Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 418/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 418/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-05-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală
DECIZIA PENALĂ NR. 418/AP DOSAR NR._
Ședința publică din data de 28 mai 2015
Instanța constituită din:
- Complet de judecată A3:
Președinte – N. Țînț - judecător
Judecător – N. H.
- Grefier – O. S.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – C. D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA F. împotriva sentinței penale nr. 29 din 10 martie 2015, pronunțată de Judecătoria F. în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința nepublică din data de 14 mai 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi 28 mai 2015.
CURTEA
Deliberând asupra apelului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 29/10 martie 2015 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul penal nr._ s-a stabilit în sarcina inculpatului D. S. în baza art. 396 alin. 1 și 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 375 alin. 1 raportat. la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
În baza art. 83 alin. 1 și 3 Cod penal a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive hotărârii, iar în temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 85 alin. 2 lit. „g” Cod penal: a impus inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, obligația de a de nu conduce niciun fel de autovehicule.
În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria F. nr. 1301/P/2014, înregistrat la Judecătoria F. sub nr._, a fost trimis în judecată inculpatul D. S. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.
Inculpatul a recunoscut învinuirea în termenul prevăzut de art. 374 alin. 4 Cod procedură penală și a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale.
Instanța, examinând probele administrate în cauză, însușite de către inculpat, conform art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, respectiv: declarațiile inculpatului D. S. (fil. 16-18 dos. urm. pen); declarațiile martorilor S. S. (fil.29 dos. urm. pen.), B. N. (fil.26 dos. urm. pen.), S. L. F. (fil.30 dos. urm. pen.), M. A. M. (fil.28 dos. urm. pen.), proces verbal de sesizare din oficiu, (fil. 11 din dos. urm pen), procesul verbal de constat 09.08.2014 (fila 20 dos. urm. pen); buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.l245/T; 20.08.2014 (fil.22), alte acte, a reținut în fapt următoarele:
În data de 09.08.2014, după terminarea serviciului inculpatul s-a deplasat cu autoturismul marca VW Golf înmatriculată sub nr._ la un coleg din or. V. până la o grădină pe care acesta o deține la marginea orașului parcând autovehiculul pe DJ 105C.
Împreună cu colegul de serviciu și tatăl acestuia au consumat băuturi alcoolice și ulterior în jurul orelor 12,58, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul pe .. V., iar la o intersecție angajându-se într-o depășire a intrat în impact cu autovehiculul marca Ford Mondeo înmatriculat sub nr. 8857 DXR aparținând numitului B. N.; accidentul rutier soldat cu avarierea celor două autovehicule.
Inculpatul D. S. a fost testat cu aparatul alcooltest . 0622 rezultând o alcoolemie de 1,54 mg/l alcool în aerul expirat iar în urma recoltării probelor biologice s-a stabilit că inculpatul D. S. avea în sânge în momentul prelevării o îmbibație alcoolică de 2,80 g/l alcool pur.
La individualizarea pedepsei care s-a aplicat inculpatului, prima instanță a arătat că a avut în vedere dispozițiile art. 74 Cod penal, privind criteriile generale de individualizare a pedepsei.
Întrucât inculpatul a recunoscut învinuirea conform art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, acesta beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii, pentru infracțiunea săvârșită, făcându-se deci aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
S-a reținut în ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului că D. S. are 48 de ani, nu are antecedente penale iar în familie și societate are o comportare corespunzătoare.
Instanța de fond, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei și persoana inculpatului, care a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunii și o comportare sinceră în cursul procesului, recunoscând și regretând fapta săvârșită, a apreciat că se impune stabilirea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare în sarcina inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 alin. 1 rap. la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, prima instanță a constatat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 Cod penal, pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 1 an și 6 luni închisoare. Inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) Cod penal, iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin.1 și 3 Cod penal s-a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii stabilite în sarcina inculpatului pe un termen de supraveghere fixat în condițiile art. 84 Cod penal de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri impunând inculpatului respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere.
În baza art. 85 alin. 2 lit. „g” Cod penal: impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, obligația de a de nu conduce niciun fel de autovehicule, datorită faptului că alcoolemia în sânge a inculpatului era ridicată, de 2,80 g/l, ceea ce denotă consumul unei cantități mari de alcool, înainte de a se urca la volan; instanța de fond a considerat că se impune instituirea obligației inculpatului de a nu conduce niciun autovehicul, pe durata termenului de supraveghere întrucât în lipsa instituirii acestei obligații, inculpatul ar putea conduce din nou autovehicule, fiind predispus la săvârșirea unor fapte similare. Or, pentru a preveni săvârșirea de accidente de circulație, se impune obligarea inculpatului de a nu mai conduce niciun autovehicul, o perioadă de timp. Este nvoie de o astfel de perioadă în care inculpatul să nu conducă autovehicule, pentru ca acesta să realizeze gravitatea faptei comise și consecințele deosebit de grave ale acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria F. criticând-o pentru netemeinicie și solicitând desființarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilite în sarcina inculpatului.
