Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 145/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 145/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 18832/197/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
- SECȚIA PENALĂ -
DECIZIA PENALĂ NR. 145/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din 23 februarie 2015
Instanța constituită din:
Completul de judecată A5:
PREȘEDINTE - A. C. M. - judecător
JUDECĂTOR - M. Ș.
Grefier - R. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror șef secție A. P.C. D.C. A. -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul A. S. împotriva sentinței penale nr. 2670 din 11 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 9 februarie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 23 februarie 2015, când,
CURTEA
Prin sentința penală nr. 2670 din 11.11.2014 a Judecătoriei B. în baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 375 și art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală inculpatul A. S. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la un an și 4 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal 1968, pe durata executării pedepsei principale, i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal 1968, ca pedeapsă accesorie.
Potrivit art. 86 ind. 1 Cod penal 1968 s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani și 8 luni ce constituie termen de încercare potrivit art. 86 ind. 2 Cod penal 1968.
În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 lit. a-d Cod penal 1968 pe perioada termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probațiune B.;
b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare, care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență;
d) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă.
În baza art. 404 alin. 2 Cod de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 Cod penal 1968.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal 1968 s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, în data de 25.09.2013, în jurul orei 23,30, în timp ce conducea autoturismul marca Audi A4 cu nr. de înmatriculare_ pe . B., inculpatul A. S. a fost oprit de către un echipaj de poliție.
Întrucât inculpatul prezenta halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, la ora 23,58, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență B. unde i-au fost recoltate probe de sânge din care a rezultat că acesta a avut la ora 00,05 o alcoolemie de 1,80 gr/l alcool pur în sânge și la ora 01,05 o alcoolemie de 1,80 gr/l alcool pur în sânge.
Atât în cursul urmării penale, cât și al judecății, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
Reținând vinovăția inculpatului, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, acesta recunoscând săvârșirea infracțiunii, instanța l-a condamnat la pedeapsa arătată mai sus, reținând ca lege mai favorabilă Codul penal anterior, iar ca modalitate de executare a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, solicitând în principal, ca urmare a rejudecării cauzei, aplicarea unei amenzi penale, în situația în care se va aprecia ca lege penală mai favorabilă noul Cod penal, având în vedere faptul că inculpatul a recunoscut fapta, a fost depistat în trafic, circulând la o oră târzie, pe o stradă care nu este intens circulată, să se țină cont și de situația familială a acestuia, având doi copii în întreținere, iar societatea sa are ca obiect de activitate transportul rutier de mărfuri, iar în subsidiar, dacă se apreciază ca lege penală mai favorabilă Codul penal anterior, să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.
Curtea, verificând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiile art. 417 alin.2 Cod de procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin.1 Cod de procedură penală, constată că apelul inculpatului este nefondat.
Fapta comisă de inculpat, împrejurările săvârșirii acesteia și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de prima instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în cauză.
Încadrarea juridică dată activității infracționale este legală.
În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, referitor la dispozițiile noului Cod penal, Curtea reține că infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată are corespondent în noul Cod penal la art. 336 alin.1 Cod penal. Deși legea prevede pedeapsa închisorii în aceleași limite ca în vechea reglementare alternativ cu pedeapsa amenzii, Curtea reține că aplicarea unei pedepse cu închisoare, astfel cum a dispus instanța de fond este corectă, față de persoana inculpatului și împrejurările comiterii infracțiunii, în schimb având în vedere dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014, legea mai favorabilă inculpatului este Codul Penal de la 1969, motiv pentru care se va reține în sarcina inculpatului art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, Curtea reține că, raportat la dispozițiile art.72 Cod penal, modul, împrejurările concrete ale săvârșirii faptei și persoana inculpatului pedeapsa este corect stabilită de instanța de fond.
Astfel, inculpatul, la ora 23,30, conducea autoturismul marca Audi A4, în mun. B., având o alcoolemie de 1,80 gr.%o la ora 00,05 și 1,80 gr.%o la orele 01,05, datorită cuantumului ridicat al alcoolemiei punând în pericol traficul rutier și circulația pe drumurile publice, iar faptul că nu s-a produs un rezultat mai grav, ca urmare a faptei inculpatului, s-a datorat faptului că inculpatul a fost oprit, pentru un control de rutină, de către un echipaj de poliție.
Nu se impune reținerea ca și lege penală mai favorabilă a dispozițiilor noului Cod penal, în vederea aplicării unei amenzi penale inculpatului, față de cuantumul alcoolemiei acestuia, prin fapta sa inculpatul aducând vătămări valorilor apărate de legea penală, respectiv circulația pe drumurile publice, iar cuantumul foarte ridicat al alcoolemiei acestuia, deși noul Cod penal prevede alternativ pedeapsa închisorii cu cea a amenzii, nu este în măsură să convingă instanța, astfel încât să aplice amenda penală inculpatului.
În ceea ce privește al doilea motiv al inculpatului, de aplicare a suspendării condiționate a pedepsei, Curtea reține că instanța de fond, apreciind toate împrejurările faptei, persoana inculpatul, situația familială a acestuia și posibilitatea de reeducare și reinserție socială a inculpatului, în mod corect a aplicat acestuia suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, astfel că nici acest motiv de apel nu este fondat.
Față de cele arătate mai sus, curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, analizând apelul potrivit art. 417 alin.2 Cod de procedură penală, va respinge apelul declarat de inculpat.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. S. împotriva sentinței penale nr. 2670 din 11.11.2014 a Judecătoriei B., pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. C. M. M. Ș.
GREFIER,
R. G.
Red. A.C.M./23.03.2015
Dact. R.G./23.03.2015/4 ex
Jud.fond. G. S.
← Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 154/2015. Curtea de... | Conducere fără permis (art.335 NCP). Decizia nr. 165/2015.... → |
---|