Traficul de minori. Art.211 NCP. Decizia nr. 58/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 58/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 03-02-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 58/AP Dosar nr._
Ședința din Camera de consiliu din data de 3 februarie 2015
Instanța constituită din:
Complet de judecată A11:
Președinte: M. G. L. - judecător
Judecător: N. H.
Grefier: D. B.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de persoana condamnată P. D. sen. împotriva sentinței penale nr. 11/S din data de 13 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura conform art. 431 alin. 1 Cod procedură penală, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față:
Constată că prin sentința penală nr.126/S din 20 noiembrie 2014 a Tribunalului pentru Minori și Familie B. în temeiul art. 429 Cod procedură penală, a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului pentru Minori și Familie B. și, în consecință, în baza art. 47 și art. 50 Cod procedură penală, a fost declinată competența de soluționare a contestației în anulare formulate de persoana condamnată P. D. sen, împotriva sentinței penale nr. 11/S/13 februarie 2012 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., pronunțată în dosarul nr._, definitivă la data de 27 februarie 2013, prin decizia penală nr. 705/27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în favoarea Curții de Apel B..
Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul pentru Minori și Familie B. a reținut că la data de 15 aprilie 2014, P. D. sen. a formulat o contestație în anulare împotriva sentinței penale nr. 11/S/13 martie 2012 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., pronunțată în dosarul nr._, definitivă la data de 27 februarie 2013, prin decizia penală nr. 705/27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În motivarea contestației în anulare, petentul a arătat că a fost condamnat de instanțele române pentru infracțiunea de trafic de persoane prin hotărârea a cărei anulare se solicită, deși a fost mai întâi judecat în Spania pentru aceeași faptă iar prin sentința penală nr._/2009 pronunțată la data de 9 februarie 2012 a Judecătoriei de Instrucție Castellion s-a statuat cu privire la nevinovăția sa.
În susținerea celor arătate prin contestația în anulare, persoana condamnată a depus la dosar o . înscrisuri în limba spaniolă și traducerea, sub semnătură legalizată, a acestor înscrisuri în limba română de către un traducător autorizat (f. 3-15).
În drept, contestatorul a invocat cazul de contestație în anulare prevăzut de art.426 lit.b Cod procedură penală.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul de fond, după transmiterea acestuia de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Tribunalului pentru Minori și Familie B. a constatat că nu este competent material să soluționeze contestația promovată de condamnatul P. D. sen. pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 11/S/13 martie 2012 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 27 februarie 2013 prin decizia penală nr. 705/27 februarie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, contestatorul P. D. sen. a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori.
Petentul a invocat prin contestația în anulare dedusă judecății motivul prevăzut de art. 426 lit. b Cod procedură penală care reglementează situația inculpatului care a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. În fapt, motivele expuse s-ar încadra, mai curând, în prevederile art. 426 lit. i Cod procedură penală care se referă la situația când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
În drept, cu privire la competența de soluționare a prezentei contestații în anulare, tribunalul a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 429 al. 1 Cod procedură penală potrivit cu care „contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere” (în ceea ce privește cazul de contestație prevăzut de art. 426 lit. b Cod procedură penală), dar și a dispozițiilor art. 429 al. 2 Cod procedură penală, care statuează că „contestația în anulare pentru cazul în care se invocă autoritatea de lucru judecat se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre” (în ceea ce privește cazul de contestație prevăzut de art. 426 lit. i Cod procedură penală).
Relativ la competența de soluționare a contestației pentru motivul întemeiat pe prevederile art. 426 lit. b Cod procedură penală, instanța a mai stabilit că, fiind vorba de o hotărâre rămasă definitivă în calea de atac a recursului, este evident că legiuitorul a avut în vedere, în situația dată, acele hotărâri care au fost pronunțate în ultimul grad de jurisdicție, competența de soluționare a căii de atac extraordinare a contestației în anulare aparținând instanței la care a rămas definitivă hotărârea. În caz contrar, s-ar ajunge la situația ca instanța de fond (în speța de față, tribunalul) să procedeze la desființarea unei hotărâri care a parcurs încă două grade de jurisdicție, rămânând definitivă printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în eventualitatea în care s-ar admite în principiu contestația și, ulterior, s-ar admite, ca fiind întemeiată, această cale extraordinară de atac, concluzie care este inadmisibilă, întrucât ar da unei instanțe ierarhic inferioare posibilitatea de a cenzura hotărârea pronunțată de instanța superioară. Tribunalul ar fi putut deveni competent în soluționarea contestației în anulare, pentru motivul prevăzut de art. 453 lit. b Cod procedură penală, doar în situația în care hotărârea a cărei anulare se cere ar fi rămas definitivă la prima instanță, prin neexercitarea căilor de atac (or, în speță, s-au exercitat atât apelul, cât și recursul).
