Sesizarea cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei (art.483 NCPP). Decizia nr. 122/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 122/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 2717/226/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală
DECIZIA PENALĂ NR. 122/AP Dosar nr._
Ședința publică din data de 20 februarie 2015
Instanța constituită din:
Complet de judecată CA4:
Președinte: S. F. - judecător
Judecător: C. G.
Grefier: D. S.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. D. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria F. împotriva sentinței penale nr. 219 din data de 29 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 12 februarie 2015 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 20 februarie 2015.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 219 din data de 29 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria F. s-a dispus:
În baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală:
A admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria F. cu inculpatul C. V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. 1 Cod penal, ce formează obiectul dosarului penal nr. 764/P/2014.
În baza art. 396 alin. 1 și 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului C. V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 alin. 1 raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
În baza art. 83 alin. 1 Cod penal a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul B..
În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că:
La data de 16.05.2014 lucrătorii din cadrul Postului de Poliție V. s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, de către numitul C. V., infracțiune prevăzută de art. 334 alin.1 Cod penal. (f. 19 dosar urmărire penală 764/P/2014).
Din procesul-verbal de constatare întocmit la data de 16.05.2014 de către organele de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală V. a reieșit faptul că în aceeași zi, în jurul orelor 20:50 suspectul C. V. a fost depistat în trafic, circulând pe DN1, în localitatea Olteț, conducând autoturismul marca Daewo Nexia, cu număr provizoriu de înmatriculare BV_ ce avea autorizația de circulație expirată din data de 22.11.2013.
Prin adresa nr._/2014 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim permise de Conducere și Înmatriculări a vehiculelor a reieșit faptul că autoturismul marca Daewo Nexia, cu număr provizoriu de înmatriculare BV_, a avut emisă autorizația de circulație seria_ valabilă în perioada 24.10._13 inclusiv. La data de 16.05.2014 autovehiculul mai sus menționat nu figura înmatriculat în România nu beneficia de autorizație provizorie de circulație.
Cu ocazia declarațiilor date în fața organelor de poliție suspectul C. V. a recunoscut fapta comisă precizând că a dus autoturismul la reparat, în cursul lunii noiembrie 2013 la un atelier din localitatea V.. În data de 16.05.2014 a luat mașina de la reparat și se îndrepta spre domiciliul său din localitatea Olteț, unde intenționa să o țină în curte până va reuși să o înmatriculeze. În localitatea Olteț a fost oprit de către organele de poliție care i-au solicitat documentele personale și ale mașinii, ocazie cu care s-a constatat că autoturismul avea autorizație provizorie de circulație expirată.
Fiind audiat, în prezența apărătorului din oficiu, inculpatul a declarat expres următoarele: că recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, cu stabilirea unei pedepse cu închisoare, în cuantum de 8 luni cu forma de executare amânare aplicare a executării pedepsei.
În drept, fapta inculpatului C. V., constând în aceea că data de 16.05.2014, în jurul orelor 20:50 suspectul C. V. a fost depistat în trafic, circulând pe DN1, în localitatea Olteț, conducând autoturismul marca Daewo Nexia, cu număr provizoriu de înmatriculare BV_ ce avea autorizația de circulație expirată din data de 22.11.2013 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, infracțiune prevăzută de art. 334 alin.1 Cod penal.
În consecință se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prevăzute de art. 482 Cod procedură penală, iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat din oficiu cu delegație pentru asistență juridică obligatorie nr. 172/2014 depusă la dosarul de urmărire penală.
Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. 1 lit. a raportat la art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria F. cu inculpatul C. V. și a pronunțat soluția descrisă la începutul prezentei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria F., care a criticat hotărârea pentru nelegalitate cu privire la reținerea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, referitoare la pedeapsa aplicabilă în cazul aplicării procedurii simplificate în loc de dispozițiile art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal – circumstanța atenuantă referitoare la împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului la stabilirea pedepsei.
Verificând hotărârea atacată potrivit art. 488 Cod procedură penală se constată că apelul este lipsit de temei.
Instanța de fond analizând acest acord de vinovăție a procedat la aplicarea dispozițiilor referitoare la procedura simplificată, având în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea faptei.
Deși prima instanță nu a precizat în mod expres în considerentele hotărârii, este evident că a ales să aplice aceste dispoziții și nu circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 alin. 2 lit. Cod penal, deoarece procurorul a fost în imposibilitate de a aplica dispozițiile referitoare la procedura simplificată.
Astfel, acordul a fost încheiat la 10 iunie 2014, anterior pronunțării și publicării Deciziei nr. 25 din 17 noiembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unor chestiuni de drept.
Această decizie a statuat că deși chestiunea dacă procurorul poate aplica dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală în procedura acordului de vinovăție, este pur teoretică, deoarece de lege lata, procurorul nu poate aplica aceste dispoziții, de lege ferenda sunt apreciate ca pertinente argumentele referitoare la posibilele consecințe ale unei asemenea opinii, respectiv reducerea cazurilor de aplicare a procedurii speciale a acordului de recunoaștere a vinovăției, pe motiv că inculpatul va putea fi tentat să aleagă trimiterea în judecată pentru a beneficia de o reducere a limitelor de pedeapsă (pe care nu o poate obține de la început, în cursul urmăririi penale), ceea ce va determina lungirea procedurilor, creșterea cheltuielilor și încărcarea rolului instanțelor, cu toate că recunoașterea vinovăției a intervenit înainte de sesizarea instanței.
