Contestarea măsurii asigurătorii (art.250 NCPP). Decizia nr. 1/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 1/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 3230/62/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 1/CC/U DOSAR NR._

Ședința publică din data de 2 septembrie 2015

Instanța constituită din:

Complet de judecată JDL(C)9:

JUDECĂTOR DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI – N. H.

Grefier – A. O.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. A. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de inculpatul M. A. împotriva Încheierii nr. 18/UP din data de 27.08.2015 pronunțată de Tribunalul B., în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul-petent M. A., personal, asistat de apărător ales, avocat V. O..

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

În baza art. 372 alin. 1 Cod procedură penală, instanța procedează la verificarea identității petentului M. A. privind datele de stare civilă și precizează că locuiește efectiv în B., ., .. Totodată, i se aduce la cunoștința acestuia faptul că are obligația de a anunța organele judiciare de orice schimbare de domiciliu.

Întrebați fiind de către instanță, atât apărătorul ales al contestatorului petent, cât și reprezentantul parchetului precizează că nu au cereri de formulat.

În atare situație, instanța acordă cuvântul părților asupra admisibilității contestației formulate în cauză, potrivit dispozițiilor art. 250 din Codul de procedură penală.

Având cuvântul, apărătorul ales al contestatorului petent M. A., avocat V. O., arată că față de prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, Curtea de Apel B. are o practică unitară referitor la principiul dreptului la un recurs efectiv admițând în principiu astfel de contestații. Practic este o situație similară celei în care s-a respins cererea de punere în libertate și potrivit reglementărilor soluția era definitivă, dar totuși curtea de apel a admis recursul la încheiere în acea situație. Apreciază că speța de față se află într-o situație similară, dreptul la un recurs efectiv nu poate să fie înfrânt, consideră că prevederile internaționale au o valență mai mare decât cele ale codului de procedură penală - dreptului intern, astfel încât spune că contestația formulată de către petentul M. A. este admisibilă.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul asupra admisibilității contestației formulate în cauză, consideră că această cale de atac a contestației formulată de către petent este inadmisibilă întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 250 alin. 4 Cod procedură penală. Din enunțul textului amintit rezultă fără niciun fel de îndoială că hotărârea pronunțată de către instanța de fond cu privire la această cerere formulată de către petent este definitivă. În atare situație, contestația declarată împotriva unei hotărâri definitive este inadmisibilă.

Contestatorul-petent M. A., având ultimul cuvânt apreciază admisibilă contestația pe care a formulat-o și este de acord cu cele susținute de către apărătorul său ales.

CURTEA,

Deliberând asupra contestației penale de față:

Constată că prin încheierea nr. 18/UP/27.08.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ a fost respinsă de către judecătorul de drepturi și libertăți contestația formulată de inculpatul M. A. împotriva ordonanței procurorului din data de 04.08.2015 emisă în dosarul nr. 642/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. .

În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 160 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul B. a reținut la data de 06.08.2015, inculpatul M. A. a formulat contestație împotriva ordonanței procurorului din data de 04.08.2015 emisă în dosarul nr. 642/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. arătând în motivarea ei că se impune desființarea ordonanței atacate, ridicarea măsurii sechestrului asigurator dispus în cauză și restituirea obiectelor menționate în cuprinsul cererii întrucât bunurile indisponibilizate reprezintă fie moștenire de familie, fie zestre și ar aparține numitelor P. A. și C. M.. S-a mai arătat în motivarea contestației că cercetările care se desfășoară în cauză îl vizează pe fiul petentului care este acuzat, de comiterea unor infracțiuni de evaziune fiscală în contextul desfășurării unor activități comerciale privind achiziționarea de metale prețioase și vânzarea acestora unei societăți din București. Dovezile contabile depuse la dosar atestă faptul că tot aurul cumpărat de societate a fost vândut mai departe. Aurul găsit asupra petentului nu provine din aurul cumpărat de societate și nici din comiterea altor infracțiuni.

Pe de altă parte, la dosarul cauzei există procese verbale, inclusiv de filaj, din care rezultă că inculpatul a fost monitorizat, considerându-se de către procuror că el ar fi administratorul din umbră al societății respective; aceste concluzii sunt false, fiind normal ca tatăl să își viziteze fiul la magazinul acestuia.

