Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 534/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 534/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 29-10-2014
ROMÂNIA
C. DE A. B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 534/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din data de 29 octombrie 2014
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CAJ3
- Președinte - N. H. - judecător
- Judecător- N. Țînț
- Grefier- O. S.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – L. T. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. DE PE L. T. B. și partea civilă H. F. împotriva sentinței penale nr. 151/S din 24 aprilie 2014, pronunțată de T. B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 09 octombrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 391 Cod procedură penală, a amânat pronunțarea pentru data de 23 octombrie 2014 și apoi pentru data de astăzi, 29 octombrie 2014, când,
C U RT E A,
Deliberând asupra apelurilor penale de față:
Constată că, prin sentința penală nr. 151/S/24.04.2014 pronunțată de T. B. în dosarul penal nr. _, s-a dispus în baza art. 386 noul Cod de procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei de înșelăciune pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. I. din art. 215 alin. 1, 3, 5 Cod penal anterior în art. 244 alin. 1 Noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal.
În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului C. I. relativ la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. 1 Noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal.
În baza art. 25 alin. 5 Noul Cod de procedură penală, a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă promovată în procesul penal de partea civilă H. F. împotriva inculpatului C. I..
În baza art. 397 alin. 5 Noul Cod de procedură penală, a fost menținută măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanța procurorului din 14.06.2013 asupra imobilului situat în municipiul B., ., . A, . C.F. nr._ B. nr. top. 9353/4/16/14/6 aflat în proprietatea inculpatului.
În baza art. 274 Cod de procedură penală, s-a hotărât ca onorariul de 200 lei pentru avocatul din oficiu desemnat inculpatului să se suporte din fondurile Ministerului Justiției și să se includă în cheltuielile judiciare.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul întocmit la data de 09.10.2013 în dosarul penal nr. 390/P/2012 al Parchetului de pe lângă T. B., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului C. I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 3, 5 Cod penal, faptă ce consta în aceea că, începând cu sfârșitul anului 2010 și începutul lunii ianuarie 2011, a prezentat persoanei vătămate H. F. o . fapte mincinoase ( dorința sinceră de a ajuta la înstrăinarea imobilului, faptul că D. D. ar fi un investitor imobiliar interesat de achiziționarea imobilului ) ca fiind adevărate, inducând în acest fel în eroare victima cu scopul de a-i câștiga încrederea și de a obține în final pentru sine un folos material injust ( imobilul în sine sau suma de bani plătită pentru acest imobil ), profitând de inocența și de naivitatea persoanei vătămate, cauzându-i acesteia un prejudiciu apreciabil ( scoaterea imobilului din proprietatea persoanei vătămate și neplata sumei de bani presupus primită de la cumpărător ).
Din analiza probatoriului administrat în etapa urmăririi penale și a cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
În cursul anului 2010, inculpatul C. I. a închiriat un imobil situat în municipiul B. ., în aceeași curte cu imobilele deținute de persoana vătămată H. F., imobil în care inculpatul a desfășurat o activitate comercială, comercializând printre altele și plante etnobotanice.
La fila 144 dosar urmărire penală, se află procura specială autentificată sub nr. 87/14.01.2011 de B.N.P. Asociați S. V. A. și T. A., prin care H. F. îl împuternicește pe C. I. ca în numele său și pentru el să vândă în condițiile legii și pe prețul cel mai favorabil cui va crede de cuviință imobilul situat în B. . județul B., mandatarul va face tot ce este necesar pentru ducerea la îndeplinire a mandatului, va solicita și obține extrase C.F., va semna în numele său și pentru el contractul de proprietate în fața notarului public, eventual antecontractul de vânzare-cumpărare. Notarul Public care a autentificat înscrisul, menționează că în fața sa H. F. a consimțit la autentificarea înscrisului după ce a CITIT ACTUL.
La data de 19.01.2011, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 173 la B.N.P. Asociați D. E. și B. R. E. între H. F. prin mandatar C. I. și C. A. având ca obiect imobilul situat în B. . județul B. – filele 199, 200 dosar urmărire penală. Cumpărătorul acestui imobil, audiat ca martor în cauză, a menționat că înainte de cumpărarea imobilului l-a întrebat pe inculpat despre proprietari dar acesta i-a răspuns că sunt bătrâni și bolnavi și nu stau la imobilul de pe .. La momentul perfectării actului de vânzare, susține că a plătit suma de bani integral după semnarea actului în fața notarului, au mers la mașină unde lăsase banii împreună cu un prieten I. și acolo i-a dat toți banii inculpatului care era însoțit de un anume Speddy căruia nu i-a dat cât a fost el de față nicio sumă de bani. Martorul a mai arătat că după câteva zile s-a dus la imobilul pe care l-a cumpărat, acolo a găsit-o pe doamna H. și pe inculpat. Doamna H. era supărată și i-a spus că inculpatul nu i-ar fi dat banii soțului ei, martorul i-a pus față în față iar inculpatul a susținut că a primit banii de la el și i-a dat domnului H.. După aceea, a mai fost sunat de vreo două ori de doamna H. care i-a spus că nu a primit niciun ban.– fila 8 dosar urmărire penală.
La filele 113-114 dosar urmărire penală, se află în original un înscris sub semnătură privată denumit Chitanță de remitere prin care H. F. declară că a primit azi 19.01.2011 suma de 89.140 euro echivalent a_ lei curs B.N.R. de la C. I., înscris semnat de ambele persoane implicate .
De asemenea la fila 115 dosar urmărire penală, se află tot în original un alt înscris sub semnătură privată denumit Chitanță de remitere prin care H. F. declară că a primit azi, 19.I.2011 – 89.140 euro de la C. I., înscris de asemenea semnat de ambele persoane implicate.
La dosarul cauzei, la fila 148 dosar urmărire penală, mai există un act, dar în copie, datat 31.01.2011, în care se consemnează că H. F. nu are nicio datorie la C. I..
Față de poziția exprimată de persoana vătămată la momentul formulării plângerii penale menținută în primele declarații date în cauză, poziție situată cel mai aproape de momentul derulării evenimentelor al căror protagonist a fost la data de 14.01.2011, poziție consemnată și în actul notarial pe care l-a semnat la acea dată, poziție care rezultă și din înregistrarea de la fila 38 dosar urmărire penală, rezultă dincolo de orice dubiu că voința persoanei vătămate la momentul 14.01.2011 a fost aceea de a-l împuternici pe inculpat să vândă în numele său imobilul proprietate situat pe . județul B..
