Şantajul. Art.194 C.p.. Sentința nr. 881/2015. Curtea de Apel BACĂU

Sentința nr. 881/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 04-06-2015

Dosar nr._/180/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 881/2015

Ședința publică de la 04 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE Ș. A.

Grefier A. A.

Ministerul Public reprezentat de Procuror: B. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău

Pe rol fiind pronunțarea cauzei Penale privind pe inculpat B. A., parte vătămată S.C. US FOOD NETWORK S.A., având ca obiect șantajul (art.194 C.p.).

Dezbaterile în fond, au avut loc în ședință publică din data de 21.05.2015, notele fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată ce fac parte integrantă din prezenta hotarare, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 28.05.2015 și ulterior la data de 04.06.2015.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față constată:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău nr. 9352 /P/ 2012 înregistrat pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr._/180/2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. A. ,cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prev. și ped. de art. 194 alin 1 CPEN 1969 cu aplicarea art 37 lit b CPEN 1969.

În fapt, prin actul de sesizare s-a reținut că, începând cu data de 14-09-2012 a solicitat în mod injust, direct și indirect reprezentantului . SA România - C. V. I. suma de_ lei proferând amenințări că în cazul în care nu va primi suma de bani astfel solicitată va publica pe internet fotografii și înregistrări video cuprinzând mâncare infestată pe care ar fi achiziționat-o de la punctul de lucru amplasat în incinta Arena Mall din municipiul Bacău, ceea ce a creeat o stare de temere reprezentantului societății .

Analizând actele și lucrările dosarului instanța urmează să dispună achitarea inculpatului pentru următoatrele considerente:

- nu au fost dovedite prin probe faptele de amenințare cu postarea filmuletelor pe internet

-eventualele amenințări folosite de către inculpat nu au vizat săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare, ci stingerea unui litigiu

- fapta de șantaj reclamată nu s-a produs împotriva unei persoane ci a conducerii unei societăți comerciale, aceștia fiind singurii care aveau posibilitatea să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva și asupra cărora trebuia să se creze un sentiment de temere. - lipsa calității procesuale pasive a părții vătămate

- nu s-a dovedit că eventualele amenințări au fost de natură să alarmeze

Împotriva inculpatului B. A., s-a formulat o acuzație de săvârșire a infracțiunii de șantaj, faptă prevăzută de art. 194 alin 1 CPEN 1969, faptă constând în aceea că, începând cu data de 14-09-2012 a solicitat în mod injust, direct și indirect reprezentantului . SA România - C. V. I. suma de_ lei proferând amenințări că în cazul în care nu va primi suma de bani astfel solicitată va publica pe internet fotografii și înregistrări video cuprinzând mâncare infestată pe care ar fi achiziționat-o de la punctul de lucru amplasat în incinta Arena Mall din municipiul Bacău, ceea ce a creeat o stare de temere reprezentantului societății .

Potrivit prevederilor art. 194 CPEN 1968 infracțiune a de șantaj constă în

,, constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Potrivit prevederilor art 193 CPEN 1968 infracțiunea de amenintțare constă în ,, fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soțului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze.

În cauză, față de inculpatul B. A., nu s-a reținut folosirea de violențe, ci doar de amenințări în cadrul unei infracțiuni de șantaj, faptă constând în aceea că începând cu data de 14-09-2012 a solicitat în mod injust, direct și indirect reprezentantului . SA România - C. V. I. suma de_ lei proferând amenințări că în cazul în care nu va primi suma de bani astfel solicitată va publica pe internet fotografii și înregistrări video cuprinzând mâncare infestată pe care ar fi achiziționat-o de la punctul de lucru amplasat în incinta Arena Mall din municipiul Bacău, ceea ce a creeat o stare de temere reprezentantului societății

Din analiza materialului probator administrat în cauză, instanța nu reține și nu poate identifica în mod clar și previzibil care au fost amenințările adresate de către inculpat către reprezentanții părții vătămate și care au avut aptitudinea de a creea o stare de temere acestora, în rechizitoriu reținîndu-se că starea de temere a fost cauzată reprezentantului societății - C. V. I. .

Astfel din plângerea / sesizarea adresată de partea vătămată organelor de cercetare penală, nu rezultă amenințările proferate de inculpat la adresa directorului general al FFC România, ci doar ca a avut niste discuții cu inculpatul și ulterior inculpatul le-a comunicat că va șterge toate fotografiile precum și înregistrarea video, înțelegând să uite de incident, ( achizitionarea unui produs KFC care ar fi prezentat urme de alterație, viermi ), pretinzând suma de 25.000 lei și nicidecum nu se face vorbire de vreo amenințare cu publicarea acestora . afirmându-se că reprezentații părții vătămate s-au simțit șantajați de solicitarea sumei de bani venită din partea inculpatului .

