Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 482/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 482/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 19-06-2015

ROMÂNIA

C. DE A. B.

Secția penală

DECIZIA PENALĂ NR. 482/ap Dosar nr._

Ședința publică din data de 19 iunie 2015

Instanța constituită din:

Complet de judecată A3:

Președinte: N. Țînț

Judecător: A. D.

Grefier: O. S.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. D. – din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul P. D. împotriva sentinței penale nr. 534 din data de 30 martie 2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 11 iunie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 19 iunie 2015, când

C.,

Deliberând asupra apelului penal de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 534/30.03.2015 pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei B. s-au hotărât următoarele:

În baza art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală s-a dispus condamnarea inculpatului P. D. Ș., fiul lui V. și Iboika, născut la data de 31.07.1982, în municipiul F., jud B., cetățean român, fără antecedente penale, posesor al CI . nr._,CNP._, domiciliat în municipiul Fagăraș, .,., jud B., ffl în municipiul B., ., nr 15,. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

În baza art. 91 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit în condițiile art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 al. 1 Cod penal a obligat inculpatul P. D. Ș., pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul B., la datele fixate de acesta

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile

- să comunice schimbarea locului de muncă

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență

În baza art. 93 al. 2 lit. b Cod penal a impus condamnatului P. D. Ș. obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 al. 3 Cod penal cu aplicarea art. 404 al. 2 Cod procedură penală a obligat inculpatul P. D. Ș. ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității, în cadrul Primăriei municipiului B. sau a Atelierului MFC B. al Fundației pentru promovarea sancțiunilor comunitare.

A pus în vedere inculpatului P. D. Ș. dispozițiile art. 96 al. 1, 4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situația în care, cu rea credință, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligațiile impuse precum și în situația săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în interiorul termenului de supraveghere.

S-a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul P. D. Ș. nu comportă latură civilă.

În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 480 lei.

Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. cu numărul 6932/P/2014 din data de 29.10.2014, înregistrat pe rolul Judecătoriei B. sub număr_ în data de 22.12.2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Pascarescu D. Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.

Prin actul de sesizare în sarcina inculpatului P. D. Ș., s-a reținut că în data de 28.06.2014, în jurul orei 02,15, a condus pe . municipiul B.( deplasându-se dinspre . . marca Ford Focus cu numărul de înmatriculare_, având o imbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 1,80 g/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată la ora 02,50 și 1,60 g/l alcool pur în sânge la ora 03,50 .

Situația de fapt reținută mai sus a fost stabilită pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f.12-13 dup) bon alcotest (f.14 dup), buletin de analiză toxicologică alcoolemie (f. 15 dup), proces-verbal de prelevare a probelor biologice (f.17 dup) buletin de examinare clinică (f. 18 dup), declarație de suspect și inculpat P. D. Ș. (f. 21-22 dup) și declarație martor Smîntîna E. (f. 23 dup)

Prin încheierea de Cameră de Consiliu din data de 18.02.2015 judecătorul de cameră preliminară în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul de urmărire penală nr. 6932/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. privind inculpatul P. D. Ș. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, și s-a dispus începerea judecății stabilindu-se termen de judecată la data de 04.03.2015.

Inculpatul a fost audiat în faza de urmărire penală (f 21-22 dup), recunoscând săvârșirea infracțiunii iar în faza de judecată s-a prezentat personal în fața instanței și a solicitat judecarea cauzei conform recunoașterii vinovăției. Raportat la faptul că instanța a admis cererea formulată în cauză nu au fost administrate alte probe, soluția fiind pronunțată pe baza probelor aflate la dosarul de urmărire penală.

În circumstanțiere inculpatul a solicitat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

În data de 28.06.2014, după ce în intervalul orar 23,00 (27 .06.2014) – 01,30 (28.06.2014), a consumat alcool respectiv trei beri de câtre 500 ml fiecare, inculpatul P. D. Ș. a condus, în jurul orei 02,15, autoturismul marca Ford Focus cu numărul de înmatriculare_, pe . municipiul B. deplasându-se dinspre . . oprit de către organele de poliție care efectuau control în trafic.

Inculpatul a fost testat la ora 02,17 cu aparatul alcoltest care a indicat un rezultat de 0,91 mg/ alcool pur în aerul expirat .

În acest context, inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență B., unde i-au fost recoltate două probe biologice. De asemenea inculpatul a fost examinat clinic,constatându-se elemente clinice evidente, consecutive consumului recent de băuturi alcoolice.

