Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 129/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 129/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 20-02-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 129/Ap. Dosar nr._
Ședința publică din data de 20 februarie 2015
Instanța constituită din:
Complet de judecată AJ4:
Președinte: S. F. - judecător
Judecător: M. Ș.
Grefier: A. O.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. D. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor formulate de P. de pe lângă Judecătoria B. și de inculpatul H. D. împotriva sentinței penale nr. 2358 din data de 07 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 27 ianuarie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 13 februarie 2015, apoi, pentru aceleași motive a amânat pronunțarea pentru data de, astăzi, 20 februarie 2015, când,
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 2358 din data de 7 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria B. s-a dispus:
În baza art. 233 al. 1 Noul Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 1 Noul Cod penal condamnarea inculpatului H. D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 67 al. 1, 2 Noul Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitarea drepturilor prevăzută de art. 66 al. 1 lit. a, b Noul Cod penal pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 al. 1 lit. c Noul Cod penal după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 al. 1 Noul Cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 al 1 lit. a, b Noul Cod penal ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 al. 3 Noul Cod penal.
În baza art. 43 al. 1 Noul Cod penal a adăugat restul neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 861/2013 a Jud. sector 6 București, respectiv 1 an și 294 zile închisoare, la pedeapsa stabilită prin prezenta, inculpatul executând 4 ani și 294 zile închisoare, respectiv 4 ani 9 luni și 24 zile închisoare.
În baza art. 45 al. 1 Noul Cod penal aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b Noul Cod penal pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 al. 1 lit. c Noul Cod penal după executarea pedepsei principale
În baza art. 45 al. 5 raportat la art. 45 al. 1 Noul Cod penal a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 66 al 1 lit. a, b Noul Cod penal.
A dedus din pedeapsa aplicată durata executată de la 10.07.2014 la 22.08.2014.
În baza art. 7 din Legea 76/2008 a dispus recoltarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în SNDGJ.
A luat act că persoanele vătămate I. V. și C. G. nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 112 lit. e Noul Cod penal a confiscat de la inculpat suma de 315 lei obținută prin săvârșirea infracțiunii.
În baza art. 274 al. 1 Noul Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1100 lei.
În baza art. 274 al. 1 teza finală Noul Cod procedură penală onorariul avocatului desemnat din oficiu în cuantum de 200 lei a rămas în sarcina statului și s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului B..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că:
În data de 05.01.2014, în jurul orei 12.30, inculpatul H. D., aflat în zona magazinului DM de pe Calea București, a observat autoturismul cu numărul de înmatriculare_ aparținând persoanei vătămate I. V. parcat în proximitatea magazinului, în interiorul vehiculului aflându-se și o poșetă de damă aparținând persoanei vătămate C. G..
Inculpatul s-a hotărât să sustragă eventualele bunuri de valoare care s-ar găsi în geantă astfel că a dislocat butucul portierei dreapta față și a pătruns în vehicul, începând să caute în poșetă, ocazie în care și-a însușit un telefon mobil Nokia și suma de 315 lei.
La acel moment la vehicul au revenit persoanele vătămate care l-au surprins pe inculpat în interior, numitul I. V. încercând să-l rețină pe inculpat, care, pentru a-și asigura scăparea, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona abdomenului, fugind apoi de la fața locului în direcția magazinului Carrefour. Persoana vătămată l-a urmărit pe acesta în interiorul magazinului, până la linia caselor de marcat, după care a discutat cu agenții de securitate în legătură cu cele întâmplate.
În interiorul magazinului inculpatul a discutat cu martorul F. I. și, de asemenea, la un moment dat, s-a împiedicat și a căzut, fiind ajutat să se ridice de martora C. R. care, după plecarea inculpatului, a găsit pe jos telefonul mobil Nokia sustras anterior de acesta.