Probatoriul cauzei nu a confirmat că inculpatul s-ar fi folosit de substanțe halucinogene pentru influențarea voinței persoanei vătămate la momentul 14.01.2011 al semnării procurii speciale autentificată sub nr. 87/14.01.2011 de B.N.P. Chiar dacă instanța ar admite această situație invocată de persoana vătămată susținută și de soția sa, instanța subliniază că în ziua, zilele următoare, la o săptămână conform declarației persoanei vătămate când a primit procura și a constatat că aceasta nu ar fi o vânzare-cumpărare așa cum a crezut ci un înscris numit procură specială ( declarația sa din fața procurorului precum și cea din fața instanței ) persoana vătămată nu s-a consultat cu o persoană de specialitate pentru a apela la căile legale respectiv pentru a revoca procura ci „ a încercat să îl convingă pe inculpat să anuleze acel înscris „ așteptând în continuare să primească banii de la inculpat.
Prin urmare, rămâne în discuție chestiunea remiterii banilor de către inculpat ca mandatar către mandantul său, chestiune care nu a mai fost analizată de instanța penală deoarece fapta inculpatului referitoare la modul de executare a mandatului constituie un litigiu civil pentru neremiterea sumei de bani obținută cu titlu de preț al vânzării.
Deși în cauză nu există elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune reclamată de persoana vătămată, s-a constatat că după trimiterea în judecată a inculpatului, au intervenit dispoziții legale mai favorabile sub aspectul acestei infracțiuni, astfel că, sub aspect strict formal, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de înșelăciune pentru care s-a realizat trimiterea în judecată a inculpatului din art. 215 alin. 1, 3, 5 Cod penal anterior în art. 244 alin. 1 Noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal.
Pentru considerentele expuse, instanța de fond a apreciat că fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. I. nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală, ci un litigiu civil, sens în care, în baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Noul Cod de procedură penală, se impune achitarea acestui inculpat relativ la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. 1 Noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal.
În baza art. 25 alin. 5 Noul Cod de procedură penală, s-a apreciat că se impune lăsarea nesoluționată a acțiunii civile promovate în procesul penal de partea civilă H. F. împotriva inculpatului C. I..
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel P. de pe lângă T. B. și partea civilă H. F., criticând-o pentru netemeinicie și solicitând desființarea ei iar în cadrul rejudecării, pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice.
În dezvoltarea motivelor de apel, P. a arătat că hotărârea atacată este netemeinică, întrucât în mod greșit a pronunțat prima instanță o soluție de achitare a inculpatului C. I. deși la dosar se găsesc probe concludente și suficiente pentru a se ajunge la concluzia existenței unei fapte penale comisă de inculpatul C. I. cu vinovăția cerută de lege, a unui prejudiciu clar produs părții civile prin fapta penală, fiind întrunit așadar conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de dispozițiile art. 215 alin. 1, 3 și 5 Cod penal din 1969, precum și toate condițiile pentru antrenarea răspunderii penale a inculpatului C. I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cu consecința reparării pagubei produse părții civile.
S-a susținut, în esență, de către P., în motivarea căii de atac promovate, că la dosar se găsesc probe din care rezultă fără dubiu că începând cu sfârșitul anului 2010 și până în data de 14 ianuarie 2011, când inculpatul și-a concretizat manevrele de inducere în eroare a părții civile H. F. și a determinat-o să îl mandateze în scopul vânzării imobilului situat în B., ., județul B., a indus-o în eroare pe partea civilă în sensul că i-a promis că va face toate demersurile legale pentru a vinde acest imobil și a-i remite prețul obținut. În acest sens, în scopul inducerii în eroare, inculpatul C. I. l-a prezentat pe martorul D. D. părții civile ca fiind o persoană care se preocupă de astfel de afaceri imobiliare și așa cum a și recunoscut și a și învederat în declarația de la urmărire penală, martorul D. D. s-a prezentat în această calitate de dezvoltator imobiliar, conturând astfel și contribuind prin maniera sa de participare, la dovedirea bunelor intenții ale inculpatului C. I.. D. urmare, aceste demersuri s-au concretizat ulterior în încheierea la notariat în data de 14 ianuarie 2011 a unei procuri autentice de mandat prin care partea civilă H. F. îl împuternicea pe inculpatul C. I. să vândă pentru el imobilul situat în B., ., județul B., astfel încât în virtutea acestei împrejurări, văzându-se cu aceste puteri depline, inculpatul a procedat la găsirea unui cumpărător iar la data de 19.01.2011, a încheiat cu martorul C. A. contractul de vânzare-cumpărare a imobilului respectiv pentru suma de 89.140 de euro, împrejurare în care partea civilă nu a fost prezentă și nici banii nu i-au fost remiși acesteia, inculpatul amânând-o mereu în acest sens. Ca urmare, tot acest demers de amânare al inculpatului a determinat-o pe partea civilă H. F. să depună plângerea penală împotriva acestuia în cursul lunii februarie 2011. Până la depunerea acestei plângeri, inculpatul C. I. folosindu-se de împrejurarea că deține un magazin în care comercializa produse etnobotanice, cunoscute cu efecte halucinogene, a folosit astfel de substanțe, oferind părții civile spre consum vin în care, Ministerul Public consideră că au fost puse astfel de substanțe, dată fiind și starea în care partea civilă a semnat acel act de remitere a unei sume de bani. Apărarea inculpatului C. I. în sensul că această sumă de bani ar fi fost cerută în plus de către partea civilă este nereală, pentru că în mod constant partea civilă H. F. a susținut că nu a primit nicio sumă de bani din vânzarea imobilului, fiind indusă permanent în eroare de către inculpat și producându-i-se și înainte de a încheia procura de mandat o stare euforică datorită consumului de lichide pe care l-a avut și în care inculpatul i-ar fi pus substanțe halucinogene. Totodată, în susținerea vinovăției inculpatului C. I., cum că nu s-a dat nicio sumă de bani și că partea civilă a fost indusă în eroare, este și conținutul convorbirilor telefonice înregistrate de către partea civilă H. F.. De asemenea, tot în susținerea vinovăției inculpatului în sensul că a acționat fraudulos pentru inducerea în eroare a părții civile, stau și celelalte mesaje SMS pe care inculpatul C. I. le-a adresat martorului în cauză D. D.. Cu privire la declarația dată de către martorul S. C., se impune înlăturarea acesteia întrucât afirmațiile acestui martor nu au suport în realitate. Mai mult decât atât, aceasta este o declarație pro causa întrucât martorul S. C. este nepot al inculpatului C. I. și de asemenea, angajat fără forme legale la magazinul acestuia; la momentul ianuarie 2011 când s-a încheiat așa numitul contract de remitere a sumei de bani la care se face referire, martorul S. C., conform propriei declarații, nu era angajat al inculpatului, el fiind angajat la firma acestuia, așa cum a arătat, doar în primăvara anului 2011. D. urmare, este evident faptul că depoziția martorului S. C. cu privire la aspectele învederate instanței relativ la acest moment al remiterii banilor, este una nereală.
