Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 548/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 548/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 30-10-2014
ROMÂNIA
C. DE A. B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.548/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din data de 30 octombrie 2014
Instanța constituită din:
- Complet de judecată CAJ2:
Președinte – R. C. D. - judecător
Judecător – M. D.
- Grefier – C. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror L. T.- din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarate de P. DE PE L. J. B., împotriva sentinței penale nr.1836 din 07.07.2014, pronunțată de J. B., în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 16 octombrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 30 octombrie 2014, când,
C U RT E A
Asupra prezentei cauze penale, constată următoarele.
Prin sentința penală nr.1836/7 iulie 2014 a Judecătoriei B. s-a dispus, în temeiul art. 386 alin. 1 Codul de procedură penală schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului A. C. M. din infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 Codul penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, în infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 87 alin.1 OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 Cod penal.
În temeiul art. 87 alin. 1 O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 374 alin.4 raportat la art. 396 alin.10 Cod procedură penală a condamnat inculpatul A. C. M. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 71 alin. 1 Codul penal din 1969 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a, lit b, c Codul penal din 1969 a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și exercitarea dreptului de a desfășura activitatea de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru comiterea infracțiunii (respectiv exercitarea dreptului de a conduce).
În baza art. 81 Codul penal din 1969 a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Codul penal din 1969.
În temeiul art. 71 alin. 5 Codul penal din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 alin. 2 Codul de procedură penală a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Codul penal din 1969 a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr._/P/2013 din data de 31.03.2014 al Parchetului de pe lângă J. B., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A. C. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 Codul penal, cu aplicarea art. 5 Codul penal.
În actul de sesizare s-a reținut că, la data de 12.10.2013, în jurul orelor 20:00, inculpatul a condus autoturismul marca Matiz cu nr. de înmatriculare_ pe .. B., iar în dreptul imobilului cu nr. 48, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând în coliziune cu autoturismul marca Opel Astra, nr. de înmatriculare_, care se afla parcat regulamentar.
În urma impactului, autoturismul marca Opel Astra nr. de înmatriculare_ a fost proiectat în autoturismul marca Ford Fiesta, nr. de înmatriculare_ .
Inculpatul a fost testat cu aparatul alcoltest de către organele de poliție care s-au deplasat la fața locului, rezultând o alcoolemie de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, inculpatul a fost condus la Spitalul Județean B. unde i s-au recoltat două probe de sânge, prima la ora 20:30, rezultând o alcoolemie de 2,75 g/l alcool pur în sânge, și a doua la 21:30, rezultând o alcoolemie de 2,55 g/l alcool pur în sânge.
Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă, administrate în fază de urmărire penală, respectiv: proces verbal de constatare a actelor premergătoare (fila 5 dosar urmărire penală), proces verbal de depistare (filele 6-8 dosar urmărire penală), proces verbal de prelevare, buletin de examinare clinică și buletin de analiză toxicologică-alcoolemie (filele 14-16 dosar urmărire penală), declarații martori P. C. C., Ș. I., B. F. și D. V. E. (filele 17-24 dosar urmărire penală), declarații inculpat A. C. M. (filele 10-12 dosar urmărire penală).
Inculpatul a fost audiat în faza de urmărire penală (filele 10-12 dosar urmărire penală) recunoscând săvârșirea faptei, iar în cursul judecății s-a prezentat în fața instanței și a recunoscut comiterea infracțiunii precum și vinovăția sa, solicitând judecarea cauzei conform procedurii prevăzută de art. 374 alin. 4 raportat la art. 396 alin. 10 Codul de procedură penală.
Ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat în cauză nu au fost administrate alte probe, soluția fiind pronunțată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale care au fost însușite de inculpat.
La dosarul cauzei a fost depusă fișa de cazier judiciar a inculpatului (fila 14).
Prin încheierea pronunțată în ședința de cameră de consiliu din data de 23.05.2014, s-a dispus începerea judecății, constatându-se legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală (fila 8).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 12.10.2013, în jurul orei 20:30, inculpatul A. C.-M. a condus autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare_ pe .. B., iar în dreptul imobilului cu nr. 48, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare provocând un accident rutier soldat doar cu pagube materiale.
Astfel, deplasându-se dinspre . Uranus, inculpatul a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 48 și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Opel Astra, nr. de înmatriculare_, care se afla parcat regulamentar pe partea dreaptă.
În urma impactului, autoturismul marca Opel Astra nr. de înmatriculare_ a fost proiectat în autoturismul marca Ford Fiesta, nr. de înmatriculare_, care se afla parcat în fața sa.