Inculpatul a încercat să părăsească magazinul, fiind observat de persoana vătămată care stătea de vorbă cu agenții de pază, astfel că acesta a încercat din nou să-l prindă. În această împrejurare inculpatul i-a pulverizat un spray paralizant în față, reușind astfel din nou să fugă de la fața locului.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere că persoana vătămată I. V. a reclamat faptul că, revenind la autoturismul său parcat în fața magazinului DM din B., a remarcat în interior un bărbat care, observându-l, a încercat să fugă și, fiind prins, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în abdomen după care a intrat în magazinul Carrefour. Conform persoanei vătămate l-a urmărit în această locație și, încercând din nou să-l rețină, autorul i-a pulverizat în față spray paralizant.
Cu privire la identitatea persoanei în discuție, instanța a reținut procesele verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșă foto întocmite în faza de urmărire penală (filele 45, 50 dosar urmărire penală) în conformitate cu care atât persoana vătămată I. cât și proprietara poșetei, persoana vătămată C. G., l-au indicat pe inculpatul H. D. ca fiind persoana care a pătruns în vehicul și a sustras bunuri.
De asemenea, afirmațiile persoanei vătămate I. V. vizând sustragerea unor bunuri din autoturismul său s-au coroborat cu procesul verbal de cercetare la fața locului din cursul urmăririi penale care atestă faptul că butucul portierei dreapta față al vehiculului cu numărul de înmatriculare_ a fost dislocat din mecanismul de prindere iar între scaunele din față a fost găsită o geantă de damă din care s-a reclamat sustragerea telefonului și a sumei de bani. Instanța va corobora această probă și cu procesul verbal de ridicare a telefonului mobil Nokia (fl. 41 dup) aparținând persoanei vătămate C. de la martora C. R., angajată a magazinului Carrefour care a găsit bunul în discuție în interiorul magazinului, acesta fiind pierdut de o persoană de sex masculin.
Cu referire la violențele exercitate împotriva persoanei vătămate I., susținerile acestuia privind lovirea sa la momentul surprinderii inculpatului în vehicul s-au coroborat cu procesul verbal de vizionare imagini înregistrate de camerele de supraveghere amplasate în zonă (fila 42 dosar urmărire penală), imagini pe care se vede o altercație între inculpat și persoana vătămată lângă autoturismul în discuție, precum și cu declarația persoanei vătămate C. vizând faptul că prietenul său l-a reținut pe inculpat, acesta reușind să se elibereze din mâinile sale și să fugă de la fața locului. Aceeași persoană vătămată a declarat și că l-a văzut pe I. la momentul la care a revenit la mașină, având ochii iritați, spunându-i că inculpatul a pulverizat spray pentru a reuși să scape.
În drept, fapta inculpatului care, în ziua de 05.01.2014, în jurul orei 12.30, a pătruns prin efracție în autoturismul folosit de persoana vătămată I. V., parcat pe . B. iar din interior, dintr-o geantă aparținând persoanei vătămate C. G., a sustras un telefon mobil marca Nokia și suma de 315 lei și, fiind surprins, pentru a-și asigura scăparea, a aplicat o lovitură cu pumnul persoanei vătămate I. iar apoi, fiind urmărit de acesta din urmă, a folosit un spray iritant împotriva sa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 Codul penal din 1969 (Cod penal), în prezent tâlhărie prevăzută de art. 233 Noul Cod penal.
Instanța a constatat că atât Codul penal din 1969 cât și Noul Cod penal reglementează într-o manieră identică fapta de tâlhărie, în ambele variante fiind întrunitele elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Astfel, sub aspectul laturii obiective, există acțiunea scop – însușirea de bunuri de valoare, cât și acțiunea mijloc – folosirea de violențe în vederea asigurării scăpării, producându-se și rezultatul prevăzut de lege atât sub forma atingerii aduse integrității corporale a persoanei cât și prin diminuarea patrimoniului acesteia, între acțiuni și rezultate existând un raport de cauzalitate directă. De asemenea, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă.
S-a constatat că s-a dispus trimiterea în judecată reținându-se și aplicabilitatea alineatului 2 litera c – comiterea faptei într-un loc public, respectiv pe stradă și într-un magazin, precum și alineatul 2 ind. 1 lit. b – ca urmare a folosirii unei arme.