În motivarea apelului formulat P. a arătat că apelul declarat vizează un aspect de netemeinicie raportat la sancțiunea aplicată inculpatului D. S. de către instanța de fond. Inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. În fapt, s-a reținut că la data de 09.08.2014 inculpatul D. S. a condus pe raza orașului V. din județul B. după ce a consumat băuturi alcoolice și a produs și un accident de trafic rutier, alcoolemia stabilită fiind de 2,80 g/l alcool pur în sânge. Instanța de fond a stabilit în sarcina inculpatului D. S. o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pe care a amânat-o conform dispozițiilor art. 83 Cod penal însă raportat la modalitatea concretă de comitere a faptei, la circumstanțele reale, la circumstanțele personale ale inculpatului, la alcoolemia ridicată pe care acesta a prezentat-o, respectiv de 2,8 g/l alcool pur în sânge precum și la faptul că inculpatul a și produs un accident de trafic rutier, sancțiunea aplicată de către instanța de fond este mult prea blândă impunându-se aplicarea dispozițiilor art. 91 Cod penal, respectiv suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 420 alin. 8 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin. 1 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria F. este fondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță soluționând cauza dedusă judecății în procedura simplificată pentru care a optat inculpatul a stabilit, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale coroborat cu recunoașterea inculpatului, o stare de fapt corectă constând în esență în aceea că la data de 09.08.2014, după terminarea serviciului inculpatul D. S. a consumat băuturi alcoolice împreună cu un coleg de serviciu și cu tatăl acestuia, după care în jurul orelor 12,58, s-a urcat la volanul autoturismului său marca VW Golf înmatriculată sub nr._ și s-a deplasat cu autoturismul pe .. V., iar la o intersecție angajându-se într-o depășire a intrat în impact cu autovehiculul marca Ford Mondeo înmatriculat sub nr. 8857 DXR aparținând numitului B. N.; accidentul rutier soldat cu avarierea celor două autovehicule.
Inculpatul D. S. a fost testat cu aparatul alcooltest . 0622 rezultând o alcoolemie de 1,54 mg/l alcool în aerul expirat iar în urma recoltării probelor biologice s-a stabilit că inculpatul D. S. avea în sânge în momentul prelevării o îmbibație alcoolică de 2,80 g/l alcool pur.
Raportat la starea de fapt reținută prima instanță a apreciat corect că în drept, fapta inculpatului D. S., care la data de 09.08.2014 a condus autoturismul marca VW Golf înmatriculată sub nr._ pe drumurile publice, având în sânge o alcoolemie de 2,80 g/l alcool pur realizează conținutul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, fiind întrunite în speță condițiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru infracțiunea comisă.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei Curtea apreciază că prima instanță, deși a arătat că a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, nu a valorificat corespunzător circumstanțele reale în care a fost comisă infracțiunea, astfel cum acestea rezultă din materialul probator existent la dosar; au fost avute în vedere într-adevăr împrejurările și modul de comitere a infracțiunii precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită de legea penală, conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii și circumstanțele personale ale acestuia însă instanța de apel apreciază că prima instanță, atunci când a stabilit sancțiunea aplicabilă inculpatului pentru fapta comisă dat în mod nejustificat preponderență circumstanțelor personale ale inculpatului în detrimentul celor reale care conturează o gravitate crescută a infracțiunii. Astfel, instanța de apel constată că inculpatul a consumat în mod deliberat și conștient o cantitate mare de alcool, cu toate că se deplasase la grădina colegului său cu autoturismul și știa că tot cu acesta va trebui să se întoarcă acasă; de asemenea cantitatea de alcool consumată a fost foarte mare, câtă vreme alcoolemia stabilită în sângele inculpatului în momentul prelevării probelor biologice era de 2,80 g/l alcool pur – adică o concentrație extrem de mare de alcool în sânge, care are drept efect întârzierea semnificativă a reacțiilor unui șofer la volan cu consecința creări unei stări de pericol crescute pentru siguranța traficului rutier. Autoturismul a fost condus de inculpat, pe drumurile publice din Or. V. la o oră la care traficul este intens și a produs un accident rutier tocmai datorită stării de ebrietate accentuată în care se afla șoferul.