În urma valorificării probelor biologice de sânge prin buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr 969/T, 970/T întocmit în data de 01.07.2014 s-a concluzionat că la prima probă recoltată la ora 02,50 s-a evidențiat o alcoolemie de 1,80 g/l alcool pur în aerul expirat, iar la cea de a doua probă la ora 03,50 s-a evidențiat o alcoolemie de 1,60 g/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere procesul verbal de constatare (f. 12-13 dup) în conformitate cu care la data de 28.06.2014 în jurul orei 02,30 lucrătorii Biroului Rutier aflați în timpului serviciului pentru îndrumarea, supravegherea și controlul traficului rutier pe . municipiul B. au oprit pentru control autoturismul marca Ford Focus cu numărul de înmatriculare_, autoturism condus de numitul P. D. Ș. și întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcoltest Drager Printer . 0396 la poziția_ rezultând o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, condiții în care a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență B. în vedere recoltării probelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Cu referire la consumul de alcool precum și concentrația acestuia în sânge, instanța a reținut și probele obținute în urma etilotestului, prin care s-a stabilit că la ora 02,17 inculpatul P. D. Ș. prezenta o concentrație a alcoolului de 0,91 mg/l alcool pur în aer expirat precum și din analiza probelor de sânge, conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie (buletin de analiza toxicologica nr. 969/T si 970/T din data de 01.07.2014 ) nivelul alcoolemiei fiind de 1,80 g/l alcool pur în sânge la ora 02,50 și 1,60 g/l alcool pur în sânge la ora 03,50.

Din declarațiile martorului Smîntîna E. s-a reținut că a fost prezent în momentul în care inculpatul a fost testat cu aparatul și s-a constatat o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat .

Din înscrisul aflat la fila 18 din dosarul de urmărire penală s-a reținut că în urma efectuări examinării medicale, solicitat de poliția rutieră s-au constatat elemente clinice sugestive consecutive consumului recent de băuturi alcoolice sau de alte substanțe psihoactive.

Inculpatul cu ocazia depistării a recunoscut că a băut în cursul serii 3-4 berii de câte 0,500 l fiecare, iar în fază de urmărire penală și judecată inculpatul a recunoscut comiterea faptei .

Față de toate acestea instanța de fond a considerat că toate probele administrate în fază de urmărire penală demonstrează mai presus de orice dubiu săvârșirea faptei de către inculpat P. D. Ș..

În drept, fapta inculpatului P. D. Ș. care în data de 28.06.2014, în jurul orei 02,15, a condus pe . municipiul B. (deplasându-se dinspre . . marca Ford Focus cu numărul de înmatriculare_, având o imbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 1,80 g/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată la ora 02,50 și 1,60 g/l alcool pur în sânge la ora 03,50, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.

Astfel, sub aspectul laturii obiective, există acțiunea inculpatului de a conduce un autoturism pe drumurile publice având în sânge o concentrație a alcoolului mai mare decât cea prevăzută de lege (atât la momentul conducerii cât și la momentul prelevării probelor biologice), încălcând în acest fel prevederile legale care reglementează desfășurarea acestei activități. Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este una de pericol, astfel că legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul socialmente periculos, în speță, punerea în pericol a siguranței circulației pe drumurile publice, rezultă din materialitatea faptei. Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că inculpatul a acționat cu intenție indirectă. Astfel, inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea limita legală, a prevăzut și, deși nu a urmărit, a acceptat posibilitatea ca prin fapta sa infracțională să pună în pericol siguranța circulației pe drumurile publice.

Din înscrisurile depuse la dosar s-a reținut că inculpatul P. D. Ș. este angajat la . Prejmer ca reglor mașini unelte cu comandă numerică, este un angajat onest, punctual și fără incidente la locul de muncă. În relațiile cu vecini, nu se află în relații conflictuale și nici nu săvârșit acte care contravin normelor de conviețuire socială pe linie de ordine publică.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului P. D. Ș. pentru infracțiunea reținută în sarcina sa instanța a reținut dispozițiile art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs sau a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după comiterea infracțiunii și elementele de natură a caracteriza persoana inculpatului.

În speță, s-a avut în vedere, pe lângă elementele indicate mai sus și faptul că inculpatul nu a fost implicat în vreun eveniment rutier, fiind depistat în urma unui control efectuat de organele de politie, acțiunea s-a derulat la o oră la care traficul era scăzut iar cu privire la persoana inculpatului s-a dat eficiență faptului că a recunoscut încă de la momentul constatării săvârșirea infracțiunii iar în cursul procesului penal a manifestat interes față de situația sa, prezentându-se în fața organelor judiciare ori de câte ori a fost chemat, în fața instanței asumându-și responsabilitatea pentru comiterea infracțiunii. Față de acestea, instanța a stabilit o pedeapsă mai ridicată decât minimul special (având în vedere nivelul ridicat al alcoolemie), astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 al. 10 Cod procedură penală, respectiv 1 an și 6 luni închisoare.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 91 Cod penal, pedeapsa aplicată fiind închisoarea de cel mult 3 ani, inculpatul nu a fost anterior condamnat și acesta s-a prezentat personal în fața instanței, manifestându-și acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității. De asemenea, raportat la persoana inculpatului, asumarea de către acesta a responsabilității săvârșirii faptei, conduita adoptată de acesta până în prezent în societate, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni.

Pe cale de consecință, în baza art. 91 Cod penal, instanța a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit în condițiile art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 al. 1 Cod penal a obligat inculpatul P. D. Ș., pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul B., la datele fixate de acesta

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile

- să comunice schimbarea locului de muncă

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență

În baza art. 93 al. 2 lit. b Cod penal a impus condamnatului P. D. Ș. obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 al. 3 Cod penal cu aplicarea art. 404 al. 2 Cod procedură penală a obligat inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității, în cadrul Primăriei mun. B. sau a Atelierului MFC B. al Fundației pentru promovarea sancțiunilor comunitare.