Pentru toate aceste motive, soluția de achitare dispusă de către instanța de fond față de inculpatul C. I., potrivit dispozițiilor art. 16 alin.1 lit. b teza I din noul Cod de procedură penală, apare netemeinică și pe cale de consecință, se impune desființarea ei și condamnarea inculpatului C. I. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. 1 și 2 din noul Cod penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal în vigoare, apreciind că toate demersurile efectuate de către inculpat au fost în sensul de a păgubi pe partea civilă H. F. de imobilul care face obiectul înscrisurilor autentice.
În motivarea apelului formulat, persoana vătămată H. Francis a arătat că fapta săvârșită de inculpatul C. I. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 din noul Cod penal, atât sub aspectul laturii obiective cât și a celei subiective. Legat de latura obiectivă a infracțiunii, a arătat că prima instanță a omis să constate că prin toate acțiunile sale inculpatul C. I. a încercat inducerea în eroare a părții civile H. F., lucru care i-a și reușit de altfel, atât în prima fază prin prezentarea martorului D. D. ca investitor imobiliar cât și ulterior prin deplasarea la biroul notarului public în scopul comunicat părții civile de a primi banii. Apoi, în etapa următoare, inducerea în eroare a continuat în sensul că a fost pusă partea civilă de către inculpat să semneze un înscris cum că i-ar fi fost remisă suma de bani. Ulterior, prin convorbirea telefonică înregistrată de către partea civilă, tot inculpatul a recunoscut că a pus-o să facă acest lucru formal în ideea de a-i fi mai ușor să îi dea banii, lucru subliniat și prin rechizitoriu, aceasta fiind în realitate o recunoaștere a inculpatului în sensul că, cu ocazia semnării acelui înscris, nu s-a remis practic nicio sumă de bani.
Relativ la latura subiectivă, s-a arătat că este evident faptul că inculpatul C. I. a acționat sub forma intenției directe, respectiv cu intenția foarte clară de a o prejudicia pe partea civilă, iar prejudiciul îl constituie exact această sumă de 89.140 de euro.
Verificând în primul rând respectarea de către apelanți a dispozițiilor art. 410 Cod procedură penală, C. constată că doar apelul promovat de P. de pe lângă T. B. este formulat în termenul prevăzut de normele procesual penal, în timp ce apelul declarat de partea civilă este promovat cu depășirea termenului prevăzut de art. 410 Cod procedură penală.
Astfel, se constată că partea civilă avea la dispoziție un interval de timp de 10 zile din momentul la care hotărârea i-a fost comunicată pentru a exercita calea de atac a apelului. Potrivit dovezii existente la fila 71 dosar de fond, părții civile i s-a comunicat hotărârea la data de 29.04.2014, iar apelul a fost depus la poștă de către partea civilă pentru a fi înaintat instanței la data de 12.06.2014, deci cu mult după cele 10 zile prevăzute de Codul de procedură penală.
În aceste condiții, C. constată că, în baza art. 421 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, se impune respingerea ca tardiv a apelului formulat împotriva sentinței penale nr. 151/S/24.04.2014 pronunțată de T. B., de partea civilă H. F..
Verificând acum din perspectiva apelului promovat de P. de pe lângă T. B. hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 420 alin. 8 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin. 1 Cod procedură penală, C. constată că apelul declarat de P. este fondat, pentru următoarele considerente:
Constituie infracțiunea de înșelăciune, potrivit art. 215 din Codul penal de la 1968: ” Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă. ”
Alineatul 3 al aceluiași text de lege, prevedea o formă specifică a acestei infracțiuni atunci când înșelăciunea avea loc cu prilejul încheierii unui contract: „ inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate ” iar alineatul 5 al textului de lege menționat, prevedea o variantă agravantă a infracțiunii, atunci când înșelăciunea a avut consecințe deosebit de grave.
Deși prin Legea nr. 286/2009 ( noul Cod penal ) au fost aduse modificări conținutului infracțiunii de înșelăciune întrucât nu se mai regăsește incriminată varianta specială a infracțiunii de înșelăciune în contracte și nici varianta agravantă a infracțiunii care făcea trimitere la noțiunea de consecințe deosebit de grave, alineatul 1 al art. 244 Cod penal care incriminează la acest moment infracțiunea de înșelăciune, prevede că se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani „ inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust dacă s-a pricinuit o pagubă. ”
Așadar, după cum se poate observa, varianta de bază a infracțiunii de înșelăciune are același conținut atât în vechea lege cât și în noua lege, singura diferență constituind-o limitele de pedeapsă mult reduse în legea nouă ( 6 luni – 3 ani închisoare ) față de cele din legea veche ( 6 luni - 12 ani închisoare ).
Analizând acum fapta dedusă judecății, astfel cum reiese aceasta și se conturează pe baza materialului probator administrat în cauză ( proces-verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare - declarații martori, proces-verbal de ridicare și planșa foto aferentă, declarații martor H. E., declarații persoană vătămată H. F. - proces-verbal ridicare, proces-verbal de consemnare a înregistrărilor audio, raport de constatare tehnico-științifică, procese-verbale de redare a înregistrărilor ambientale, declarații H. F., declarații H. E., declarații martori D. D., S. C., C. A., declarația olografă a inculpatului C. I., proces-verbal de examinare a telefonului mobil și planșa foto aferentă, înscrisuri: chitanțe de remitere, copii procură specială și contract de vânzare-cumpărare ) atât în etapa urmăririi penale cât și în fața primei instanțe și în apel, C. reține următoarele:
Inculpatul C. I. a cunoscut-o pe persoana vătămată H. F. ( în vârstă de 77 de ani ) în anul 2009 de când deținea în locațiune un spațiu situat pe . în municipiul B., unde comercializa produse etnobotanice; acest spațiu era închiriat de la o nepoată a persoanei vătămate și era poziționat lângă imobilul aparținând persoanei vătămate H. F. pe care aceasta din urmă îl dobândise prin moștenire ( ca și nepoata lui de altfel ). Persoana vătămată nu locuia în imobil însă venea aproape zilnic să-l îngrijească.
În acest context, inculpatul și cu familia H. s-au „ împrietenit ” iar în toamna anului 2010, familia H. a cerut inculpatului C. I. să îi ajute să vândă imobilul întrucât erau bătrâni, nu îl mai puteau îngriji și aveau un alt imobil în care locuiau. Inculpatul a acceptat.