Întrucât petentului i-a fost spartă locuința de mai multe ori, a formulat plângeri la poliție, la dosarul cauzei fiind dovezi în acest sens. Petentul are locuințe în B. și în localitatea Buzești (Teleorman), acesta este nevoit să poarte aurul asupra sa. Pe altă parte, în etnia romă, din care face parte și petentul, este o mândrie să aibă aur și la diverse evenimente să îl poarte. Această chestiune ține chiar de identitatea sa.

La dosarul cauzei au fost depuse poze în care se regăsesc mare parte din bijuteriile asupra cărora s-a instituit sechestrul, dar și înscrisuri (chitanțe, facturi) din care rezultă că acest aur a fost achiziționat anterior ridicării acestuia.

Deși a fost monitorizat de DIICOT pe o perioadă de 6 luni, nu s-a dovedit că petentul se ocupă cu comercializarea de aur sau că ar face parte dintr-o rețea, motiv pentru care procurorul a clasat cauza în privința sa. Cauza a fost trimisă la P. de pe lângă Tribunalul B. în vederea completării cercetărilor.

Se impune astfel ca până la finalizarea cercetărilor să îi fie înapoiate petentului acele bunuri, obligându-se să le păstreze până la soluționarea definitivă a cauzei.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

În vederea soluționării contestației a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 642/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. .

Examinând contestația formulată, în raport de actele și lucrările dosarului precum și de motivele invocate, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul B. a apreciat că măsura de instituire a sechestrului asigurator din 16 iulie 2014 a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale înscrise în art. 249 Cod procedură penală.

Din cuprinsul ordonanței atacate a rezultat că procurorul de caz a motivat instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor indicate în ordonanță având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor menționate în vederea confiscării speciale /confiscării extinse și pentru a servi la garantarea pagubei produse prin infracțiune – fila 52 volumul I.

Toate chestiunile invocate de inculpat privind caracterul licit al bunurilor ce i-au fost ridicate prin sechestru sunt chestiuni de fond ce exced analizei în această procedură, acesta este chiar obiectul cercetărilor sub aspectul infracțiunii de contrabandă pentru care se derulează cercetări în cauză, în ordonanța atacată procurorul de caz menționând în mod corect că aceste aspecte vor fi lămurite urmând ca la finalizarea urmăririi să se dispună inclusiv asupra măsurii asiguratorii. În acest context, ancheta penală va stabili dacă bunurile obiect al sechestrului provin din săvârșirea infracțiunii cercetate și vor face obiect al sechestrului, ori dacă nu sunt necesare în vederea recuperării prejudiciului în raport cu cealaltă infracțiune pentru care se efectuează cercetări în cauză - infracțiunea de evaziune fiscală care din perspectiva art. 11 din legea 241/2005 consacră obligativitatea instituirii măsurilor asiguratorii în cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzută de legea evaziunii fiscale.

Așadar, măsura asiguratorie este generată de calitatea de inculpat sub aspectul infracțiunilor de evaziune fiscală și contrabandă, înscrisurile depuse în probațiune nu sunt suficiente pentru a stabili la acest moment procesual cu certitudine proveniența bunurilor identificate asupra inculpatului, cercetările urmând a fi completate inclusiv sub acest aspect.

Cât privește calitatea inculpatului de administrator de fapt care ar fi greșit reținută de procuror, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că, la acest moment procesual nu are abilitarea să facă asemenea aprecieri deoarece acestea țin de fondul cauzei.

Totodată, potrivit art. 249 Cod procedură penală organul judiciar nu este limitat la instituirea unui anume tip de măsură asiguratorie, ci poate lua toate acele măsuri asiguratorii pe care le consideră eficiente în vederea îndeplinirii rațiunii din textul legal; în același context, judecătorul de drepturi și libertăți a aratat că împrejurările invocate de apărare privind știrbirea identității inculpatului pentru care este o mândrie să aibă aur și la diverse evenimente să îl poarte nu au nici o legătură cu încălcarea vreunei dispoziții legale de către procuror.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație contestatorul M. A. solicitând desființarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se admită contestația formulată de el și să se dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit de procuror prin ordonanța din data de 04.08.2015 emisă în dosarul nr. 642/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. asupra bunurilor menționate în contestație și pentru motivele arătate în conținutul aceluiași înscris.