Fiind testat cu aparatul etilotest marca Drager Printer a fost evidențiată o concentrație alcoolică de 1.31 mg/l alcool în aerul expirat.
În aceste condiții, inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență B. unde, în vederea stabilirii alcoolemiei, i-au fost recoltate două probe biologice de sânge cea dintâi la ora 20:30, iar cea de-a doua la ora 21:30 rezultatul acestora fiind, conform buletinelor de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 1634/T și 1635/T din data de 14.10.2013, de 2,75g/1000 ml alcool pur în sânge și 2,55 g/1000 ml alcool pur în sânge.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală coroborate cu declarațiile persoanelor audiate în aceeași fază.
Astfel, potrivit procesului verbal de constatare întocmit la data de 12.10.2013, în jurul orei 20:00, se reține faptul că organele de cercetare penală din cadrul IPJ B. au fost sesizate cu privire la accidentul rutier produs, la aceeași dată, în municipiul B., .-8 dosar urmărire penală).
Ajunse la fața locului, organele de cercetare au identificat autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare_, care avea direcția de deplasare dinspre Zizinului spre Uranus.
În continuare, procedându-se la identificarea conducătorului autovehiculului, s-a stabilit faptul că acesta se numește A. C.-M., care se afla singur în autovehicul mai sus identificat ce se afla în folosința sa cu destinația mașină de serviciu.
Sub aspectul modului în care s-a produs evenimentul rutier constatat la fața locului, din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că inculpatul a condus autoturismul marca Daewoo Matiz cu număr de înmatriculare_ pe .. B., iar în dreptul imobilului cu nr. 48, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu autoturismul Opel Astra, nr. de înmatriculare_, care se afla parcat regulamentar.
Prezența inculpatului la volanul autoturismului a fost recunoscută de acesta care, fiind audiat în cursul urmăririi penale, a relatat că a consumat băuturi alcoolice, iar apoi a condus autoturismul pe raza municipiului B., dinspre . Uranus (filele 10-12 dosar urmărire penală).
Totodată, inculpatul a prezentat în mod detaliat și în ordine cronologică traseul parcurs precum și dinamica producerii accidentului rutier, indicând faptul că în dreptul imobilului nr. 48 situat pe . B. a intrat în coliziune cu autoturismul Opel Astra, nr. de înmatriculare_, care se afla parcat regulamentar, in urma impactului acest autoturism fiind proiectat în autoturismul marca Ford Fiesta, nr. de înmatriculare_, care se afla parcat în fața sa.
Aspectele de fapt mai sus redate se coroborează cu declarația numitului B. F., audiat în calitate de martor pe parcursul urmăririi penale, care a arătat faptul că la data de 12.10.2013, în jurul orelor 12:00 a condus autoturismul marca Opel Astra, nr. de înmatriculare_, ulterior parcându-l pe . imobilului cu nr. 48. A doua zi, la data de 13.10.2013, acesta a constat faptul că autoturismul fusese avariat în partea din spate stânga (filele 21-22).
Prezența unor urme de lovire produse asupra autoturismului marca Ford Fiesta, nr. de înmatriculare_ se probează pe baza declarației numitei D. V. E., care în declarația formulată în fază de urmărire penală, a arătat faptul că la data de 12.10.2013, în jurul orei 20:30, întorcându-se la autoturismul său cu datele de identificare mai sus arătate și care se afla parcat pe . imobilului cu nr. 48, a putut observa faptul că acesta era avariat în partea din spate (fila 24 dosar urmărire penală).
În continuarea cercetărilor efectuate în cauză, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, aspect confirmat și prin declarația martorilor asistenți P. C. C. și Sică I. (filele 17-20).
Sub aspectul consumului de alcool, declarațiile inculpatului se coroborează cu probele științifice administrate în cauză, respectiv buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1634/T și 1635/T din data de 14.10.2013, care a stabilit existența unei alcoolemii de 2,75g/1000 ml alcool pur în sânge la prima probă prelevată la ora 20:30 și 2,55 g/1000 ml alcool pur în sânge la cea de-a doua probă prelevată la ora 21:30.
În drept, fapta inculpatului A. C. M. care la data de 12.10.2013, în jurul orei 20:30, a condus autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare_ pe .. B., iar în dreptul imobilului cu nr. 48, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare provocând un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Sub aspectul încadrării juridice stabilită pentru fapta reținută în sarcina inculpatului, instanța a reținut faptul că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului a fost comisă la data de 12.10.2013, iar noile prevederi penale cuprinse în Legea nr. 286/2009 privind Codul penal au intrat în vigoare la data de 01.04.2014, anterior soluționării definitive a prezentei cauze.