Prin procura specială autentificată sub nr. 87/14.01.2011 de B.N.P. Asociați S. V. A. și T. A., H. F. l-a împuternicit pe C. I. ca în numele său și pentru el să vândă în condițiile legii și pe prețul cel mai favorabil, cui va crede de cuviință, imobilul situat în B. . județul B., mandatarul va face tot ce este necesar pentru ducerea la îndeplinire a mandatului, va solicita și obține extrase C.F., va semna în numele său și pentru el contractul de proprietate în fața notarului public, eventual antecontractul de vânzare-cumpărare. Notarul public care a autentificat înscrisul, menționează că în fața sa H. F. a consimțit la autentificarea înscrisului după ce a citit actul.
La data de 19.01.2011, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 173 la B.N.P. Asociați D. E. și B. R. E., între H. F. prin mandatar C. I. și C. A., având ca obiect imobilul situat în B. . județul B..
Conform conținutului acestui contract, cumpărătorul imobilului a plătit inculpatului C. I. suma de 89.140 Euro la data perfectării actului.
Prin plângerea depusă la Poliție la data de 08.02.2011, persoana vătămată a arătat că la data de 14.01.2011, l-a împuternicit pe C. I., prin procură specială, să îi vândă casa moștenită de la părinți. În data de 19.01.2011, C. I. a vândut imobilul lui C. A. primind suma de 89.140 euro, bani pe care însă nu i-a remis părții civile deși i-a cerut timp de 2-3 săptămâni acest lucru. În finalul plângerii, persoana vătămată a rugat organele de poliție să facă cercetări în vederea tragerii la răspundere a făptuitorului și a recuperării prejudiciului.
În aceeași zi, în fața organului de cercetare penală, persoana vătămată H. F. a dat o declarație olografă în care a menționat că: „ Soția mea l-a rugat de mai multe ori pe C. I. să găsească un cumpărător pentru partea mea de proprietate. Am încheiat cu acesta un act de mână iar în data de 14.01.2011 am mers împreună cu el la notar și l-am împuternicit să vândă partea mea de proprietate, să se ocupe de toate actele și să-mi dea banii primiți pe aceasta. Alături de C. I. se mai afla D. D. ….care îmi sugera să îl trec în documente pe C. I. drept nepotul meu….În cursul săptămânii trecute, am fost anunțat de Poliție că proprietatea mea a fost vândută. Arăt faptul că D. D. m-a luat de acasă și m-a dus la notar unde am primit o copie după contractul de vânzare-cumpărare al proprietății mele încheiat între C. I. și C. A., prețul vânzării fiind de 89.140 euro. Până în prezent nu am primit niciun ban de la C. I.. În cursul săptămânii trecute, C. a venit la mine cu o sticlă de vin din care am băut mai mult eu, după care m-a pus să scriu un angajament că mi-a dat 32.000 euro, sumă de care are nevoie pentru completarea sumei de 130.000 euro cum ne-am înțeles că o să primesc din proprietate. După ce am băut vinul, am scris tot ce îmi dicta el, fără să pot opune nicio rezistență, lucru pe care nu îl explic, la sfârșitul săptămânii a venit la mine și de față cu soția mea, nepoata C. Lorica și Denc D. l-am pus pe C. să scrie o declarație cum că nu datorez niciun ban. Discuția a fost înregistrată pe reportofon. ” – fila 101 dosar urmărire penală.
La data de 21.11.2011, persoana vătămată H. F. a mai formulat o plângere ( înregistrată la autorități la data de 02.12.2011 ) – fila 95 dosar urmărire penală, în care sesiza aceeași faptă, solicitând tragerea la răspundere penală a inculpatului C. I. întrucât l-a înșelat, i-a vândut proprietatea și nu i-a dat niciun ban. În această plângere, persoana vătămată arată că: ” în data de 10 ianuarie 2011, m-a convins să mergem împreună la notar pentru a vinde partea mea de moștenire. Înainte să merg la notar, m-a servit cu C. Cola dintr-un bidon desfăcut. La notar, m-a pus să semnez o procură specială pe numele C. I.. După ieșirea de la Notariat, mi-a luat amândouă exemplarele care mi-au fost înmânate și mi-a vândut proprietatea numitului C. A. domiciliat în B., ., ., .. Menționez că am împlinit 77 de ani. Eu tot aștept să primesc banii pe proprietatea mea, dar nu am primit niciun ban pe numele meu. Vă rog frumos să cercetați felul în care am fost păcălit de C. I.. ”
Cele două plângeri au fost reunite, iar prin dispoziția din 03.08.2012, cauza a fost preluată în vederea continuării și finalizării urmăririi penale de către P. de pe lângă T. B., dată fiind și valoarea prejudiciului ( 89.140 Euro ), care la acel moment atrăgea competența Parchetului de pe lângă Tribunal.
Prima instanță a sesizat corect că, în raport de plângerea și declarația inițială a persoanei vătămate H. F. ( 08.02.2011 – filele 99-100 dosar urmărire penală ) care se coroborează cu declarația martorilor H. E. ( fila 105 dosar urmărire penală ) și D. D. ( filele 107-109 dosar urmărire penală ) cu declarația inculpatului C. I. din faza de urmărire penală ( filele 110-111 dosar urmărire penală ) și cu procura specială autentificată sub nr. 87/14.01.2011 de către notar public T. A., există un dubiu foarte mare în ceea ce privește comiterea infracțiunii de înșelăciune cu prilejul întocmirii și semnării în fața notarului a acestei procuri.
Chiar dacă persoana vătămată și-a nuanțat cea de-a doua plângere depusă la organele de poliție și ulterior, toate declarațiile date, cu privire la acest aspect, C. reține, similar primei instanțe, că nu se găsesc la dosar suficiente probe pentru a se stabili mai presus de orice îndoială existența unei induceri în eroare a părții civile cu prilejul întocmirii procurii.