Ca urmare modificărilor legislative, aceste circumstanțe reale nu se mai regăsesc ca și împrejurări care califică fapta de tâlhărie, astfel că în conformitate cu prevederile Noului Cod penal fapta reprezintă infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 233 Noul Cod penal.
Pentru a aprecia cu privire la legea mai favorabilă inculpatului instanța a avut în vedere că în vechea reglementare limitele de pedeapsă erau cuprinse între 7 și 20 de ani închisoare în timp ce noul Cod penal prevede limite de pedeapsă mai mici, respectiv între 2 și 7 ani închisoare, motiv pentru care, prin prisma limitelor de pedeapsă, acesta constituie lege penală mai favorabilă. S-a constatat și faptul că infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită după în stare de recidivă postcondamnatorie, după începerea executării pedepsei, moment în care exista un rest neexecutat de 294 zile închisoare. Chiar dacă regimul sancționator al recidivei în această situație este mai sever în Noul Cod penal, presupunând un cumul aritmetic al restului cu pedeapsa aplicată, un astfel de cumul va conduce oricum la o pedeapsă mai mică decât cea care ar rezulta din stabilirea acesteia conform Codului penal din 1969 ținând cont de disproporția vădită a limitelor de pedeapsă, motiv pentru care instanța va reține că în ansamblul său Noul Cod penal este legea mai favorabilă în cazul inculpatului.
Pe cale de consecință, la individualizarea pedepsei ce s-a aplicat acestuia pentru infracțiunea reținută în sarcina sa instanța a avut în vedere dispozițiile art. 74 Noul Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs sau a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după comiterea infracțiunii și elementele de natură a caracteriza persoana inculpatului.
În raport de aceste criterii instanța a reținut că inculpatul a acționat în mod spontan, profitând de o împrejurare apreciată ca favorabilă – observarea în interiorul unui vehicul a unei genți, dovedind astfel obișnuința comiterii de fapte ilicite pentru procurarea de valori. De asemenea, deși actele de violență nu au fost grave și nu au produs o urmare deosebită, s-a constatat că inculpatul nu a ezitat să exercite agresiuni în două rânduri împotriva persoanei vătămate. Nu în ultimul rând din fișa de cazier a acestuia a rezultat că acesta a fost deja condamnat în numeroase rânduri pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului iar în ciuda perioadelor în care a fost privat de libertate a reluat de fiecare dată același tip de comportament, dovedind o perseverență infracțională deosebită. Față de toate acestea, s-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii într-un cuantum mai ridicat decât minimul special prevăzut de lege.
În conformitate cu art. 12 din Legea 187/2012, pedepsele complementare și cele accesorii sunt aplicate conform legii apreciate ca fiind mai favorabile, în speță Noul Cod penal. Pe cale de consecință, constatând că art. 233 Noul Cod penal sancționează tâlhăria și cu interzicerea unor drepturi, în baza art. 67 al. 1, 2 Noul Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, Noul Cod penal pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 al. 1 lit. c Noul Cod penal după executarea pedepsei principale, apreciind că natura infracțiunii și gravitatea acesteia îl fac nedemn pe inculpat să beneficieze de dreptul de a fi ales în autoritățile publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. De asemenea, au fost interzice aceleași drepturi ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei în conformitate cu dispozițiile art. 65 al. 1 Noul Cod penal și art. 65 al. 3 Noul Cod penal.
În același timp instanța a avut în vedere că inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 861/2013 a Jud. sector 6 București pentru săvârșirea unei infracțiuni la data de 15/16.01.2012. Prin aceeași sentință s-a reținut că infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 186/2013 a Jud. B., sentința penală nr. 1671/2013 a Judecătoriei B. și sentința penală nr. 2062/2010 sunt concurente, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare. De asemenea, s-a constatat că fapta pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 671/2011 a Judecătoriei Ploiești, sentința penală nr. 703/2012 a Judecătoriei B. și sentința penală nr. 53/2012 a Judecătoriei S., toate aceste fapte fiind săvârșite în stare de pluralitate intermediară în raport cu rezultanta de 2 ani și 3 luni închisoare stabilită anterior. În urma aplicării regulilor specifice sancționării pluralității intermediare și apoi ale concursului de infracțiuni a fost stabilită o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare.