Din analiza interceptărilor ambientale și cele efectuate cu ocazia realizării flagrantului rezultă în mod clar că inculpatul nu a adresat amenințări, ci doar a purtat discuții cu reprezentanții KFC fiind nemulțumit de calitatea unui produs achiziționat de la aceștia.

La fl. 102 din dosarul de urmărire penală, la întrebarea reprezentantului părții vătămate I. C. V. ( din data de 22-10-2012 data realizării flagrantului )

I. C. V. - ,, Da ? Și unde vreți să le postați așa ?

B. A. - ,, Nu vreau, nu mi-a trecut prin cap încă, nu m-am gîndit până la scenariul ăla ""

La acest moment reprezentantul părții vătămate a avut posibilitatea reală de a refuza să plătească vreo sumă de bani inculpatului, nefiind constrâns sau amenințat în vreun fel de către inculpat .

Din celelalte discuții purtate între inculpat și reprezentanții părții civile nu s-au identificat alte amenințări, ci doar discuții privitoare la calitatea unui produs achiziționat de către inculpat de la KFC și cu privire la stingerea unui eventual litigiu pe cale amiabilă .

Din declarația reprezentatului părții vătămate I. C. V., fl 46 dos urm pen, reiese că a înțeles din discuțiile cu colegii săi, că inculpatul este hotărât să publice pozele în cazul neachitării sumei de bani .

În cauză martorul MISACA C. a declarat că la prima întâlnire pe care acesta a avut-o cu inculpatul acesta l-ar fi amenințat că va posta pe internet înregistrările foto-video cu produsul infestat, acest lucru putânt aduce grave prejudicii de imagine companiei.

Instanța constată că fapta de amenințare nu este dovedită, în sensul că nu există certitudinea că inculpatul adresat astfel de amenințări, atâta vreme cât din discuțiile interceptate ambiental acesta arată că ,, Nu vreau, nu mi-a trecut prin cap încă, nu m-am gîndit până la scenariul ăla "" aspect ce contrazice afirmațiile martorilor Misaca C. Și B. Mihahela, martorul Misaca C. fiind prezent la momentul înregistrării acestor discuții .

Deasemenea reprezentantul părții vătămate nu a fost amenințat și nici nu se poate afirma că a avut o stare de temere, întrucât el nu a fost amenințat în nici un fel, acesta aflând de o amenintare cu postarea pozelor pe internet din discuțiile avute cu colegii săi .

Potrivit înscrisului aflat la fl 44 dos urmărire penala, I. C. a avut calitatea de director general ,cu limite de competente si îndeplinind strict atribuțiile stabilite de către Consiliul de Administrație .

În cauză nici unul dintre membrii Consiliului de Administrație al nu a declarat că s-a simțit amenințatsau că i s-ar fi creeat de afirmațiile inculpatului .

Mai mult partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, astfel că impactul emoțional de care s-a făcut vorbire în declarațiile date în faza de urmărire penală a fost mult exagerat

Instanța apreciază că, eventual, doar față de membrii consiliului de administratie, inculpatul ar fi putut săvârși infracțiunea de șantaj si nu față de ceilalti angajați ai părții vătămate, casier, vînzător, contabil, doar membrii consiliului având atribuții pe linia despăgubirii inculpatului cu o sumă de bani .

Din declarația martorului B. M., angajat subordonat al părții vătămate, rezultă că inculpatul în prezența acesteia nu a emis nici o pretenție, ci doar a avertizat că dacă nu va fi multumit de rezultatul analizelor de laborator, va posta filmuletele pe internet . Martora a fost cea care la rîndul său i-a atras atenția inculpatului că dacă nu vor ajunge la o înțelegere, această situație va fi soluționată de avocati.

Martorul Misaca C., angajat al părții vătămate, afirmă că in cadrul celei de a doua întâlniri inculpatul a solicitat o sumă de bani, pentru a uita incidentul, în caz contrar va publica filmul pe internet .

Este de neînțeles de ce, potrivit declarației martorei B. M. fl 117 dos urm pen, reprezentanții părții vătămate i-au înmânat inculpatului după înregistrarea reclamației acestuia, un card de fidelizare, pentr a beneficia de anumite reduceri la produsele lor, deși îl percepeau ca pe o persoană care dorea să-i înșele sau săi șantajeze.