Teza susținută de persoana vătămată, conform căreia inculpatul i-ar fi dat, înainte să meargă la notar, să bea dintr-un bidon de C. Cola desfăcut, suc, în care se aflau produse etnobotanice, astfel că nu știa ce a semnat la notar la data de 14.01.2011, nu a fost dovedită în cauză și deci nu poate fi reținută; cu toate că inculpatul ar fi avut la dispoziție astfel de produse de la magazinul pe care îl deținea iar martorul D. D. a încercat în cursul procesului, în apel, să susțină că într-adevăr persoana vătămată nu era lucidă când a semnat și nici conștientă de natura juridică a actului semnat, o astfel împrejurare nu se poate reține ca fiind dovedită. Notarul nu a sesizat nimic deosebit cu privire la comportarea persoanei vătămate, care a părut că citește actul iar apoi l-a semnat fără obiecțiuni. Persoana vătămată ar fi trebuit să aducă la cunoștința notarului faptul că nu se simte bine, că nu poate să citească sau că nu înțelege conținutul actului care i-a fost pus la dispoziție de notar pentru a fi citit. Ar fi trebuit să spună că au venit la notar pentru alt gen de act, de vânzare-cumpărare și nu pentru întocmirea unei procuri; în locul unor astfel de reacții normale, chiar și pentru situația în care nu s-ar fi simțit bine, persoana vătămată a răspuns notarului, care a întrebat-o de ce vrea să vândă casa, că „ s-a săturat să facă naveta de la locuința sa la imobilul de pe . mai spus notarului că inculpatul C. I. este „ nepotul său ” iar potrivit declarației martorului D. D. din faza de urmărire penală, însăși persoana vătămată ar fi cerut notarului întocmirea unui astfel de act. Așa cum corect a sesizat și prima instanță, a doua zi, partea civilă nu s-a întors la notar pentru a sesiza că i s-au luat cele două exemplare ale procurii și nici nu a reclamat că nu a știut ce a semnat.
Or, față de această situație, nu se poate reține varianta susținută de partea civilă că ar fi fost păcălită atunci când a semnat procura la notar. Legalitatea unui act notarial nu poate fi afectată de ușurința cu care o persoană semnează actul, fără a-și lua măsuri de prevedere, fără a citi conținutul actului, fără a semnala notarului că nu se simte bine sau că nu înțelege ce semnează.
Cu toate acestea, materialul probator de la dosar, confirmă faptul că încă de la acel moment inculpatul C. I. realiza acte premergătoare înșelării persoanei vătămate, iar declarațiile părții civile referitoare la „ înșelarea ” sa încă de la acel moment, nu sunt cu totul lipsite de fundament; obiectul înșelăciunii nu îl reprezenta însă procura autentificată la notar – care constituia pentru inculpat doar un act absolut necesar pentru a-și duce planul infracțional la îndeplinire – ci, vânzarea casei părții civile, inducerea acesteia în eroare că i-a predat prețul locuinței cu consecința însușirii banilor rezultați din vânzare și păgubirea părții civile cu suma reprezentând prețul locuinței ( care în final s-a dovedit a fi 89.140 Euro ).
Elementele probatorii care conturează intenția inculpatului de a înșela partea civilă sunt în primul rând declarația părții civile, a martorei H. Ecateriana și a martorului D. D., din care rezultă că într-adevăr, înainte de a se deplasa la notar pentru a încheia procura specială, inculpatul C. I. a afirmat față de persoana vătămată și de soția acesteia că a găsit un cumpărător pentru imobilul de vânzare, prezentându-l pe D. D. ca fiind cumpărătorul, un om de afaceri interesat de achiziționarea locuinței; martorul D. D. confirmă că C. I. „ m-a prezentat celor doi bătrâni ca fiind un om de afaceri cu dublă cetățenie Româno-Americană și că eu o să găsesc un cumpărător ” ( fila 107 dosar urmărire penală ). Apoi, martorul a însoțit, la cererea inculpatului C. I., părțile și pe martora H. E. la notar ( deși nu s-a dovedit că ar fi avut vreo treabă acolo ) și a rămas acolo până la semnarea procurii, iar mai apoi a însoțit-o pe soția persoanei vătămate acasă.
Afirmațiile inculpatului față de partea civilă și de soția acesteia, în sensul că martorul D. D. este investitorul care este interesat de cumpărarea casei, coroborate cu deplasarea martorului D. D. la notar, însoțind părțile, au putut fi de natură a crea confuzie în mintea persoanei vătămate de 77 de ani în legătură cu scopul deplasării la notar; fără a avea consecințe asupra legalității procurii autentificate, C. reține că această situație preexistentă încheierii procurii ar putea explica și răspunsul dat notarului la întrebarea „ de ce vrea să vândă imobilul? ”; știind că într-adevăr vrea să vândă imobilul, persoana vătămată nu a fost luată prin surprindere la notar de întrebarea care i-a fost adresată și a răspuns că s-a săturat de naveta de la casa în care locuia la imobilul pe care voia să-l vândă.
Ca atare, C. reține că nu se poate concluziona că partea civilă a fost indusă în eroare la momentul semnării procurii în fața notarului; felul în care aceasta s-a comportat în biroul notarial și faptul că nu a fost atentă și nu a cerut lămuriri referitoare la actul care i-a fost pus la dispoziție pentru a-l citi, exclude varianta părții civile că a fost înșelată la momentul semnării procurii și absolvă notarul de orice culpă. Cu toate acestea, împrejurările anterioare și ulterioare momentului semnării procurii, atitudinea inculpatului confirmată de celelalte probe de la dosar, conduc în mod cert la concluzia că inculpatul a urmărit încă de la început înșelarea părții civile, crearea unei confuzii în mintea părții civile încă de la comunicarea ” cumpărătorului ” precum și a scopului pentru care se deplasează la notar și ulterior, în perioada următoare, menținerea acesteia într-o stare de confuzie, urmărind în mod evident însușirea banilor constituind prețul imobilului, profitând de vârsta avansată a acesteia.
Împrejurarea că inculpatul a luat la ieșirea de la notar ambele exemplare ale procurii și că a susținut tot timpul că imobilul urma să fie vândut martorului D. D., rezultă atât din declarația persoanei vătămate, cât și din cele ale martorilor H. E. și D. D. precum și din înregistrarea audio a convorbirii ambientale efectuată de persoana vătămată și pusă la dispoziția organelor de urmărire penală ( a cărei transcriere se regăsește la filele 51-54 dosar urmărire penală ); toate aceste mijloace de probă sunt de natură a conferi o veridicitate declarațiilor părții civile, care a arătat că atunci când a ajuns acasă nu era în posesia unui exemplar al procurii, nu a putut studia după plecarea de la notar conținutul acesteia și că inculpatul a afirmat în permanență că martorul D. D. este cumpărătorul imobilului.
Din înregistrarea audio efectuată, rezultă cu certitudine că persoana vătămată nu era în posesia niciunui exemplar al procurii și pentru că a insistat, inculpatul a fost de acord să-i aducă procura.
Împrejurarea că persoana vătămată a fost cea care a pus la dispoziția organelor de urmărire penală, casetele, afirmând că una dintre persoanele care poartă discuția este ea, iar cealaltă inculpatul, coroborată cu tema discuției, conduce la concluzia că discuția s-a purtat într-adevăr în mediu ambiental între persoana vătămată și inculpatul C. I..
