Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine (Legea 302/2004). Sentința nr. 19/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 314/64/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 19/F DOSAR NR._
Ședința Camerei de Consiliu din data de 16 iunie 2015
Instanța constituită din:
- Completul de judecată fond 2:
- Președinte - MihaelaDarabană - judecător
- Grefier-C. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – C. A. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de către P. de pe lângă Curtea de Apel B., privind recunoașterea sentinței penale nr. 9.B.112/2013/17 din data de 20.06.2013 a Judecătoriei Rackeve, definitivă prin decizia nr. 3 Bf. 829/2013/8 din data de 28.11.2013 a Tribunalului Zonei Limitrofe Budapesta, Ungaria și transferul condamnatului R. M. G. în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani și 3 luni an închisoare într-un penitenciar din România.
Dezbaterile în cauza de față au loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că desfășurarea ședinței de judecată se înregistrează cu mijloace tehnice audio.
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu se constată lipsa părților, apreciindu-se că prezența acestora nu este necesară.
Procedura îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și, în temeiul dispozițiilor art. 388 Cod procedură penală, acordă reprezentantului Ministerului Public cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că așa cum rezultă din lucrare 1512/II-5/2015 din data de 11 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B., persoana condamnată R. M. G. se află în acest moment în Penitenciarul Vac, Ungaria unde execută o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea infracțiuni de tâlhărie, pedeapsă de 4 ani și 3 luni închisoare pronunțată prin sentința penală nr. 9.B.112/2013/17 din data de 20 iunie 2013. Astfel cum rezultă din actele dosarului persoana condamnată R. M. G. a săvârșit infracțiunea de tâlhărie în noaptea de 26/27 februarie 2010, împreună cu alte două persoane, când prin violență a deposedat-o pe persoana vătămată de un telefon mobil și suma de 3 500 forinți. Din verificările efectuate în cauză, rezultă că există dublă incriminare, fapta de tâlhărie fiind incriminată și de Codul penal român, în art. 233-234, fiind astfel îndeplinite condițiile. De asemenea, persoana condamnată și-a manifestat voința de a executa restul de pedeapsă într-un penitenciar din România, fiind cetățean român cu domiciliu în România. Din acte rezultă că persoana condamnată a fost reținută în data de 27 februarie 2010, apoi arestată preventiv în perioada 1 martie 2010-24 iunie 2010 și 2 februarie 2012 – până la data pronunțării sentinței. Aceasta a executat 2 ani și 3 luni închisoare, pedeapsa considerându-se executată în 18 ianuarie 2016. În atare situație solicită, în temeiul art.153 din Legea 302/2004 recunoașterea sentinței penale străine, respectiv sentința pronunțată de Judecătoriei Rackeve nr. 9.B.112/2013/17din data de 20 iunie 2013 și transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față:
Constată că, la data de 11.06.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, sesizarea formulată de către P. de pe lângă Curtea de Apel B., prin care s-a solicitat recunoașterea hotărârii judecătorești nr. 9.B.112/2013/17 din data de 20.06.2013 a Judecătoriei Rackeve, definitivă prin decizia nr. 3 Bf. 829/2013/8 din data de 28.11.2013 a Tribunalului Zonei Limitrofe Budapesta, Ungaria, privind pe cetățeanul român Rusza M. G. condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, varianta crimă, prevăzută de art. 321 alin. 1 și 3 lit. c din legea nr. IV din 1978, art. 20 alin. 2, art. 137 pct.13 din Cod penal.
Prin aceeași sesizare, s-a solicitat transferul susnumitului în România, în vederea executării pedepsei de 4 ani și 3 luni închisoare, aplicată de autoritățile judiciare din Ungaria.
Sesizarea formulată de către P. de pe lângă Curtea de Apel B. a fost însoțită de următoarele înscrisuri: solicitarea formulată de către autoritățile judiciare din Ungaria, procesul verbal încheiat de către autoritățile din Ungaria, în care este consemnat consimțământul condamnatului pentru a fi transferat în România, certificatul încheiat potrivit art. 4 din Decizia Cadru 2008/909/IB, sentința nr. 9.B.112/2013/17 din data de 20.06.2013 a Judecătoriei Rackeve, decizia nr. 3 Bf. 829/2013/8 din data de 28.11.2013 a Tribunalului Zonei Limitrofe Budapesta.
În verificarea condițiilor de admisibilitate, procurorul a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări, persoana condamnată nu este cercetată penal în România, pentru aceeași infracțiune pentru care s-a pronunțat condamnarea de către autoritățile judiciare din Ungaria.
În drept, au fost invocate, prevederile art. 153 și art. 154 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
I. Rusza M. G., cetățean român a fost condamnat de către autoritățile judiciare din Ungaria, respectiv, Judecătoriei Rackeve, la o pedeapsă de 4 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 321 alin. 1 și 3 lit. c din legea nr. IV din 1978, art. 20 alin. 2, art. 137 pct.13 din Cod penal.