Conform mențiunilor din fișa de cazier inculpatul a fost arestat la data de 06.02.2012 și liberat condiționat din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 186/2013 a Judecătoriei B. la data de 01.11.2013. Ținând cont de faptul că sentința penală nr. 186/2013 a fost cuprinsă în sentința penală nr. 861/2013 a Jud. sector 6 în urma contopirii conform celor de mai sus, deducându-se și perioada menționată mai sus, instanța reține că pedeapsa de 4 ani închisoare a fost executată în intervalul 06.02._13 și ulterior, de la data de 10.07.2014 până la data de 22.08.2014 când inculpatul a fost pus în libertate.
În raport de acestea, ținând cont că după condamnarea la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an închisoare și înainte de executarea în întregime a pedepsei inculpatul a săvârșit, cu intenție, o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru existența stării de recidivă postcondamnatorie conform art. 41 al. 1 Noul Cod penal.
În ceea ce privește regimul sancționator, ținând cont că noua infracțiune a fost comisă la data de 05.01.2014, deci după începerea executării pedepsei (la data de 06.02.2012), s-a constatat că devin incidente dispozițiile art. 43 al. 1 Noul Cod penal cu privire la adăugarea restului neexecutat la pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune. În speță, s-a constatat că la momentul liberării condiționate din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 186/2013 a Judecătoriei B. exista un rest de 294 zile închisoare din pedeapsa de 4 ani închisoare. Ținând cont că pedeapsa rezultantă stabilită prin sentința penală nr. 861/2013 a Judecătoriei sector 6 este aceeași – respectiv 4 ani închisoare, restul neexecutat la momentul noii fapte va fi de asemenea identic, respectiv 294 zile închisoare.
Pe cale de consecință, în baza art. 43 al. 1 Noul Cod penal a adăugat restul rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 861/2013 a Judecătoriei sector 6 București, respectiv 294 zile închisoare (9 luni și 24 de zile închisoare), la pedeapsa stabilită prin prezenta, respectiv 3 ani închisoare, în final inculpatul executând 3 ani 9 luni și 24 de zile închisoare.
În baza art. 45 al. 1 Noul Cod penal, ținând cont că pe lângă una dintre pedepse a fost aplicată pedeapsa complementară, instanța o va aplica și pe lângă rezultantă, interzicând drepturile prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b Noul Cod penal pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută după executarea pedepsei principale.
De asemenea, conform art. 45 al. 4 raportat la art. 45 al. 1 Noul Cod penal a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, Noul Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
Ținând cont că după săvârșirea prezentei inculpatul a fost reîncarcerat în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinței penale nr. 861/2013 a Judecătoriei sector 6 București, s-a dedus din pedeapsa stabilită prin prezenta durata privării de libertate, respectiv din data de 10.07.2014 în 22.08.2014.
Conform relațiilor comunicate de Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei sector 6 București, inculpatul a fost arestat în Germania la data de 29.04.2014 în baza mandatului european de arestare emis de această instanță, la data de 10.07.2014 fiind preluat de autoritățile române. Instanța nu a procedat la deducerea acestei perioade de privare de libertate având în vedere că la dosar nu există dovezi în acest sens, urmând ca ulterior inculpatul să aibă posibilitatea formulării unei contestații la executare prin care să ceară, conform art. 15 din Legea 302/2004 deducerea perioadei de arest provizoriu în vederea extrădării.
În baza art. 7 din Legea 76/2008 a dispus recoltarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în SNDGJ.
Pe latura civilă, instanța a lua act că persoanele vătămate I. V. și C. G. nu s-au constituit părți civile în cauză.
Ținând cont că inculpatul a sustras suma de 315 lei urmează ca aceasta să fie confiscată în conformitate cu prevederile art. 112 lit. e Noul Cod penal.
În baza art. 274 al. 1 Noul Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1100 lei, iar în baza art. 274 al. 1 teza finală suma de 200 lei onorariu apărător desemnat din oficiu pentru inculpat s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului B. și a rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria B. și inculpatul H. D..