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că aparține curții de apel, ca instanță de ultim grad de jurisdicție ordinară (potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014), competența de soluționare a contestației în anulare formulate de petentul P. D. jn., în condițiile în care la acest moment Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, potrivit art. 40 al. 3 Cod procedură penală, doar recursurile în casație împotriva hotărârilor penale definitive, spre deosebire de Codul de procedură penală din 1968 (sub imperiul căruia s-a pronunțată hotărârea a cărei anulare se cere), care dădea în competența instanței supreme, printre altele, și soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor penale pronunțate, ca instanțe de apel, de curțile de apel.
De asemenea, raportat la considerentele mai sus evocate, relativ la competența actuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță la care a rămas definitivă hotărârea a cărei anulare se solicită, tribunalul a constatat competența curții de apel, ca instanță de ultim grad de jurisdicție ordinară (potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014) și în soluționarea contestației la executare întemeiată pe motivul prevăzut de art. 426 lit. i Cod procedură penală.
Prin urmare, tribunalul a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu, cu consecința declinării competenței de soluționare a contestației în anulare formulate de persoana condamnată P. D. sen. în favoarea Curții de Apel B..
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel B. sub nr._ și s-a stabilit termen pentru discutarea admisibilității în principiu a contestației la data de 3.02.2015, fără citarea părților conform art. 431 Cod procedură penală.
Analizând întâi competența Curții de Apel de a soluționa contestația în anulare dedusă judecății Curtea reține în primul rând că această cale de atac extraordinară a fost întemeiată de condamnatul contestator P. D. sen. pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b Cod procedură penală. Acesta susține în cererea sa că aceeași faptă pentru care a fost judecat în România a fost cercetată de către autoritățile din Spania iar prin sentința penală nr._/2009 pronunțată la data de 9 februarie 2012 a Judecătoriei de Instrucție Castellion s-a statuat cu privire la nevinovăția sa.
Așadar, atunci când s-a pronunțat sentința penală nr. 11/S/13 martie 2012 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., pronunțată în dosarul nr._, definitivă la data de 27 februarie 2013, prin decizia penală nr. 705/27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși exista deja sentința penală nr._/2009 pronunțată la data de 9 februarie 2012 de către Judecătoria de Instrucție Castellion, nu a fost avută în vedere de către autoritățile Române. Or, existența autorității de lucru judecat reprezintă conform art. 16 lit. i Cod procedură penală un caz de încetare a procesului penal.
Potrivit art. 426 lit. b Cod procedură penală împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare atunci când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Existența autorității de lucru judecat reprezintă conform art. 16 lit. i Cod procedură penală un caz de încetare a procesului penal.
Art. 429 alin 2 Cod procedură penală prevede că „în cazul în care se invocă autoritatea de lucru judecat” contestația în anulare „se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre”.
Or, în speță Curtea de Apel B. nu este instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre, întrucât decizia nr. 95/. pronunțată în apel de către Curtea de Apel B. în dosarul penal nr._ a fost recurată astfel că sentința penală nr. 11/S/13 martie 2012 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., pronunțată în dosarul nr._, a rămas definitivă la data de 27 februarie 2013, prin decizia penală nr. 705/27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru aceste considerente Curtea de Apel B. apreciază că nu are competența de a soluționa contestația în anulare promovată de condamnatul contestator P. D. sn. ci aceasta revine Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împrejurarea că în prezent Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai judecă recursuri, datorită faptului că o astfel de cale de atac ordinară nu mai este prevăzută de lege nu are importanță și nu este de natură a determina competența altei instanțe. Atâta timp cât noul Cod de procedură penală a instituit în dispozițiile art. 429 Cod procedură penală o competență specială pentru această categorie a căilor de atac de retractare și nu există în Legea nr. 225/2013 de punere în aplicare a Codului de procedură penală nici o dispoziție referitoare la situațiile tranzitorii, iar normele de procedură penală sunt de imediată aplicare, Curtea de Apel apreciază că nu are competența de a soluționa prezenta contestației chiar dacă pentru cauzele soluționate după data de 1.02.2014 este instanță de ultim grad de jurisdicție ordinară.
În raport de aceste motive, văzând dispozițiile art. 47 și 50 din Codul de procedură penală, precum și cele ale art. 429 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 47, 50 Cod procedură penală rap. la art. 429 alin. 2 Cod procedură penală declină competența de soluționare a contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, ce formează obiectul dosarului penal nr._ al Curții de Apel B., promovată de condamnatul contestator P. D. sn. (fiul lui G. și V. născut la data de 6.10.1967), deținut actualmente în Penitenciarul Miercurea C. împotriva sentinței penale nr. 11/S/13.02.2013 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 705/27.02.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și trimite cauza acestei din urmă instanțe spre competentă soluționare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința camerei de consiliu, azi 3.02.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
M. G. L. N. Hdărean
GREFIER
D. B.
Red. N.H./10.02.2015
Dact.B.D./10.02.2015
Jud. fond A. I.
- 2 exemplare -
| ← Şantajul. Art.194 C.p.. Decizia nr. 56/2015. Curtea de Apel... | Traficul de minori. Art.211 NCP. Decizia nr. 59/2015. Curtea de... → |
|---|