Cu toate că discuția ambientală înregistrată nu poartă nicio urmă care să o poată localiza exact în timp, C. reține că aceasta se situează în timp, după vânzarea imobilului de inculpat către martorul C., vânzare care a avut loc la doar 5 zile de la întocmirea procurii.
Pentru a localiza în timp discuția, instanța de control judiciar are în vedere în primul rând declarația părții civile care a arătat că l-a înregistrat pe inculpat după data la care a fost redactat și semnat înscrisul denumit ” Chitanță de remitere ”, care poartă data de 19.01.2011.
Pe de altă parte, din conținutul convorbirii, rezultă că înainte de momentul discuției ambientale, partea civilă vorbise cu martorul D. D. care o anunțase că se vânduse imobilul însă unei alte persoane, lucru care i-a confirmat părții civile suspiciunea că inculpatul o înșeală și care a determinat-o să înregistreze convorbirea; inculpatul susținea în fața sa că nu avusese loc nicio vânzare, referindu-se în continuare că D. D. ar fi trebuit să fie cumpărătorul și că nu primise niciun ban de la acesta întrucât nu a avut să îi dea pe toți și că intenționează să rezilieze actele pe care le-a făcut cu acesta ( lasă să creadă că e vorba de un antecontract de vânzare-cumpărare ).
Martorul D. D. a arătat în declarațiile date, că i-a spus persoanei vătămate, după ce a avut loc vânzarea-cumpărarea imobilului, despre acest lucru, iar soția persoanei vătămate a afirmat că nu știa că se realizase vânzarea și că nu primise niciun ban.
Apoi, se vorbește în discuția înregistrată, despre un înscris care atesta primirea unei sume de bani, or, singurul înscris semnat de partea civilă aflat în posesia acesteia, în care se atestă că ar fi primit o sumă de bani, este cel datat 19.01.2011 care se află în original la filele 113-114 dosar urmărire penală ( exemplarul doi fiind atașat la fila 115 dosar urmărire penală ) denumit ” Chitanță de remitere ” prin care H. F. declară că a primit la 19.01.2011 suma de 89.140 euro echivalent a_ lei curs B.N.R., de la C. I., înscris semnat de ambele persoane implicate.
Oricum, indiferent dacă această discuție înregistrată s-a purtat înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului către martorul C. A. sau după acest moment, din convorbirea înregistrată rezultă clar manipularea persoanei vătămate și modalitatea în care inculpatul a procedat, menținând-o în eroare cu privire la situația mandatului său, convorbirea fiind de asemenea în măsură să explice de ce persoana vătămată a întârziat formalitățile de retragere a procurii și de ce a sperat în continuare, chiar și după ce a auzit de la martorul D. D. că imobilul a fost vândut unei alte persoane, să primească banii.
Astfel, având în vedere că la momentul înregistrării convorbirii, imobilul fusese deja vândut martorului C. A., apare clară intenția de ascundere față de partea civilă a vânzării realizate și implicit de obținere de către inculpat a unei sume de bani; apare, de asemenea, clar din conținutul convorbirii, că părții civile nu i s-a predat niciun ban din cei proveniți din vânzare întrucât deși se face referire în discuții despre acel act despre care persoana vătămată arată că ” eu am citit acolo că mi-ați dat nu știu câți bani ” iar inculpatul afirmă că ” Auziți...aia nu e nimic ” ” Aia a fost doar ca să pot să mă iau de el...”, inculpatul a susținut pe parcursul întregii convorbiri că imobilul nu s-a vândut; de mai multe ori în cuprinsul discuției, inculpatul îi spune părții civile să stea liniștită pentru că ” nu a făcut nicio prostie ” deoarece nu s-a vândut nimic: „ Eu o să vă aduc procura ca să vedeți dvs…Pentru că eu mi-am luat angajamentul că o să-i vând lui…da eu nu i-am vândut nimic lui…Aia e…Că asta e toată chestia, că nu s-a vândut nimic… că nu s-a vândut, de aia v-am zis. E_ am procura și alea…vi-o aduc dvs…e exact ce ați semnat la notar ”.
Inculpatul a menținut-o în eroare cât a putut de mult pe partea civilă în sensul că martorul D. D. ar fi fost interesat de cumpărarea casei – aspect care reiese chiar și din convorbirea înregistrată – deși martorul a afirmat tot timpul că nici măcar nu s-a pus vreodată problema să cumpere casa părții civile întrucât nu avea banii necesari și nici nu era interesat; a participat la discuțiile dintre inculpat și partea civilă H., s-a deplasat la notar la data de 14.01.2011 ( la momentul întocmirii procurii ) iar mai apoi la 19.01.2011 ( la momentul vânzării-cumpărării imobilului ) la solicitarea inculpatului C. I., care l-a indus de fiecare dată în eroare și pe el, în sensul că în acele momente îi va restitui o datorie, lucru care însă nu s-a întâmplat.
C. reține așadar că inducerea în eroare a părții civile și menținerea ei în această stare în legătură cu vânzarea imobilului, a avut loc pe parcursul mai multor zile, inculpatul pregătind, prin diverse manopere realizate față de persoana vătămată și prin diverse afirmații făcute de acesta în sensul că procedura de vânzare a imobilului către martorul D. D. este într-un stadiu avansat, momentul în care își va atinge scopul, respectiv obținerea banilor rezultați din vânzarea imobilului.
Apogeul a fost atins la data de 19.01.2011, când, după ce a vândut imobilul persoanei vătămate, martorului C. A., inculpatul afirmând față de partea civilă că a vândut imobilului martorului D. D., i-a cerut acesteia să redacteze un înscris sub semnătură privată intitulat ” Chitanță de remitere ” ( în două exemplare ) care să ateste că persoana vătămată a primit suma de 89.140 euro ( echivalentul a_ lei ), reprezentând prețul imobilului. Pentru a o convinge pe persoana vătămată să scrie această chitanță, deși nu s-a procedat la predarea banilor, inculpatul i-a spus persoanei vătămate că are nevoie de acest înscris a doua zi la bancă când urma să aibă loc transferul banilor din contul cumpărătorului D. D. în contul vânzătorului, respectiv al persoanei vătămate. Tot atunci, inculpatul s-a prefăcut că vorbește cu directorul băncii la telefon, spunându-i că a doua zi se vor prezenta să ridice banii. Fără să bănuiască nimic, persoana vătămată a scris și a semnat cele două exemplare ale înscrisului intitulat ” Chitanță de remitere ”. A doua zi, inculpatul nu s-a dus cu persoana vătămată la nicio bancă și nici nu i-a mai remis vreun ban.