Ministerul Public a criticat hotărârea pentru nelegalitate în ce privește reținerea, în mod greșit, în cuprinsul considerentelor și al minutei sentinței atacate, a sentinței penale prin care s-a aplicat inculpatului anterior o pedeapsă de 4 ani din executarea căreia acesta a fost liberat condiționat la data de 01.11.2013, ca fiind sentința penală nr. 861/2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București, în loc de sentința penală nr. 186/2013 a Judecătoriei B., definitivă la 05.03.2013.
De asemenea, deși instanța a reținut în sarcina inculpatului starea de recidivă postcondamnatorie, infracțiunea din prezenta cauză fiind săvârșită în termenul liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 186 din 2013 a Judecătoriei B., definitivă la 05.03.2013, cu un rest de 294 zile de închisoare, a omis să revoce beneficiul liberării condiționate amintite, etapă necesară potrivit art. 104 alin. 2 Cod penal și a făcut direct aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, adăugând restul neexecutat la pedeapsa stabilită pentru infracțiunea care face obiectul prezentei cauze.
În ceea ce privește restul rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani aplicată prin sentința penală nr. 186/2013 a Judecătoriei B., la fel instanța de fond a greșit pentru că în loc să adauge 294 de zile închisoare, a adăugat un an și 294 de zile. Chiar dacă instanța de fond a întocmit o încheiere de îndreptare de eroare materială, modificarea pedepsei rezultante nu se poate efectua pe calea unei îndreptări de eroare materială, așa cum s-a procedat în cazul de față.
De asemenea, prima instanță a omis să constate concursul cu faptele care au făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Sectorului 6 București, iar pe de altă parte, s-a dedus din pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre durata executată de la 10.07.2014 la 22.08.2014. Or, această perioadă a fost executată în baza mandatului de executare nr. 2805/14.01.2014 emis de Judecătoria Sectorului 6 București, conform sentinței penale nr. 861/2013, motiv pentru care această perioadă nu putea fi dedusă din pedeapsa aplicată prin prezenta sentință apelată.
Inculpatul H. D. a solicitat repunerea în termenul de apel, deoarece a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 2358/2014 a Judecătoriei B. la momentul când a luat cunoștință de conținutul acestei hotărârii, respectiv, la Penitenciarul Rahova, respectiv la data de 10.12.2014, astfel cum rezultă din cererea adresată către Judecătoria B. prin care s-a menționat „fac apel” împotriva sentinței nr. 2358/2014 a Judecătoriei B..
Pe fondul cauzei, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate, având în vedere faptul că în fața instanței de fond nu a dat nicio declarație, acesta neputând să-și exprime punctul de vedere și, totodată, să se țină cont de cele declarate astăzi în fața instanței de apel, circumstanțele săvârșirii faptei, considerând că pedeapsa aplicată de către prima instanță este una excesivă.
Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de apel și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 Cod procedură penală se constată că apelurile sunt fondate:
Analizând tardivitatea apelului declarat de inculpat, instanța are a constata că se impune repunerea în termenul de apel.
Astfel, sentința penală nr. 2358 din 07.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. i-a fost comunicată inculpatului la adresa din B., ., ., . prin afișare în data de 13.10.2014, iar apelul declarat de inculpat a fost declarat la data de 16.12.2014; având în vedere că din adeverința aflată la fila 33 dosar, emisă de ANP, Penitenciarul București – Rahova rezultă că inculpatul a luat la cunoștință de conținutul sentinței penale nr. 2358/2014 a Judecătoriei B. apare mențiunea faptul că aceasta a luat la cunoștință la data de 10.12.2014, astfel că se impune repunerea în termenul de apel, conform art. 411 alin. 1 Cod procedură penală și considerarea apelului ca fiind făcut în termen.
Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză.