Este de neînțeles de ce partea vătămată nu s-a adresat direct organelor de urmărire penală și a apelat la o firmă de detectivi particulari pentru identificarea autorului, respectiv a persoanei care a sunat la linia verde clienți și i-a avertizat cu privire la calitatea necorespunzătoare a unui produs achiziționat de la aceasta.

Instanța apreciază că partea vătămată nu s-a adresat cu plângere organelor de urmărire penală întrucât a dorit să se asigure că nu este în culpă cu acel produs, deasemenea să nu fie supusă vreunui control al DSV sau OPC cu privire la o eventuală reclamație a inculpatului către acestea și chiar stingerea acestui incident pe cale amiabilă .

Deși în cursul urmăririi penale au arătat clar acest lucru, ulterior în cursul cercetării judecătorești au negat că i-ar fi dat inculpatului un astfel de card de fidelizare .

Din continutul procesului verbal al conversației purtate la data de 27-09-2012 între Misaca C., B. M. și inculpat rezultă că martora B. M. a fost persoana care l-a încurajat pe inculpat să ceară o ofertă și să spună ce pretenții are .

Potrivit acuzațiilor inculpatul ar fi solicitat o suma de bani de la conducerea părții vătămate și nu de la Misaca C., I. C. sau B. M., astfel că activitatea de constrângere s-a făcut asupra conducerii unei persoane juridice, respectiv Consiliului de Administrație al . SA ROMÂNIA și nu asupra unei persoane fizice

În aceste condiții un aspect deosebit de important privește calitatea de subiect pasiv al unei persoane juridice, având în vedere că infracțiunea de șantaj este prevăzută de legiuitor în capitolul II din codul penal, capitol intitulat INFRACȚIUNI CONTRA LIBERTĂȚII PERSOANEI .

Instanța apreciiază că . SA România nu poate avea calitate procesuală pasivă, ca parte vătămată într-o infracțiune de șantaj ( infracțiune contra libertății persoanei ) ci doar în cazul infracțiunilor îndreptate contra patrimoniului .

Infracțiunea de șantaj este o infracțiune îndreptată împotriva libertății psihice și morale a unei persoane . Instanța apreciază că o persoană juridică nu poate să invoce că asupra acesteaia s-au exercitat presiuni psihice, psihologice de natura a-i afecta starea emoțională sau capacitatea de a decide

Instanța analizând toate aceste elemente, constată că în cauză nu este dovedit că inculpatul a amenințat partea vătămată, cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare, asa cum este prevăzută fapta de amenințare în lumina prevederilor art 193 CPEN 1968.

Deasemenea nu s-a dovedit că inculpatul a urmărit a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, ideea despăgubirii inculpatului cu o sumă de bani, fiind avansată chiar de reprezentanții parții vătămate Misaca C. și B. M., inculpatul achiesând la această soluție, urmărind să stingă un eventual litigiu pe cale amiabilă .

Toate aceste considerente conduc spre o soluție de achitare a inculpatului, toate aspectele arătate nefiind de natura să învingă prezumția de nevinovăție de care acesta beneficiază în mod real și formal .

În aceste condiții instanța va dispune achitarea inculpatului, pentru considerentele arătate mai sus, motivat de faptul că fapta de santaj reclamată de reprezentantul părții vătămate în prezenta cauză, nu este prevăzută ca infracțiune .

Instanța urmează sa constate că inculpatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore și deasemenea că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă

Văzând și dispozițiile art 275 alin 3 CPP:

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 16 alin 1 lit. b CPP, achită pe inculpatul B. A. pentru săvârșirea infracțiunii șantaj prevăzută de art. 194 alin 1 CPEN 1969 cu aplicarea art 37 lit b CPEN 1969, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală .

Ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă

Ia act că inculpatul a fost asistat de avocat ales.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) CPP.constată că inculpatul a fost reținut pe o perioadă de 24 ore din data de 22-10-2012.

Ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă .

În temeiul art 275 alin 3 CPP cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia .

Pronunțata in ședința publica, azi, 04.06.2015.

Președinte,

Ș. A.

Grefier,

A. A.

Red. Ș.A. 03.08.2015

Teh. A.A. 04.08.2015 - 5 Ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Şantajul. Art.194 C.p.. Sentința nr. 881/2015. Curtea de Apel BACĂU