Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Sentința nr. 21/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 288/64/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.21/FDOSAR NR._
Ședința publică din data de 29 iunie 2015
Instanța constituită din:
Completul de judecată Fond 7:
Președinte: C. C. G. – judecător
Grefier: N. B.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror șef A. P. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pe rol fiind soluționarea cererii de strămutare formulată de P. de pe lângă Judecătoria B. în dosarul nr._ al Judecătoriei B..
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art.369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video, în sistem computerizat.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa petentului B. Ș..
Procedură de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură al instanței, memoriu formulat de petentul B. Ș..
Întrebat fiind, Reprezentantul Ministerului Public declară că nu mai are cereri de formulat în cauză și nici chestiuni prealabile de invocat.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra cererii de strămutare formulată în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.72 Cod procedură penală, fiind respectată proc4edura prev. de art.73 Cod procedură penală, iar temeiul în cauză îl constituie cel prevăzut de art.71 Cod procedură penală, astfel încât în baza art.74 alin.2 teza a II-a solicită admiterea cererii și a se dispune strămutarea cauzei la o instanță din circumscripția Curții de Apel B.. Având în vedere calitatea părții vătămate din dosarul nr._, apreciază că teza prevăzută de art.71 Cod procedură penală este îndeplinită.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată la Curtea de Apel B. în data de 3.06.2015, P. de pe lângă Judecătoria B. a solicitat strămutarea cauzei penale nr._, de la Judecătoria B. la o altă instanță de același grad.
Se susține că în cauză există o suspiciune rezonabilă că aparența de imparțialitate a judecătorilor din cadrul Judecătoriei B. este afectată datorită calității de judecător în cadrul Judecătoriei B. a persoanei vătămate M. C. M..
În cauză s-a dispus efectuarea informării prevăzute de art. 72 alin. 6 Cod procedură penală. În informarea de la fila 16 din dosar se arată că prin rechizitoriul nr._/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. Ș., pentru comiterea infracțiunii de ultraj judiciar, persoana vătămată fiind M. C. M., judecător la Judecătoria B.. Se consideră că există o suspiciune rezonabilă că aparența de imparțialitate a judecătorilor din cadrul Judecătoriei B. poate fi afectată de calitatea de judecător în cadrul acestei instanțe a persoanei vătămate M. C. M..
Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că cererea de strămutare formulată de P. de pe lângă Judecătoria B. este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele motive:
Cauza înregistrată la Judecătoria B. sub nr._ are ca obiect infracțiunea de ultraj judiciar, imputată inculpatului B. Ș., infracțiune care ar fi fost comisă față de persoana vătămată M. C. M.. În rechizitoriul parchetului se susține că la data de 6.11.2014, inculpatul B. Ș. i-ar fi trimis persoanei vătămate M. C. M., judecător în cadrul Judecătoriei B., o scrisoare, aparent expediată de M. V., prin care a amenințat-o cu moartea în scop de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acesteia, respectiv pentru că nu i-a dat câștig de cauză în dosarul civil nr._/197/2013 al Judecătoriei B..
Cum persoana vătămată face parte din colectivul de judecători al Judecătoriei B., curtea apreciază că există o suspiciune de aparență de imparțialitate, care planează asupra judecătorilor acestei instanțe. Singurul remediu, pentru înlăturarea acestuia, este strămutarea cauzei la o altă instanță, egală în grad, care să soluționeze cauza în primă instanță. În caz contrar, suspiciunea de imparțialitate ar putea atrage încălcarea dreptului la un proces echitabil al inculpatului, prevăzut de art. 6 Convenția europeană a drepturilor omului.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 74 alin. 2 Cod procedură penală, curtea va admite cererea de strămutare formulată de P. de pe lângă Judecătoria B. și va dispune strămutarea cauzei nr._ a Judecătoriei B., de la Judecătoria B. la Judecătoria Zărnești, județul B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 74 alin. 2 Cod procedură penală, admite cererea de strămutare formulată de P. de pe lângă Judecătoria B., în dosarul nr._ al Judecătoriei B. și în consecință:
Strămută judecarea cauzei nr._ a Judecătoriei B., privind pe inculpatul B. Ș. și pe persoana vătămată M. C. M., de la Judecătoria B. la Judecătoria Zărnești, județul B..
În temeiul art. 74 alin. 3 Cod procedură penală menține actele îndeplinite în cauza strămutată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 29.06.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
C. GhigheciNadia B.
Red.CG/6.08.2015
Dact.BN/7.08.2015/ex.2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Din 29.06.2015
Către
JUDECĂTORIA B.
Vă facem cunoscut că prin sentința penală nr.21 /F/29.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel B., în temeiul art. 74 alin. 2 Cod procedură penală s-a admis cererea de strămutare formulată de P. de pe lângă Judecătoria B., în dosarul nr._ al Judecătoriei B. și în consecință:
A fost strămutată judecarea cauzei nr._ a Judecătoriei B., privind pe inculpatul B. Ș. și pe persoana vătămată M. C. M., de la Judecătoria B. la Judecătoria Zărnești, județul B..
În temeiul art. 74 alin. 3 Cod procedură penală s-au menținut actele îndeplinite în cauza strămutată.
PREȘEDINTEGREFIER
C. GhigheciNadia B.
← Delapidarea (art.295 NCP). Decizia nr. 445/2015. Curtea de Apel... | Abuzul în serviciu (art.297 NCP). Decizia nr. 453/2015. Curtea... → |
---|