În ceea ce privește admisibilitatea contestației promovate la Curtea de Apel B., inculpatul a arătat prin intermediul avocatului ales că aceasta este admisibilă având în vedere prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului ratificată de România care în art. 5 și 6 recunosc părților dreptul la un recurs efectiv împotriva hotărârilor privind măsurile preventive.

Analizând prin admisibilitatea contestației formulate de petentul M. A. împotriva încheierii nr. 18/UP/27.08.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 250 alin. 1 Cod procedură penală împotriva măsurilor asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul sau inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data de aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. Soluționarea contestației se face, potrivit alin. 4 al aceluiași articol, în camera de consiliu, cu citarea celui care a formulat contestația și a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel B. constată că petentul se află exact în ipoteza prevăzută de textul de lege menționat în sensul că a formulat contestație împotriva ordonanței din data de 04.08.2015 emisă de procuror în dosarul nr. 642/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. prin care s-a instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile care îi aparțin lui și concubinei sale Bureață Jubirina.

Contestația formulată de contestatorul M. A. a fost soluționată de către judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul B. prin încheierea nr. 18/UP/27.08.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ .

Or, față de această situație și raportat la dispozițiile exprese ale alin. 4 al art. 250 Cod procedură penală care prevăd că încheierea prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva ordonanței emisă de procuror prin care s-a instituit sechestru asigurător este definitivă, deci nu poate fi atacată cu nici o cale de atac, Curtea constată că este inadmisibilă contestația formulată de contestatorul M. A. împotriva încheierii nr. 18/UP/27.08.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ prin care a fost soluționată contestația formulată de petent împotriva ordonanței din data de 04.08.2015 emisă de procuror în dosarul nr. 642/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. prin care s-a instituit sechestru asigurător. Petentul nu poate uza de o cale de atac neprevăzută de lege.

În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 5 și nici cele ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Legislația procesual penal română care nu recunoaște dreptul la o cale de atac împotriva încheierilor de genul celor atacate de inculpat nu încalcă drepturile recunoscute persoanelor prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și deci nici dreptul la un recurs efectiv pe care orice persoană trebuie să îl aibă împotriva actelor procurorul, întrucât contestația care poate fi formulată conform art. 250 Cod procedură penală împotriva ordonanței procurorului de instituire a unui sechestru asupra bunurilor unei persoane reprezintă tocmai un astfel de recurs; contestația promovată de petent are rolul de a supune cenzurii unui magistrat independent (respectiv judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia iar reveni competența de a judeca în fond cauza) anumite acte adoptate de procuror în cursul urmăririi penale, ceea ce reprezintă, inclusiv în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului o cale de atac împotriva actelor procurorului, adică un recurs efectiv pus la îndemâna petentului prin care poate contesta în fața unui magistrat independent actele întocmite de procuror. Nici Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa nu impune obligativitatea pentru state a instituirii unui dublu grad de jurisdicție în această materie, iar legiuitorul român a apreciat că un astfel de control ierarhic nu se impune.

În raport de aceste considerente Curtea constată că este inadmisibilă - conform art. 250 alin. 4 Cod procedură penală - contestația promovată de contestatorul M. A., împotriva încheierii nr. 18/UP/27.08.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._, astfel că, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. a Cod procedură penală va fi respinsă.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat contestatorul M. A. să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru aceste motive

În numele legii,

DECIDE:

În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 250 alin. 4 Cod procedură penală respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul M. A., domiciliat în Mun B. . . Jud. B. împotriva încheierii nr. 18/UP/27.08.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul M. A. să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 2.09.2015.

JUDECĂTOR DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI,

N. H. Grefier,

A. O.

Red. N.H/02.09.2015

Tehnored. A.O./03.09.2015/ 4 ex.

Jud. fond D. M. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestarea măsurii asigurătorii (art.250 NCPP). Decizia nr. 1/2015. Curtea de Apel BRAŞOV