, a analizat probele care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, a arătat temeiurile de drept care justifică soluția dată, atât în latura penală, cât și în latura civilă a cauzei, iar în ceea ce privește individualizarea judiciară pedepsei aplicate instanța de fond a dat dovadă de multă înțelegere prin aplicarea unei pedepse modice .
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul inculpatului.
În aceste condiții, pedeapsa și modalitatea de executare au fost individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de noi fapte penale.
În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă MFP A. DGRFP Iași se reține că prima instanță a considerat întemeiată cererea de constituire de parte civilă și motivat a obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile de 10 792 lei( 530 lei taxe vamale, 7995 lei accize și 2267 lei TVA) prejudiciu determinat în temeiul art. 30 alin.1 și alin.2 lit.a, art. 31 alin.1 din Regulamentul CEE nr. 2913/1992 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, corelate cu dispozițiile art.142 alin.1 și art. 150 din Regulamentul CEE nr. 2454/1993 al Comisiei de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului CEE nr. 2913/1992 al Consiliului de instituire a Codului Vamal comunitar, prin utilizarea metodei de evaluare a mărfurilor identice și a metodei de evaluare a mărfurilor pe baza datelor disponibile, însă a omis să acorde eficiență dispozițiilor codului de procedură fiscală corob. cu dispozițiile art. 232 alin.1 lit. b din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului vamal comunitar și consecință a acestui lucru nu a mai dispus obligarea inculpatului la plata dobânzilor și a penalităților de întârziere aferente debitului, începând cu data scadenței, 17 mai 2014 și până la achitarea integrală a prejudiciului.
Pentru aceste considerente doar sub aspectul neacordării accesoriilor fiscale, Curtea în temeiul art. 421 alin.2 lit. a N C.pr.pen. va admite apelul declarat MFP A. DGRFP Iași AJFP Bacău împotriva sentinței penale nr. 2285/07.11._, pronunțată de Judecătoria Bacău, va desființa în parte sentința penală atacată și prin reținerea cauzei spre rejudecare în fond, în temeiul art. 119 alin.1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală va dispune obligarea inculpatul la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente debitului, începând cu data scadenței și până la achitarea integrală a prejudiciului.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate
Pentru considerentele mai sus dezvoltate, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat C. D. împotriva aceleași sentintei penale
Văzând și dispozițiile art. 275 alin.2 și 3 C.pr.pen
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
1.În temeiul art. 421 alin.2 lit. a N C.pr.pen. admite apelul declarat MFP A. DGRFP Iași AJFP Bacău împotriva sentinței penale nr. 2285/07.11._, pronunțată de Judecătoria Bacău, cu privire la neacordarea accesoriilor fiscale aferente debitului acordat părții civile.
Desființează în parte sentința penală atacată, sub acest aspect.
Reține cauza spre rejudecare și în fond, în temeiul art. 119 alin.1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală obligă inculpatul să plătească alături de suma de 10 790 lei dobânzi și penalități de întârziere aferente debitului, începând cu data scadenței și până la achitarea integrală a prejudiciului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În temeiul art. 275 alin.3 N C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
2. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. proc. pen., respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat C. D. împotriva aceleași sentințe penale.
În temeiul art. 275 alin.2 C. proc. pen. obligă apelantul inculpat să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 20.01.2015
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. C. A. A. M.
GREFIER,
M. C.
red. sent. S.C.E.
red. dec. CC
tehnored.M.C.
6 exemplare
28.01.2015
| ← Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 56/2015. Curtea de... | Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Decizia nr. 50/2015. Curtea... → |
|---|