Persoana vătămată a arătat încă din declarația dată la urmărire penală, că a realizat faptul că fusese înșelată, după ce inculpatul a plecat de la ea, în data de 19.01.2011, cu un exemplar al ” Chitanței de remitere ”, întrucât uitându-se la ceas a observat că era ora 19,00, oră la care băncile sunt de regulă închise, astfel că inculpatul nu avea cum să vorbească cu directorul băncii.
Ulterior, văzând că nu primește banii, partea civilă a profitat de o împrejurare în care inculpatul venise la locuința sa, chemat fiind de ea pentru a-i cere explicații în legătură cu stadiul vânzării imobilului și l-a înregistrat cu un reportofon pe care îl deținea.
Dacă manoperele dolosive folosite de inculpat pentru înșelarea persoanei vătămate H. F. în prima parte a lunii ianuarie 2011, mai ridică unele semne de întrebare din perspectiva probatoriului care le susține, inducerea în eroare a părții civile realizată de inculpat la data de 19.01.2011 este pe deplin dovedită, iar prima instanță a greșit raportându-se - atunci când a analizat dacă fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune - doar la acțiunile părților de la momentul întocmirii procurii, fără a analiza în continuare modalitatea în care a fost redactată ” Chitanța de remitere a banilor ” și acțiunea remiterii efective a banilor. Cauza ar fi îmbrăcat într-adevăr aspectul unui litigiu civil, dacă înscrisul sub semnătură privată care l-a ” descărcat ” pe inculpat de sarcinile pe care și le-a asumat prin mandat, nu ar fi fost obținut prin înșelăciune, înșelăciune care reprezintă continuarea manoperelor dolosive realizate încă dinaintea obținerii procurii, derulate în baza aceleiași rezoluții infracționale și care a produs părții civile un prejudiciu egal cu prețul cu care a fost vândut imobilul.
Inculpatul a încercat să dovedească cu martorul S. C. – audiat atât de prima instanță cât și de instanța de apel - împrejurarea că a achitat prețul imobilului, vândut în baza împuternicirii deținute, martorului C. A., persoanei vătămate la data de 19.01.2011.
Instanța de apel a procedat la reaudierea martorului S. C. în procedura apelului. Analizând conținutul declarației acestui martor, C. reține că acesta este nesincer iar declarațiile date de acesta sunt pro causa, produse în mod evident pentru a susține varianta oferită organelor judiciare de către inculpat, al cărui nepot este. Dacă martorul ar fi asistat la predarea banilor către persoana vătămată, nu exista niciun motiv pentru ca acesta să semneze în această calitate înscrisul și nici nu se explică de ce inculpatul nu a amintit de el și nu l-a propus martor încă din etapa de urmărire penală.
Pe de altă parte, cu toate că martorul susține că a asistat la predarea banilor de către inculpat persoanei vătămate, din curiozitate pentru că nu mai văzuse până atunci atât de mulți bani și ” era curios să vadă cum arată ”, martorul a arătat că ” predarea ” banilor s-a realizat în cursul anului 2012, cel mai probabil toamna, fără a putea indica vreo lună sau dată. Martorul a mai arătat că inculpatul nu i-a cerut să asiste în calitate de martor la predarea banilor și nici nu a semnat vreun înscris, ci pur și simplu, fiind de serviciu la magazin, a lăsat clienții în magazin și a plecat cu inculpatul pentru a vedea banii pe care acesta din urmă i-a adus într-o pungă de plastic. Martorul a mai arătat că a văzut-o personal pe partea civilă numărând banii, iar mai apoi a văzut că atât inculpatul C. I. cât și partea civilă scriau ceva pe câte o foaie; nu a stat în permanență la locuința părții civile, ci ” mai pleca până în chioșc și mai venea până în spate la locuința persoanei vătămate ”. Întrebat fiind martorul cât timp a lucrat la acel magazin, acesta a arătat că a lucrat la magazinul inculpatului, vânzând produse etnobotanice, fără carte de muncă, timp de 2 ani, din primăvara anului 2011 până în anul 2013.
Având în vedere această din urmă afirmație a martorului S. C., instanța de apel apreciază că întreaga declarație a martorului trebuie înlăturată ca nesinceră întrucât, dacă a lucrat la magazinul inculpatului din primăvara anului 2011, nu avea cum să vadă predarea banilor care s-ar fi realizat conform înscrisului intitulat ” Chitanță de remitere ” și a declarației inculpatului, la data de 19 ianuarie 2011. În aceste condiții, toate susținerile martorului sunt neadevărate, motiv pentru care, nu se poate reține că predarea banilor către persoana vătămată s-ar fi realizat la data de 19.01.2011, astfel cum susține inculpatul; nu există nicio probă care să dovedească faptul remiterii banilor, iar chitanța întocmită la data de 19.01.2011 nu are corespondent în realitate, aspect recunoscut de altfel și de inculpat în convorbirea purtată în mediul ambiental cu partea civilă, înregistrată de aceasta din urmă.
În această convorbire ( fila 52 dosar urmărire penală ), vorbind despre faptul că ” nu s-a ajuns în cont ”, persoana vătămată spune: ” eu am citit acolo că mi-ați dat nu știu câți bani.” la care inculpatul răspunde ” Auziți...aia nu e nimica. ”; persoana vătămată insistă: ” Cum să nu fie? ” iar inculpatul răspunde: ” Nu e nimica...Dacă vă zic eu că nu e nimica, nu e nimica...Aia a fost ca să pot să-mi iau eu de la el...ca să pot să...M-ați înțeles? Dacă el n-a mai venit...Pa! ”
Această discuție vine să confirme susținerile persoanei vătămate cum că inculpatul i-a cerut să scrie acea hârtie, fără a exista vreun martor de față, cu motivația că a doua zi, banii pe care urma să-i vireze cumpărătorul D. D. cu titlu de preț, să poată fi scoși din cont și că în realitate persoanei vătămate nu i s-a predat niciun ban.
În considerarea tuturor celor expuse, reținând că sunt dovedite faptele mai sus expuse, C. constată că fapta inculpatului C. I. de a induce în eroare persoana vătămată cu prilejul executării mandatului primit de a vinde imobilul situat în B. pe ., prin aceea că i-a solicitat persoanei vătămate să scrie o chitanță cum că a primit prețul imobilului - deși acesta nu a fost predat – afirmând în mod mincinos că are nevoie de ea pentru a scoate banii a doua zi din contul în care îi virase cumpărătorul, iar mai apoi s-a folosit de înscrisul sub semnătură privată drept dovadă a remiterii banilor către persoana vătămată, însușindu-și întregul preț al imobilului în cuantum de 89.140 euro și prejudiciind astfel persoana vătămată cu suma de 89.140 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 3 și 5 din Vechiul Cod penal și respectiv art. 224 alin. 1 din Codul penal în vigoare.