Instanța de apel are a observa că singurele chestiuni supusă devoluțiunii apelului vizează nelegalitatea hotărârii în sensul omiterii revocării liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 861/2013 a Judecătoriei sector 6, aplicării art. 104 alin. 2 și art. 41 alin. 1 C. pen., greșitei deduceri a perioadei 10.07.2014 – 22.08.2014, greșitei rețineri a cuantumului restului rămas neexecutat, respectiv de 1 an și 294 zile închisoare în loc de 294 zile închisoare, reținerea, în mod greșit, în cuprinsul considerentelor și al minutei sentinței atacate, a sentinței penale prin care s-a aplicat inculpatului anterior o pedeapsă de 4 ani din executarea căreia acesta a fost liberat condiționat la data de 01.11.2013, ca fiind sentința penală nr. 861/2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București, în loc de sentința penală nr. 186/2013 a Judecătoriei B., definitivă la 05.03.2013 și constatarea concursului cu faptele care au făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Sectorului 6 București și netemeinica pedepsei aplicate criticată de către inculpat, în sensul că este excesivă.
Cu privire la reținerea, în mod greșit, în cuprinsul considerentelor și al minutei sentinței atacate, a sentinței penale prin care s-a aplicat inculpatului anterior o pedeapsă de 4 ani din executarea căreia acesta a fost liberat condiționat la data de 01.11.2013, ca fiind sentința penală nr. 861/2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București, în loc de sentința penală nr. 186/2013 a Judecătoriei B., definitivă la 05.03.2013 și constatarea concursului cu faptele care au făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Sectorului 6 București, instanța de apel are a constata că aceste 2 motive de apel sunt lipsite de temei.
Din fișa de cazier actualizată a inculpatului, aflată la filele 25-28 dosar, rezultă că pedeapsa de 4 ani închisoare din executarea cărei a fost liberat condiționat este sentința penală nr. 861/28.10.2013 a Judecătoriei sector 6 București și nu cea de indicată de Ministerul Public, respectiv sentința penală nr. 186/2013 a Judecătoriei B.. Pedeapsa aplicată inculpatului prin această ultimă sentință (alături de altele) a făcut obiectul contopirii prin sentința penală nr. 861/28.10.2013 a Judecătoriei sector 6 București.
În consecință, sentința penală a fost corect indicată ca fiind nr. 861/28.10.2013 a Judecătoriei sector 6 București.
Referitor la constatarea concursului de infracțiuni, instanța de control judiciar are a observa că existența acestuia nu se constată printr-o formulare asemănătoare celei unei acțiuni în constatare. Câtă vreme instanța a indicat textele legale referitoare la aplicarea concursului de infracțiuni, este evident că infracțiunile respective se află în concurs, indiferent de forma acestuia, iar a constata separat concursul și apoi a aplica regulile referitoare la acesta, echivalează cu o exprimare pleonastică, nepermisă în cuprinsul unei hotărâri judecătorești, ce trebuie să se subsumeze unei corecte utilizări a limbii române și regulilor gramaticale, sintactice și morfologice.
Chiar dacă există în acest sens practică judiciară, se constată că aceasta este nu numai redusă, dar este situată, de regulă, la nivelul instanțelor de fond, fără a mai preciza că aceasta reprezintă, așa cum s-a arătat anterior, o exprimare pleonastică.
Într-adevăr, prima instanță a stabilit greșit restul rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 861/2013 a Judecătoriei Sector 6 București care este de 294 zile închisoare și nu de 1 an și 294 zile închisoare.
Chiar dacă instanța de fond a procedat la întocmirea unei încheieri de îndreptare a erorii materiale la data de 23.10.2014 și a corectat prin aceasta cuantumul restului, instanța de apel are a constata că încheierea este nelegală, deoarece nu se poate dispune asupra încadrării juridice și individualizării judiciare a pedepsei (ca instituție generică, incluzând toate aspecte ce țin de aplicarea pedepsei) pe calea îndreptării erorii materiale, deoarece dispozițiile art. 278 C. pr. pen. nu permit aceste modificări. Dispozițiile legale menționate au în vedere erori materiale vădite, cum ar fi tehnoredactarea eronată a numelui inculpatului sau a altui subiect procesual, a adresei acestuia și astfel de erori, nu cele ce țin de fondul cauzei, ce se pot îndrepta numai prin intermediul căii de atac sau a contestației la executare, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.
