Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 358/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 358/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 07-05-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 358/Ap DOSAR NR._
Ședința Camerei de Consiliu din data de 07 mai 2015
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CA4
- Președinte - C. G. - judecător
- Judecător- S. F.
- Grefier- N. B.
Pe rol fiind examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare formulată de condamnatul D. N. F. împotriva deciziei penale nr. 71/. 2015, pronunțată de Curtea de Apel B. în dosarul penal nr._/197/2013.
Procedură fără citarea părților, potrivit dispozițiilor art. 431 alin. 1 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-au atașat la dosar în data de 06.05.2015, dosarul nr._/197/2013 al Curții de Apel B. împreună cu toate dosarele componente.
Reprezentantul Ministerului Public, arată că din punctul său de vedere contestatorul nu a depus sau invocat dovezi care sunt la dosar. Inculpatul a invocat prevederile art.426 lit.h Cod procedură penală, respectiv că instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă. Inculpatul la fond a recunoscut săvârșirea faptei, a fost prezent la judecarea în apel și nu a dorit să dea declarație, și ca atare instanța nu putea să îl oblige să dea declarație. Pe cale de consecință, solicită respingerea contestației formulată de contestatorul D. N. F..
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
C U RT E A,
Constată că prin dec. pen. nr. 71/. a Curții de Apel B. s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul D. N. F. împotriva sentinței penale nr. 2510/22.10.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosar penal nr._/197/2013, pe care o menține.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că starea de fapt a fost corect stabilită, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța de fond analizându-le și valorificându-le în mod judicios, în aplicarea procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4, art. 375 Cod procedură penală, la care inculpatul a înțeles să apeleze; fără niciun dubiu în cauză rezultă vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat, fapta constând în aceea că, în data de 20.10.2012, după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus autoturismul înmatriculat sub numărul_, fiind oprit de lucrători ai Poliției Rutiere și testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 04.43; în urma recoltării și analizării probelor biologice de sânge rezultând o alcoolemie de 1,30 g/l alcool pur în sânge, la prima probă, respectiv, 1.10 g/l, la a doua.
Observând corect că de la data comiterii infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit modificări legislative, prima instanță a procedat la examinarea cauzei în scopul identificării legii penale mai favorabile, din perspectiva dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Codul penal în vigoare în prezent.
Reevaluând în mod global legile penale succesive incidente în speță, Curtea a constatat că, deși ambele acte normative prevăd aceleași limite ale pedepsei închisorii pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, art. 336 alin. 1 Cod penal prevede și pedeapsa alternativă a amenzii.
Sub aspectul modalităților de individualizare și de aplicare a pedepsei, Codul penal din 1969 prevedea ca modalitate de individualizare a executării pedepsei suspendarea condiționată al cărei efect, la împlinirea termenului de încercare, era reabilitarea de drept a condamnatului.
În noul Cod penal, instituția nu se mai regăsește ca atare, însă au fost reglementate două noi instituții: renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei.
Deși cea dintâi instituție menționată este fără îndoială mai favorabilă inculpatului comparativ cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, prevăzută de vechiul Cod penal, determinarea globală a legii penale mai favorabile impune o examinare în concret a situației juridice a inculpatului prin raportare la fapta săvârșită.
Tocmai de aceea, Curtea a procedat mai întâi la verificarea îndeplinirii în speță a condițiilor necesare pentru renunțarea la aplicarea pedepsei. Având în vedere împrejurările concrete ale comiterii infracțiunii, respectiv, conducerea pe drumurile publice a unui autoturism, pe timpul nopții, ulterior consumului unei cantități însemnate de băuturi alcoolice, date fiind valorile ridicate ale alcoolemiei, fapta comisă de inculpat prezintă o gravitate ridicată, împrejurare în raport cu care apreciază ca nefiind îndeplinită condiția prevăzută la art. 80 alin. 1 lit. a Cod penal.
Chiar dacă inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o corectă conduită procesuală în prezenta cauză, recunoscând acuzația ce i-a fost adusă, pentru a dispune renunțarea la aplicarea pedepsei este necesară realizarea tuturor condițiilor cumulative prevăzute de art. 80 Cod penal, motiv pentru care solicitarea acestuia de aplicare a dispozițiilor art. 80 Cod penal este neîntemeiată.
Gravitatea faptei comise de inculpat, anterior argumentată, justifică concluzia necesității aplicării unei pedepse.
Comparând din perspectiva legii penale mai favorabile instituția amânării aplicării pedepsei cu aceea a suspendării condiționate a executării pedepsei, Curtea constată că cea dintâi, invocată de apelantul inculpat, este de natură să agraveze situația acestuia întrucât necesită condiții mai restrictive pentru a fi aplicată și impune inculpatului respectarea unor măsuri de supraveghere.
Din această perspectivă, apreciem că evaluarea globală a legii penale mai favorabile conduce la concluzia că vechiul Cod penal și, implicit, O.U.G. nr. 195/2002 sunt mai favorabile inculpatului, criticile aduse de apelant sentinței primei instanțe din acest punct de vedere fiind nefondate.