Referitor la aspectul analizat, instanța a reținut faptul că infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală se regăsește în cuprinsul încriminării instituită prin prevederile art. 336 alin. 1 Noul cod penal.
În legătură cu această cerință, instanța a constatat faptul că vom fi în prezența unui caz de aplicare a legii penale mai favorabile atunci când legea nouă modifică modul de sancționare a faptei fiind instituite pedepse de aceeași natură, distincte, însă, sub aspectul limitelor speciale, precum și în situația în care faptele continuă să fie sancționate de aceeași manieră, fiind instituite cerințe distincte sub aspectul condițiilor de încriminare, cauzelor care înlătură răspunderea penală, modalități de executare a pedepsei.
Raportând aceste aspecte la cauza analizată, instanța a stabilit faptul că limitele de pedeapsă prevăzute de legile succesive nu diferă în mod semnificativ, dar în considerarea modalității de executare a pedepsei către care se va orienta, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei ce se va aplica în cauză, apreciază faptul că vechile dispoziții legale au un caracter mai favorabil privitor la infracțiunea reținută în sarcina inculpatului A. C. M..
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Codul penal din 1969, respectiv dispozițiile din partea generală a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, motivul comiterii infracțiunii și scopul urmărit, urmarea care s-ar fi putut produce, persoana inculpatului, conduita după comiterea infracțiunii și în cursul procesului penal, precum și dispozițiile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală vizând reducerea limitelor pedepselor ca urmare a soluționării cauzei pe baza recunoașterii vinovăției.
Instanța a avut în vedere că, în abstract, gradul de pericol social al faptei este unul ridicat raportat la rezultatele mai grave care s-ar putea produce în urma conducerii sub influența alcoolului.
În concret, prin raportare la situația de fapt reținută în cauză, instanța a apreciat faptul că periculozitatea faptei este relevată prin următoarele aspecte.
Activitatea inculpatului a fost urmată de producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, respectiv avarierea a două autoturisme care se aflau parcate regulamentar pe . B..
Mai mult, fapta a fost săvârșită în jurul orei 20:30 când traficul este mai intens iar riscul producerii unor consecințe concrete este mult mai ridicat.
Nu mai puțin, instanța are în vedere concentrația alcoolică deosebit de ridicată la data prelevării primei probe, respectiv 2,75g/1000 ml alcool pur în sânge, aspect de natură să determine un comportament dezorientat, de natură să instituie un pericol semnificativ pentru siguranța traficului rutier.
Sub aspectul circumstanțelor personale, instanța va da eficiență faptului că inculpatul a manifestat interes față de situația sa, prezentându-se în fața instanței încă de la primul termen de judecată pentru care a fost citat în mod legal precum și faptului că, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
Totodată, instanța a reținut faptul că inculpatul este o persoană încadrată în societate, având o profesie stabilă, în cadrul societății . B., dând dovadă de responsabilitate în respectarea normelor de conviețuire socială.
Față de toate aceste elemente analizate mai sus instanța a aplicat inculpatului pedeapsa cu închisoarea pentru infracțiunea reținuta în sarcina sa, într-un cuantum mai ridicat decât minimul special prevăzut de lege, astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 374 alin. 4 raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
În ceea ce privește modalitatea individualizare a executării pedepsei, instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 81 alin. (1) Codul penal din 1969. Sub acest aspect, instanța a constatat faptul că pedeapsa stabilită nu depășește 3 ani închisoare, inculpatul nu a fost condamnat anterior și, raportat la natura infracțiunii și circumstanțele de ordin personal care au relevat faptul că inculpatul este o persoană responsabilă care a înțeles gravitatea faptei reținută în sarcina sa precum și urmările mai grave care s-ar fi putut produce, se poate aprecia că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea pedepsei.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel P. de pe lângă J. B. care a criticat hotărârea sub aspect de temeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, Ministerul Public a considerat că hotărârea pronunțată este netemeinică, luând în considerare valoarea alcoolemiei identificată în urma analizei toxicologice, precum și urmările acțiunilor inculpatului.
În calea de atac a apelului nu au fost administrate alte mijloace de probă.
Analizând hotărârea atacată, prisma criticilor invocate, C. de A. B. reține următoarele.
Prima instanță a realizat o analiză corespunzătoare a materialului probatoriu administrat în cursul procesului penal până în prezent, stabilind pe baza acestuia o stare de fapt și o încadrare juridică corectă.
