Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine (Legea 302/2004). Sentința nr. 33/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 33/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 170/32/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ Nr. 33/2015
Ședința publică de la 19 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE -M. V.
GREFIER -L. G.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Reprezentat legal prin procuror G. M.
*
La ordine a venit spre soluționare cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia, privind transferarea persoanei condamnate T. N. V., într-un Penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată de instanțele italiene.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru persoana condamnată T. N. V., lipsă la termenul de azi, avocat oficiu S. S..
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea persoanei condamnate.
S-a expus referatul asupra cauzei, după care:
Nefiind alte cereri de formulat s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită recunoașterea hotărârii străine emisă de autoritățile judiciare italiene, transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru executarea restului de pedeapsă potrivit dispozițiilor art.154 alin.6 lit.a din Legea nr. 302/2004.
Avocat oficiu S. S., pentru persoana condamnată T. N. V., solicită admiterea cererii formulată de autoritățile judiciare italiene privind recunoașterea sentinței penale, transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării restului de pedeapsă fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.302/2004. Solicită onorar avocat oficiu potrivit referatului depus, avizat de instanță și față de care s-a dispus plata sumei de 100 lei.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
La data de 12.03.2015 s-a înregistrat rezoluția nr. 440/II/2/2015 din 11.03.2015 prin care P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău a sesizat această instanță în vederea recunoașterii sentinței penale 9 din 21.05.2014 de Prima Curte cu Juri de Apel din Torino Italia prin care numitul T. NICULITA V. a fost condamnat la pedeapsa de 10 Ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută în art 65, 110, 575, 61, 116, 575 Codul Penal Italian.
În motivarea rezoluției s-a arătat că, prin adresa 9760/2015 Ministerul Justiției - Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară, a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de Ministerul Justiției din Republica Italia prin care se solicită transferarea persoanei condamnate T. NICULITA V. în prezent deținut, într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei cu închisoarea aplicată de către instanțele din statul solicitant.
Cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia a fost însoțită de documentele prevăzute în art. 6 paragraf 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declarația prin care persoana condamnată a consimțit la transferarea într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.
Instanța constată că este îndeplinită condiția prevăzută în art. 3 paragraf 1 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, rezultă următoarele:
- prin sentința penală din 9 din 21.05.2014 Prima Curte cu Juri de Apel din Torino Italia a condamnat pe numitul T. NICULITA V. pedeapsa de 10 ani inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută în în art 65, 110, 575, 61, 116, 575 Codul Penal Italian
- sentința penală a rămas definitivă la data de 5._
Având în vedere cele expuse mai sus instanța constatată că este îndeplinită condiția prevăzută în art. 3 paragraf lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și Decizia –cadru 2008-2009 /JAI a Consiliului din 27 noiembrie 200 8 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală și art. 155 lit.a ) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Referitor la situația executării pedepsei, s-a constatat din examinarea sentinței de condamnare că numitul a fost arestat la data de 22.11.2010, iar pedeapsa poate fi considerata executata la 21.11._ În consecință, este îndeplinită condiția prevăzută în art. 3 paragraf 1 lit. c) din Convenția europeana asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 155 lit. b ) din Legea nr. 302/2004, republicată potrivit căruia fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;
În fapt, prin sentința de condamnare s-a reținut că la data de 21.11.2010 a lovit cu un cutit de 5 ori pe victima I. C. I., cu o arma taioasa in zona toraco abdominala cauzandu-i leziuni care una dus la deces
Examinând materialul cauzei Curtea constatată că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută în art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată și art. 3 paragraf 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina numitului T. NICULITA V. având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de omor prevăzută în art. 188 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 ani
Conform cererii din data de 28.10.2014, numitul T. Niculita V. a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România, fiind îndeplinită condiția prevăzută în art. 155 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.// Potrivit aceluiași text de lege consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România
În consecință, Curtea constată îndeplinirea condițiilor pentru recunoaștere și a condițiilor pentru transfer prevăzute în art. 155 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Astfel, având în vedere că România și-a asumat printr-un tratat internațional la care este parte obligația recunoașterii hotărârii penale pronunțare în străinătate (Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 fiind ratificată prin Legea nr. 76 din 12 iulie 1996) dar a și implementat în mod direct Decizia –cadru 2008-2009 /JAI a Consiliului din 27 noiembrie 200 8 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală, persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, pedeapsa aplicată nu a fost pronunțată pentru o infracțiune politică sau militară, hotărârea pronunțată în străinătate respectă ordinea publică a statului român și produce efecte juridice în România, de asemenea, nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România, Curtea va dispune recunoașterea sentinței penale din 9/21.05.2014 pronunțată de Tribunalul Prima Curte cu Juri de Apel din Torino Italia prin care persoana transferabilă a fost condamnată la pedeapsa de 10 ani inchisoare
De asemenea, având în vedere că persoana condamnată este cetățean român, hotărârea pronunțată în străinătate este definitivă, la data primirii cererii de transfer, condamnatul are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei potrivit art 152 lit i din Legea nr. 302/2004, acesta a consimțit să fie transferat pentru executarea restului de pedeapsă într-un penitenciar din România, iar fapta care a atras condamnarea constituie infracțiune potrivit legi române, Curtea va dispune transferul persoanei condamnate.
Față de cele arătate, în baza art 154 alin 6 lit a din Legea nr. 302/2004 republicată va recunoaște sentința penală 9 din 21.05.2014 pronunțată de PPrima Curte cu Juri de Apel din Torino Italia prin care persoana transferabilă T. NICULITA V. - fiul lui N. si M., n. la 20.08.2014 in B., jud. N., domiciliat in . CNP_ a fost condamnată la 10 ( zece ) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de omor.
Va dispune transferarea persoanei condamnate T. NICULITA V. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 10 ani inchisoare.
În baza art 72 Cp va deduce perioada executată de la data de 22.11.2010 la zi
În baza art 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art 154 alin 6 lit a din Legea nr. 302/2004 republicată recunoaște sentința penală 9 din 21.05.2014 pronunțată de Prima Curte cu Juri de Apel din Torino Italia prin care persoana transferabilă T. NICULITA V. - fiul lui N. si M. n. la 20.08.1989 in B., jud. N., domiciliat in ., jud N. CNP_ a fost condamnată la 10 ( zece ) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de omor.
Dispune transferarea persoanei condamnate T. NICULITA V. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 10 ani inchisoare.
În baza art 72 Cp deduce perioada executată de la data de 22.11.2010 la zi.
În baza art 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de apel în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru persoana condamnată.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. V. L. G.
Red.s.p. M.V./ 20.03.2015.
Tehnored. L.G./ 20.03.2015.
3 ex.
| ← Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 300/2015. Curtea... | Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr.... → |
|---|