În consecință, acest motiv de apel invocat de Ministerul Public este întemeiat, este în favoarea inculpatului, astfel că sub acest aspect ambele apeluri se impun a fi admise.
De asemenea, acest rămas neexecutat trebuia adăugat la pedeapsa aplicată prin sentința atacată, conform art. 104 alin. 2 și art. 41 alin. 1 Cod penal prin valorificarea dispozițiilor legale referitoare la tratamentul penal al recidivei.
Este întemeiat și motivul de apel referitor la greșita deducere a perioadei de la 10.07.2014 până la 22.08.2014: această perioadă a fost executată potrivit condamnării inculpatului prin sentința penală nr. 861/2013 a Judecătoriei sector 6 București și se putea deduce numai dacă instanța ar fi dispus contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea c face obiectul prezentei judecăți cu pedepsele aplicate prin sentința menționată.
Contopirea pedepsei aplicate prin sentința ce face obiectul prezentului apel cu cele aplicate prin alte sentințe penale nu poate fi efectuată în apel, în acest sens fiind incidente dispozițiile Deciziei nr. LXX (70) 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, decizie ce și-a păstrat valabilitatea și sub imperiul Cod penal în vigoare. Astfel, prin decizia menționată s-a statuat că instanțele de control judiciar, nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate pentru infracțiuni concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de prima instanță.
În consecință, inculpatul are la îndemână posibilitatea formulării unei cereri separate de contopire a pedepselor aplicate prin toate sentințele de condamnare pronunțate împotriva sa, prilej cu care se va proceda și la deducerea tuturor perioadelor executate.
În consecință, se vor admite apelurile promovate de Ministerul Public și inculpatul H. D. (ce va fi repus în termenul de apel), în condițiile art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, se va desființa hotărârea atacată și încheierea din data de 23 octombrie 2014 în ce privește omisiunea de revocare a liberării condiționate, a greșitei rețineri a cuantumului restului rămas neexecutat și greșitei deduceri a perioadei de la 10.07.2014 până la 22.08.2014 și rejudecând în aceste limite:
În baza art. 104 alin. 2 și art. 41 alin. 1 Cod penal se va revoca liberarea condiționată a inculpatului H. D. din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 861/2013 a Judecătoriei Sector 6 București și se va adăuga restul rămas neexecutat de 294 zile închisoare la pedeapsa aplicată de 3 ani, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 294 zile închisoare.
Se va înlătura deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei de la 10.07.2014 până la 22.08.2014.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Cu aplicarea art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria B. și inculpatul H. D., pe care îl repune în termenul de apel, împotriva sentinței penale nr. 2358/7 octombrie 2014 a Judecătoriei B. și încheierii de ședință din data de 23 octombrie 2014 a aceleiași instanțe:
Desființează încheierea din data de 23 octombrie 2014,
Desființează sentința penală atacată în ce privește omisiunea de revocare a liberării condiționate, a greșitei rețineri a cuantumului restului rămas neexecutat și greșitei deduceri a perioadei de la 10.07.2014 până la 22.08.2014 și rejudecând în aceste limite:
În baza art. 104 alin. 2 și art. 41 alin. 1 Cod penal revocă liberarea condiționată a inculpatului H. D. din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 861/2013 a Judecătoriei Sector 6 București și adaugă restul rămas neexecutat de 294 zile închisoare la pedeapsa aplicată de 3 ani, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 294 zile închisoare.
Înlătură deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei de la 10.07.2014 până la 22.08.2014.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 300 lei se suportă din fondurile MJ și se include în cheltuielile judiciare.
Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 februarie 2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
S. F. pt. M. Ș.
aflată în concediu de odihnă,
semnează, VICEPREȘEDINTE,
E. B.
GREFIER
A. O.
Red.S.F./24.07.2015
tehnoredact.A.O./14.07.2015/6 ex.
jud.fond C. M.
- pentru conformitate -
| ← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 224/2015. Curtea de... → |
|---|