Această sentință penală a rămas definitivă prin decizia nr. 3 Bf. 829/2013/8 din data de 28.11.2013 a Tribunalului Zonei Limitrofe Budapesta.
Potrivit sentinței penale, ce a fost depusă la dosarul cauzei, tradusă în limba română, persoana condamnată a fost găsită vinovată pentru săvârșirea următoarei infracțiuni:
- tâlhărie, varianta crimă, prevăzută de art. 321 alin. 1 și 3 lit. c din legea nr. IV din 1978 ( Codul penal), art. 20 alin. 2, art. 137 pct.13 din Cod penal.
În fapt, s-a reținut că în noaptea de 26/27.02.2010, persoana condamnată Rusza M. G. și numiții Rusza Ervin L. și Rusza I. s-au distrat într-o cramă din localitatea Szigetszentmiklos din Ungaria, unde au consumat băuturi alcoolice. În acest loc s-a aflat și persoana vătămată Szremenyak P., care a consumat băuturi alcoolice, ajungând în stare de ebrietate. În jurul orei 03.00 dimineața, persoana vătămată a părăsit barul, moment în care Rusza Ervin L. l-a apucat de spate, l-a lovit și l-a trântit la pământ, Rusza M. G., a desfăcut mâinile părții vătămate, iar apoi cei trei au lovit persoana vătămată de cel puțin 10 ori după ce aceasta se afla trântită la pământ, împrejurare în care persoana vătămată și-a pierdut cunoștiința. Rusza M. G., Rusza Ervin L. și Rusza I. au verificat îmbrăcămintea persoanei vătămate, de unde au luat un telefon mobil și suma de 3500 forinți. După ce au luat bunurile, cei trei au culcat persoana vătămată pe un suport de depozitat biciclete, aceasta din urmă revenindu-și. În urma agresiunii aceasta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 8 zile de îngrijiri medicale. Telefonul mobil a fost ulterior restituit persoanei vătămate.
II. Procedând la verificarea condiției dublei incriminări, Curtea constată că infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea lui Rusza M. G., constituie infracțiune și potrivit legislației române, fiind incriminată de prevederile art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d cod penal, iar sentința prin care a fost condamnat Rusza M. G. este definitivă și executorie, fiind îndeplinite cerințele art. 155 alin. 1 lit. a și b din legea nr. 302/2004.
Natura și durata pedepsei de 4 ani și 3 luni închisoare aplicată de către autoritățile judiciare din Ungaria, corespunde cu natura și durata pedepsei prevăzute de legea penală română, pentru infracțiunea de tâlhărie, incriminată în art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d cod penal, acest din urmă text de lege prevăzând o pedeapsă de la 3 ani la 10 ani închisoare.
Potrivit procesului verbal de la fila 7 dosar Rusza M. G. este cetățean român și a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România (art. 155 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 302/2004).
Executarea pedepsei în România contribuie și facilitează reintegrarea socială a persoanei condamnate, având în vedere că din actele dosarului rezultă că acesta are familia în România .
Din verificările efectuate în cauză, Curtea constată că nu este incident niciunul dintre cazurile care împiedică recunoașterea hotărârii străine și punerea ei în executare, motive enumerate în dispozițiile art. 155 din Legea nr. 302/2004 și nu s-a constatat că ar fi cercetat, în România, pentru fapte similare.
Analizând infracțiunea pentru care a fost condamnat, se constată că pentru corespondentul acesteia din legislația română, așa cum am arătat anterior, nu a intervenit amnistia, grațierea sau dezincriminarea (art. 136 alin. 5 din Legea nr. 302/2004).
Totodată, din actele dosarului, rezultă că persoana condamnată a executat o parte din pedeapsa aplicată după cum urmează: din data de 27.02.2010, de la 01.03.2010 – 24.06.2010, de la 02.02.2012 până la zi, aceste date rezultând din certificatul încheiat potrivit art. 4 din Decizia Cadru 2008/909/IB.
Având în vedere că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru recunoașterea hotărârilor străine, în temeiul art. art. 154 alin. 6 lit. a din legea nr. 302/2004 din Legea nr. 302/2004, va fi admisă sesizarea formulată de către P. de pe lângă Curtea de Apel B. și în consecință: va admite sesizarea formulată de către P. de pe lângă Curtea de Apel B. și în consecință:
În temeiul art. 154 alin. 6 lit. a din legea nr. 302/2004 modificată, va recunoaște sentința penală nr. 9.B.112/2013/17 din data de 20.06.2013 a Judecătoriei Rackeve, definitivă prin decizia nr. 3 Bf. 829/2013/8 din data de 28.11.2013 a Tribunalului Zonei Limitrofe Budapesta, Ungaria, privind pe Rusza M. G. ( cetățean român, născut la data de 19.09.1991, fiul lui Mihaly și E., domiciliat în orașul C., ., județul C., CNP_) și va dispune executarea pedepsei de 4 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, varianta crimă, prevăzută de art. 321 alin. 1 și 3 lit. c din legea nr. IV din 1978, art. 20 alin. 2, art. 137 pct.13 din Cod penal aplicată prin hotărârea menționată anterior, într-un penitenciar din România.