În privința modului de individualizare a pedepsei, judecătorul fondului a evaluat corespunzător criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal din 1969 prin raportare la infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată; cuantumul stabilit reflectă atât gradul de pericol social ridicat al faptei (rezultat din nivelul ridicat al alcoolemiei, în prezența căruia a condus pe drumurile publice, în timpul nopții, un autoturism, acțiunea sa fiind întreruptă prin intervenția preventivă a lucrătorilor Poliției Rutiere), cât și datele care caracterizează persoana inculpatului, care, deși nu este cunoscut cu antecedente penale, nu se află la prima confruntare cu rigorile legii penale; din fișa de cazier judiciar rezultă faptul că a avut calitate de inculpat într-un dosar instrumentat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial B., fiind acuzat de comiterea infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 Cod penal din 1969.
De asemenea, a fost cercetat sub acuzația comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 321 alin. 1 și art. 217 alin. 1 Cod penal din 1969, cauză în care a fost și privat de libertate.
În fine, prin ordonanța procurorului nr. 8403/P/2009/02.09.2011, i-a fost aplicată amendă administrativă în sumă de 1.000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 217 alin. 1 Cod penal din 1969, conform art. 181 Cod penal din 1969.
În același timp, cu semnificație sub aspectul individualizării pedepsei este și conduita pe care inculpatul a înțeles să o adopte pe parcursul instrumentării prezentei cauze (a recunoscut faptele comise, solicitând judecarea cauzei în procedura simplificată), precum și preocuparea manifestată de acesta pentru continuarea studiilor.
Observând limitele de pedeapsă obținute prin reducerea cu o treime, ca efect al aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, apreciem că pedeapsa stabilită de prima instanță, orientată așadar spre minimul special, reflectă valorificarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal din 1969, fiind apte să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal din 1969.
În considerarea tuturor argumentelor de fapt și de drept expuse în cele ce preced, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul D. N. F. împotriva sentinței penale nr. 2510/22.10.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosar penal nr._/197/2013, pe care a menținut-o.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare inculpatul condamnat D. N. F. care solicită desființarea hotărârii atacate și rejudecarea apelului. În motivarea contestației formulate condamnatul arată că în apelul formulat a susținut că legea nouă este legea penală mai favorabilă în speță, întrucât atât renunțarea la aplicarea pedepsei cât și amânarea aplicării pedepsei constituie modalități de individualizare mai favorabile decât cele prevăzute în vechiul Cod penal. Se mai arată că instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului condamnat, deși acesta a fost prezent iar audierea era legal posibilă.
În drept se invocă dispozițiile art. 426 lit. h Cod procedură penală.
Analizând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de inculpatul condamnat D. N. F., Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă potrivit art. 431 Cod procedură penală.
Modul în care se aplică legea penală mai favorabilă într-o cauză penală soluționată definitiv nu se încadrează în niciunul din cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 426 Cod procedură penală, motiv pentru care contestația în anulare este inadmisibilă sub acest aspect.
De asemenea, motivul că inculpatul nu a fost audiat de instanța de apel, la momentul soluționării cauzei în apel, este inadmisibil, având în vedere că inculpatul condamnat D. N. F. a fost judecat în dosarul nr._/197/2013 a Judecătoriei B. pe baza procedurii recunoașterii învinuirii, prevăzută de art. 374 alin. 4 și art. 375 Cod procedură penală. Or, această procedură presupune recunoașterea săvârșirii faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și acordul inculpatului de a fi judecat pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. În acest caz, ascultarea inculpatului se face sub aceste aspecte, asupra cărora inculpatul nu mai poate reveni în fața instanței de apel. În consecință, invocarea de către inculpatul care a fost judecat pe baza procedurii recunoașterii învinuirii a faptului că nu a fost audiat în fața instanței de apel este inadmisibilă, deoarece în cadrul acestei proceduri situația de fapt nu este contestată de nimeni. Audierea inculpatului în fața instanței de apel se impune în cazul în care acesta contestă situația de fapt reținută în actul de sesizare, iar audierea nemijlocită a acestuia de către instanța de apel este necesară pentru respectarea dreptului la un proces echitabil. În cazul în care inculpatul a renunțat la dreptul său de a participa la audierea martorilor și de a fi audiat nemijlocit de către instanță, acesta nu mai poate invoca ulterior, în cadrul contestației în anulare, faptul că nu a fost audiat de instanța de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 431 Cod procedură penală respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de condamnatul D. N. F. împotriva deciziei penale nr. 71/05.02.2015 a Curții de apel B., pronunțată în dosarul nr._/197/2013 al acesteia.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata sumei de 100 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 07.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. GhighciSimona Fanguloiu
GREFIER
N. B.
Red. CG./28.05.2015
Dact. BN/28..05.2015/2 ex.
Jud. apel: N. Țînț, N. H.
| ← Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 369/2015. Curtea de Apel BRAŞOV | Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