Apelul promovat în cauză de către P. de pe lângă T. B. este așadar fondat, astfel că, se impune admiterea lui, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală și desființarea hotărârii atacate sub aspectul modalității de soluționare a laturii penale și a celei civile a cauzei precum și a modului de stabilire a suportării cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea cauzei în primă instanță.
Rejudecând cauza în aceste limite, C. reține, similar primei instanțe, că într-adevăr legea nouă este mai favorabilă inculpatului, din perspectiva limitelor de pedeapsă mult reduse față de dispozițiile art. 215 alin. 1 din Codul penal de la 1969, astfel că, în mod corect este stabilită de către prima instanță încadrarea juridică a faptei.
În speță, sunt îndeplinite toate condițiile pentru tragerea inculpatului la răspundere penală pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, astfel că, ținând seama de toate criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, instanța de apel apreciază că o pedeapsă orientată spre mediu, este în măsură să conducă la reeducarea inculpatului. Acesta nu se află la prima confruntare cu legea penală, nu a recunoscut comiterea faptei iar prejudiciul cauzat părții civile este mare.
În baza art. 244 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, i se va aplica așadar inculpatului C. I. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune ( persoană vătămată H. F. ).
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului, rezultă că inculpatul C. I. a mai fost anterior condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, prin sentința penală nr. 25/S/24.01.2013 pronunțată de T. B., stabilindu-se ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 861Cod penal de la 1968. Având în vedere că la data pronunțării acestei hotărâri nu se cunoștea de comiterea infracțiunii deduse judecății, se impune, în temeiul art. 865 din Codul penal de la 1968 raportat la art. 16 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare și contopirea pedepselor componente de 1 an închisoare, 3 ani închisoare și 1 an și 6 luni închisoare cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății.
Având în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, conform cărora dispozițiile din Codul penal nou referitoare la sancționarea pluralității de infracțiuni sunt aplicabile doar în situația în care cel puțin una dintre infracțiunile care intră în componența pluralității este comisă sub imperiul legii noi, iar în speță toate infracțiunile care intră în concurs sunt comise sub imperiul Codului penal de la 1968, C. apreciază că dispozițiile aplicabile pentru efectuarea contopirii pedepselor care intră în concurs, sunt dispozițiile art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 36 alin. 1 Cod penal de la 1968, astfel că, în temeiul acestor texte de lege, se vor contopi pedepsele stabilite prin sentința penală nr. 25/S/24.01.2013 pronunțată de T. B., astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită pentru infracțiunea dedusă în prezent judecății și se va aplica inculpatului C. I. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Se va menține pedeapsa accesorie aplicată inculpatului C. I. prin sentința penală nr. 25/S/24.01.2013 pronunțată de T. B., privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal de la 1968 și se va dispune executarea acesteia pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 71 Cod penal de la 1968.
În baza art. 36 alin. 3 Cod penal de la 1968, se va scădea din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C. I., perioada prevenției începând cu data de 04.04.2012 până la 07.09.2012 inclusiv.
În baza art. 397 raportat la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 998, art. 999 din vechiul Cod civil, va fi obligat inculpatul C. I. să plătească părții civile H. F. suma de 89.140 Euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății, conform cursului B.N.R., cu titlu de despăgubiri.
În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală, se va menține măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța procurorului din 14.06.2013 asupra imobilului situat în municipiul B., ., . A, . C.F. nr._ B., nr. top 9353/4/16/14/6, aflat în proprietatea inculpatului, măsură menită să asigure despăgubirea părții civile pentru prejudiciul cauzat.
Urmare a soluției de condamnare a inculpatului C. I. care se va dispune în cauză, în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul C. I. să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea cauzei în fond.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, ca urmare a respingerii ca tardiv a apelului promovat, va fi obligată partea civilă H. F. să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea cauzei în apel.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de P. de pe lângă T. B. împotriva sentinței penale nr. 151/S/24.04.2014 pronunțată de T. B. în dosarul penal nr._, pe care o desființează în ceea ce privește modalitatea de soluționare a laturii penale și a celei civile a cauzei precum și a modului de stabilire a suportării cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea cauzei în primă instanță.
Rejudecând cauză în aceste limite:
În baza art. 244 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul C. I. ( fiul lui G. și V., născut la data de 19.08.1975 în municipiul Bacău, domiciliat în municipiul B., ., ., ., cetățean român, cu antecedente penale, posesor al C.I. . nr._, CNP_ ) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune ( persoană vătămată H. F. ).
În baza art. 16 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 865 din Codul penal de la 1968, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C. I. prin sentința penală nr. 25/S/24.01.2013 pronunțată de T. B. în dosarul penal nr._, definitivă prin decizia penală nr. 3633/20.11.2013 a Î.C.C.J.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 25/S/24.01.2013 pronunțată de T. B., devenită executabilă urmare a anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere și repune în individualitatea lor pedepsele de 1 an închisoare, 3 ani închisoare și 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 36 alin. 1 Cod penal de la 1968, contopește pedepsele stabilite prin sentința penală nr. 25/S/24.01.2013 pronunțată de T. B., astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită pentru infracțiunea dedusă în prezent judecății și aplică pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Menține pedeapsa accesorie aplicată inculpatului C. I. prin sentința penală nr. 25/S/24.01.2013 pronunțată de T. B., privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal de la 1968 și dispune executarea acesteia pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 71 Cod penal de la 1968.
În baza art. 36 alin. 3 Cod penal de la 1968, scade din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C. I., perioada prevenției începând cu data de 04.04.2012 până la 07.09.2012 inclusiv.
În baza art. 397 raportat la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul C. I. să plătească părții civile H. F. suma de 89.140 Euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății conform cursului B.N.R., cu titlu de despăgubiri.
În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală, menține măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța procurorului din 14.06.2013 asupra imobilului situat în municipiul B., ., . A, . C.F. nr._ B., nr. top 9353/4/16/14/6, aflat în proprietatea inculpatului.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul C. I. să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea cauzei în prima instanță.
În baza art. 421 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, respinge ca tardiv apelul formulat împotriva aceleiași sentințe de partea civilă H. F..
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă partea civilă H. F. să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea cauzei în apel.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
N. H. N. Țînț
GREFIER
O. S.
Red. N.H./06.02.2015
Dact. O.S./09.02.2015
3 exemplare
Jud. fond: D. M. G.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|