Astfel, văzând și dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr.265 din 2014 a Curții Constituționale, luând în considerare succesiunea de legi penale în timp de la data comiterii faptei penale și până la pronunțarea hotărârii atacate, în mod corect prima instanță a considerat că legea penală mai favorabilă aplicabilă este Codul penal din 1969, având în vedere criteriile evaluate de către judecător în considerentele sentinței penale.
În raport de criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art.72 din Codul penal din 1969, J. B. a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă penală într-un cuantum apt să asigure scopul urmărit prin aplicarea ei (tragerea la răspundere penală, precum și prevenirea comiterii de noi infracțiuni, coroborat cu necesitatea realizării procesului de reeducare a autorului faptei penale), luând în considerare toate elementele de fapt și cele de natură personală ale inculpatului.
Totodată, se remarcă faptul că J. B. a dat eficiență dispoziții legale reținute în favoarea inculpatului (art.396 alin.10 din Codul de procedură penală) în raport de atitudinea procesuală manifestată de către inculpat în fața primei instanțe, pedeapsa de 1 an închisoare fiind corect individualizată.
Pe de altă parte, relativ al modalitatea de executare a pedepsei menționate, C. apreciază că stabilirea suspendării sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani și impunerea respectării unor măsuri de supraveghere sunt natură a contribui la realizarea scopului menționat anterior, în condițiile în care datele rezultate din starea de fapt reținută evidențiază un grad ridicat de pericol social atât al inculpatului, cât și al faptei penale.
În acest sens, nu trebuie ignorată valoarea ridicată alcoolemiei identificată în urma analizelor toxicologice și împrejurarea că inculpatul a produs un eveniment rutier soldat cu avarierea a două autoturisme parcate regulamentar, aceste elemente relevând pericolul manifestat de inculpat pentru siguranța circulației pe drumurile publice, chiar dacă acțiunile infracționale s-au produs la o oră la care traficul rutier este redus.
În consecință, în baza art.861 din Codul penal din 1969 se va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei 1 an închisoare aplicată inculpatului A. C. M. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, pe un termen de încercare de 3 ani stabilit conform art.862 din Codul penal din 1969.
În baza art.863 alin.1 din Codul penal din 1969, pe durata termenului de încercare inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul B.;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art.863 alin.3 din Codul penal din 1969 pe perioada termenului de încercare inculpatul va trebui să se supună și următoarei măsuri de supraveghere:
- să nu conducă nici un autovehicul.
În baza art. 71 alin. 1 din Codul penal din 1969 raportat la art. 64 alin. 1 lit.a, teza a II-a, lit.b din Codul penal din 1969 va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 71 alin. 5 Codul penal din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se vor suspenda și executarea pedepselor accesorii.
Vor fi puse în vedere inculpatului prevederile art.864 din Codul penal din 1969.
Astfel, ca urmare a admiterii apelului declarat de către P. de pe lângă J. B., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, conform art.275 alin.3 din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.421 pct.2 lit.a și al art. 423 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, ADMITE apelul formulat de P. de pe lângă J. B. împotriva sentinței penale nr.1836 din 7 iulie 2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul penal nr._, pe care o desființează în sub aspectul modalității de executare a pedepsei și al pedepselor accesorii.
Rejudecând, în baza art.861 din Codul penal din 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei 1 an închisoare aplicată inculpatului A. C. M. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, pe un termen de încercare de 3 ani stabilit conform art.862 din Codul penal din 1969.
În baza art.863 alin.1 din Codul penal din 1969, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul B.;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art.863 alin.3 din Codul penal din 1969 pe perioada termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună și următoarei măsuri de supraveghere:
- să nu conducă nici un autovehicul.
În baza art. 71 alin. 1 din Codul penal din 1969 raportat la art. 64 alin. 1 lit.a, teza a II-a, lit.b din Codul penal din 1969 interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 71 alin. 5 Codul penal din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
Pune în vedere inculpatului prevederile art.864 din Codul penal din 1969.
Menține restul dispozițiilor din sentința penală apelată.
În baza art.275 alin.3 și art. 422 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul de 200 lei al apărătorului desemnat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 octombrie 2014.
Președinte, Judecător,
R. C. D. M. D.
Grefier,
C. G.
Red.R.C.D./12.11.2014
Dact.C.Gh./24.11.2014
2 ex.
Jud fond/T. C.
| ← Infracţiuni privind comerţul electronic. Legea nr. 365/2002.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