În aceste condiții, chiar dacă cuantumul pedepsei stabilite de către prima instanță este corect, pedeapsa fiind deci corespunzător dozată Curtea apreciază că sunt fondate criticile parchetului conform cărora în mod netemeinic a apreciat prima instanță că pentru fapta comisă de inculpat nu se impune aplicarea față de acesta a unei pedepse ci doar stabilirea cuantumului pedepsei și amânarea aplicării ei.
Este adevărat că inculpatul nu posedă antecedente penale, că este cunoscut cu un comportament corect în familie și societate și că a recunoscut fapta comisă; cu toate aceste circumstanțe personale favorabile, gravitatea faptei comise impune un sistem sancționator mai sever; astfel deși teoretic sunt întrunite condițiile prev. de art. 83 alin. 1 lit. a, b și c Cod penal Curtea reține că nu se poate aprecia că aplicarea imediată a unei pedepse inculpatului pentru infracțiunea comisă nu ar fi necesară. Deși a recunoscut fapta comisă și a uzat de procedura simplificată, această atitudine are drept efect reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, reducerea care s-a realizat în speță la momentul individualizării judiciare a pedepsei; aceeași împrejurare nu poate fi luată în considerare în favoarea inculpatului și la stabilirea necesității amânării aplicării pedepsei, cu atât mai mult cu cât inculpatul raportat la materialul probator de la dosar și la dovezile surprinderii lui în trafic, a accidentului produs și a alcoolemiei constatate nici nu prea avea altă alternativă.
Nefiind deci îndeplinită condiția prev. de art. 83 alin. 1 lit. d Cod penal în mod greșit a apreciat prima instanță că aplicarea imediată a unei pedepse pentru infracțiunea prev. de art. 336 alin.1 Cod penal comisă de inculpat nu se impune.
Este adevărat că în speță, prin prisma circumstanțelor personale ale inculpatului și a posibilităților efective pe care acesta le are pentru a se îndrepta nu se impune aplicarea unei pedepse în regim privativ de libertate, scopul educativ al pedepsei putându-se atinge și fără privare de libertate, însă în cauză se impune aplicarea pedepsei pentru infracțiunea comisă iar în baza art. 91 al 1 Cod penal suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 alin. 1 Cod penal.
În raport de considerentele expuse, Curtea constată că este fondat apelul promovat în cauză de către P. de pe lângă Judecătoria F. astfel că îl va admite conform art 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală și va reforma hotărârea penală apelată în sensul celor expuse în cele ce preced.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul D. S. va trebui sa se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. la datele fixate de respectivul serviciu; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe în prealabil serviciului indicat orice schimbare de locuința si orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. informații și documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal i se va impune inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții comunitare iar în baza art. 93 alin. 3 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul D. S. va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile stabilind că instituțiile din comunitate în care inculpatul poate presta muncă sunt: Primăria ., sau în cadrul Atelierului de muncă în folosul comunității situat în incinta Liceului N. T. situat în mun. B., .. 125, jud. B..
În baza art. 404 al 2 Cod procedură penală i se va atrage atenția inculpatului D. S. asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate iar în baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria F. împotriva sentinței penale nr. 29/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul penal nr._, pe care o desființează în ceea ce privește modalitatea de soluționare a laturii penale a procesului.
Rejudecând în aceste limite:
În baza art. 336 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul D. S., fiul lui A. și A., născut la data de 10.08.1967, în orașul V., județul B., studii medii, ocupația mașinist centrale electrice, necăsătorit, fără antecedente penale, cu domiciliul în ., ., nr. 94, județul Sibiu, CNP_, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului
În baza art. 91 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supravegherea executării pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul D. S. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- Să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu la datele fixate de respectivul serviciu;
- Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- Să anunțe în prealabil serviciului indicat orice schimbare de locuință și orice deplasare care depășește 5 zile;
- Să comunice schimbarea locului de muncă;
- Să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții comunitare.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul D. S. trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile și stabilește că instituțiile din comunitate în care inculpatul poate presta muncă sunt: Primăria comunei Arpașu de Jos, sau în cadrul Atelierului de muncă în folosul comunității situat în incinta Liceului N. T. situat în municipiul B., .. 125, județul B..
În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului D. S. asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
N. Țînț N. H.
aflată în concediu semnează
vicepreședintele instanței
E. B.
GREFIER
O. S.
aflată în concediu semnează
grefier șef secție D. B.
Red. N.H./30.07.2015
Dact. B.D./30.07.2015
Jud. fond C.G.M.
- 2 exemplare -
← Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... | Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 419/2015. Curtea de Apel... → |
---|