Va dispune transferul persoanei condamnate Rusza M. G. din Penitenciarul Vac, Ungaria, într-un Penitenciar din România.
Va deduce din pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare perioada executată din data de 27.02.2010, de la 01.03.2010 – 24.06.2010, de la 02.02.2012 până la zi.
Va dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art.154 alin. 12 din legea nr. 302/2004, republicată, va dispune comunicarea hotărârii și un exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii către autoritățile competente ale statului emitent, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și în copie, direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de către P. de pe lângă Curtea de Apel B. și în consecință:
În temeiul art. 154 alin. 6 lit. a din legea nr. 302/2004 modificată, recunoaște sentința penală nr. 9.B.112/2013/17 din data de 20.06.2013 a Judecătoriei Rackeve, definitivă prin decizia nr. 3 Bf. 829/2013/8 din data de 28.11.2013 a Tribunalului Zonei Limitrofe Budapesta, Ungaria, privind pe Rusza M. G. ( cetățean român, născut la data de 19.09.1991, fiul lui Mihaly și E., domiciliat în orașul C., ., județul C., CNP_) și dispune executarea pedepsei de 4 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, varianta crimă, prevăzută de art. 321 alin. 1 și 3 lit. c din legea nr. IV din 1978, art. 20 alin. 2, art. 137 pct.13 din Cod penal aplicată prin hotărârea menționată anterior, într-un penitenciar din România.
Dispune transferul persoanei condamnate Rusza M. G. din Penitenciarul Vac, Ungaria, într-un Penitenciar din România.
Deduce din pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare perioada executată din data de 27.02.2010, de la 01.03.2010 – 24.06.2010, de la 02.02.2012 până la zi.
Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art.154 alin. 12 din legea nr. 302/2004, republicată, dispune comunicarea hotărârii și un exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii către autoritățile competente ale statului emitent, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și în copie, direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu apel în 10 zile de la pronunțare pentru Ministerul Public și de la comunicare cu persoana condamnată.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 iunie 2015.
PREȘEDINTE,
M. D.
Grefier,
C. G.
Red.M.D.-17.06.2015
Dact. C.G.- 18.06.2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
- Secția penală -
Dosar penal nr._
din data de 16 iunie 2015
CĂTRE
MINISTERUL JUSTIȚIEI
DIRECȚIA D. INTERNAȚIONAL ȘI COOPERARE JUDICIARĂ
Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală
- cu sediul în București, ., sector 5, cod poștal_-
Vă înaintăm alăturat, pentru a fi comunicată potrivit dispozițiilor art.135 alin.11 din Legea nr. 302/2004 persoanei condamnate Rusza M. G.- fiul lui Mihaly și E., născut la data de 19.09.1991, cetățean român, domiciliat în orașul C., ., județul C., CNP_), deținut în Penitenciarul Vac, Ungaria - copia minutei sentinței penale nr.19/F pronunțată de Curtea de Apel B. la data de 16 iunie 2015 în dosarul penal nr._, prin care s-a dispus transferul persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani și 3 luni închisoare într-un penitenciar din România.
Vă mulțumim pentru colaborare.
PREȘEDINTEGREFIER
M. D. C. G.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
- Secția penală -
Dosar penal nr._
din data de 18 iunie 2015
CĂTRE
MINISTERUL JUSTIȚIEI
DIRECȚIA D. INTERNAȚIONAL ȘI COOPERARE JUDICIARĂ
Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală
- cu sediul în București, ., sector 5, cod poștal_-
Vă înaintăm alăturat, pentru a fi comunicată potrivit dispozițiilor art.135 alin.11 din Legea nr. 302/2004 persoanei condamnate Rusza M. G.- fiul lui Mihaly și E., născut la data de 19.09.1991, cetățean român, domiciliat în orașul C., ., județul C., CNP_), deținut în Penitenciarul Vac, Ungaria - copia sentinței penale nr.19/F pronunțată de Curtea de Apel B. la data de 16 iunie 2015 în dosarul penal nr._, prin care s-a dispus transferul persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani și 3 luni închisoare într-un penitenciar din România.
Vă mulțumim pentru colaborare.
PREȘEDINTEGREFIER
M. D. C. G.
← Redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă)... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie (art.592 NCPP).... → |
---|