Aceste efecte sunt contrare scopului pentru care a fost introdusă procedura reglementată de art. 478 și următoarele din Codul de procedură penală, astfel cum reiese chiar din "Expunerea de motive la proiectul de act normativ al Codului de procedură penală", care prevede că procedura acordului de recunoaștere a vinovăției nu numai că reduce durata judecării cauzei, dar simplifică și activitatea din cadrul urmăririi penale, asigură soluționarea cauzelor într-un termen optim și previzibil, fiind totodată un remediu pentru eliminarea unei deficiențe majore a sistemului judiciar român, respectiv durata mare a desfășurării procedurilor judiciare.
În plus, nu se poate considera că prin aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală s-ar încălca principul separării funcțiilor judiciare.
Potrivit art. 479 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaștere are ca obiect și "felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia", iar art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală prevede imperativ că acordul de recunoaștere trebuie să conțină "felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat". Implicit, negocierea dintre procuror și inculpat are ca obiect alegerea uneia dintre sancțiunile alternative și stabilirea unei pedepse între minimul și maximul prevăzute de lege, ceea ce implică, din partea procurorului, luarea în considerare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 din Codul penal. Aceasta nu echivalează însă cu o veritabilă operațiune de individualizare a pedepsei, ci cu o propunere adresată instanței, deoarece acordul este supus cenzurii instanței de judecată, aceasta fiind cea care, în final, potrivit art. 483-487 din Codul de procedură penală, va stabili pedeapsa în urma evaluării tuturor criteriilor de individualizare (putând să aplice chiar un alt tratament sancționator, fără să creeze însă pentru inculpat o situație mai grea decât cea stabilită prin acordul încheiat între procuror și inculpat).
Mai mult, în "Expunerea de motive la proiectul de act normativ al Codului de procedură penală" se menționează expres că, "în acest fel, inculpatul are posibilitatea de a negocia cu procurorul condițiile acordului său și astfel, de a participa la procesul de luare a deciziei în cadrul stabilirii pedepsei."
Așadar, nici prin reținerea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, procurorul nu ar realiza el însuși o individualizare a sancțiunii, singura deosebire constând în aceea că, în cadrul negocierii și încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, ar avea în vedere stabilirea sancțiunii între limitele astfel reduse.
De asemenea, de lege ferenda, se consideră judicioasă soluția propusă în sensul ca efectele art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală să fie avute în vedere doar la negocierea pedepsei și la întocmirea acordului de vinovăție, fără ca limitele de pedeapsă reduse ca urmare a reținerii acestor dispoziții legale să poată fi luate în considerare la stabilirea infracțiunilor pentru care se poate încheia acordul, al căror maxim special al închisorii nu poate depăși 7 ani.
În acest fel, ar fi respectată și rațiunea limitării aplicării procedurii speciale doar în cazul infracțiunilor cu un grad de pericol social redus și nu s-ar permite includerea în această categorie a altor infracțiuni decât cele prevăzute de art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală.
În același timp, s-ar da satisfacție și dispozițiilor art. 187 din Codul penal, potrivit cărora: "Prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută de textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei".
În concluzie, de lege ferenda, se apreciază că este necesară și utilă existența în procedura acordului de vinovăție a unei dispoziții similare celei din art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, de tipul celei conținute de art. 480 alin. (3) - abrogată prin Legea nr. 255/2013, sau a unei norme de trimitere la dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, pentru a da eficiență acestei proceduri speciale și pentru a îndeplini scopurile noului Cod de procedură penală (accelerarea procedurilor, diminuarea cheltuielilor, degrevarea instanțelor de cauzele simple).
Rezultă că procurorul, fiind împiedicat să aplice el însuși aceste dispoziții legale, a apreciat că se impune aplicarea circumstanței atenuante prevăzută de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, deși aceasta nu era perfect aplicabilă în speță.
De altfel, judecătorul care cenzurează acordul de recunoaștere a vinovăției are dreptul, dar și obligația, de a analiza pedeapsa cu privire la care s-a ajuns la acord și să o modifice, în ipoteza în care aceasta nu corespunde criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei, ceea ce a făcut și judecătorul fondului, potrivit art. 485 Cod procedură penală.
În consecință, motivul invocat de Ministerul Public nici nu putea fi categorisit ca un motiv de nelegalitate, ci, eventual, unul de temeinicie.
De altfel, dacă dispozițiile art. 488 alin 2 Cod procedură penală ar fi interpretate stricto sensu, Ministerul Public nici nu putea declara apel pe acest motiv, deoarece apelul (indiferent că este promovat de procuror sau inculpat) poate privi numai felul și cuantumul pedepsei ori forma de executare a acesteia.
Pentru considerentele mai sus expuse, se constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică și potrivit art. 488 alin. 4 lit. a Cod procedură penală se va respinge apelul declarat de Ministerul Public.
Cu aplicarea art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria F. împotriva sentinței penale nr. 219/29 septembrie 2014 a Judecătoriei F., pe care o menține.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 februarie 2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
S. F. C. G.
Grefier
D. S.
Red.SF/31.07.2015
Tehnoredact. DS/03.08.2015/4 ex.
Jud.fond.D. A.
- pentru conformitate -
| ← Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... | Redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă)... → |
|---|