A pus în vedere inculpatului P. D. Ș. dispozițiile art. 96 al. 1, 4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situația în care, cu rea credință, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligațiile impuse precum și în situația săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în interiorul termenului de supraveghere.

S-a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul P. D. Ș. nu comportă latură civilă.

În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 480 lei. .

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul P. D. care a criticat atât cuantumul pedepsei cât și modalitatea de executare a acesteia. A solicitat desființarea sentinței penale atacate și aplicarea unei pedepse mai mici și a prevederilor art. 83 din Codul penal.

A apreciat că, raportat la anumite circumstanțe atât personale cât și reale, pedeapsa aplicată este una mult prea mare. Astfel, instanța de fond i-a aplicat o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, iar ca modalitate de executare a dispus aplicarea prevederilor art. 91 Cod penal, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. A solicitat a se constata că nivelul alcoolemiei cu care a fost depistat nu a fost unul foarte ridicat, nu a fost implicat într-un accident rutier, fiind depistat în urma unui control de rutină, deplasarea cu autovehiculul s-a făcut pe o distanță foarte mică și la o oră la care traficul nu era unul aglomerat. De asemenea, rezultă din probele de la dosar faptul că era lucid la momentul la care a fost depistat și testat cu aparatul alcooltest. Referitor la circumstanțele personale, inculpatul a arătat că este încadrat în muncă, este bine integrat în societate și nu are antecedente penale. În raport de aceste aspecte, apreciază exagerată măsura suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată de către prima instanță. Consideră că o amânare a aplicării pedepsei, prevăzută de art. 83 din Codul penal, se mulează mult mai bine pe profilul său social, pe modalitatea în care fapta a fost săvârșită, pe faptul că a recunoscut săvârșirea faptei și a colaborat cu organele de cercetare penală.

Analizând apelul formulat, prin prisma criticilor iterate, cu respectarea prevederilor art 416-421Cod procedură penală, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Prima instanță a realizat o judicioasă coroborare a probelor administrate în cauză în faza de urmărire penală, stabilind o stare de fapt și o încadrare juridică corectă a faptelor reținute în sarcina inculpatului P. D. Ș.. De altfel inculpatul a recunoscut faptele comise fiind judecat potrivit procedurii de la art 375 rap la art 396 alin. 10 Cod procedură penală.C. își însușește argumentele instanței de fond privind vinovăția inculpatului fără ale reitera.

Prima instanță, în aplicarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 din Noul Cod penal, a stabilit corect cuantumul pedepsei și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 91 Cod penal privind suspendarea sub supraveghere a acesteia.

Nu se impune reducerea pedepsei, care corespunde gradului de pericol social concret al faptei săvârșite, C. apreciind, contrar susținerilor din apelul inculpatului, că alcoolemia de 1,80 gr/l este una ridicată, inculpatul a condus pe un drum principal din Mun. B., nu are relevanță că nu a apucat să parcurgă o distanță prea mare până la oprirea sa în trafic de organele de poliție.Nu trebuie omis nici aspectul că inculpatul a beneficiat deja de reducerea prevăzută de art. 396 alin. 10 Cod procdură penală, alte circumstanțe atenuante juduciare nu se impun a fi reținute raportat la aspectul recunoașterii faptei de către inculpat (nici nu ar fi putut avea o altă atitudine pus fiind în fața unor probe științifice evidente de vinovăție).

Este adevărat că inculpatul nu a fost implicat într-un accident (dar prezenta semne clinice evidente, consecutive consumului recent de alcool), că circumstanțele personale îi sunt favorabile, dar tocmai aceste considerente au determinat instanța de fond să dea dovadă de clemență și să suspende sub supraveghere pedeapsa aplicată ( regula fiind executarea pedepsei în detenție).

Nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 83 Cod penal pentru a se dispune amânarea aplicării pedepsei deoarece, așa cum deja s-a arătat, alcoolemia ridicată justifică reținerea unui grad de pericol social moderat al faptei, nu unul redus care să justifice această formă de individualizare judiciară a pedepsei

Față de aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P. D. împotriva sentinței penale nr. 534/30.03.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. pe care o va menține.

În baza art.275 alin.2 Cod de procedură penală va obliga apelantul P. D. la plata sumei de 100 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P. D. împotriva sentinței penale nr. 534/30.03.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., pe care o menține.

În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă apelantul P. D. la plata sumei de 100 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

pt. N. Țînț aflată în concediuA. D.

de odihnă semnează

VICEPREȘEDINTE INSTANȚĂ

E. B.

Grefier

pt. O. S. aflată în concediu

de odihnă semnează

Grefier șef secție penală

D. B.

Red. AD/13.07.2015

Tehnoredact.DS/15.07.2015/5 ex.

Jud.fond. A. E. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 482/2015. Curtea de Apel BRAŞOV